486 matches
-
cu toată agitația asta? Am vrut doar să fac subiect de conversație, căci era logic că mai toți se gândeau la o lucrare. Ai uitat de lucrare? Cum poți să uiți de lucrare? Eu de la cine mai copii? întrebă el alarmat. Trăiască rețeaua, flăcăule! spusei eu, citându-l. La fel mi-a spus el după ultima lucrare la filosofie, în care el a copiat pe rupte și eu m-am fâstâcit la răspunsuri. El a luat un 8, notă mare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se aprindă și mai abitir în suflet nebunia asta fără speranță. Își înghite cu greu nodul de amărăciune din gât. — O să-l dea pe mâna lui Seius Strabo, se smiorcăie nefe ricit. — Ce caută Seius Strabo în povestea asta? tresaltă alarmat Au gustus. Ianuarius ezită, mușcându-și buzele indecis. Imploră iertare din ochi și murmură abia audibil: — Plautius Silvanus are de gând să-și mărite fata cu un ca valer din Tibur, fost prefect în Iudeea, unul Coponius... La auzul numelui
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
viețuiești alături de alte femei, toante și nătânge? Logica și sentimentele sexului frumos nimeni nu le poate înțelege, pentru că sunt iraționale. Bieții bărbați! Trăiesc pe lumea asta mai rău decât dincolo de malul Styxului. Un murmur îi moare pe buze: Scribonia...! Tresare alarmat. Își ferește iute privirea în lături pentru ca Fulcinius să nu-i citească teama în ochi. Se înșală subestimând-o pe Livia. Nu face niciodată lucruri gratuite. Evident că dorește să lovească cu bună știință în el. În el...? Nu neapărat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ochi profesionist. Caută atunci perfecțiunea. Astăzi însă, nesiguranța zilei de mâine îl face mai sensibil. Se întoarce către Pusio: — Ce trebuie deci să fac...? Un vuiet surd și ritmic ca talazurile mării îl întrerupe. — Ce-i asta? întreabă călărețul, ușor alarmat. Rufus ciulește și el urechea. Ascultă cu atenție. N-a mai auzit niciodată acest vacarm la Roma. Doar la Ierusalim... Să nu fi fost spectatorii de acord cu vreun verdict și să se fi încăierat între ei? Nu e convins
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
printre măruntaie. Doar ficatul, plămânii și membrana care învelește intestinele. Acum însă, augurii consideră că o mică depunere de grăsime în partea superioară a inimii este un semn bun. Însă și el e speriat. Să fie din cauza sacrificiului? se întreabă alarmat. Nu neapărat. Doar nu a ajuns ca babele care se sperie și când tragi un pârț lângă ele. Cât despre haruspici și auguri... Mișcă a lehamite din mână. În ziua când dictatorul Caesar a apărut pentru prima oară înveșmântat în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
privește absent, în primul rând pentru că i se pare greu să fie atent la ea, din moment ce pare să aibă două, dacă nu chiar trei capete, și în al doilea rând pentru că nu mai recunoaște. Privirea lui absentă devine un pic alarmată, pentru că e evident că ea pare să-l știe chiar foarte bine. ― Dragule! exclamă Sophie, luându-i fața în mâini și lipindu-i pe buze un sărut mare și umed. Îmi pare atât de rău că am întârziat. Ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
prinse de bilet, întrebându-mă despre ce vorba. ― Isuse! Mâna începe să-mi tremure, și atunci trebuie să mi-o duc la inimă, ca s-o fac să nu mai bată așa tare. ― Ce e? Brad se uită la mine alarmat. ― Nimic, nimic. Brad vine spre mine și se uită la ce scrie pe pagini. ― Cine e Ben Williams? întreabă el. ― Cineva cu care am lucrat, îi spun eu simplu. Dar nu-mi pot lua ochii de la pagini, scrutez toate pozele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
lucrat, îi spun eu simplu. Dar nu-mi pot lua ochii de la pagini, scrutez toate pozele, citesc titlurile, mă întorc la poze. E Ben, dragul meu Ben. O, Doamne, n-ar trebui să mă simt așa. Mă uit la Brad alarmată, dar el stă cu spatele la mine, nu-mi vede expresia feței. Așa că stau acolo și încep să citesc, și inima îmi bate cu putere când îl văd pe bărbatul pe care am crezut că l-am uitat - sau măcar l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Jemima chiar ar fi putut să-l sune, și totuși n-a făcut-o, așa că poate că ar trebui să uite de asta, pur și simplu. ― O, nu, spune Richard, uitându-se fix la Ben. ― Care e problema? întreabă Ben alarmat. ― Doar nu ești...? N-ai cum să fii...? ― Cum să fiu? ― Ești îndrăgostit de ea, până peste cap, nu? ― Sigur că nu. Ben scutură din cap. ― Ba ești. Recunosc semnele. ― Nu sunt, spune Ben. Nici vorbă, și se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dispărut! A dispărut! Strigă suficient de tare pentru a-i atrage atenția lui Pată Neagră. Stătea cu aparatul de Înregistrat În mână, cu Încărcătorul gol deschis. Pată Neagră se apropie pentru a auzi despre ce anume era vorba. Oaspeții discutau alarmați. Din moment ce podul căzuse, reporterul nu avea cum să se strecoare și să fure caseta. Și nimeni din tabără nu ar fi putut să o ducă la poștă și să o trimită la GNN. —Poate că Într-adevăr o pasăre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mâinile mele punga și aș fi scos-o din metrou. Nu m-am gândit să mă mut pe alt scaun. Mă obișnuisem cu mirosul și nu mi se mai părea atât de neplăcut. Nu înțelegeam de ce toată lumea era atât de alarmată. «Ar fi mai bine să închidă geamul, e frig!» Nu simțeam decât o oboseală care-mi toropea tot trupul. Am trecut de stația Roppongi și metroul a redus viteza. În acel moment mi-am dat seama că ceva nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
situație mă indispune, prefer o transformare radicală: plec la țară. Joi. După atâta vreme de vorbă și scris, aș vrea acum, convins că nimeni nu se apleacă pe umăr să citească, să fiu complect sincer. Scrisorile Irinei sosesc tot mai alarmate și mie mi-e lene să răspund și stau mereu la îndoială cum or să se termine toate acestea. Îmi place variația și recurg la toate minciunile ca s-o văd mereu alta, plângând, râzând, nenorocită sau veselă, în veșnică
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Grethe, o fetiță cam de șapte ani, cu părul de culoarea spicului, adunat în cozi lungi, ieși în arie și alergă să-l prindă, trăgându-l apoi către casă. Dinăuntrul construcției se auzea plânsul unui copil și vocea aspră și alarmată a unei femei, ce încerca în zadar să-l potolească. — Te salut, Balamber!, spuse omul, chinuindu-se să zâmbească și oprindu-se la un pas de cei patru călăreți. Știa că neașteptatul vizitator îi înțelegea dialectul. Balamber, însă, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gâtul calului, Balamber fu pe pământ, în fața lui. — înainte de toate, dându-ne de mâncare! îi răspunse poruncitor, în vreme ce tovarășii săi descălecau și ei. Erau toți înarmați cu săbii sau securi și fiecare își luase cu sine arcul și tolba. Câinele, alarmat, se trase și mai mult înapoi, dezvelindu-și colții; fetița înaintă ca să-l țină, dar tatăl o împinse îndărăt. Străduindu-se să-și ascundă nemulțumirea pentru pretențiile hunului, înclină capul și răspunse imediat, căutând să acopere cu glasul său lătratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o puteau vedea, se stârnise un nor de praf la mică înălțime. I-l arătă lui Chilperic: — Uită-te acolo, jos. Aplecându-se în șa ca să vadă mai bine, fiul lui Gundovek încreți fruntea și, brusc, încuviință: — Vin, spuse el alarmat. Or să măture toată mulțimea aceea și or să fie curând aici. Așadar, în a doua zi de călătorie întâlneau, în sfârșit, dușmanul. Sebastianus își mută privirea către o porțiune mai apropiată a drumului: fugarii pe care îi vedea înaintând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
A fost ideea lui, răspunse, arătând înspre trupul lui Bassianus. De îndată ce a aflat că sosiți, s-a gândit să... în sfârșit... voia să vă împiedice să sosiți la adunare. — Ordinele lui Eudoxiu? Omul tresări, fixându-l pe Sebastianus și mai alarmat. Metronius îl pălmui puternic. — Ai auzit? strigă. Răspunde, catâr încăpățânat! Dând din cap, bagaudul consimți: — Da. Ordinele lui Eudoxiu. — Așadar, Eudoxiu știe că suntem aici cu Divicone? Fixându-l cu privirea Eucherius răspunse printre dinți: — Nu chiar. Dar își închipuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înțeles. — Domina! exclamă ușurat, imediat ce o văzu. în sfârșit! eram cu toții tare îngrijorați pentru tine. Nu știam unde ești și... Gâfâind, Hippolita își trecu o mână prin părul răvășit: — Flavia e moartă! anunță. Au ucis-o. Sunt deja în grădină. Alarmat, libertul aruncă o privire la fugarii care încă mai intrau prin poarta din curte și trase imediat inevitabila concluzie a acelei vești. Atunci, trebuie să închidem imediat! Fără să mai aștepte aprobarea stăpânei, ieși și ordonă servitorilor care încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din cap: — Atât de tare îți dorești să mori, soldatule? — Deloc. Și nici el. Arătând spre băiat, care zadarnic se agăța cu mâna liberă de brațul său înarmat, Mabertus îl zgâlțâi, mârâind: — Nu-i așa, băiețaș? Un cor de strigăte alarmate se ridică din grupul barbarilor adunați în curte. Reinwalt ridică mâna, cerând-i să se oprească. Nu! Așteaptă! spuse. Noi n-o să încercăm să intrăm; dar tu, în schimb nu-l omorî. Mabertus reluă: — Nu ajunge: trebuie să plecați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ud, sclipitor în lumina torțelor. Destul de aproape și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele roșiatice ce pâlpâiau peste acoperișurile caselor aflate în capătul străzii, în vecinătatea pieței centrale. — Un incendiu! anunță. Ne-au anunțat că e vorba de depozitele de provizii. Iar la ziduri atacă hunii. Nesigur pe ce avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
afle ce se întâmplă ori pentru a fi de folos. Câteva ferestre larg deschise se luminau o clipă la trecerea grăbită a locuitorilor, care își făceau lumină cu lămpile, și din peristilurile înconjurate cu ziduri înalte de protecție răsunau glasuri alarmate, vânzoleala oamenilor ce alergau, discuții însuflețite. Intrând în zona periferică, întâlniră mai puțină agitație și constară că, pe măsură ce se îndepărtau de centru, străzile erau tot mai goale. înaintând, auzeau tot mai clar ecoul propriilor pași pe lespezi și tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și i se ordonase să-și țină „zdrențăroșii“ cât se poate de departe de legionari. Nu-i mai rămânea de făcut decât un singur lucru. Cu privirea ațintită asupra dușmanului ce înainta, întinse mâna spre Ambarrus, care deja era vizibil alarmat. — Spune oamenilor să strângă rândurile și să se pregătească, îi ordonă scurt. Mi-e teamă că soldații n-or să reziste. Fără să mai aștepte ca Ambarrus să execute ordinului, își întoarse calul și, îndemnându-l la trap, porni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dar, pentru un timp, Jefferson Dayles amâna orice hotărâre. Le sublinie femeilor, așa cum făcuse în întâlnirea precedentă, că șansele lui de a fi reales se micșorau de la o zi la alta. Pe când privea la micul grup de fețe dure, strălucitoare, alarmate, simți din nou relația strâns țesută dintre el și aceste conducătoare ale femeilor americane egalizate. Ele erau ale lui, trup și suflet, aproape ca niște bunuri personale sau prelungiri fizice ale sale - armata lui particulară într-o lume în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
noapte cu lună plină pe capra unei trăsuri. În toropeala luptei cu somnul, vedeam în copacii izolați de pe marginea drumului femei uriașe, care veneau întru întîmpinarea trăsurii, și în pereții albi ai caselor singuratice - stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau cîtevasecunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, din nou, conștiința amorțită să-mi dea aceleași năluciri, aceleași femei cât clopotnițele și aceleași stânci albe de var. ...Iluzionară, luna este "amica" visătorilor, a deficitarilor nervoși, a romanticilor, a "lunaticilor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
iubitul meu!) La sfârșit, după o linie trasă cu degetul cel mare, parcă mânios, peste toate clapele de la stânga la dreapta, ca o parafă energică a unei iscălituri sub un text, care făcu pianul să strige cu toate vocile lui alarmate, Adela se ridică aproape cu violență de pe scaun, întrebîndu-mă: "Îți place ca și atunci?" I-am sărutat mâna și pentru "atunci", și pentru acum. Am văzut pe fața ei o nedumerire, căci nu e obișnuită din partea mea cu expansiuni de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
uneori călcâiele ei "Louis Quinze" o trădau, și atunci, în panică, și ca să se echilibreze, mă apuca de braț, în care simțeam încordarea trupului ei întreg. Eram sus detot, aproape de poiană. Pârâul se auzea undeva, în fund. Îmi simțeam sufletul alarmat și fericit. Impreciziunea raporturilor noastre, încordarea de a păstra nuanța momentului unic făceau clipa mai rară și pe femeia de alături mai prețioasă decât dacă aș fi mers cu brațul după talia iubitei. Dacă ea mi-ar fi spus acum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]