1,249 matches
-
Acasa > Poeme > Meditatie > FĂRĂ SFÂRȘIT ȘI FĂRĂ ÎNCEPUT... Autor: Mihail Janto Publicat în: Ediția nr. 1951 din 04 mai 2016 Toate Articolele Autorului Văd în oglindă tâmplele albite, ce poate nu mai sunt așa geloase, doar visele rămase ne-mplinite, le unduiesc în gând pe-a tale coapse. Îmi adun mereu trecutul din priviri, așa te mângâi din zâmbete-n cuget, de teamă am să mai șterg din amintiri
FĂRĂ SFÂRȘIT ȘI FĂRĂ ÎNCEPUT… de MIHAIL JANTO în ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/376524_a_377853]
-
Acasa > Versuri > Spiritual > UN COLȚIȘOR DE RAI Autor: Camelia Cristea Publicat în: Ediția nr. 1687 din 14 august 2015 Toate Articolele Autorului În cupele albite, trei crini adună mirul Când cerul își desface în taină patrafirul, Iar busuiocul verde se-aprinde la icoană Prin jertfa Ta supremă se vindecă o rană! Un orb prinde Lumina în inimă și plânge Pe cruce vede Cristul și lacrima
UN COLŢIŞOR DE RAI de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373242_a_374571]
-
acolo numărând anii jumătate tu jumătate eu timpul nu se împarte la doi nici iubirea viermele invidiei mușcase mărul cunoașterii cineva agățase o pânză neagră în gard semn că Dumnezeu adormise nimeni nu părea că ascultă vântul trecea prin ulucile albite ... Citește mai mult Nostalgiile cuvintelor (32)de Gabriela Mimi Boroianu 11.05.2017jumătate zijumătate noaptela mijloc primăvaraîntre ochiul care râdeși cel care plângeîntodeauna stă cuvântulam trecut șanțulsă prind răsăritulerai deja acolonumărând aniijumătate tujumătate eutimpul nu se împarte la doinici iubireaviermele
GABRIELA MIMI BOROIANU [Corola-blog/BlogPost/379601_a_380930]
-
care râdeși cel care plângeîntodeauna stă cuvântulam trecut șanțulsă prind răsăritulerai deja acolonumărând aniijumătate tujumătate eutimpul nu se împarte la doinici iubireaviermele invidieimușcase mărul cunoașteriicineva agățase o pânză neagrăîn gardsemn că Dumnezeu adormisenimeni nu părea că ascultăvântul trecea prin ulucile albite... II. NOSTALGIA IUBIRII, de Gabriela Mimi Boroianu , publicat în Ediția nr. 2319 din 07 mai 2017. Nostalgii primăvăratice de Gabriela Mimi Boroianu 13.03.2017 E primăvară în oraș de acum Au înflorit lalelele, să știi! Îți spun deși nicicând
GABRIELA MIMI BOROIANU [Corola-blog/BlogPost/379601_a_380930]
-
-nfruptă cu saț din mal, Vântul dur, ca o cravașă, O împinge în aval. * Cu cosița despletită, Se alintă la apus. Sărutare poleită Soarele, pe unde-a pus. * Umbre vagi se luptă-n zare, Un catarg flutură-n vânt Năluciri albite care Se îngână ca-ntr-un cânt. * Dintr-o scoică rătăcită Se născuse o idee. În adânc pieri rănită Ca o osândită zee * În adâncuri nedeschise Sufletelor de uscat, Condamnaților la vise Ce nici nu-s, nici n-au plecat
MARINĂ de DANIELA DUMITRESCU în ediţia nr. 1727 din 23 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374724_a_376053]
-
și ești minunată!... X. TABLOUL, de Cârdei Mariana , publicat în Ediția nr. 1200 din 14 aprilie 2014. Tabloul Tolănit într-un hamac, zâmbea ușurel crispat, verdele ochilor lui îmi părea atunci căprui. Cu mustața răsucită, barbișonul grizonat și cu tâmplele albite, îi privea nudul pictat. El, artistul, o văzuse într-o duminică-n parc, și ideea îi surâse invitând-o la conac. Frumușica, încântată, ... Citește mai mult TabloulTolănit într-un hamac,zâmbea ușurel crispat,verdele ochilor luiîmi părea atunci căprui.Cu
CÂRDEI MARIANA [Corola-blog/BlogPost/375626_a_376955]
-
o văzuse într-o duminică-n parc, și ideea îi surâse invitând-o la conac. Frumușica, încântată, ... Citește mai mult TabloulTolănit într-un hamac,zâmbea ușurel crispat,verdele ochilor luiîmi părea atunci căprui.Cu mustața răsucită,barbișonul grizonatși cu tâmplele albite,îi privea nudul pictat.El, artistul, o văzuseîntr-o duminică-n parc,și ideea îi surâseinvitând-o la conac.Frumușica, încântată,... XI. INOCENTA, de Cârdei Mariana , publicat în Ediția nr. 1023 din 19 octombrie 2013. Venise fata de la țară, păr castaniu, în
CÂRDEI MARIANA [Corola-blog/BlogPost/375626_a_376955]
-
Acasa > Strofe > Introspectie > VISCOL ANCESTRAL Autor: Valentina Becart Publicat în: Ediția nr. 1459 din 29 decembrie 2014 Toate Articolele Autorului Amurguri cuprinse de febră, ard - pe fruntea-mi de vremuri albită. Surâsul unei clipe mai pâlpâie sub pleoapă. Sunt amintiri ce-n flăcări tăinuite se destramă... * Și-mi pare... c-aud temutul „viscol ancestral“ , șoptind ceva... cu glasu-i nins - și mă cuprinde-o albă teamă! Nu! A fost doar o pală
VISCOL ANCESTRAL de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1459 din 29 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/379243_a_380572]
-
S-o potoli furtuna și-apoi iele, M-or primeni cu flori de busuioc, Să amiroasă sfânt a lemn pe foc, Mirozna lor să urce pân' la stele. De nu, m-or târî lupii-n urlătoare, Lăsând în urmă oasele albite, Pierdute prin poiene înflorite Cu flori de zmeur, mur și de cicoare. Îmi vine somn de veci ca alinare, Rămâne trupul stins lângă stejar. Presară harpii flori și-apoi dispar, Iar eu vă țes povești din Ursa Mare. *** Ciclul "Era
POVEŞTI ŢESUTE-N CARUL MARE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1407 din 07 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/369139_a_370468]
-
albastrul izvorât din ochii ciutelor și vulturilor. În casa aceea dintre palmele brazilor cu acoperiș de stele te așteptam, dar cântecul tău plecase să îngâne ochi nevăzuți și-am rămas să-mi colind iarba dorului prin munții mei de patimi albiți. la capătul lumii Prin ochii viselor se cerneau seară de seară clipele cu aripi albastre iar cântecul sirenelor ademenea marinarii plecați să descopere vechiul și noul continent al iubirii. La polul, dintre Marea de Sus și Marea de Jos, renii
PICTURA DIN SUFLET de LEONID IACOB în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/369262_a_370591]
-
căderea secundelor din trecerea cuvintelor În urma fiecărui pas iarbă nenăscută, iarbă neruptă de trecut Rănit la picioare te ridici din botezul apei în tăcerea regăsită Din colțul viselor neputința reținerii clipelor rebele Anotimpuri ce nu există trec prin umbrele oaselor albite La Masa Tăcerii sufletul în căderea sărutului eliberează timpul În fiece noapte curg peste vetre icoanele din focul inimii Nimic nu va mai fi cum a mai fost în inocența vârstelor Traversezi orașul, în față doar biserica, cu inima spargi
RĂTĂCIREA TIMPULUI LA MASA TĂCERII de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362149_a_363478]
-
țiganca găsită dând târcoale taberei. Ferrando o aduce pe Azucena. Interogata despre motivul prezenței sale acolo, Azucena spune că este o biată femeie rătăcitoare care nu face nimănui nici un râu (Giorni poveri vivea). Dar Ferrando recunoaște în țiganca cu părul albit și acoperită de riduri, pe cea care pentru a-și răzbuna mama, a aruncat în flăcările rugului pe fratele Contelui. În timp ce țiganca neagă vehement acuzația ce i se aduce, ea invocă numele fiului ei Manrico pentru a-i sări în
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
a stins. Boierii lui, brazi falnici, deși-nvechiți de vreme, Semnau cu zile albe de glorii și rezbele,... Zile-albe însă stinse, ce se uitau din noianul lor La soarele mărirei ce le-a lucit odată, Ce-acum, de iarna vieței albit și înghețat, Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Dar în curtea Domniei fierbea, ca-n unda mărei, Inima stinsei glorii, mândra oștime-a țărei. Cum regele pustiei din moarte stânci se scoală Așa s-ardică Ștefan din
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
2Boierii lui, brazi falnici, deși-nvechiți de vreme, Erau ca zile albe de glorii și rezbele, Zili albe însă stinse ce, din trecutul lor, Priveau la acel soare ce le-a lucit cu dor, ]2 Ce-acum, de iarna vieței albit și înghețat, {EminescuOpVIII 177} [2Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Dar în curtea Domniei fierbea, ca-n unda mărei, Inima stinsei glorii, mândra oștime-a țărei. Cum regele pustiei din moarte stânci se scoală Așa s-ardică
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
mărunt. Or boierii mei nu-ți plac, Or de mine nu ți-e drag De-mi stai ca un cuc pribeag. {EminescuOpVIII 186} ARBORE Ba boierii tăi mi-s dragi Și tu, Doamne, mult îmi placi, Dar prin capul meu albit Gând frumos au răsărit Gând frumos, iubit, senin, M-a făcut să-mi uit de vin. Îmi veni, o Doamne, a minte Cum stătea mai dinainte, Când eram și eu mai verde, Nu ca ceasul ce se pierde, Cum stătea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cântarea dulce a unui blând poet, Poporul, ochii-n lacrimi, jură în ceasul sunt C-o Românie una esistă pe pământ Și au făcut Credința, Voința lor cea tare Din două țari mici, slabe, o Românie mare. Când oasele-mi albite destul îs și ajung Ca să deștepte-o țară din somnul ei cel lung Ce poate face-atuncea sufletul meu cel mare, Care din noaptea morții înfiorat apare, Sufletul meu de flăcări, de veacuri dezmierdat? Zburam, un basmu palid, prin cerul înstelat
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-nfruptă cu saț din mal, Vântul dur, ca o cravașă, O împinge în aval. Cu cosița despletită, Se alintă la apus. Sărutare poleită Soarele, pe unde-a pus. Umbre vagi se luptă-n zare, Un catarg flutură-n vânt Năluciri albite care Se îngână ca-ntr-un cânt. Dintr-o scoică rătăcită Se născuse o idee. În adânc pieri rănită Ca o osândită zee * În adâncuri nedeschise ... Citește mai mult Se agită marea-n huleși își sparge val cu valîn spumoase
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
nărăvașă,Se-nfruptă cu saț din mal,Vântul dur, ca o cravașă,O împinge în aval.Cu cosița despletită,Se alintă la apus.Sărutare poleităSoarele, pe unde-a pus.Umbre vagi se luptă-n zare,Un catarg flutură-n vântNăluciri albite careSe îngână ca-ntr-un cânt.Dintr-o scoică rătăcităSe născuse o idee.În adânc pieri rănităCa o osândită zeeîn adâncuri nedeschise... XIV. PLOUĂ TRIST, de Daniela Dumitrescu, publicat în Ediția nr. 1704 din 31 august 2015. Plouă trist, răvășitor
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
uitat de timp,Râsul de pe gura ta-miVa fi veșnic anotimp.Voi sculpta-n nisip destine,... XXIII. CEA MAI FRUMOASĂ EȘTI, de Daniela Dumitrescu, publicat în Ediția nr. 1530 din 10 martie 2015. A mai trecut o iarnă prin părul tău albit, Omătul, încă proaspăt, în el s-a cuibărit Și brazda de sub ochi așteaptă ghiocei, Dar nu vor răsări decât dintr-un condei. Când lumea e un cântec, tu mâinile îți frângi Și buzele ți-s arse de greu, dar nu
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
-i noapte ori de-i zi, Iubire ai să-mparți când tu te vei trezi, Având inima plânsă,cu buzele zâmbești, Ești mamă, ești femeie, cea mai frumoasă ești. Citește mai mult A mai trecut o iarnă prin părul tău albit,Omătul, încă proaspăt, în el s-a cuibăritși brazda de sub ochi așteaptă ghiocei,Dar nu vor răsări decât dintr-un condei.Când lumea e un cântec, tu mâinile îți frângiși buzele ți-s arse de greu, dar nu te plângi
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
suscerul era plin cu păsări... XXX. CASA FĂRĂ TREPTE, de Teodor Dume , publicat în Ediția nr. 2099 din 29 septembrie 2016. sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri nu știu precis câte au mai trecut sau câte mai sunt am părul albit și ochii sticlați îmi place așa cum sunt cu umerii apropiați și gâtul reazăm sub cer doar pantalonii mi-au rămas mici și privirea cât o rază nu-i bai privesc în urma anotimpurilor ce au trăit în carnea mea și acum
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381219_a_382548]
-
Ce tot spui d-ta, acolo? Știi, doar, că eu sunt un om serios?!” - adică: Domnule, vorbești prostii, nu mă interesează ce spui, bați câmpii de pomană. Uneori este tăcut și se uită la individul din fața lui cu o privire albită, absentă. Privirea arată că nu îl interesează discuția și nu îi place compania interlocutorului. Este preocupat de altceva, are temele lui. Romanul la care lucrase în mare secret apare, în trei volume, la începutul anului 1980. Cu puțin înainte fusese
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
fereastra deschisă și făcea sticlele să strălucească. Sticlele erau pe jumătate pline. Berea făcuse puțină spumă, nu multă pentru că era foarte rece. Spuma făcea un guler dacă turnai berea Într-un pahar Înalt. Mă uitai prin fereastra deschisă la drumul albit. Copacii de lângă drum erau prăfuiți. Peste drum era un câmp verde și un râu. Malul era presărat cu copaci și mai era și o moară de apă. În fața morii vedeam un buștean lung În care tăia un ferăstrău. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să zâmbească. în câteva secunde doar, romanul avu prilejul să constate că, în pofida anilor ce trecuseră de când îl văzuse ultima oară, nu se schimbase prea mult: barba lungă, cârlionțată, și părul, ce amintea de un blond foarte deschis, erau acum albite ici și colo, iar statura sa înaltă și robustă luase puțin în greutate. în rest, căpetenia burgundă părea a fi în plină formă. Totul pe chipul său exprima curaj și hotărâre, iar în ochi îi strălucea lumina unei inteligențe ascuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
primească pe noii-veniți: era înalt și corpolent și corespundea perfect descrierii pe care Divicone i-o făcuse lui Ambarrus. Chipul său, pe care se distingea nasul puternic, acvilin, era încadrat de o barbă impunătoare, cârlionțată, până pe piept; părul lung și albit, îi cobora pe spate în mare dezordine, dându-i înfățișarea unui barbar. Tipice colonilor din câmpie erau, în schimb, pantalonii săi în carouri colorate și jacheta cu glugă lungă. Pe sub sprâncenele stufoase, privirea din ochii săi verzi era vie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]