198 matches
-
cu dungă la spate, de genul celor pe care Îi uitase de mult, iar vederea lor Îi trezi furnicături ușoare În abdomen. Intră În bucătărie și inspectă conținutul frigiderului și al cutiei cu pâine, apoi se Întoarse În dormitor și amușină lenjeria care era și ea făcută din mătase și Împăturită la dungă pe rafturi. Pentru o clipă Fima se imagină În rolul unui detectiv meticulos și neobosit, care cercetează locul crimei centimetru cu centimetru, căutând un singur indiciu, infim, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
concert sau altul. Drept care, într-o societate (ne)ândestulată ce aleargă după profit și cariera, numai rap-ul și maneaua se ocupă de suferințe, de necazuri și iubiri ce nu găsesc debușeu „artistic“ la nivel mai elevat - până când cineva nu amușina și pe-aici banii... Iar dacă totul se reduce la bani, ce avem de ales pentru inimile noastre sfârtecate? Câte ceva s-ar mai găsi. Un disc așteptat ani și ani: Eagles - The Long Road Ouț Of Eden; un bluesman ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
Danny era înconjurat de pădure, iar el nu avea habar unde se afla. Și-ar fi dorit să-l aibă chiar și pe Charlie cu el. Ba ar fi vrut să-l mai vadă iar și pe jinn. Danny a amușinat aerul sperând să mai dea de miros de fum, dar nimic. S-a uitat în sus și-a văzut un vultur care se rotea pe cer. La naiba, a exclamat Danny chircindu-se. Moartea. 11 Cabana Red Salmon Lodge era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Putem să-l găsim pe Karl. Nu poate să fie chiar atât de greu. Ce naiba! Ai o grămadă de legături În Jakarta. Sună-i pe amicii tăi ziariști. Am să vorbesc și eu cu cei pe care-i cunosc, o să amușinez de jur Împrejur, am nas pentru chestiile astea. O să-l găsim. Nu fi atât de defetist. și n-ai vrea să nu mai zgâmâi eticheta aia, te rog? — Nu mi-ai spus de ce acest Karl de Willigen e atât de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
din partea mea...” Zicând aceasta, Satanovski se răsuci pe călcâie și, cu pași vioi, oarecum discordanți pentru statura lui, părăsi terasa Corso. În tot acest timp, În camera sa, Noimann-cinicul Îl Împinse sub pat pe Noimann-penitentul, după care, jubilând, se năpusti, amușinând lenjeria risipită pe podea. Mirosul bine-cunoscut al parfumului și-al sudorii trupului Mathildei Îi crea, pe moment, o senzație de euforie atât de puternică, Încât medicul Începu să scheaune și să scâncească asemenea unui cățel bucuros că și-a regăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe uscat. Vântul mână singurătatea prefăcută În cutii de conservă, cartoane, pachete de țigări. Le hârșâie pe caldarâmul murdar. Rostogolește pălării, bucăți de ziare, ah și oh! Ah și oh, mașinile duduie, claxonează ca la mort! „Mathilda, Mathilda!” Piciorul pășește, amușinând mereu aerul. Noimann calcă pe urmele lui. Încotro, Încotro? S-a făcut zi și apoi noapte. Apoi din nou zi și din nou noapte. Și iarăși zi. „Mathilda, Mathilda!” De pe acoperiș, luna trimite un jet de sânge În ochii unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tăiați, încă moi, dar acoperiți de cicatrice. Crestați. Scobiți. Mirosind încă a lipici, însă tot mai puternic a lichidul dinăuntrul Suflătoarei Betty care-i pătase covorul de acasă. Motanul Corei mirosea petele astea ore întregi. Nu le lingea, dar le amușina așa de parcă ar fi fost aurolac sau cocaină din camera probelor. Atunci Cora a ieșit la prânz și a cumpărat o lamă. Două. Trei lame. Cinci. La următoarea rotație, când fetița ajunge pe biroul ei, Cora o duce la baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
călărit, călărită de un demon și toate animalele de la grădina zoologică Începuseră să urle, să schelălăie, să ragă, să chițăie căci acea electricitate venită din membrul Satanei era hrănită cu miez de noapte, cu frămîntarea unuia care căuta das urwort-ul, amușinînd prin așternuturi aura urii, certînd-o În numele unei generații pierdute, acea generație care-și pierduse gustul de mentă al mantrei ultime. Totul se petrece sub o lună plină și răzbunătoare, dar ceea ce mă Întristează este că nu pot să aud
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Și Încă foarte curînd. În acele zile, credeam că pe tata Îl durea faptul că eu Îmi petreceam atîta timp cu familia Barceló. Librarul și nepoata lui trăiau Într-o lume de lux pe care el nu o putea decît amușina. Mă gîndeam că Îl deranja că servitoarea lui don Gustavo se purta cu mine ca și cînd mi-ar fi fost mamă și că Îl jignea faptul că eu acceptam ca altcineva să joace acest rol. Uneori, pe cînd umblam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mândru de el: - Hai, Sclivi, vreau să fiu cârtiță, fără ochi, cu nasul boțit, să mă ghidez numa’ după mirosuri, să ies câteodată din mușuroi și să fie lumea tulbure ca apa din baltă, să n-o văd, s-o amușin. Vreau să intre-n oasele mele, acolo unde-i acum prea mult creier, vreau să fie întuneric. Când deschid ochii, să-mprăștii întunericul, să crească bezna... Dacă avea agățat de clanța ușii cartonașul celebru „Pașli, acum creez!”, era clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
am văzut râzând, sărutându-vă, stingând mucurile în scrumieră. Eram un bărbat de cincizeci și cinci de ani, elegant și singur, care se plimba noaptea, iar voi erați acolo jos, dincolo de ferestruicile acelea cu zăbrele, unde câinii se opresc să amușine, erați atât de tineri, atât de uniți. Sunteți frumoși, Angela, vroiam să ți-o spun. Foarte frumoși. V-am pândit, aproape rușinându-mă, cu aceeași curiozitate cu care un bătrân ar privi un copil care deschide un cadou. Da, v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
respectabilă și respectată. Da’, mă rog, trebuia să mă up-datez, cum îi zisa. Și vâram în mine cărți cu nemiluita, într-o bulimie intelectuală care părea să nu se mai termine. Sub stejarul de la Gospodăria de partid (saună, piscină, lux), amușinam și ceva familiar. Mirosul de balegă din sat, combinat cu cel de iarbă încinsă de soare. Toată această solitudine livrescă a durat până când silueta care dispărea ca o nălucă în jogging matinal pe malul râului a început să poposească sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
facultatea în care ne deșteptam, în lumea în care dacă am fi dat curs instinctului de conservare, trebuia să ne prostim ca să îi putem prosti pe cei mai tineri ca noi, au intervenit alții oameni care ne-au făcut să amușinăm cu voluptate înspre filosofie. Grünbergii, ea și el (Cornelia și Ludi), ne-au înfiat ca pe niște promițători pui de pripas, zvârliți peste bordurile amorului de înțelepciune, după principiul: „Om la apă”. Ne-au întins colacul lor de solidaritate, adunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să nu obțin slujba asta ? Mă uit la Trish în tăcere preț de câteva clipe. Undeva, sub toată această stare de confuzie și de șoc, revine ușor la viață vechea Samantha. Îmi simt ambiția adânc înrădăcinată ridicându-și capul și amușinând aerul. Suflecându-și mânecile și scuipând în palme. Nu sunt în stare să bat nu știu ce fată-cu-diplomă-în-cordon-bleu ? N-am picat la nici un interviu în viața mea. N-o să încep acum. — Deci. Trish se uită pe listă. Te pricepi la spălat toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu creierul. În jurul lor, Nostromo funcționa, nepăsător la soarta Străinului al cărui corp neînsuflețit se odihnea într-un borcan. Prin pasarelă pluteau mirosuri familiare. Dallas recunoscu unele dintre ele, caracteristice anumitor membri ai echipajului. Departe de a bănui pe cineva, amușină de două ori în semn de complicitate. Deodorantele nu erau excepționale pe o navă de mărimea lui Nostromo. Închiși ani-lumină în cochilia lor de metal, eroii noștri, având alte griji mai importante, nu se sinchiseau de efluviile vecinilor. Ripley își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pe sprâncene și în păr. Se îmbracă. Iese din garsonieră și sună la ușa lui Liliane. În mod ciudat, Robespierre nu-l mai latră. Ba, mai mult, când Liliane deschide ușa, se ridică în două picioare și începe să-l amușine prietenos. — Ai fost la salonul de bronzat? — Am fost puțin în iad. Se așază într-un fotoliu. Liliane se îndreaptă spre dulapul cu băuturi, dar Lionel îi face semn că nu e cazul. Robespierre se bagă sub pat, jignit. După
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
că nu o lăsa să plece din casă. - Deșteaptă Gina asta, contină femeia. A știut că nu e momentul să se mai apropie. Doar dă târcoale, dar nu vine să asculte ce am să-i spun. Isteață și cu cap. Amușină ca mâța primejdia. Că ce-i în mine... Aici, în intersecție, îi spuneam tot ce-i în mine. Dar totul, nu cu menajerii ca altădată. Nu mai suport nici eu, Silică, zău! - Hai, mamă acasă! Îl ținuse până atunci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
segment dintr-o frustrare. Dacă puteam să fac acest lucru, înseamnă că, de-a latul vremurilor și de-a lungul anilor, am sărit, viclean ca o vulpe, peste groapa ce ascundea presupusa capcană. Pierdusem însă noțiunea de oprire, de cercetare, amușinând semnele vreunui intrus, un marcaj al teritoriului altcuiva. De fapt, mă ocolisem pe mine, ignorând oprirea, ocolind ceea ce mă putea capta sau alunga. O experiență la care renunțasem și, datorită personajului meu, Mioara, m-am reîntors în tărâmul fără umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
oprite brusc la 45 de metri înălțime, ca tăiate de un buldozer uriaș și la ale căror ferestre luminate electric nu se văd copii strigându-și temele, brațe goale de femei întinzând pe sârmă rufele, tata asudând pe răsaduri, câinele amușinând prin preajmă, dudul din care săream pe țigla casei, urmărind de sus copiii fugăriți de la Dunăre, loviți de aceleași brațe goale, cu tulpini de trandafiri, pe spate și pe mâini, toate, toate aveau să preceadă începutul a ceea ce avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o tristețe amară pe care nu o poate ascunde nici unul din ei. Fata e tânără și frumoasă, seamănă cu Anita!!!, gândește el și transpiră ciudat, trupul ei subțire și lung seamănă cu un altul, are mirosul unei promisiuni făcute demult, amușinează ca un câine neliniștit picioarele, inima, sânii, electrică ființă!, își plimbă mâinile lui frumoase de-a lungul cărnii, am să intru în tine ca piciorul în nea!, îi șoptește la urechea dreaptă, o simte tresărind în mod curios, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
simțurile la pândă ca nu cumva să-l fi urmărit cineva și să-l dea În primire pădurarului sau, Doamne ferește! să audă miliția ori și mai grav să intre În colimatorul securității. Înaintea sa, cu urechile ciulite mergea Vizanti care amușina mirosul capcanelor pentru iepuri și din când În când Întorcea capul către stăpânul său, dădea din coadă și aștepta ordine noi. Noaptea era deplină, Întunericul transformase arborii și tufișurile În vietăți nepământene, nu se auzea nici un zgomot și liniștea Împărățea
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
spre blana tânără, roșcată care alunecă peste traverse, peste șine, sub tren, ce bine seamănă câinele ăsta, care Își strânge coada stufoasă peste picioarele Încordate, cu Federigo, câinele tău de acasă! — Fede! Fede! strigi, dar câinele mârâie sub tren și amușină. Ce urmă caută? Nu cumva pe-a ta? Te-ai Întors cu spatele, să nu te recunoască cei doi soldați posaci care stau cu mâinile Încleștate pe armă. — Actele! — Unde mergi? Răspunde! — De unde vii? Arată actele! — Stai! Stai sau trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
io cu mătura? Cu mitraliera! A trebuit să pui tunu’ pe ei, este? Eee, uite că mai știm și noi câte ceva! Când te-a sărbătorit la șaizeci de ani, atâtea mii să am eu, câți dântre lăudători Îți purta sâmbetele! Amușina pă la noi să vază dacă e rost de ceva, nu și nu, că și Toarășu’ a zis că În țara asta nimeni nu e de ne-nlocuit! Marș d-aici, șacalilor, le-am dat o cizmă-n bot la șacali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
viteză spre colțul clădirii, grăbindu-se să ajungă în spatele acesteia. Odată ajuns acolo se opri preț de câteva clipe descumpănit. Atât cât putea vedea în lumina slabă a unicului bec de iluminat, locul era pustiu. Doar un câine de pripas amușina tomberonul de gunoi lipit de zidul de cărămidă. Zgomotul muzicii și al clienților abia ajungea până la el. Își ținu puțin respirația și ciuli urechile. I se păru că aude pași pe străduța ce se desprindea perpendicular din cea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
compresele erau prea ude pentru a fi folosite, mesele cu instrumente se răsturnau. Preambulul din afara sălii se muta în timpul operator. Chipul lui Pasquale devenea stacojiu sub masca prea strâmtă, nasul său de Cyrano înșelat străpungea tifonul cafeniu de la atâta sterilizare, amușinând liber dezastrul. Piedica piramidală se lubrifia, iar ochelarii îi aterizau scurt în plagă. Întregul univers era de vină - toți sfinții și toate ceasurile rele, mașina care nu pornise de dimineață, bricheta care nu se aprinsese la cafea, liftul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]