301 matches
-
prefața la Teatrul și dublul său, Artaud precizează importanța acestor revendicări: ele militează pentru un teatru înscris în prelungirea tradiției străvechilor culturi magice, a „vechiului totemism al animalelor, al pietrelor, al obiectelor ce pot ucide fulgerător, al veșmintelor impregnate de animalitate, într-un cuvânt, a tot ceea ce slujește la a capta, dirija și deriva unele forțe” - la a capta și a deriva forțele naturii, dar și la a reține dublul, psyche-ul... Artaud se lansează aici într-o apologie a „unei lumi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
orice și oricum și de a nu viza orice tip de plăcere. Cele care alienează, momentan sau durabil, trebuie evitate. Fără necumpătare, excese, lipsă de măsură sau lăsare în seama pulsiunilor animalice, căci plăcerea nu se reduce la trivialitatea unei animalități dezlănțuite, ci la modelarea propriei ființe și la edificarea propriei autonomii. Singura jubilare autentică: plăcerea pe care o găsești în tine însuți. Pentru că bucuria vizată de demersul lui Democrit - ea traduce termenul euthymia - trimite la pacea sufletului, la buna lui
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în totalitatea lui. Imaginea și sunetul dispun de un statut intelectual contestat savorilor, mirosurilor și percepțiilor tactile: gura, nasul și pielea (nu doar buricele degetelor, deja atât de restrictive) presupun mucoase și secreții. Dar, mai ales, aceste trei simțuri dovedesc animalitatea care subzistă în om: a atinge, a adulmeca, a amușina, a mesteca, a înghiți, a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu atât mai puțin o celebrare a activităților artistice asociate: nimeni nu recunoaște oenologia, știința parfumurilor sau gastronomia ca discipline ținând integral de artele frumoase. Plimbându-se parfumat prin agora, Aristip incită la formularea tuturor acestor considerații: el își revendică animalitatea și nu uită că aparține naturii; invită pe oricine să facă la fel și să-și amintească de genealogia sa imperfectă; îi atacă în mod ironic pe platonicienii amatori de idei pure și-i trimite la parfumuri, realități impure printre
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
reflectat și a consimțit. — Ai dreptate, a zis. Dramatică. Fumul Îl obliga să-și mijească ochii, cum stătea așa, aplecat, ca să studieze de aproape imaginea pictată pe perete. Femeia asta are ceva alarmant, a comentat. Poate că... Nu știu cum să zic. Animalitatea ei? Pare prea puțin umană, dacă Îmi permiți să spun așa. Coapsele goale, pântecele... E mai mult animal decât om. Și-a privit interlocutorul cu și mai mult respect. Nu-i Întâmplător, așa-i? Nu e din incompetență. Faulques a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
parțial aceleași semnificații; - Africa, pământ de foc în imaginarul colectiv, asociată cu animalele sălbatice, cu savana, cu vegetația specifică, cu riturile animiste, simbolizează partea arhaică a psihicului și indică faptul că situația face apel la dimensiunea instinctuală; în funcție de scenariu, această animalitate îl sperie sau îl atrage pe cel ce visează; - Asia are o semnificație de mister și de spiritualitate; cel care visează este angajat într-un proces de transformare interioară; - simbolismul Oceaniei poate fi legat de cel al Americii și al
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
totul comunității umane, societății, el trebuie să învețe nu numai să trăiască în societate, ci și să ia parte la clădirea societății. „Verdictul” lui Natorp este deosebit de explicit: „Omul devine om numai prin societatea omenească”, în afara acesteia „ar recădea în animalitate” sau „nu s-ar ridica mai sus de simțuri”. Comunitatea îl atașează pe om lumii, vieții morale. De aceea educația nu poate fi decât socială („educația individului este condiționată social în fiecare direcție esențială a ei”), în comunitate indivizii „învață
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
sociale. Comunitatea umană dobândește pentru om valoare prin aceste posibilități de „afirmare de sine”, prin oferirea asistenței sociale pe drumul realizării sale („Omul în afară de societate nu numai că nu ar cunoaște o stare de progres, dar ar recădea repede în animalitate”). Aceasta înseamnă însă și o obligație morală: „Fiecare membru al comunității este dator să ajute la realizarea celorlalți, fiind în același timp ajutat de ceilalți în realizarea sa”. Cu cât nevoile comunității sunt mai bine satisfăcute, cu atât posibilitățile de
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
pădure) și trimițând tot la natură: la origine, animalele considerate sălbatice erau cele care trăiau libere, în codru. Termeni fondatori, piloni ai etnocentrismului, cuvintele "barbar" și "sălbatic" au în comun respingerea celuilalt, a străinului, în natură sau, mai exact, în animalitate. Altfel spus, în lumea celor fără de suflet. Și totuși, oameni fără de suflet? Cum să existe așa ceva? În orice caz, îndoielile au existat și există. La câțiva ani după descoperirea Americii, spaniolii, creștini nu tocmai buni, au trimis comisii de anchetă
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
gândirea, ci ființa. "(Animalele) nu le păreau a fi în mai mică măsură ființe" (Bataille, "Dosarul Lascaux"). Nimic nu ne este mai inaccesibil, mai misterios, mai obscur decât originea noastră și, totuși, ea este aici, în fața noastră, atrăgătoare și familiară. Animalitatea ("viața animală") ne împresoară, defilează sub toate formele ei, în plină lumină, strălucește prin apropierea ei, dar este, de fapt, o gaură neagră. Starea naturală inventată de Rousseau era un instrument de iluminare a omului social în care ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
actorul principal vedeta abandonului. Fabulosul bestiar de la Lascaux constituie, într-adevăr, un omagiu vibrant în cinstea a ceea ce este abandonat. Turmele de bizoni, haitele de feline, hergheliile de cai sau cetele de cerbi în fugă, toată această simfonie animală, această "animalitate poetică", acest "dans al spiritului" exprimă întreaga fascinație pe care trebuie să o fi exercitat animalul asupra omului. Și el continuă să o exercite în anumite societăți, considerate primitive. După indienii Navaho, animalul este unul și același lucru cu omul
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
ne duce cu gândul la unele picturi egiptene sau la portretele în care Picasso se dedă unei deconstrucții a chipului omului a mașinii de cuvinte, a sediului rațiunii. Este vorba, de fiecare dată, de o negare a omului în beneficiul animalității" (Bataille). În arta preistorică, animalitatea este învestită cu valențe pozitive, umanitatea cu valențe negative. Această perspectivă favorabilă asupra animalului, chiar și când e vânat, chiar și când e ucis (după care primește scuze, lacrimi, osanale pe pereții peșterilor), îl va
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
unele picturi egiptene sau la portretele în care Picasso se dedă unei deconstrucții a chipului omului a mașinii de cuvinte, a sediului rațiunii. Este vorba, de fiecare dată, de o negare a omului în beneficiul animalității" (Bataille). În arta preistorică, animalitatea este învestită cu valențe pozitive, umanitatea cu valențe negative. Această perspectivă favorabilă asupra animalului, chiar și când e vânat, chiar și când e ucis (după care primește scuze, lacrimi, osanale pe pereții peșterilor), îl va ține o vreme la adăpost
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
le defilează prin cabinet. Lumea animalelor? Medicul veterinar Jean-Pierre Pagès nu e deloc sigur că pisicile și câinii care fac să-i meargă afacerea pe roate mai sunt, încă, animale. Exponate de colecție, obiecte dorite poate dar animale, mai deloc. Animalitatea din ele a fost grav afectată de sclavie. Doctorul Pagès a început cu insectele. Încă de mic, își însoțea bunicul în grădină dis-de-dimineață pentru a scormoni în pământ, într-un colț al lui. Vedeam râme, furnici. Îmi petreceam dimineți întregi
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
Frumusețea apare atunci când intelectul se află în armonie cu fizicul". Chipul Se spune despre animale că au bot mai degrabă decât chip, se spune că apariția figurii plate (a chipului) la om este una din etapele importante ale trecerii de la animalitate la umanitate. Fața este cea care reflectă sufletul, stările sufletești. Doctorul Pagès are o specialitate în care excelează: poate judeca animalele după expresia lor (după botul pe care îl fac). Există trăsături comune animalului și omului. Există o mimică animalieră
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
Modul în care acesta era reprezentat, reprodus la infinit pe pereții cavernelor este un act de credință și de premoniție. Acest elogiu pictural, această autocelebrare anunță viitorul luminos al creaturii care zâmbește din crisalida sa, care tocmai se extrage din animalitate. Schimbarea blănii, schimbarea naturii este o nevoie imperioasă. Rușinea față de origini e manifestă: în toate reprezentările, aparența animală e mascată prin picturi faciale (fața care nu este încă o față fiind epilată și acoperită de culorii vii), printr-o abundență
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
lumea, pentru a și-o însuși, decât să acceadă la cunoaștere. Este firesc să ne mire viteza cu care ratus vulgus a devenit Ratus Ingeniosus. Omului i-au trebuit cel puțin trei milioane de ani pentru a se smulge din animalitate. Ingeniosului i-ar fi trebuit doar câteva milenii pentru a-și schimba natura, pentru a scăpa de umilința de a fi nevoit să-și expună vederii organele sexuale, de a fi nevoit să se acupleze cu parteneri de același sânge
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
cu bătrânul "naloboș". Astfel a fost botezat mai recent părintele nostru, ca și cum întoarcerea pe dos a numelui "șobolan" ar fi fost de ajuns pentru a ne face să ne uităm originile. Cu siguranță, dacă ghinionistul nostru strămoș, rămas în mlaștinile animalității, a fost catalogat drept una din cele mai dăunătoare specii, aceasta s-a întâmplat pentru a-i pune capăt, o dată pentru totdeauna, deranjantei întrebări a originilor. Pretutindeni în lume, se pregătesc otrăvuri și se dresează prădători redutabili (specii atent selecționate
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
geneticienii noștri pornind de la ADN-ul animalelor de altădată. După multe ezitări, omul însuși rebotezat "magnon" (drăgun 2) a fost readus printre ființele vii, însă în starea în care se afla la momentul apariției sale pe pământ. Împotmolit încă în animalitate, jumătate cvadruped, jumătate biped, păros, cu fruntea îngustă, cu arcadele proeminente, lipsit de limbaj însă nu și de forță, drăgunul este suficient de inteligent pentru a îndeplini anumite munci care cer forță. Este animalul-mașinărie. Uneori, poate înlocui în mod avantajos
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
exalta dorințele) îi șoptește omului promisiunile lui mincinoase (simbol al falselor promisiuni de satisfacție subconștientă). Devenit vinovat după ce a mușcat din măr (optînd pentru dorințele multiple și nu pentru cea esențială, pentru apelul "spiritului"), ființa devenită conștientă, omul ieșit din animalitate, supus de acum înainte principiului răului și vanității, este expus chinurilor: Adam, simbol al umanității născînde, este alungat din Paradis (adică, simbolic, își pierde inocența animalică). Este tentantă citarea unei alte ilustrări a preștiinței psihologice care este simbolismul mitic. În
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și materie, între dorința esențială și dorințele mutiple, dintre esență și aparență. Responsabilitatea constituie demnitatea lui periculoasă. Miturile exprimă simbolistica esențială a ființei umane, a spiritului uman, a umanității: desprinderea sa din repaosul instinctiv și orientarea spre spiritul preconștient al animalității (paradisul) constituie țelul său ideal, reunirea supraconștientă cu spiritul inerent vieții, cu sensul legal și misterios evident al acesteia: bucuria opusă spaimei (Cerul). Miturile relatează și toate suferințele derivate din spaimă (la modul simbolic, pedeapsa dată de "spirit") din cauza rătăcirilor
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
conștient, cu excepția supraconștiinței etice, primul om nu ar fi decît o maimuță superioară adaptată la ambianță mai bine decît primatele. Nici poziția (verticală, nici eliberarea mîinilor și mînuirea instrumentelor, semne ale nașterii intelectului utilitar, nu l-ar distinge definitiv de animalitate. Omul din Neanderthal nu este încă un veritabil om, chiar dacă el este strămoșul omului. Primul om apare în epoca renului (Magdalenian). Ceea ce îl definește ca om nu este apariția conștientului, ci nașterea conștiinței: funcția supraconștientă, adaptarea nu numai la mediu
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
toate. Viața animală se naște din viața vegetală prin necesitatea adaptării la circumstanțele ambianței cu ajutorul locomoției și aceasta este cea care leagă percepția la distanță, ce pregătește evoluția spre percepție, caracteristică vieții conștiente, de corespondentul ei. Ființa conștientă iese din animalitate prin necesitatea de adaptare nu numai la circumstanțe, ci și la sensul vieții. Puntea evolutivă unește viața vegetală deviata animală pînă la animalul gînditor. Există de asemenea forme de viață primitive care nu ne permit deloc să apreciem, doar pe
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a doua fază a politeismului, trăsătura esențial diferențială este constituită de faptul că relația dintre individ și societate începe să se inverseze. Supunerea completă a individului față de tabuurile convenționale nu este practic decît un vestigiu al copilăriei omenirii (apropiată de animalitate, în care individul nu este decît un membru indistinct al speciei). Este foarte evident că soarta societăților evoluate alcătuite dintr-un număr tot mai mare de indivizi depinde în primul rînd de integritatea vieții intime a fiecărui individ și a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
să triumfe, ceea ce arată ca idealul apărat de el este greșit. Idealul evident este învingerea agresivității dușmănoase. Dar el necesită de asemenea să nu fie pierdut printr-o viziune falsă a sublimării, curajul aflat la baza agresivității instinctive, reziduu al animalității. Pericolul inerent vieții umane nu provine din acest fond inconștient, ci din deformarea lui subconștientă sub cele două forme ambivalente și exaltante ale sale: violența intimidantă și suavitatea, blîndețea ipocrită, care nu sînt decît forme ale angoasei vitale, ale lașității
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]