298 matches
-
pp. 34-53. 263 Pentru o prezentare detaliată v. Nadia Anghelescu, Limba arabă în perspectiva tipologica, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000, pp. 121-131. 264 A fost avansată și idea că limbile afro-asiatice ar fi fost într-o fază mai veche limbi aglutinante care s-ar fi transformat apoi în limbi flexionare (v. Giovani Garbini; Olivier Durand, Introduzione alle lingue semitiche. Studi sul Vicino Oriente Antico, Paideia, Brescia, 1994). 265 Adesea comparată cu ablautul german. 266 David Cohen 1968, apud Nadia Anghelescu, op.
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
folosesc șapte categorii de excipienți dintre care menționăm: excipienți diluanți (lactoza, zaharoza, amidon, levuloza, clorura de sodiu, pulberea de cacao), excipienți adsorbanți (amidon, lactoză, dextrină, pulberi vegetale - licviriția și alteea, oxidul și carbonatul de magneziu, derivați ai acidului silicic), excipienți aglutinanți (glucoza, guma arabică, gelatina, coca de amidon, apa, alcoolul, MC, CMC, PVP, APV), excipienți dezagreganți (amidon, gelatina, pectina, bentonita, CMC- Na, agar-agar), excipienți umectanți (laurilsulfatul de sodiu, cetilsulfatul de sodiu, dioctilsulfosuccinatul de sodiu, polisorbați) și excipienți lubrefianți de curgere (talc
Analiza Medicamentului - ?ndrumar de lucr?ri practice ? by DOINA LAZ?R ,ANDREIA CORCIOV? ,MIHAI IOAN LAZ?R () [Corola-publishinghouse/Science/83888_a_85213]
-
În sens restrâns - pe axa verticală (privind relația dintre lexicul comun (LC) și lexicul specializat (LS) al fiecărei limbi-țintă) - mecanismele și strategiile de transfer semantic sunt variabile, în funcție de sursa etimologică /de imagine /de tipul de reprezentare semantică/ de tipologia (flexionară/ aglutinantă) a limbilor, chiar dacă referentul desemnat își conservă univocitatea/ caracterul monoreferențial. Așa de pildă, verbul "stalk" are în lexicul comun al limbii engleze numeroase semnificații 14. Tot în limba comună este utili zată expresia idiomatică "stalking horse"15. Preexistența unui nucleu
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
și anumite particularități ale vocabularului, ale sintaxei și chiar ale sistemului fonetic. Cea mai cunoscută clasificare tipologică a limbilor este cea care are în vedere structura morfologică a cuvîntului și care face printre altele distincția între limbile flexionare și limbile aglutinante. Din acest punct de vedere, maghiara este o limbă aglutinantă, întrucît un cuvînt precum kert "grădină" are această formă la nominativ, dar la dativ devine kertnek, cu sufixul -nek, la nominativ plural kertek, cu sufixul de plural -ek, iar la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sistemului fonetic. Cea mai cunoscută clasificare tipologică a limbilor este cea care are în vedere structura morfologică a cuvîntului și care face printre altele distincția între limbile flexionare și limbile aglutinante. Din acest punct de vedere, maghiara este o limbă aglutinantă, întrucît un cuvînt precum kert "grădină" are această formă la nominativ, dar la dativ devine kertnek, cu sufixul -nek, la nominativ plural kertek, cu sufixul de plural -ek, iar la dativ plural kerteknek, cu ambele sufixe, fiecare avînd o unică
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în latină, de exemplu, nominativului vir îi corespunde acuzativul plural viros, unde desinența -os exprimă în același timp și numărul plural și cazul acuzativ. Pe lîngă aceasta, o anumită valoare gramaticală este marcată de obicei o singură dată în limbile aglutinante, dar în limbile flexionare poate fi marcată de mai multe ori: casele frumoase. În cadrul familiei limbilor indo-europene clasificarea tipologică cea mai cunoscută distinge limbile sintetice de cele analitice, primele, cele sintetice, avînd o flexiune bogată, iar celelalte, cele analitice, o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dimensiunea etică. Autoreferențialitatea revine, dar cu o funcție diametral opusă față de poemele „italiene”, de vreme ce nu mai indică reflexivitatea subiectului liric, ci vidul de substanță al obiectului („cavalerul”), simplă „ființă de hârtie” gonflată prin transfuzii frazeologice. Când masca livrescului cade, descripția aglutinantă relevă autentice disponibilități pamfletare: „Cu picioarele înainte/ duceți cavalerul și arătați-i/ sala macilor roșii candelabrele/ de infuzii stelare ascunse-n/ eprubete de os/ oh purtați-l în căruță/ ca pe-un mare găgăuță/ până când cerul în febră/ ca un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
contrast de fază, selectarea acestor culturi și repicarea lor pe medii selective TCBS identificarea vibrionului holeric din culturi pe medii selective (colonii galbene) pe baza caracterelor biochimice. Alte metode de diagnostic etiologic sunt determinarea acidului nucleic (PCR) sau evidențierea anticorpilor aglutinanți, care apar după 4-6 zile de boală și persistă la purtători. Diagnosticul diferențial se poate face cu toxiinfecțiile alimentare, alte diarei acute infecțioase severe (bacteriene, virale, parazitare), intoxicațiile cu ciuperci. Tratament Obiectivul principal în tratamentul holerei este echilibrarea hidro-electrolitică și
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
crescut în caz de hipoaciditate gastrică, infecție cu HIV, drepanocitoză. Imunitatea postinfecțioasă este relativă, neprotectivă. Febra tifoidă se raportează numeric. Etiopatogenie Factorii de patogenitate ai S. typhi sunt: antigenul somatic O (identic cu endotoxina), antigenul flagelar H (care induce anticorpi aglutinanți) și antigenul Vi (polizaharid capsular cu rol antifagocitar). Mecanismul patogenic în febra tifoidă este de tip penetrant sistemic. Din lumenul ileocecal S.typhi traversează epiteliul intestinal și se multiplică în lamina propria și în sistemul limfatic intestinal (plăcile Payer). De la
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
infinitezimală a individualului, irepetabil și acut particular. Eroii romanului "static" sînt atrași în sfera observației cu forța unei curiozități răbdătoare și inalterabile. Insațiabile. Roman "fără subiect", după declarația autorului însuși, "static" potrivit chiar taxinomiilor lui Anton Holban, Ioana se compune aglutinant, pe traseele digresiunii și ale parantezelor de discurs narativ, care dispersează materia ficțiunii. Mod camilpetrescian, împrumutat de la modernii vremii, în fruntea cărora strălucește Proust. Ca sumă a secvențelor detașabile, povestirea apare fără țintă și fără energie epică. Seamănă cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
piatra merg mînă-n mînă. Ideograma se naște odată cu argila, care poate înlocui dornul sau dalta cu pana (de lemn sau de trestie) tăiată oblic, de aici provenind și scrierea cuneiformă (în formă de colț, triunghi sau cui). Limba monosilabică și aglutinantă, sumeriana, este cuneiformă. Akkadiana este mai elaborată, la fel și hitita. Cînd suportul se schimbă, se schimbă și grafia. Papirusul permite folosirea trestiei, mai suplă și mai subțire, după cum pergamentul va permite mai tîrziu folosirea penei de gîscă. Trecere crucială
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
limbii române cu limbile turcice, cu albaneza, cu limbile slave și cu maghiara, în timp ce prin latura latină sunt motivate apropierile cu latina și cu limbile romanice. 3) Toate limbile așa-zise indoeuropene s-au constituit în principal prin reducerea sintagmelor aglutinante preindoeuropene la forme lexicale flexionare: aportul materialului lexical al substratului aglutinant la constituirea formulelor flexionare de limbă a fost fundamental. 4) Dezvoltarea formulei indoeuropene de limbă în zonele aglutinante a fost favorizată de trei factori: a) prestigiul cultural al limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu maghiara, în timp ce prin latura latină sunt motivate apropierile cu latina și cu limbile romanice. 3) Toate limbile așa-zise indoeuropene s-au constituit în principal prin reducerea sintagmelor aglutinante preindoeuropene la forme lexicale flexionare: aportul materialului lexical al substratului aglutinant la constituirea formulelor flexionare de limbă a fost fundamental. 4) Dezvoltarea formulei indoeuropene de limbă în zonele aglutinante a fost favorizată de trei factori: a) prestigiul cultural al limbii latine; b) suplețea comunicativă a sistemului flexionar; c) instituirea administrației romane
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
așa-zise indoeuropene s-au constituit în principal prin reducerea sintagmelor aglutinante preindoeuropene la forme lexicale flexionare: aportul materialului lexical al substratului aglutinant la constituirea formulelor flexionare de limbă a fost fundamental. 4) Dezvoltarea formulei indoeuropene de limbă în zonele aglutinante a fost favorizată de trei factori: a) prestigiul cultural al limbii latine; b) suplețea comunicativă a sistemului flexionar; c) instituirea administrației romane. 5) Latinitatea limbii române este dată de materialul latin structurat paradigmatic, ca în celelalte limbi romanice, însă gramaticalizarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
celelalte limbi romanice, însă gramaticalizarea, căreia i s-a subordonat întregul material lexical, sa făcut în manieră proprie care distanțează limba română atât de latină cât și de celelalte limbi romanice. 6) Constituirea locală a limbilor indoeuropene pe baza materialului aglutinant continuu în spațiul euro-afro-asiatic a creat impresia familiilor de limbi (indo-iraniene, germanice, romanice, slave) descendente din câte o limbă comună, iar pentru toate limbile comune s-a imaginat un început comun, o protolimbă. Această construcție se risipește dacă punem în locul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
câte o limbă comună, iar pentru toate limbile comune s-a imaginat un început comun, o protolimbă. Această construcție se risipește dacă punem în locul ei continuitatea originii naturale a limbajului în formula silabică de limbă, a formulei silabice în cea aglutinantă și a acesteia în formula flexionară. 7) Limbile tracă și latină au adus în constituirea limbii române continuitatea globală a materialului lingvistic, continuitate care înscrie limba română în spațiul lingvistic est european prelatin, în spațiul lingvistic romanic și indoeuropean, în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
al trecerii de la antropoide la homo sapiens și acumularea lentă a expresiilor sonore care au constituit formula silabică a limbii; 2) raportul dintre segmentul sonor și sensul acestuia; 3) evoluția morfologică a limbii; 4) coexistența în actualitate a modelelor silabic, aglutinant și flexionar de limbă. Tendința generală a limbajului este de a evolua divergent astfel încât comunitățile locale dezvoltă particularități proprii de natură fonetică, lexicală și gramaticală, particularități care duc la formarea graiurilor, a dialectelor și a limbilor. Evoluția divergentă poate fi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este unitară prin baza naturală comună care a generat limbajul și care rămâne mai mult sau mai puțin vizibilă în orice variantă de limbă. Această bază face ca limba să nu poată evolua altfel decât de la stadiul silabic la cel aglutinant, iar de la acesta la cel flexionar. Descoperirea constantei structurale în evoluția globală a limbii aparține lui Guillaume Schlegel, care în 1818 stabilea clasificarea limbilor pe baza morfologiei cuvintelor: a) Limbi fără structură gramaticală, cuvântul constând dintr o silabă care este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
globală a limbii aparține lui Guillaume Schlegel, care în 1818 stabilea clasificarea limbilor pe baza morfologiei cuvintelor: a) Limbi fără structură gramaticală, cuvântul constând dintr o silabă care este însăși rădăcina; ele sunt numite limbi izolate sau monosilabice; b) Limbi aglutinante sau polisintetice, cu o rădăcină principală, care indică sensul fundamental și restul cuvântului format din una sau mai multe rădăcini accesorii care indică relațiile și diversele modalități de a fi ale rădăcinii capitale; c) Limbi flexionare, care constau în aceea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
anterior în sintaxă. În al treilea rând, evoluția sintactică și morfologică a limbilor nu este condiționată de reguli fonetice și nu impune segmentelor sonore regularități de alternanță fonetică. Există impresia că prezența în actualitate a trei formule de limbă - silabică, aglutinantă și flexionară - formule care nu există niciunde în stare pură, probează originea aparte a limbilor indoeuropene. Pentru a ne lămuri asupra acestei chestiuni trebuie să distingem între formulele morfologice de limbă și sistemul fonetic al limbilor. Sistemul de sunete - vocale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
diferă de la o limbă la alta în sfera aceleiași formule structurale. A se vedea în această privință deosebirea aspectului sonor între limbile flexionare precum rusa și polona, germana și engleza, româna și albaneza etc. Deosebirile există și în sfera limbilor aglutinante (finlandeză și estonă, turcă și tătară), precum și a celor silabice (chineză și coreeană). Dar, oricât de diferențiată ar fi pronunția și sistemul de sunete, segmentul sonor ca mijloc de stocare în memorie a cunoașterii se raportează la una din cele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o limbă, capacitatea fiziologică a omului de a produce, a îmbina și a diferenția sunetele vorbirii poate satisface orice nivel de gândire, de cunoaștere și de comunicare. Dovada în această privință o oferă coexistența în actualitate a civilizațiilor exprimate silabic, aglutinant sau flexionar. Evoluția fonetică a limbii, considerată global, a constat în trecerea de la expresia explozivă, în care sunetele se suprapun dominate de un nivel al intonației și de gradul de intensitate a pronunției, ceea ce conferă cuvântului o imagine pictografică, la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
conferă cuvântului o imagine pictografică, la individualizarea articulatorie a sunetelor, ceea ce are ca rezultat pronunțarea lor succesivă, de unde posibilitatea scrierii alfabetice și lineare. Sub aspect structural, este de remarcat evoluția globală ireversibilă a limbii de la stadiul amorf (monosilabic) la cel aglutinant (sintagmatic sau sintactic) din care a rezultat apoi, prin morfematizarea componentelor lexicale ale sintagmei, cuvântul morfematic și flexionar. Ireversibilitatea acestei evoluții este dată de continuitatea materialului silabic în formula aglutinantă și a materialului aglutinant în formula morfematică a limbii. În
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
globală ireversibilă a limbii de la stadiul amorf (monosilabic) la cel aglutinant (sintagmatic sau sintactic) din care a rezultat apoi, prin morfematizarea componentelor lexicale ale sintagmei, cuvântul morfematic și flexionar. Ireversibilitatea acestei evoluții este dată de continuitatea materialului silabic în formula aglutinantă și a materialului aglutinant în formula morfematică a limbii. În concluzie, pe parcursul a multor zecii de mii de ani, vocabularul de cuvinte silabă s-a îmbogățit considerabil, corespunzător cerințelor pe care organizarea socială zonală le punea ca obiectiv al cunoașterii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de la stadiul amorf (monosilabic) la cel aglutinant (sintagmatic sau sintactic) din care a rezultat apoi, prin morfematizarea componentelor lexicale ale sintagmei, cuvântul morfematic și flexionar. Ireversibilitatea acestei evoluții este dată de continuitatea materialului silabic în formula aglutinantă și a materialului aglutinant în formula morfematică a limbii. În concluzie, pe parcursul a multor zecii de mii de ani, vocabularul de cuvinte silabă s-a îmbogățit considerabil, corespunzător cerințelor pe care organizarea socială zonală le punea ca obiectiv al cunoașterii. Spațiul vast pe care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]