340 matches
-
și măsuri precum folosirea gazelor de luptă. În 1940, marina germană era slab pregătită pentru organizarea unui atac amfibiu de amploarea Operațiunii Leul de Mare. Marinei îi lipseau atât vasele special construite pentru debarcare, cât și experiența și doctrina războiului amfibiu. Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea vaselor de debarcare odată cu construirea "Pionierlandungsboot 39
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
lansare erau marile probleme care nu puteau fi rezolvate. Aceste dificultăți au dus la conceperea unui tip nou de barjă. Până la sfârșitul lunii august, germanii au transformat 160 de Panzer III, 42 Panzer IV și 52 Panzer II în tancuri amfibii. Astfel, cel puțin pe hârtie, germanii dispuneau de 254 de blindate, aproximativ o divizie de blindate. Tancurile erau împărțite în patru batalioane boteazate "Panzer-Abteilung" A, B, C și D. În timpul invaziei, urmau să fie alimente cu suficient carburant și cu
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
o unitate specială a forțelor terestre la Le Havre în toamna anului 1941. Aceste docuri au fost alese pentru "Operațiunea Herkules", planul unei invazii germano-italiene a Maltei.. Germanii au proiectat un vehicul specializat pentru debarcare în Anglia - "Landwasserschlepper" - un tractor amfibiu neînarmat, la care se lucra încă din 1935. Proiectul original fusese gândit ca vehicul de sprijin pentru trupele de pontonieri. Trei astfel de tractoare au fost alocate detașamentului 100 blindate ca parte a forțelor de invazie. Tractoarele urmau să tragă
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
pe plajă barjele fără sistem propriu de propulsie și să remorcheze vehiculele prin nisipul plajelor. De asemenea, tractoarele urmau să transporte provizii în perioada celor șase ore de reflux, când barjele nu mai pluteau. Transportul trebuia făcut cu o remorcă amfibie cu o capacitate de 10-20 t, tractată de "Landwasserschlepper". Generalul Halder a urmărit o demonstrație a utilizării "Landwasserschlepper" și a remorcii sale pe 2 august 1940 pe insula Sylt. Generalul, deși a avut obiecțiuni cu privire la înălțimea mare a vehicului în timpul
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
sale pe 2 august 1940 pe insula Sylt. Generalul, deși a avut obiecțiuni cu privire la înălțimea mare a vehicului în timpul deplasării pe uscat, a recunoscut utilitatea prototipului. Au existat propuneri pentru dotarea fiecărei barje de invazie cu unul sau două tractoare amfibii, dar producția a fost abandonată până în cele din urmă. Înaltul Comandament German (OKH) a plănuit inițial o invazie pe scară mare, cu debarcarea a 40 de divizii în regiunea de la Dorset până la Kent. O debarcare de o asemenea amploare depășea
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
ajunge la concluzia că germanii nu erau pregătiți pentru asalt la acea dată. Alți autori (Peter Fleming, Derek Robinson și Stephen Bungay) consideră că operațiunea s-ar fi încheiat cu un dezastru pentru germani, iar alți cercetători au numit planul amfibiu german un „[[Bătălia de la Dunkirk|Dunkirk]] pe invers”. Robinson consideră că superioaritatea uriașă a Royal Navy în fața "Kriegsmarine" ar fi transformat „Leul de Mare” într-un dezastru. [[Adolf Galland]], comandantul "[[Luftwaffe]]" în timpul pregătirii invaziei, a afirmat că planurile pentru invaziei
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
primejdioasă și a mai adăugat că mai există și alte căi pentru înfrângerea britanicilor în afară de invazie. Peste patru ani, [[Ziua Z]] avea să dea adevărata dimensiune a stocurilor de materiale care trebuiau debarcate în mod continuu pentru susținerea unei invazii amfibii. Pentru germani, problema ar fi fost mult mai gravă, de vreme ce forțele terestre germane nu erau motorizate, se bazau în principal pe tracțiunea cu cai. Una dintre cele mai mari probleme ale germanilor ar fi fost transportarea și debarcarea a mii
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
-o de-a lungul întregului război. Mai mult chiar, RAF a împiedicat Luftwaffe să obțină superioritatea aeriană în zona Canalului Mânecii, ceea ce a dus în cele din urmă, combinată cu superioritatea Royal Navy, la abandonarea de către Hitler a planurilor unei debarcări amfibii pe plajele britanice - Operațiunea Leul de Mare. După încheierea luptelor care aveau să devină cunoscute ca Bătălia Angliei, germanii au schimbat abordare războiului aerian, alegând pe aceea a bombardamentelor strategice de noapte, generând un răspuns identic din partea britanicilor, care au
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
("Littorella uniflora") este o plantă acvatică amfibie perenă din familia plantaginacee răspândită în Europa. În România este găsită în sudul țării prin locuri mlăștinoase inundate, lacuri, șanțuri, pe malul mării. Este o plantă acvatică amfibie, perenă, monoică, mică cu o înălțime de 2-12 cm. Rizomul este scurt
Chenarul bălților () [Corola-website/Science/334701_a_336030]
-
("Littorella uniflora") este o plantă acvatică amfibie perenă din familia plantaginacee răspândită în Europa. În România este găsită în sudul țării prin locuri mlăștinoase inundate, lacuri, șanțuri, pe malul mării. Este o plantă acvatică amfibie, perenă, monoică, mică cu o înălțime de 2-12 cm. Rizomul este scurt, stolonifer (poartă stoloni). Stolonii scurți și subțiri, cu rădăcini și frunze dispuse în rozetă la nodurile. Frunzele simple, grupate în rozetă bazală, liniar subulate, plane, cilindrice sau semicirculare
Chenarul bălților () [Corola-website/Science/334701_a_336030]
-
din Guadalcanal din septembrie 1942 și din Noua Guinee din 1943, care au făcut ca Imperiul Japonez să piardă definitiv orice inițiativă strategică, fiind forțat să treacă în defensivă pentru tot restul războiului. Până în 1944, Aliații reușiseră ca, prin acțiuni amfibii sau bomardamente navale și aeriene, să cucerească sau să ocolească și să neutralizeze numeroase baze militare strategice nipone. La toate acestea se adăugau pierderile provocate transpoturilor comerciale japoneze de submarinele aliate, ceea ce a dus la sufocarea economiei japoniei și la
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
sectoare de operațiuni, unul nordic și unul sudic, au atacat mai multe ținte simultan. Așa cum a prezis generalul Panić, apărătorii nu au mai reușit să respingă un astfel de atac. Pe 3 noiembrie, Armata Populară Iugoslavă a lansat un asalt amfibiu peste Dunăre pentru a face joncțiunea cu paramilitarii sârbi din Garda Voluntarilor Sârbi ("Tigrii lui Arkan"), conduși de notoriul Željko Ražnatović ("Arkan"). În timpul acestei operațiuni, generalul JNA Mladen Bratić a fost ucis de o rachetă antitanc lângă suburbia Borovo Naselje
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
face joncțiunea cu paramilitarii sârbi din Garda Voluntarilor Sârbi ("Tigrii lui Arkan"), conduși de notoriul Željko Ražnatović ("Arkan"). În timpul acestei operațiuni, generalul JNA Mladen Bratić a fost ucis de o rachetă antitanc lângă suburbia Borovo Naselje, pe 4 noiembrie. Asaltul amfibiu a fost încununat de succes și a împărțit perimetrul Vukovarului în două, izolând un grup de apărători croați în Borovo Naselje. Chiar și în aceste condiții, apărătorii au rezistat până pe 16 noiembrie. La sud, „Grupul de Operațiuni Sud” al Armatei
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
de imponderabilitate timp de câteva zeci de secunde printr-o traiectorie parabolică. Jim Lovell a fost prezent pe platourile de filmare în calitate de consultant, dar și de actor: la finalul filmului apare în rolul căpitanului vasului de recuperare, nava de asalt amfibiu USS Iwo Jima LPH-2 (portretizată în film de nava-soră USS New Orleans LPH-11), Leland E. Kirkemo. Filmul a atras din nou atenția asupra istoriei programului Apollo și a misiunilor spațiale americane în general. Filmul din 1974 "Houston, We've Got
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
diferitelor instalații de coastă au fost efectuate pentru a întreținerea temerilor germanilor. Ca urmare, germanii au menținut trupe suplimentare în Norvegia, iar flota germană de suprafață a fost menținută în apelel teritoriale norvegiene pentru a face față unui posibil atac amfibiu. În 1944, comitatul norvegian Finnmark a fost ocupat de Uniunea Sovietică și, (împreună cu comitatul Troms), a fost devastat de trupele germane în retragere. Trupele germane din Norvegia au capitulat pe 8 mai 1945. După război, Norvegia a devenit unul dintre
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
pentru contraofensiva forțelor brianice și ale Commonwealthului. Atacul trebuia dat pe „frontul de nord” de căre oamenii generalui locotenent William Platt și pe „frontul de sud” de către forțele generalului Alan Cunningham. Wavell a făcut planuri și pentru formarea unei forțe amfibii, care să atace de pe mare. Planul lui Wavell ca Platt să avanseze spre sud din Sudan, prin Eritreea, în Etiopia, iar Cunningham să avanseze spre nord din Kenya, prin Somalia Italiană, în Etiopia. În timp ce Platt ar fi înaintat dinspre nord
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
tancurilor ușoare T-38, T-40 și T-50, fiind înlocuit la rândul său de modelele ulterioare T-70 și T-80. În anul 1938, inginerul rus Nicholas Astrov a fost însărcinat cu proiectarea noilor tancuri de recunoaștere (clasice sau amfibii). Echipa condusă de el a construit două prototipuri la Fabrica Nr. 37 din Moscova: T-30A și T-30B. Acesta din urmă, modelul T-30B, avea la bază șasiul tancului T-40, însă era mai simplu de fabricat și avea un blindaj mai
T-60 () [Corola-website/Science/320458_a_321787]
-
au reușit să iasă din încercuire. Sultan Yacoub a rămas unul dintre puținele obiective neadjudecate de Israel în acest conflict. Ei au înaintat înspre Beirut. Pentru a tăia toate rutele de retragere ale OEP, marina israeliană a facilitat o debarcare amfibie de tancuri, blindate și parașutiști la nord de Sidon. Israelienii au ajuns curând la Beirut și erau hotărâți să îndepărteze OEP din Libanul de Sud. Tir și Sidon (marile orașe din Libanul de Sud, aflate încă în fâșia de ) au
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
Vehiculul este propulsat de motorul diesel 1240 V8-DTS, în patru timpi, cu opt cilindri, care dezvoltă 280 de cai putere. Viteza maximă pe șosea este de aproximativ 85 km/h, iar autonomia este de 700 de kilometri. Transportorul blindat este amfibiu, fiind propulsat cu ajutorul unui hidrojet aflat în spatele carcasei. Viteza maximă de deplasare pe apă este de 9 km/h. Vehiculul dispune de un troliu instalat în partea din față pentru auto-scoatere. B33 Zimbru poate fi transportat cu avioanele Antonov An-22
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
Goeben" și "Breslau" li s-a permis să intre în Dardanele și că întârzierile ulterioare au fost cauzate de nepregătirea otomanilor pentru război și de neutralitatea Bulgariei, mai degrabă decât de vreo incertitudine pe tema polticii. Britanicii plănuiau o invazie amfibie lângă Alexandretta înainte să fie prezentată pentru prima oară ideea operațiunii din Dardanele de către Boghos Nubar în 1914. Ea a fost pusă la cale de feldmareșalul Lord Horatio Kitchener pentru a izola capitala de Siria, Palestina și Egipt. Alexandretta era
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
ambiții. Optimismul rezultat din victoria din Gallipoli a fost înlocuit cu o senzație crescândă de disperare, și britanicii s-au menținut în ofensivă în Orientul Mijlociu tot restul războiului. Lecțiile campaniei au avut un impact important asupra dezvoltării planificărilor de operațiuni amfibii, și au fost studiate de strategi înainte de operațiuni ample, cum ar fi debarcările din Normandia din 1944 și cele din Războiul Falklandului din 1982. Campania a influențat și operațiunile amfibii ale Marinei SUA din Războiul din Pacific, și continuă să
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
au avut un impact important asupra dezvoltării planificărilor de operațiuni amfibii, și au fost studiate de strategi înainte de operațiuni ample, cum ar fi debarcările din Normandia din 1944 și cele din Războiul Falklandului din 1982. Campania a influențat și operațiunile amfibii ale Marinei SUA din Războiul din Pacific, și continuă să influențeze doctrina militară americană a operațiunilor amfibii. Conform unor autori ca Theodore Gatchel, în perioada interbelică, campania a „devenit punct focal al studiului războiului amfibiu” în Regatul Unit și în
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
înainte de operațiuni ample, cum ar fi debarcările din Normandia din 1944 și cele din Războiul Falklandului din 1982. Campania a influențat și operațiunile amfibii ale Marinei SUA din Războiul din Pacific, și continuă să influențeze doctrina militară americană a operațiunilor amfibii. Conform unor autori ca Theodore Gatchel, în perioada interbelică, campania a „devenit punct focal al studiului războiului amfibiu” în Regatul Unit și în Statele Unite, pentru că, după cum se exprima Glenn Wahlert, a implicat „toate cele patru tipuri de operațiune amfibie: raidul
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
Campania a influențat și operațiunile amfibii ale Marinei SUA din Războiul din Pacific, și continuă să influențeze doctrina militară americană a operațiunilor amfibii. Conform unor autori ca Theodore Gatchel, în perioada interbelică, campania a „devenit punct focal al studiului războiului amfibiu” în Regatul Unit și în Statele Unite, pentru că, după cum se exprima Glenn Wahlert, a implicat „toate cele patru tipuri de operațiune amfibie: raidul, demonstrația, asaltul și retragerea”. Russell Weigley a arătat că analiza campaniei înaintea celui de al Doilea Război Mondial
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
operațiunilor amfibii. Conform unor autori ca Theodore Gatchel, în perioada interbelică, campania a „devenit punct focal al studiului războiului amfibiu” în Regatul Unit și în Statele Unite, pentru că, după cum se exprima Glenn Wahlert, a implicat „toate cele patru tipuri de operațiune amfibie: raidul, demonstrația, asaltul și retragerea”. Russell Weigley a arătat că analiza campaniei înaintea celui de al Doilea Război Mondial a dus la „o credință în rândul majorității forțelor armate din lume” că asalturile amfibii nu pot avea succes împotriva unor
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]