756 matches
-
simbolice este o aptitudine de ordin subiectiv, o imagine fecundă în raport cu celelalte. Profunzimea de sens a imaginii se ilustrează în natura echivocă și ambivalentă a simbolizatului, imaginile apropiindu-se de nucleele arhetipale. De aceea, imaginile simbolice favorizează creativitatea imaginativă, în măsura în care ambivalența și opoziția devin factori producători de imagini esențiale. Gilbert Durand decelează operația participativă, declanșată de trecerea de la sensul propriu la sensul figurat al imaginii, care ia naștere din jocul subtil dintre absentia și praesentia. Făcând apel la problema platoniciană a
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
atmosfera revoluționară de la 1848, prin mobilizarea doctrinelor despre "misiunea națională", sensibilitatea față de singularitate a inaugurat o nouă formă a admirației în spațiul public românesc după 1860, aducând în prim plan factorul sufletesc și realitățile interioare. Nu pot să nu constat ambivalența unei discuții despre resurse care combină tehnicile spontaneității și practicile admirației. E oarecum paradoxal că am plecat de la sărăcie pentru a ajunge la exorbitanță. Dar acesta e un fapt al noii culturi literare: aceeași realitate e calificată ca penurie într-
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în această versiune schematică și clișeizată, Iosif Vulcan așază apostolatul pe un suport progresist. Fie prin asocieri naive, glisând liber de la opoziția mistică între viață și moarte, la aceea raționalistă între lumina cunoașterii și întunericul ignoranței, sau mizând direct pe ambivalența "luminii" ("Lumina este principiul vieții. Astfeliu aceia carii doresc reînvierea unui popor trebuie să se îngrijească a sparge mai întâi întunerecul care-l ține înfășurat sub vălul său mortuariu și să-l lumineze prin învățătură și educațiune"86), fie prin
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
și să facă aceleași gesturi. Dorința de literatură, chemarea spre creație și consumul de opere se plătește pe versantul negativ prin gelozie. Iar Asachi, deplin conștient de importanța acestor pulsiuni în stabilirea unei noi economii a literarului, dar și de ambivalența lor, încheie textul cu un lung avertisment. În literatură invidia nu trebuie nici ignorată, nici neutralizată - ci suportată, ca o forță (negativă) indispensabilă: Ochiul său, nespăriet, nu-l va întoarce de la triumvul altora; glasul faimei (laudei) nu va fi pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Sarei cu eticheta de „defavorizată”, atașată ei și familiei sale. Legat de aceasta, apare și conștientizarea faptului că a fi special nu e întotdeauna de dorit. De-a lungul episodului care se referă la perioada de liceu, Sara dă glas ambivalenței pe care o resimte față de faptul de a fi etichetată drept o elevă de nivel inferior, lucru care intră, firește, în contradicție cu sentimentul său de a fi „aleasă”, care ar putea fi interpretat ca fiind aleasă din motive greșite
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
face o distincție între "simbolismul particular" al poetului modern și simbolismul larg accesibil al poeților din trecut. Această constatare conținea, cel puțin la început, o învinuire ; dar sentimentele și atitudinile noastre față de simbolismul poetic continuă să rămână în mare măsură ambivalențe. Opusul termenului de "particular" este greu de găsit : dacă am opta pentru ^convențional" sau "tradițional", am veni în contradicție cu dorința noastră ca poezia să fie nouă si surprinzătoare. "Simbolismul particular" implică un sistem, si un cercetător atent poate afla
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
mai bun orice nouă operă va modifica, chiar dacă numai foarte puțin, ierarhia celorlalte opere. când Pope și-a ocupat poziția în rândul poeților englezi, Waller și Denham au câștigat și, în același timp, au pierdut prestigiu - ei reprezentau acea categorie ambivalență pe oare o constituie precursorii ; ei au făcut posibilă ascensiunea lui Pope, dar prin aceasta au coborât pe treptele ierarhiei. Există și o tendință contrară, manifestată de spiritele anti-academice dinăuntrul si dinafară universităților, tendința de a afirma tirania inconstanței gustului
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
fi unipolari sau bipolari. Majoritatea atitudinilor sunt la nivel personal unipolare (ori ești de acord, ori în dezacord; ori prețuiești, ori dezavuezi), dar există numeroase cazuri în care oamenii apreciază ceva sub anumite aspecte și dezapreciază sub altele, stare numită ambivalență. Depistarea ambivalenței atitudinilor este strâns legată de măsurarea acestora, care, la rândul ei, cu deosebire prin scările de tip Thurstone sau Likert (vezi Radu, coord., 1994), se bazează pe prezumția bipolarității și a intensității graduale. De altfel, punerea în evidență
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
sau bipolari. Majoritatea atitudinilor sunt la nivel personal unipolare (ori ești de acord, ori în dezacord; ori prețuiești, ori dezavuezi), dar există numeroase cazuri în care oamenii apreciază ceva sub anumite aspecte și dezapreciază sub altele, stare numită ambivalență. Depistarea ambivalenței atitudinilor este strâns legată de măsurarea acestora, care, la rândul ei, cu deosebire prin scările de tip Thurstone sau Likert (vezi Radu, coord., 1994), se bazează pe prezumția bipolarității și a intensității graduale. De altfel, punerea în evidență a situației
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
doi poli. S-a constatat că multe dintre atare răspunsuri nu semnifică indiferența, neutralitatea sau necunoașterea unui obiect atitudinal, ci cumva o medie a aprecierilor simultan negative și pozitive față de acesta ale aceluiași individ. De aceea, pentru a caracteriza conținutul ambivalenței ca fiind radical altceva comparativ cu alte motive ce determină răspunsuri plasate la mijlocul continuumului bipolar - inclusiv cu ceea ce am putea numi „ambiguitate” și care denotă un gen de incertitudine, neclaritate, nehotărâre, dar de neconfundat cu neutralitatea, indiferența sau necunoașterea -, cercetătorii
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
determină răspunsuri plasate la mijlocul continuumului bipolar - inclusiv cu ceea ce am putea numi „ambiguitate” și care denotă un gen de incertitudine, neclaritate, nehotărâre, dar de neconfundat cu neutralitatea, indiferența sau necunoașterea -, cercetătorii au tratat separat aspectul negativ și aspectul pozitiv al ambivalenței. În acest scop, s-au utilizat, alături de scale și chestionare, diferențiatorul semantic (rezonanța afectiv-conotativă a unor cuvinte sau expresii ce desemnează atribute ale obiectului atitudinal - vezi, pe larg, Radu, coord., 1994), precum și alte instrumente mai de finețe, conturându-se următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
scale și chestionare, diferențiatorul semantic (rezonanța afectiv-conotativă a unor cuvinte sau expresii ce desemnează atribute ale obiectului atitudinal - vezi, pe larg, Radu, coord., 1994), precum și alte instrumente mai de finețe, conturându-se următoarele constatări: 1) Cum era de așteptat teoretic, ambivalența însăși are grade diferite de intensitate, în sensul că depinde ce pondere au aspectul negativ și cel pozitiv în ea. Dacă unul dintre ele domină, indivizii resimt o ambivalență mai redusă; dacă ponderea este sensibil egală, ambivalența e mai ridicată
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
finețe, conturându-se următoarele constatări: 1) Cum era de așteptat teoretic, ambivalența însăși are grade diferite de intensitate, în sensul că depinde ce pondere au aspectul negativ și cel pozitiv în ea. Dacă unul dintre ele domină, indivizii resimt o ambivalență mai redusă; dacă ponderea este sensibil egală, ambivalența e mai ridicată. Dar intensitatea ambiguității este în funcție nu numai de ponderea celor două aspecte, ci și de intensitatea lor. În echiponderalitate de intensitate mică, ambiguitatea va fi și ea mică
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
de așteptat teoretic, ambivalența însăși are grade diferite de intensitate, în sensul că depinde ce pondere au aspectul negativ și cel pozitiv în ea. Dacă unul dintre ele domină, indivizii resimt o ambivalență mai redusă; dacă ponderea este sensibil egală, ambivalența e mai ridicată. Dar intensitatea ambiguității este în funcție nu numai de ponderea celor două aspecte, ci și de intensitatea lor. În echiponderalitate de intensitate mică, ambiguitatea va fi și ea mică, și astfel combinația ce dă ambiguitatea maximă este
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
deschise; sunt mai prezente și expunerea selectivă și rezistența la schimbare; determină mai pronunțate reacții fiziologice (interne și faciale) și psihologice (în procesarea noilor informații și în judecățile sociale); aspectele negative se activează cognitiv mai repede și mai ușor. 3) Ambivalența atitudinală corelează negativ cu forța, intensitatea și stabilitatea atitudinilor și cu accesibilitatea lor cognitivă, oamenii putând răspunde mult mai repede la întrebări ce privesc atitudini lipsite de ambivalență sau cu un grad scăzut al acesteia. O relație intens studiată este
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
sociale); aspectele negative se activează cognitiv mai repede și mai ușor. 3) Ambivalența atitudinală corelează negativ cu forța, intensitatea și stabilitatea atitudinilor și cu accesibilitatea lor cognitivă, oamenii putând răspunde mult mai repede la întrebări ce privesc atitudini lipsite de ambivalență sau cu un grad scăzut al acesteia. O relație intens studiată este și cea dintre atitudine și sistemul de credințe (beliefs) asociat ei. Termenul „credință” desemnează pentru analiștii mentalităților, în particular pentru cei americani, unitatea cognitiv-evaluativă cea mai cuprinzătoare. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
reveni în secțiunea următoare. Dar studii mai recente (Wilson et al., 2000) par să indice funcționarea fenomenului de atitudine duală, altfel spus coexistența atitudinii prealabile cu cea nou achiziționată, chiar dacă ele sunt contrare. Autorul susține că fenomenul este apropiat de ambivalență, și totuși e altceva. Mai mult, atitudinea remanentă (inițială) este mai solid ancorată în câmpul cognitiv, ea este mai ușor accesată și, în situațiile spontane, neprovocate, încărcate de empatie, în comunicarea nonverbală, are întâietate în fața celei mai recent dobândite și
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
au fost constatate și în cazul părerii despre egalitatea dintre bărbat și femeie, tineri și vârstnici ș.a. Există fără îndoială fenomenul de atitudine adevărată și atitudine „de fațadă”; disocierea nu funcționează însă totdeauna atât de tranșant, intervenind nuanțări date de ambivalență și de coexistența atitudinilor duale, despre care a fost vorba în secvențele anterioare. Alături de dezirabilitatea socială, s-a constatat că foarte important este gradul de specificare a răspunsurilor-atitudine și a celor comportamentale. Analizând 142 de studii asupra relației atitudine - comportament
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
era acela al unui orășel unde apărea un singur ziar. Majoritatea cetățenilor nu îl agreau (atitudine), dar îl cumpărau (comportament), fiindcă era singura sursă de unde puteau afla știri despre tranzacții de locuințe, de exemplu. Aici suntem, din nou, în proximitatea ambivalenței și a problemei obiectelor sociale multifațetate (vezi Iluț, 2000). Situații și mai relevante social sunt cele în care alegătorii recunosc că au votat o persoană, nu din profundă simpatie, ci din lipsa unei alternative. Comentatorii politici recurg adesea, în analiza
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
registrul trivial, culinar și agrest. Există, desigur, o anumită poză teribilistă în toate acestea. La baza gesturilor și retoricii antiretorice a frondei poetului se află o stare de spirit mai profundă, mai gravă. Mai întâi, poza teribilismului stă pe o ambivalență, care îi va întovărăși mai toate ipostazele insurgențelor: demascare, dezvăluire ironică / autoironică, dar și restituire a unui lirism proaspăt, epurat de zgura strălucitoare a convențiilor și a sclifoselilor stilistice. Poetica originară a lui D. nu e aceea a tiflei sterilizante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
împotriva agresiunii răului și absurdului, uneori cu primejdia discursivității și a tezismului, și tot astfel Stelele strigă (1988), unde logica naturii e instituită ca model: „Pildă să-ți fie zorii / Care nu absentează nicicând, / Firul de iarbă / Cu legile lui.” Ambivalența acestui univers e potențată în Timp răstignit (1991), unde lira, „bolnavă pe veci de azur”, este contrapusă „păsării cu ochi drăcesc” sau sensurilor cărora „li s-a strivit miezul”: reiterată pendulare între „timpul răstignit” și timpul necorupt. Cu acest volum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
Este și o chestiune de conștiință, În care conștiința morală se confruntă cu conștiința perversă. A face bine sau a face rău sunt „dispoziții” egal posibile ale persoanei umane. Opțiunea este, de fapt, nu atât alegere, cât mai ales În funcție de „ambivalența” persoanei care Înclină către bine sau către rău, fie din considerente morale, fie sub imperiul pulsiunilor sale primare. Fiecare dintre noi simțim această „oscilație” interioară. „Nu binele pe care vreau să-l fac Îl fac, ci răul pe care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
considerente morale, fie sub imperiul pulsiunilor sale primare. Fiecare dintre noi simțim această „oscilație” interioară. „Nu binele pe care vreau să-l fac Îl fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac Îl fac” spune Sfântul Pavel. Aceeași ambivalență o Întâlnim și la Mephistopheles care Îi spune lui Faust (Goethe, Faust, IĂ: O parte sunt dintru acea putere Ce numai răul Îl voiește, Însă mereu creează numai bine. Rezultă de aici faptul că forța sufletească este dirijată, vectorializată de
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de conducere. Serge Moscovici, un bun cunoscător al psihologiei șefului charismatic, crede că puterea liderului charismatic se află, pe de o parte, în faptul că harul charismatic, o dată recunoscut, acționează ca un placebo simbolic, iar pe de altă parte, în ambivalența sentimentelor pe care le generează carisma. El nota: # Carisma este în același timp o grație și un stigmat. Ea conferă celui care o posedă semnul unei valori extraordinare, dar și marca unui exces, a unei violențe intolerabile..., toate aceste semne
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
autonomia, nici inițiativa partenerului. Acesta este universul dominatorilor și supușilor (servitorilor), al superiorității și inferiorității, al coerciției și subordonării. O altă formă este cea în care persoana aflată în poziția de inferioritate manifestă o personalitate concomitent pasiv‑agresivă, deci o ambivalență. Nevrând să se arate deschis în dezacord, o asemenea personalitate inventează diferite maniere de a rezista la autoritate: încăpățânare, uitări oportune, ineficacitate deliberată, disimulări. O a treia formă de „înțelegere secretă” tiranică este aceea în care dominatorul formează un duo
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]