332 matches
-
au formă de feminin, celelalte au formă de masculin, la singular. Această diferență o întâlnim și la clitice: (23) a. Am luat-o la sănătoasa. (clitic anominal, cu rol expletiv) b. Stiloul e în sertar. L-am cumpărat ieri. (clitic anaforic) O explicație ar fi să analizăm pronumele cu antecedent nominal ca având un nume vid sau încorporat, așa cum au propus mai mulți autori: Postal (1969), Elbourne (2001), (2005), Panagiotidis (2002) ș.a. (cf. Giurgeaa 2008). De vreme ce pronumele anominale nu au un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
autori: Postal (1969), Elbourne (2001), (2005), Panagiotidis (2002) ș.a. (cf. Giurgeaa 2008). De vreme ce pronumele anominale nu au un conținut nominal, ele sunt lipsite de un astfel de nume vid: (24) a. [ D [(Num) N]] (cu N vid sau încorporat) - neutrul anaforic, cu antecedent nominal b. [D] - neutrul anominal Se poate avansa și ipoteza că pronumele neutre anominale sunt lipsite nu doar de gen, ci și de număr, așa cum a propus Picallo (2002) pentru pronumele neutre din spaniolă. Absența numărului este legată
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acum. - set închis, citire individuală b'. Pe jucătorii ca Hagi nu îi mai întâlnim acum. Prin urmare, DC în general este asociată cu specificitatea complementului direct. Și în situațiile în care cliticul nu se folosește pentru dublare, ci pentru reluare anaforică, el se asociază cu specificitatea. Dacă nominalul anterior este -specific, nu se folosește cliticul de reluare anaforică. Nominalele nearticulate de mai jos au lectura -specific, având valoarea semantică "proprietate", nu "individ". (5) a. Ai luat pâinea? Am luat-o. / *Am
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
DC în general este asociată cu specificitatea complementului direct. Și în situațiile în care cliticul nu se folosește pentru dublare, ci pentru reluare anaforică, el se asociază cu specificitatea. Dacă nominalul anterior este -specific, nu se folosește cliticul de reluare anaforică. Nominalele nearticulate de mai jos au lectura -specific, având valoarea semantică "proprietate", nu "individ". (5) a. Ai luat pâinea? Am luat-o. / *Am luat. b. Ai luat florile? Le-am luat. / *Am luat. (6) a. Ai luat pâine? Am luat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
doar articolul definit la plural (cf. TILR, II). În secolul al XIX-lea, aceste toponime oscilau între articolul singular și articolul plural. Comportamentul dublu și ezitant (singular / plural) se manifesta și în acordul verbului, al numelui predicativ sau al substitutelor anaforice (vezi TILR, III): (i) a. și pot zice că nici chiar Bucureștiul nu-l întrece (V. Alecsandri, Chirița în Iași) b. Iașul sta în mijlocul Moldovei (B. P. Hasdeu, Scrieri literare) c. se aduna tot ce aveau Bucureștii mai inteligent (N.
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și să o împarță... (Liturghierul lui Coresi, cf. Nedelcu, 2009: 104) b. Și mulți de câți au credzutu veriia ispovedindu... (Codicele Voronețean, cf. Nedelcu, 2009: 104). 70 Propozițiile (a') și (b') sunt gramaticale dacă putem presupune o elipsă, o recuperare anaforică a lui N2: (i) a. Am primit niște vin roșu de la țară. Am băut o sticlă. b. Am luat din dulap sarea. Am adăugat la mâncare un vârf. 71 Multe dintre subtipurile de sintagme pseudopartitive sunt comune cu subtipurile sintagmelor
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
u r s u l u i, prin anaforă se înțelege o relație complexă de dependență ce se stabilește între două expresii referențiale dintr-un discurs, care face ca identificarea corectă a referentului celei de-a doua expresii (numită expresie anaforică sau, pe scurt, anaforic) să fie condiționată de prezența primei expresii (numită antecedent) în cotext (textul care precedă ocurența celei de-a doua expresii). Ex.: Paul1 a venit tîrziu acasă. El1 nu știa că prietenii îl1 așteptau. (El și îl
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
l u i, prin anaforă se înțelege o relație complexă de dependență ce se stabilește între două expresii referențiale dintr-un discurs, care face ca identificarea corectă a referentului celei de-a doua expresii (numită expresie anaforică sau, pe scurt, anaforic) să fie condiționată de prezența primei expresii (numită antecedent) în cotext (textul care precedă ocurența celei de-a doua expresii). Ex.: Paul1 a venit tîrziu acasă. El1 nu știa că prietenii îl1 așteptau. (El și îl sînt expresii anaforice al
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
scurt, anaforic) să fie condiționată de prezența primei expresii (numită antecedent) în cotext (textul care precedă ocurența celei de-a doua expresii). Ex.: Paul1 a venit tîrziu acasă. El1 nu știa că prietenii îl1 așteptau. (El și îl sînt expresii anaforice al căror referent poate fi corect determinat doar datorită prezenței antecedentului Paul). Deși termenul anaforă a fost folosit frecvent în retorică încă din secolul al XVI-lea, utilizarea lui sistematică în pragmatică și în analiza discursului datează de doar cîteva
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de specialitate în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, deși relația referențială dintre pronume și antecedent suscitase interesul lingviștilor mai devreme. Dificultățile de definire și de interpretare referențială a pronumelor sînt de altfel cele care au determinat abordarea relației anaforice, analiza acestei relații extinzîndu-se apoi și asupra altor expresii anaforice (substantive însoțite de dierse articole sau determinanți, chiar verbe). Cu alte cuvinte, există o strînsă conexiune între modurile în care a fost definit și interpretat pronumele și tipurile de abordare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deși relația referențială dintre pronume și antecedent suscitase interesul lingviștilor mai devreme. Dificultățile de definire și de interpretare referențială a pronumelor sînt de altfel cele care au determinat abordarea relației anaforice, analiza acestei relații extinzîndu-se apoi și asupra altor expresii anaforice (substantive însoțite de dierse articole sau determinanți, chiar verbe). Cu alte cuvinte, există o strînsă conexiune între modurile în care a fost definit și interpretat pronumele și tipurile de abordare a relației anaforice. A) Abordarea substituționalistă pleca de la definiția etimologică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relații extinzîndu-se apoi și asupra altor expresii anaforice (substantive însoțite de dierse articole sau determinanți, chiar verbe). Cu alte cuvinte, există o strînsă conexiune între modurile în care a fost definit și interpretat pronumele și tipurile de abordare a relației anaforice. A) Abordarea substituționalistă pleca de la definiția etimologică a pronumelui: "cuvînt utilizat în locul unui nume/substantiv". Această definiție nu poate însă explica de ce într-un exemplu ca Un bărbat 1 a văzut hoțul și el1 a chemat poliția, unde, conform acestei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
înlocui substantivul articulat un bărbat, înlocuirea inversă, a pronumelui cu substantivul, ar duce cel mai probabil la schimbarea sensului enunțului: Un bărbat 1 a văzut hoțul și un bărbat 2 a chemat poliția. B) Abordarea textuală introduce în analiza relației anaforice ideea de referință, fiind fondată pe observațiile și definițiile propuse de E. Benveniste, care caracterizează pronumele ca pe niște substitute abreviative lipsite de autonomie referențială, forme vide care în afara discursului nu pot fi legate nici de un concept, nici de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Jean-Claude Milner face distincția între două tipuri de morfeme: cele care au autonomie referențială și un conținut semantic, de exemplu substantivele, și cele care nu au autonomie referențială (pronumele). După J. C. Milner, pronumele trimite la referent doar datorită relației anaforice strict lingvistice pe care o are cu antecedentul. Abordarea textuală nu poate explica nici ocurența unui pronume care nu are antecedent (de exemplu ăștia într-un enunț ca Ăștia iar au scumpit pîinea sau el folosit ca deictic, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
b) fie (i) primul nod cu ramificații care domină A domină B, fie (ii) primul nod cu ramificații care domină A este el însuși imediat dominat de un nod A', de același tip categorial ca A, și care domină B]. Anaforicul se caracterizează prin faptul că nu-și poate c-comanda antecedentul. Analiza de tip generativ are meritul de a explica unele dintre cele mai fine legături dintre anaforic și antecedent la nivelul frazei, dar devine greu aplicabilă la nivelul discursului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nod A', de același tip categorial ca A, și care domină B]. Anaforicul se caracterizează prin faptul că nu-și poate c-comanda antecedentul. Analiza de tip generativ are meritul de a explica unele dintre cele mai fine legături dintre anaforic și antecedent la nivelul frazei, dar devine greu aplicabilă la nivelul discursului, atunci cînd distanța dintre anaforic și antecedent este considerabil. D) Abordarea memorială pleacă de la ideea că anafora (pronominală) este un proces prin care o expresie anaforică trimite la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
că nu-și poate c-comanda antecedentul. Analiza de tip generativ are meritul de a explica unele dintre cele mai fine legături dintre anaforic și antecedent la nivelul frazei, dar devine greu aplicabilă la nivelul discursului, atunci cînd distanța dintre anaforic și antecedent este considerabil. D) Abordarea memorială pleacă de la ideea că anafora (pronominală) este un proces prin care o expresie anaforică trimite la o entitate deja cunoscută de interlocutor sau prezentă în memoria sa discursivă. Folosirea unui pronume e condiționată
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
legături dintre anaforic și antecedent la nivelul frazei, dar devine greu aplicabilă la nivelul discursului, atunci cînd distanța dintre anaforic și antecedent este considerabil. D) Abordarea memorială pleacă de la ideea că anafora (pronominală) este un proces prin care o expresie anaforică trimite la o entitate deja cunoscută de interlocutor sau prezentă în memoria sa discursivă. Folosirea unui pronume e condiționată de existența în memoria discursivă a unui referent accesibil. Abordarea memorială stabilește un raport invers proporțional între pregnanța referentului și conținutul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mai ușor accesibil, cu atît expresia aleasă pentru a-l desemna va furniza mai puține informații în legătură cu el. Stipulînd existența referenților discursivi (construiți în discurs, care nu se confundă cu entitățile din lumea reală), adepții abordării memoriale pot explica relațiile anaforice în care antecedentul e un pronume nehotărît sau în care expresia anaforică trimite la un referent căruia îi înregistrează toate modificările. Acest tip de abordare permite tratarea unitară a deixisului și a anaforei, însă obnubilează determinările strict lingvistice (cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
furniza mai puține informații în legătură cu el. Stipulînd existența referenților discursivi (construiți în discurs, care nu se confundă cu entitățile din lumea reală), adepții abordării memoriale pot explica relațiile anaforice în care antecedentul e un pronume nehotărît sau în care expresia anaforică trimite la un referent căruia îi înregistrează toate modificările. Acest tip de abordare permite tratarea unitară a deixisului și a anaforei, însă obnubilează determinările strict lingvistice (cum ar fi, de exemplu, genul pronumelui ales atunci cînd nu există antecedent) și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
înregistrează toate modificările. Acest tip de abordare permite tratarea unitară a deixisului și a anaforei, însă obnubilează determinările strict lingvistice (cum ar fi, de exemplu, genul pronumelui ales atunci cînd nu există antecedent) și nu poate explica cum face pronumele anaforic selecția referentului atunci cînd în memoria discursivă există mai mulți referenți la fel de pregnanți. E) Abordarea pragmatică are în centru conceptul de reprezentare mentală, "o balama cognitivă între realitatea căreia îi aparțin referenții și limbajul care furnizează expresiile referențiale", cum notează
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un singur referent și fiecărui referent îi corespunde, într-un moment precis al discursului, o singură reprezentare mentală. Reprezentările mentale sînt reprezentări structurate, ce pot fi supuse unor operații de modificare, de fuziune, de duplicare, de grupare, de extracție. Expresia anaforică desemnează un referent printr-un proces inferențial care duce la formarea unei reprezentări mentale pe baza reprezentărilor mentale ce alcătuiesc domeniul de referință al expresiei referențiale anterioare. "Domeniul de referință" este o noțiune dinamică, denumește un fel de listă de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
referentului are suficiente efecte la nivel cognitiv și nu cere eforturi prea mari pentru a le calcula). F) Abordarea pragma-semantică, propusă de G. Kleiber, pleacă de la observații cum ar fi aceea că abordarea pragmatică nu poate explica ambiguitatea unor expresii anaforice în anumite enunțuri (Dacă un proiectil incendiar 1 cade lîngă voi, nu vă pierdeți capul 2, puneți-l1/2 într-o găleată și acoperiți-l1/2 cu nisip.), și este fondată pe definirea sensului ca un concept eterogen, ce înglobează un sens
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
instrucțional indică interlocutorului care este procedura pe care trebuie s-o urmeze pentru a interpreta corect expresia lingvistică din punct de vedere referențial. Dacă în cazul substantivelor sensul care prevalează este cel descriptiv, în cazul pronumelor, este cel instrucțional. Relația anaforică se construiește diferit în discurs pentru fiecare expresie anaforică, în funcție de sensul acesteia. O analiză corectă a modului în care se realizează o anaforă presupune identificarea sensului descriptiv și a sensului instrucțional pentru fiecare tip de expresie anaforică. Complexitatea relațiilor anaforice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s-o urmeze pentru a interpreta corect expresia lingvistică din punct de vedere referențial. Dacă în cazul substantivelor sensul care prevalează este cel descriptiv, în cazul pronumelor, este cel instrucțional. Relația anaforică se construiește diferit în discurs pentru fiecare expresie anaforică, în funcție de sensul acesteia. O analiză corectă a modului în care se realizează o anaforă presupune identificarea sensului descriptiv și a sensului instrucțional pentru fiecare tip de expresie anaforică. Complexitatea relațiilor anaforice impune luarea în considerare a mai multor criterii pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]