1,931 matches
-
coeziunea grupului, pentru că sexul în această dramă arboricolă nu este prilej de tragedie, ca la Eschil, Euripide, Sofocle, ci de comedie, ca la un Aristofan. Nu întîmplător m-am referit la anticii pe umerii cărora stau cocoțați modernii ca în alegoria transpusă iconic a abatelui Bernard de Chartres în secolul XII. Mayașii sunt antiquii lui Mel Gibson, iar modernii suntem de-a pururi noi. Piesa ce se joacă oferă datele elementare ale unui război al sfîrșitului lumilor, așa cum va fi fost
Apocalipsa după Gibson by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9894_a_11219]
-
și dezechilibrul lumii la care cea mai perfecționată ființă, omul, participă direct, o poveste despre putere. Mircea Eliade preciza faptul că istoria mitică este întotdeauna percepută ca adevărul fundamental al comunității, nu este doar o poveste alegorică, deși spectatorul citește alegoria. Lumea nu poate fi imaginată altfel decît în datele poveștii care o edifică. Mario Vargas Lossa în Povestașul ne arată cum istoria Vechiului Testament se poate rescrie în limba și în datele lumii indienilor los machiguengas retrași în jungla amazoniană
Apocalipsa după Gibson by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9894_a_11219]
-
timp al reflecției asupra condiției romanului postmodern și al maturității creatoare. În fapt, trilogia este construită pe două importante personaje - Grigore Plagamat și Miru Rozeta -, care înseamnă lupta dintre Diavol și Înger. În jurul acestor personaje se țese cu migală parabola, alegoria, realismul magic și situarea scriitorului față de cititorul său. O complexitate de situații, care mai de care mai stranii, ce ne dezvăluie o ficțiune greu de stăpânit. Însă, cum orice ficțiune se leagă de realitate, Marius Tupan depune mărturie în trilogia
Lupta Diavolului cu Îngerul by Mariana Criș () [Corola-journal/Journalistic/9922_a_11247]
-
pentru ca plăcerea să inunde trupul, mintea, dependența de pasiune să însemne tot atîta senzualitate, revărsare de bucurii ce vîră sufletul pe drumul greșelii fără de întoarcere și mîntuire. Cui îi mai pasă?... Drumul de la spațiul imens al bibliotecii lui Faust la alegoria nopții walpurgice este mai scurt decît credem. Plină de maculatură, de grămezi de ziare ce-și întind cenușiul pretutindeni, camera este un loc aproape mort în care Faust își tîrșîie, moșnegește, pașii bătrîneții premature încercînd să mai formeze discipoli întru
Foarte scurtă istorie incompletă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8948_a_10273]
-
pentru ca plăcerea să inunde trupul, mintea, dependența de pasiune să însemne tot atîta senzualitate, revărsare de bucurii ce vîră sufletul pe drumul greșelii fără de întoarcere și mîntuire. Cui îi mai pasă?... Drumul de la spațiul imens al bibliotecii lui Faust la alegoria nopții walpurgice este mai scurt decît credem. Plină de maculatură, de grămezi de ziare ce-și întind cenușiul pretutindeni, camera este un loc aproape mort în care Faust își tîrșîie, moșnegește, pașii bătrîneții premature încercînd să mai formeze discipoli întru
Mefisto by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8947_a_10272]
-
dar funcțională. Literatura era un discurs secund, mai pur decât cel al istoriei impure. Referențialitatea, intermediată de oblicvitatea stilistică, se restrânge în timp, producând autarhia textului. (Auto)referențialitatea prozei de ficțiune rămâne una larg deschisă, înglobând (i)realismul, mitul, visul, alegoria, parabola. Pentru Blandiana, proza este calea spre completitudinea expresiei de sine. Descoperim aici o extensie poetologică spre concret și reconstrucție biografică. Întâmpinăm, prin urmare, aceeași poetică a transgresiunii, ca și în poezie, a substituirii, a reproiecției realității în imaginație, prin
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
nou-testamentar - în "ghicitură". Fantasticul metafizic, obiectiv, exterior, este reprezentat - și nu prezentat - prin rememorare și resemnificare. În Proiecte de trecut, 1982, carte cunoscută și în câteva traduceri, cea mai recentă în portugheză, continuă recuperarea realității prin fantastic, a socialului prin alegorie și vis, deconspirarea utopiei prin contrautopie. Fantasticul este obținut prin resemnificarea, mai exact prin reconvenționalizarea realității. Zburătoarea de consum dezvăluie fantasticul existențial, ca ironie ambiguă a lumii maniheice prin dictat monoideologic. Duplicitatea omului nou, camuflat spiritual, e ilustrată prin profesoara
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
a unuia din criticii noștri importanți din interbelic, cea de "estetică aplicată". Imaginile punctează contactul sensibil cu operele: "Treptat ideea începe să împungă cu scheletul ei pielea imaginilor și poezia cade în alegorismul tipic". Ca și: " Norii de abstracțiuni și alegorii medievale se dau în lături și sublimul naturii cade sub ochi". Ca și: "Romanticul, în fond, nu iubește să umble, ci să stea. El nu scrie o lirică ambulatorie (cum ne-ar lăsa să credem motivele plimbării, ale ascensiunii etc.
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9100_a_10425]
-
al intelectualului, și corintic, corespondent apariției conștiinței politice a omului modern. Evident, operele epice ale lui I. D. Sîrbu aparțin corinticului, care, deseori, după cum arăta Manolescu, își îngăduie "să abordeze frontal, deschis și radical politicul și să mitizeze politicul, apelînd la alegorie, parabolă, utopie". Adoptînd o atare modalitate de expresie în Lupul și Catedrala, Sîrbu îl situează pe Narator în centrul discursului, nu doar prin faptul că discursurile tuturor celorlalte personaje se raportează direct la spusele sale, ci și prin conținutul monologului
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
concepută de arhitectul Puig i Cadafalch sau vasele metalice cizelate de mâna maestrului musulman Mahmud al Kurdi... În același timp, organizatorii n-au uitat să includă un număr de picturi universal recunoscute: "Portretul lui Mahomed al II-lea" (Gentile Bellini), "Alegorie a bătăliei de la Lepanto" (Veronese), "Ferma" (Miró), "La Vie" (Picasso), "Premoniție a războiului civil" (Dali)... Ambele expoziții pun însă accentul pe artele minore: ceramică, mobilier, covoare, coperte de carte, obiecte de sticlă și metal, veșminte. Multe dintre exponate sunt scoase
Civilizații mediteraneene la Muzeul Metropolitan by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9239_a_10564]
-
promițându-te întoarcerii în umbră. Unde vine certitudinea că te adresezi direct unei plăsmuiri ideale, însă numai și numai pentru a-i corija traiectoria, destinul. * Visători fără lege, apar pe lume și nu se mai pot opri din rostirea macabrei alegorii a neșansei de a te fi născut unde te-ai născut, indiferent unde te-ai născut. Și din acest delir ubicuu li se pare că li se nasc iubirile și reușitele și copiii, când toată această incontinență nu face decât
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
stadiul de vorbire, complexitate a oricărui început de lume. * Filozofia viitorului va trebui să deschidă orizonturile ființei care se va naște spiritual din om, și pentru care omul nu va fi fost decât o gazdă, un cocon. Ne aflăm în alegoria crisalidei. * Facem astfel încât să nu putem trece de fericire, această infirmitate spirituală. * Toate în gând dispar sau devin altă ființă. În afară eu nu sunt ființă decât pentru că exist. Nici înăuntrul meu nu sunt ființă, dar nu pentru că nu pot
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
articol publicat în Credința: "De când se scrie sub regimul cenzurii numele, ideile și faptele trebuie mascate. Altminteri ar sări în ochi și ar fi cenzurate (așa cum se întâmplă adesea, de altfel). Și așa mascate, alambicate, strivite sub nume străine și alegorii continentale - faptele și ideile gazetăriei românești nu mai sunt așa de accesibile publicului. Noul simț al alegoriei va deveni în curând un adevărat limbaj. Cititorii vor putea citi "simbolic" tot așa de curent cum citeau până acum câteva luni românește
Mircea Eliade și Cenzura by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/9430_a_10755]
-
ar sări în ochi și ar fi cenzurate (așa cum se întâmplă adesea, de altfel). Și așa mascate, alambicate, strivite sub nume străine și alegorii continentale - faptele și ideile gazetăriei românești nu mai sunt așa de accesibile publicului. Noul simț al alegoriei va deveni în curând un adevărat limbaj. Cititorii vor putea citi "simbolic" tot așa de curent cum citeau până acum câteva luni românește. Ceea ce înseamnă că cenzura nu este atât de infamă pe cât se spune".2 Chiar dacă întoarcerea din rai
Mircea Eliade și Cenzura by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/9430_a_10755]
-
în lăcomia descrierii formelor și în abia stăpînita expansiune de linii și de accente cromatice. Însă performanța sa nu stă nici în generozitatea memoriei și nici în capacitatea prefigurării. Ea se regăsește,în primul rînd, în reflexivitatea sa analitică. Nu ,,alegorii manieriste relativ simple" face Arcimboldo, cum prea grăbit afirmă Hocke, și nici nu realizeză ,,tablouri metonimice" cum spune Mario Praz. Demersul său nu este unul strict declamativ, al unui alegorist sau al unui retor, ci unul reflexiv și hermeneutic. El
Gheorghiu și Arcimboldo by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9480_a_10805]
-
însuși: zădărnicirea faimei și a planurilor, inclusiv eliminarea fizică a zarafului armean. Puterea de seducție a bărbatului iubit se dovedește a fi mai tare decât intrigile și manevrele emanate din cabinetul unui conchistador deja căzut în dizgrație și ridicol. Sub alegoria destinului se află atât cosmopolitul bei rătăcitor, armeanul animat de sentimente profund românești, cât și Principatele Române, prăzile predilecte ale marilor Imperii. Scăpat de tăișul iataganelor ienicerilor fundamentaliști, Manuc, liberalul și reformistul european, artizanul din umbră al Păcii de la București
Intrigă și iubire în Principate by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9526_a_10851]
-
12-13 ani, tatăl său a primit o scrisoare de amenințare, probabil din partea unui legionar, scrisoare pe care exista o reprezentare tricefală, preluată inexplicabil din tradiția egipteană și înrudită cu tripla ipostază a vârstelor unui bărbat într-un tablou de Tizian, Alegoria prudenței: "leul în mijloc: prezentul feroce, dominator. În dreapta, câinele slugarnic: rânjetul ipocrit al viitorului, care vrea să fie pe placul tuturor, benevolente, benedictus. În stânga, lupul: trecutul devorat, devorator" (p. 352). Se concentrează aici simbolismul cultural al romanului, organizat în jurul memoriei
Disperarea clovnului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9566_a_10891]
-
picturalitatea acestui coșmar străbătut de un bufon (ca într-un tablou oniric), prefăcându-l într-un peisaj psihologic, politic și social în care amalgamează urme sau amprente ale imaginarului din Kafka (alienarea și absurdul existenței), Sábato (asociația surdo-muților e o alegorie transparentă a societății totalitare, ca și organizația orbilor din romanul scriitorului argentinian), Bacovia (nervii de primăvară, abandonul în deriziune), Caragiale (parodia scrisorii pierdute și a făcliilor de Paști). Disperarea ascunsă a bufonului ne semnalează discret marea farsă a dictaturii comuniste
Disperarea clovnului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9566_a_10891]
-
descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile speranțe devine, în acest punct, mai lizibilă decît oriunde altundeva. La începutul modernității, el scrie despre un paricid literar inevitabil: naratorul (noului roman) îl elimină din joc pe autorul (vechiului roman). Neofitul greșește deocamdată flagrant
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
într-o zonă neutră, de unde viața li se pare o poveste rostită "cu gemete, icneli și țipete, de un idiot" (ca în Faulkner). Totul rămas aproape ca odinioară. Formele s-au complicat numai... * Saint-Just. Poemul Organt, în douăzeci de cânturi, - alegorie a vremii. Spirit lucid, urmanist, dominat de măsuri... (lipsește).... Extras din capitolul XX... "La popoarele cu adevărat libere,... femeile sunt libere și adorate, și duc o viață blândă, așa după cum merită... slăbiciunea lor interesantă... Căci în trupurile încercate de vicii
Sub pana lui Saint-Just by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8213_a_9538]
-
rouă, voi ați dat istoriei alt mers, voi care ați deschis o eră nouă, de iubire" (ibid.). Modele și convenții literare diferite - clasice sau moderniste - sînt actualizate într-un limbaj sentimental, solemn sau familiar. În unele discursuri lanțul metaforic devine alegorie: "Hai să-mi fac un tramvai de vis, mi-aș fi zis, cu care să cutreier măcar așa, pe ascuns, rutele apocaliptice și însîngerate ale unui decembrie nebun. Cineva și-a dorit, oare, să demonteze șinele tramvaiului numit, pe scurt
Metafore și rime parlamentare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9657_a_10982]
-
o disprețuiește, lumea indivizilor normali - canalia. Acest univers e guvernat de alte canoane decât al nostru, obiectele, ființele, timpul, cauzalitatea suferă deformări deosebite, ca în viziunile provocate de febră. În zona neintenționalității artistice, acest miniroman poate fi citit ca o alegorie a operei de artă (având în vedere dubla meserie a naratorului, desenator și scrib), a raporturilor secrete dintre autonomia ficțiunii și precaritatea realului. Ne gândim și la umbra autorului proiectată pe perete (un alter ego?), care „supraveghează“ procesul de elaborare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
peripețiile din aceste povești și resimțeam o bucurie de nespus. Redeveneam copil. Chiar acum, când scriu aceste rânduri, resimt emoțiile de atunci. Toate astea se situează în prezent, nu în trecut. Fără îndoială, gesturile, gândurile, dorințele, obiceiurile atavice, cărora unele alegorii le servesc drept vehicule de-a lungul generațiilor, reprezintă factori atât de indispensabili ai existenței noastre. Mii de ani s-au pronunțat aceleași cuvinte, s-au practicat aceleași împerecheri, s-au încercat aceleași nenorociri puerile, viața, de la un capăt la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
atenție. Încerc, nu fără un mic efort, să-i răspund cu aceeași monedă. Nu-mi displăceau deloc termenii alegorici. Ba chiar că uneori mă predispuneau. Mă scoteau uneori chiar din plictis. Încerc să rup, poate încă pripit și dezorganizat, vălul alegoriei: Nu pot fi castelan, tovarășe contabil-șef, din moment ce mă aflu încă în așa-zisa mănăstire dominicană. Pentru a ajunge castelan, trebuia mai întâi să fiu părintele Dominic, sfetnic, mai apoi comite, etc, adică încet-încet, să parcurg un întreg cursus honorum
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
inexistente, ale soarelui de toamnă târzie, țesute deasupra rămurișului des, să mă fi scos din ceea ce, din păcate, numim cu toții, realitate. Și totuși, am putea detalia puțin?-fac eu pe prostul mai departe. Îmi pare rău să gândești așa. O alegorie nu poate fi supusă scalpelului rațiunii. S-ar pierde toată frumusețea. Toată vraja, nu? Termină tocmai țigara și, în loc de replică, o strivește răbufnind, ca și cum în locul chiștocului aflat între degetele lui, ar fi fost sugrumat cel mai aprig adversar. Zâmbește apoi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]