1,343 matches
-
și cântări ale mulțimii; Încetase și scârțâitul, smucitura roților prin hârtoape: carul se oprise locului. Și ăsta era tot vis? Acea potolire care‑i făcea atât de bine sufletului său după atâta vânzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scârțâitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care până atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
noștri! Aduceți-i înapoi, o, zeilor, pe eroii noștri! Iar noi, cei bătrâni și obosiți, soțiile și mamele, fiii și fiicele, o să vă adoram, o, mărite zeu Taaroa! o, mărite zeu Tané! o, mărite zeu Oró! până când neagră moarte va amuți, pentru veșnicie, buzele noastre... Așa să fie! Așa să fie! Așa să fie! Nu priviți înapoi! strigă Miti Matái, pe când traversau îngustă strâmtoare dintre recife. Bora Bora nu mai există. Acum nu mai există decât marea și misiunea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
împinse spre ceilalți. Elevii se aliniară pe clase, sub directa îndrumare a învățătorilor și așteptară, emoționați, să înceapă ceremonia. Erau cu toții îmbrăcați în cămăși albe. Fetele purtau fustițe bleumarin, plisate, băieții pantaloni de aceeași culoare. Trompetele răsunară, armata de însoțitori amuți și toate privirile se îndreptară spre grupurile de copii. Salutul tineresc înflăcără inimile școlarilor. Rând pe rând, cu o infinită mândrie, învățătoarea atârnă fiecăruia, la gât, cravata roșie de pionier. Tivită în culorile tricolorului, trecută prin inel, această flamură din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
venise. Numărătoarea nu mai corespundea cu cea de la plecare. Când, în cele din urmă, profesorii îi dădură de capăt, roata se puse în mișcare. Lângă Luana, Marc nici nu respira. Era atât de fericit că-l primise lângă ea, încât amuțise. Fata privea tăcută pe fereastră, simțind că o copleșește oboseala. Nu dormise deloc și acum legănatul ritmat al mașinii o făcea să-și scape pleoapele. Nu realiză când se lăsă întunericul peste ea, când o toropi căldura, ori când Marc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cei doi să părăsească scena. În sală, Sanda se întreba ce caută fiica ei acolo, alături de un tânăr pe care nu-l mai văzuse până atunci. Luana îl încurajă făcându-i cu ochiul, dădu semnalul și începură să cânte. Spectatorii amuțiră deodată. O liniște dumnezeiască se așternu și glasurile armonioase, mesajul tragic al versului făcură ca sufletele celor prezenți și toate colțurile sălii să vibreze. Când tânguirea cântului se pierdu în ultimele acorduri de chitară, sala rămase cufundată în tăcere. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în întâmpinare strigând panicat: Nu fugi, Luana. Nu ai voie să alergi. Se repezi la pieptul lui și Renar o luă în brațe, apoi îi prinse mâna și-o conduse acasă. Luana o găsi pe Sanda șoșotind cu Bica. Femeile amuțiră brusc la intrarea ei. Tăcerea pluti în aer, ca o amenințare surdă. În timp ce fata se dezbrăca, Bica o atenționă: Nu e cam târzie ora, asta, la care te-ai întors? Luana o privi surprinsă: Întotdeauna vin așa. Strada era plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vino înapoi! Unde te duci? Luana! Găsi familia adunată în chioșculeț, cu Aneta în capul mesei. Intră pe poartă călare pe semicursieră, cu părul în vânt și ochii roșii de plâns. Vreau să vorbesc cu tine, îi spuse lui Renar. Amuțiră cu toții și se uitară la ea ca la o arătare. Renar sări de la masă și se repezi spre fată. Mătușa Vera îi ordonă scurt să rămână pe loc. Sfâșiată de minciună și de reacția neprietenoasă a femeii, Luana simți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lipsa de orice infatuare față de agitația pe care o stârnise. În câteva minute, Escu deveni de-al casei. Dansă cu fetele, fără să afișeze talente de cuceritor. Atunci când unul dintre dansatori agăță firul de alimentare al magnetofonului, făcând muzica să amuțească, Victor se grăbi să aprindă lumina și să caute defecțiunea. Luana profită de situație pentru a căuta, pe furiș, chipul frumos al lui Ștefan. Îi găsi privirile ațintite asupra-i, fără rușine. Obrajii îi luară foc și în panica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
despartă. Luana purta pantalon negru de mătase transparentă. Pielea ei albă, copilaș năzdrăvan jucându-se de-a v-ați ascunselea pe sub materialul părtaș la joc, nu lăsă nici un bărbat să mănânce în tihnă bucatele de pe masă. Ștefan, îmbrăcat la costum, amuțise la intrarea în restaurant toată suflarea feminină. Și-au lăsat colegii în sala de festivitate să-și ciocnească, până la cioburi, cupele de șampanie. Au urcat tiptil în cameră, îngroziți de scârțâitul scărilor din lemn și de gândul că cineva i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
gura aurită, stropi în toate direcțiile, Daniel Liga nu știa încotro să fugă și să scape de balamucul pe care-l crezuse de domeniul trecutului. Încercă s-o oprească dar madam Cordel era de nestăvilit. Ridică glasul enervat și Nuța amuți, făcând un bot atât de lung, încât Luana se temu că-l va străpunge pe bietul om. Când, în sfârșit, i se ceru să se explice, referenta îi spuse de unde pornise scandalul. Doamnelor, zise directorul ceva mai liniștit, să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și căută dezorientată un pui de suflet care să-i țină companie. În biroul contabilitate buna dispoziție arunca, pe sub ușă, aburi de cafea. Cu tupeu, dădu buzna și începu să turuie verzi și uscate pentru a-și ascunde emoțiile. Oamenii amuțiră pe rând, se retraseră în birourile lor și Nuța Cordel rămase singură cu una din contabile. Îmbătată de aroma licorii, nu se mai putu abține și spuse: Doamnă scumpă și distinsă, mai aveți o guriță de cafea? Doamna Noia era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
umilinței duse pînă la capăt, cînd se așază pîcla: " Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței pînă la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
extrem de cochet, așezat acolo în colțul holului, și cuierul cumpărat de ocazie, capitonat cu vinilin și plin de haine, căciuli, eșarfe, era fără îndoială de un gust desăvârșit. Toate aceste impresii, schimbate între ei cu cea mai mare seriozitate, o amuțiră. Derutată le arătă drumul către cameră și, înainte ca ei să-și dea seama, încremeni în prag: peste tot, pe birou, pe brațul canapelei, pe măsuța de la telefon, pe covor, pe scaune, pe etajeră, peste tot zăceau, în dezordine cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi existat după-amiaza aceea, întrebarea aceea, toată decepția ei răscolită. Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței până la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sieși slăbiciunea și când se lăsa copleșită de dorința de a se revedea și a doua zi și în ziua care urma, mereu, dorința de a fi alături de Fana devenită viciu. Dorința îi anestezia conștiința, îi amorțea ambiția, făcea să amuțească întrebarea sâcâitoare: Ce ai de gând? Unde vrei să ajungi? Pe urmă interveniseră profesorii Alexe, salvatorii ei, mai puternici decât vraja de suprafață a Fanei, ei, profesorii glăsuiau prin ea atunci când i-a spus: Trece timpul, ne vom obișnui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i nimic, voisem să vă rog să mă ajutați cu ceva. Da? va întreba el și în glas i se va citi regretul, demonstrativ. Spuneți-mi, voi face tot ce-mi stă în putință. Absolut orice! Imposibilul chiar! Ea va amuți pentru câteva momente. Apoi îi va replica: În primul rând, domnul meu, dacă acel ceva se putea spune la telefon, o făceam de ieri. În al doilea rând acum este prea târziu, am apelat la altă persoană. El își va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe ceilalți să intre. Am împins-o către ușă. Și ca de obicei am pus-o să-și scrie numele pe tabel. Plângea. Spuse: Îmi pare rău că nu ne vom mai revedea... La revedere... sau mai bine zis: adio! Amuții. Mă uitai bine pe tabel. Scria limpede și frumos ca glasul ei: Copilăria. Ce nume! Și totuși... dacă era Copilăria? Dar dispăruse... cel puțin din calea mea. Așa că, dragi cititori, vă rog dacă veți inventa vreodată vise cu copaci, flori
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
că rămânem fără Îmbunătățiri. Lumea izbucni În râs. Râdea și Brândușă. Sesizat imediat, amănuntul provocă un ropot de aplauze. Popularitatea sa creștea vertiginos. Modest din fire, se simți obligat să intervină pentru a preveni delirul. Ridică un braț și mulțimea amuți. Cuceu Începu să citească. Rar, apăsat, solemn. Se va Întări ordinea și disciplina după cum urmează: completarea la zi și ritmic a cărții de imobil. Propune domnul Brândușă. Mențin propunerea, interveni vesel Brândușă. Respectarea orelor de odihnă impune următoarele: covoarele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
adăugă Gheretă, cu oarecare neîncredere față de credincioșenia lui Brândușă. Dar mai ales... Chipul lui Brândușă arăta acum ca unul de „tov prim” de pe vremuri. Mai ales... Ce, dom' Brândușă? Coaie, Sebastiane, coaie! Să poți răbda până Îți vine rândul... Gheretă amuți de uimire. Brândușă În schimb izbucni Într-un râs ori hăhăit care nu sminti În nici un fel starea de visare În care Gheretă părea cufundat iremediabil. Și Zorela lui tot așa gândește. Cu aceleași cuvinte. Îi veni În minte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Arghezi își muiase condeiul nu-n oficiala "limonadă roz", ci-n gazul cu pricina. A scos la iveală "tinichelele" păzite zile-n șir. Lucru' dracului, tinichelele au zornăit de s-au auzit pîn' la Groza. Ceasul rău. Pamfletarul a fost amuțit. Și-i mai transmisese lui A. Toma că volumul (în piele de căprioară, pe hîrtie cretată) îi pare o batistă cu muci uscați. "Coane Victorache, rîdea Iordan de tata se ironizau civilizat, cordial, cu afecțiune; mi-e dor de felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a ordonat să se potolească, în stil paremiologic: Ia nu mai bateți atîta apa-n cuie, că vă iese sula din sac la amîndoi". Trebuiau să pupe, dacă nu "Piața Endependenței", măcar bulevardul cu același nume. Cum de amuțit au amuțit brusc, explicația am găsit-o cînd "România liberă" a publicat lista "șoptitorilor": "Și-atuncea colonelul dă mîna cu sergentul". În particular, Carp nu-l scotea pe Mistrie din "spermatozoidul"; lui Mistrie, Carp îi puțea de la 5 metri a băutură. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
se trezi o Voce da, regii Franței spuneau noi Ludovic al XIV-lea și la noi, Io, Mircea Voievod. Dă-i românului mintea de pe urmă ironiză cealaltă voce. Dar dacă tot te-ai trezit, poți să ne spui de ce? Vocea amuțea, trăgând cu coada ochiului la fițuicile dublurii ei, proasta, neștiind că ele, Vocile, erau la fel și colo și colo, fiind de natură geometrică și orice triunghi deștept Aici, era la fel de ascuțit Dincolo, văzut în picioare sau stând în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
clipele pe care nu le doreai, așa cum nu m-ai dorit de la naștere, caracterul fiecărei ființe, din neamul tău blestemat, devenit dintr-o dată și al meu, am tăcut spre mirarea ta și a tatei care-mi lega buricul, ceasul a amuțit cu limbile împietrite nu știu de ce la ora bombei de la Hiroshima, 815. Ascultau povestea rufelor desperecheate și murdare odată cu mine, un burete sorbind nesățios totul, totul. Îmi vorbeau amprentele tuturor celor care atinseseră rufele, fețe de pernă, cearșafuri de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
răbufniri neașteptate, cu revolte înăbușite, cu eforturi spre a atinge Cerul. Este Cezar, așa cum l-am înțeles cînd l-am avut companion la îndelungi taifasuri, cînd ni se părea că sîntem o bună bucată din veșnicie. Vocea se stinge, cîntecul amuțește, lava este iar rece și eu mă duc să înfrunt noaptea adîncă, pentru a muri puțin. Am adormit și o nouă existență (ireală?) îmi este oferită de părți misterioase ale minții. Din clar-obscur, din contururi imprecise apare Cezar. Este trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
adună la un calorifer și comentează noua lor viață de profesori. Atunci intervine și Corneluș. Costel, nu știu cum am putut să fac tîmpenia aceea, aduce vorba. Care tîmpenie? Cea din armată. Cum de am putut să fac așa o măgărie?! Colegii amuțesc. Așteaptă reacția lui Costel. Acesta devine trist și fața sa exprimă o infinită durere. Vezi, Corneluș, eu am așezat acel episod pe un raft și l-am destinat uitării. Chiar am reușit. Ai cuvîntul meu că acum cînd ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]