478 matches
-
de către văduva primului arhiconfreriei San Rocco. În cele din urmă, întreaga clădire a căzut în mâinile familiei "Dona", terminând prin a fi numit și "dalle Torreselle". În cronici, acest canal fost numit, de asemenea, Rio delle Piere Bianche, probabil din cauza albeții pietrelor de pe malul său (denumit anterior "Fondamenta Zorzi o Bragadin", iar astăzi "fondamenta Ospedaleto") și pe care se afla spitalul "della Frescada". Rio de le Toresele are o lungime de aproximativ 380 de metri. El pornește de la Canalul Giudecca către
Rio delle Torreselle () [Corola-website/Science/333544_a_334873]
-
417-418. 49 PG VI, col. 1024-1036; a se vedea și Jean Boesse, Mistica creștinismului primitiv, Traducere de Beatrice Stanciu, în Marie-Madeleine Davy, Enciclopedia doctrinelor mistice, vol. I, Editura Amarcord, Timișoara, 1998, p. 285. 8 murdărie, la fel precum se scoate albeața de pe un ochi bolnav incapabil să vadă lumina soarelui deoarece acesta e prea arzător. Tot astfel, slava Domnului e atât de puternică încât nu poate fi privită. „Iar dacă îmi spui: «Arată-mi pe Dumnezeul tău!», atunci îți voi spune
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
și ca să se ascundă" " urmele"," își târa ale vălului poale". " Am tras"-"o spre mine și ea s-a "-"nclinat" "cu șoldul de lujer și glezne florale"; " mijlocul alb și subțire"," iar pieptul" " lucind de oglinzi șlefuite-n metale". Are albeața gălbuie a perlei" " hrănită de vechi limpezimi abisale", " își ferește cu ochii gazelei de Wağra" " când are pui", "obrazul cel moale". " Gâtul e ca al gazelelor albe", " mai potrivit și-stelat cu opale". Părul-cărbune i-acoperă spatele" " din belșug"," cum
Divizia 3 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/333420_a_334749]
-
date simbolismului albului și negrului în romanul lui Poe. Acest simbolism rasial este explorat mai departe în "Pym" (2011), satira fantasy a lui Mat Johnson. Romanul se încheie brusc cu apariția unei figuri bizare, acoperite, având pielea de „acea desăvârșită albeață a zăpezii”. Mulți cititori nu au fost mulțumiți de acest final deoarece, după cum scria urmașul scriitorului, Harry Lee Poe, „nu se potrivea cu finalul limpede pe care îl așteptau de la un roman”. Este posibil ca Poe să fi lăsat intenționat
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
mirositoare, rostind înainte de ivitul soarelui, următoarele cuvinte: Descâtecele de izdat, 12 la număr, cam toate se prezintă sub următorea formă: Cartea conține descântece de colăcit, de mânătură, adică de alungarea bolii de la o persoană, de muroni, de bubă, miguloși, gâlci, albeață, junghi, spaimă, de șarpe de întorcere. Cele din urmă se caracterizează prin repetiții în ordinea numărătorii aritmetice: Cele mai numeroase sunt descântecele de deochi, 20 la număr, care se rosteau cam toate la fel, la dureri de cap sau amețeli
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
un mic funcționar. Această căsuță a familiei sale, a fost pictată de către artist într-unul dintre cele mai reușite peisaje pe care acesta le-a făcut, intitulat "Colț de grădină". În imaginea zugrăvită se poate vedea o locuință de o albeață sclipitoare așezată în fundul curții, grădinuța casei fiind plină de zarnacadele, albăstrele și garoafe care se ridică semeț din iarba stufoasă. Grădinuța a rămas memoriei doar pe pânza lui Apcar, deoarece astăzi se poate vedea în realitate doar o casă oarecare
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
găsește "fermecător" și "seducător", plin de spirit și căldură umană! Nu mă pot pronunța în legătură cu spiritul, dar căldură sigur era la Cotroceni: altminteri, duduia nu și-ar fi expus cu atâta dezinvoltură, prin bluza semitransparentă, mărețele denivelări ale pieptuțului și albeața sutienului. Atâta lingușeală, atâta indecență a adulării, atâta nerușinare de a conferi banalităților boante ale lui Iliescu noblețea formulei sapiențiale supreme n-am mai văzut de pe vremea când vreo doi senatori de azi se înghionteau pentru un loc cât mai
Bazinul carbonifer-securist by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16327_a_17652]
-
Dar prinde bine să-ți amintești și că un soț e un soț, din când în când. Plănuim să trăim o viață lungă împreună și ne-am făgăduit să ne fim credincioși unul altuia până ne va ajunge bătrânețea și albeața părului, dar nu vom avea un trai ușor. Așa că, până mai avem încă soiul de simțăminte care ne încearcă acum, cred c-ar trebui să facem un angajament între noi. Ce părere ai? — Desigur. Voi respecta cu desăvârșire acest angajament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de abruptă și noroioasă de la ploaia torențială. De fiecare dată când oamenii făceau câte un pas înainte, alunecau la loc. Ținându-se de cozile lăncilor și strângând mâinile camarazilor dinaintea lor, escaladară cei trei sute cincizeci de metri până în vârf. O albeață palidă începea să apară pe cerul nocturn, anunțând apropierea zorilor. Norii se risipeau, iar aura soarelui de dimineață străpunse marea de ceață deasă. — Se înseninează! — Norocul cerului! Condițiile sunt perfecte! Pe culmea muntelui, oamenii îmbrăcară armurile și se împărțiră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era a lui, nu a surorii sale. Își făcea griji în secret pentru anii îndelungați care o așteptau pe Oyu, după moartea lui. Era ghinionul unei femei că fericirea ei nu dura toată viața. Îl îndurera îndeosbi sentimentul că întinase albeața pură a Căii Samurailor - modul în care aceasta se baza pe moarte. De câte ori nu bombănise în sinea lui privitor la această chestiune, gândindu-se că ar fi trebuit să-i prezinte scuze lui Hideyoshi și să-și dea demisia, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
filozof nu răspunse îndată. În biroul în care ne aflam, căptușit cu rafturi pline cu cărți, intră fiica lui, care îi semăna, dar cum se întîmplă adesea, aceleași trăsături nu mai dădeau aceeași expresie...Chipul poetului era frumos, de o albeață de statuie îndelung șlefuită de impulsurile luminoase ale vieții sale interioare, în care mărimea nasului nu mai avea importanță, buzele subțiri nu mai exprimau ascuțimea rea a celor cu o astfel de conformație a gurii și bărbiei în timp ce pe chipul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fi rămas tot domnișoară. Până târziu, dimineața întîi se dregea și se sulemenea și apoi se apuca de treabă. Ce treabă?! Femeia care iubește Spală noapte și cârpește Se scoală de dimineață Și-și dă buza la roșeață Sprâncenele la albeață. De unde! Le punea tot pe ele, pe fete, să spele și să gătească, încît mâinile lor erau veșnic înroșite, în timp ce pe ale ei și le păstra albe și catifelate. Iar "împăratul" cu pantalonii rupți în fund le făcea teoria sărăciei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cheia, cu o figurină cizelată în cap, schimba ușa (culoarea osului), era altă ușă decât orice ușă, culoarea purității, a ceea ce e imaculat... Patul era acoperit cu o pătură tot albă, de cămilă, cu țesătură densă, cearșafurile de olandă, de albeața zăpezii, perna, bogată, din aceeași pânză, rezemată de speteaza palului, spetează simplă însă, de culoarea minunată a paltinului lustruit... Plafoniera, un buchet de petale și lacrimi de cristal, fereastra lată dintr-o singură bucată și care se deschidea în afară
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
uitai la ceas. Nu-l pusesem să sune? Ba da, arcul era moale. Nu-l întorsesem? Ba da, dar nu-l auzisem, dormisem unsprezece ore. Sării din pat și ridicai storurile. Vremea se stricase, ploua mărunt, aburi fabuloși, de o albeață strălucitoare, coborâseră prin depresiunile dealurilor. "Nu mă duc nici eu la Oraca, îmi spusei, deși concediul meu expira tocmai atunci, e prea târziu, pot foarte bine să fiu șl eu bolnav o dată, merg lucrurile o zi și fără mine... Vorba
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o tăcere, dar Matilda nu reuși să-și materializeze gândirea. Tot despre ostrețe era vorba!... "Hă, hă, hă... făcu marele Vasile. Și iar, hă, hă, hă..." Mă întorsei acasă reconfortat. Zăpada înghețase și trosnea sub picioare. O lună de o albeață halucinantă lumina dinspre dealuri străzile orașului tăcut. Aerul rece și proaspăt mă îmbăta ca de o bucurie rară și secretă, iar eu știam ce e: deliciul vicios al singurătății! Aveam să ajung în odaia mea, să mă așez la planșeta
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
lor a reînviat, Pământul și Apa au devenit Aer, e regimul Lunii, Pruncul lor s-a născut... Atunci Materia a dobândit un grad de stabilitate atât de mare, Încât nici Focul n-ar putea s-o distrugă... Când artistul vede albeața perfectă. Filosofii spun că trebuie să sfâșie cărțile, pentru că ele devin inutile. (Dom J. Pernety, Dictionnaire mytho-hermétique, Paris, Bauche, 1758, „Blancheur“) Am Îngăimat o scuză, În grabă. Cred că am spus „prietena mea trebuie să nască mâine“, Salon mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu e greu a citi zilnic câte o gazetă și a învăța din ea panglicăria politică; dar a fi judecător e cu totul altceva. Acolo gazetele n' ajută nimic. Acolo Gajus și Justinian, Institute și Pandecte cată să-ți ia albeața de pe ochi, ca să știi a distinge raporturile în adevăr juridice de restul infinit de alte raporturi ce mai există în lume. Din momentul ce un drept se codifică a încetat epoca naivă a electivității judecătorilor; căci codificarea e un semn
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
ani cu 34 la sută. Cifrele au avantajul de a prezenta scheletul unei situațiuni. Oricât de seducătoare ar fi hainele ce se aruncă asupra lui, cu oricâte vorbe mari am îmbrobodi adevărul, în fața unui schelet de cifre ni se ia albeața de pe ochi și vedem că partea decorativă ascunde foarte rău ruina societății române. Daca am considera lanțul de cauze cari preced sau lucrează paralel cu acest trist rezultat final, tabloul nostru ar primi colorile triste ale decreșterii populației din cauza mizeriei
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Încălzească bronzul rece. Mai Întâi păru să desprindă o cataramă care probabil că asigura baza bustului. Apoi, acționând peste niște Închizători invizibile, deschide o porțiune deasupra capului, făcând să se rotească o parte din chipul sculptat. În cavitate luci o albeață. Craniul vreunui sfânt sau al vreunui martir, se gândi Dante, plictisit. Nu prețuise niciodată acea obișnuință de a li se mărunți trupurile, În loc să fie lăsați să aștepte, În integritatea lor, trâmbița celei de a doua judecăți. Dar poate că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vezi de sufletul dumitale! Îi replică ea fără să dea semne că s-ar da la o parte. Sau poate că vrei să dai fuga În ajutorul lor? adăugă cu o străfulgerare de răutate care Îi Însufleți ochii acoperiți de albeață. Furios, Dante Împinse legătura de nuiele Într-o parte. Bătrână căzu În fund, afurisindu-l. - Blestemat să fii! Strigă ea, În timp ce el o lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru crimele dumitale, scandă el cu o voce fermă și cu mâna ridicată, asemenea unei statui antice a justiției. Puțin câte puțin, vederea devenea mai limpede. Desluși profilul filosofului, așezat pe micul scaun din dreptul mesei de scris, și Întrezări albeața hârtiei. Omul părea aplecat să scrie ceva, În ciuda luminii insuficiente. - Arrigo, trebuie să te justifici, adăugă el cu mai puțină răceală În glas, apropiindu-se. Tonul său hotărât se fisura. Acea certitudine absolută În privința vinovăției sale, care Îl dominase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
încarnată, păstorul luteran, un adevărat apostol, și toate aceste într-o dramă în care se petrec lucruri grozave. Această piesă curioasă este un infern plin de îngeri și de oameni de treabă. {EminescuOpIX 293} Ce sunt aceste caractere boite cu albeața morală, unse cu badanaua nobleței de suflet? Apoi ce să mai zicem de providență, care joacă rolul de mașinist. Când mama are să-și vadă copila, un fulger providențial o orbește; Când copila are să să roage pentru sufletul mamei, o mână
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
albă de soare se prelingea pe marginile clădirilor. Când am mers în port la Saugatuck și am ieșit din hangar, brusc pâcla din oraș s-a sfârșit într-un balansoar de apă de un albastru înflăcărat, de la malurile negre până la albeața aurie dinspre est. Punțile albe de la pudra de plumb fuseseră abia spălate și luceau în toate culorile apei și căldurii din Golful Mexic, iar pescărușii se lăsau în voia curenților de aer. În sfârșit, Dingbat era fericit. L-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ca să oprească lumina rece a soarelui și răcoarea de toamnă uscată, așa că m-am dus la intrarea din spate. Oglinzile fuseseră acoperite de doamna Einhorn, o femeie foarte superstițioasă, și o lumânare ardea pe jos într-un pahar de o albeață ecleziastică, în sufrageria întunecată, lângă o fotografie a Comisarului făcută pe vremea când favoriții lui de Bill Cody erau încă deși și lucitori. Arthur Einhorn venise de la Champaign pentru înmormântarea bunicului său și ședea la masă plin de eleganță studențească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
făcuseră copiii lângă leagănul meu. Era sora lui Esther, Thea, care venise să vorbească cu mine, cea de care-mi spusese doamna Renling să mă feresc. În rochia ei albă și pantofii care semănau cu conturul unor păsări ascuțite în albeața vagă a șanțului de lângă leagăn, cu brațele înfășurate în dantelă și caldă deschidere și închidere a frunzelor în spatele capului ei, a venit lângă mine și m-a privit. Ești dezamăgit că nu sunt Esther, nu-i așa, domnule March? Presupun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]