290 matches
-
a trăi între oameni bolnavi, ca într-un salon nr. 6 al lui Cehov, înseamnă ratarea absolută. Nu doar profesională, ci și spirituală, morală. Fuga medicilor din acest infern (infernul, spunea Francesco de Assissi, înseamnă lipsa viitorului), fuga de condiții anistorice, este necesară; un reflex de supraviețuire. Numai puțini dintre gardienii nebuniei sunt dotați cu harul de a se apropia de aceștia, nu doar medical, dar și "omenește", punându-se în sintonie cu ei. Un maestru al meu, pe care îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mai adesea, viitorul promis nu supraviețuiește ins... pan... a doua zi, când vine un nou azi auroral, iar viitorul lipsit de memorie începe din nou, iar și iar, ca într-o „veșnic... reîntoarcere”. În esenț..., am descris aici o temporalitate anistoric..., premodern..., aproape primordial..., în care desf...șurarea trecut - prezent - viitor, specific... modernit...ții, este serios periclitat.... Problemă noastr... fundamental... este tocmai intrarea întregii ț...ri în fluxul temporal al modernit...ții occidentale; acum avem inc... un amalgam de insule de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
Friedman, ap...rut... în aprilie. Prin urmare, pot spune limpede c... Friedman greșește în privința Estului Europei: globalizarea a surprins aceast... regiune în plin... „mare transformare” (analizele recente ale lui Janos Kornai cuantific... și plaseaz... într-o vast... comparație istoric..., oarecum anistoric... în opinia mea, enormă schimbare), fiindu-i așadar mai favorabil... înainte de aderarea la UE. Capitalismul s...lbatic al „tranziției”, dezinteresat de costurile sociale și umane ale aplic...rii principiului s...u motor - sesizat aproape profetic de Marx: creșterea ratei de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
eu nu-i citisem la vremea aceea Posedații -, ca și toate celelalte asemănări) - moștenisem o veche casă boierească, de care singurul lucru cuminte ar fi fost să mă descotorosesc cât mai grabnic... Bineînțeles, acțiunea se plasa într-o epocă oarecum anistorică, foarte asemănătoare însă cu perioada dintre cele două războaie, dar lipsită de accidentele sale politice. Ceea ce mă interesa pe mine erau numai trăirile personajelor și relațiile dintre ele. Prin urmare - eu, în loc să mă scap de casă, m am zbătut pentru
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
un îndreptar pentru cititori, își exprimă și propriul punct de vedere, obiectiv, desigur, și întotdeauna de bun simț. Așa, bunăoară, consideră necesară citirea necontenită a scriitorului de către fiecare nouă generație, el atrăgând, cu drept cuvânt, atenția asupra faptului că "Tratat anistoric, ridicat în ochii posterității la rangul exemplarității, adevăratul Eminescu a fost deseori "pierdut" sub crusta aprecierilor "generaliste", fiind convocat ca argument suprem în orice demonstrație și desfigurat prin comentarii partizane, colorate ideologic". Fără a se lăsa impresionat de avalanșa contestărilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pământesc, dar extatic". De aici se ajunge la impasul de natură ontologică a timpului însuși: "impas în înțelesul că nici una dintre cele două formule, nici cea a timpului efemer, dar "fericit", specific condiției umane, nici timpul imuabil și etern, dar anistoric, fără mlădierea existențială, nu constituie alternative ontice satisfăcând axiologic la modul absolut". Din perspectiva eternului, oscilația temporalității de ordin omenesc, "oscilând de la transfigurare la neant", apare ca un nonsens. Entitățile cerești, prin lipsa de istoricitate, de culoare și vibrație existențială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Evagrie Ponticul, editat cu profesionalism și pasiune În „Sources chrétiennes”. Pentru Stăniloae, În special, și pentru ortodoxie, În general, nu există nici un intermezzo, nici o Întrerupere, nici o diferență de percepție și de viață Între epoca patristică și noi Înșine. Această perspectivă anistorică, dacă o putem numi „perspectivă”, merge mână În mână cu o ideologie paseistă, pe care cei trei „mușchetari” lyonezi o resping categoric și, după mine, pe bună dreptate. Patristica, În versiunea Stăniloae, se arată deosebit de fecundă la nivel dogmatic, liturgic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
pe baza analizei istorice și rigorii conceptuale, în comparație cu alte culturi, vecine (și de regulă ignorate) ori depărtate (și de regulă imitate). Așa cum vorbim noi de românitate, alții vorbesc de germanitate, hispanitate, iudaitate etc., atribuind unui macrogrup etno-național-lingvistic-confesional o esență colectivă anistorică, chiar metafizică. Astfel, individul și natura umană devin categorii secundare, neglijabile ori pernicioase, pe când identitatea colectivă, idiosincratică și imuabilă a macrogrupului devine singura realitate umană definitorie. Insul, pe de o parte (nivelul micro al existenței), și omenirea, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
lucizi: acea zestre a unui inconștient colectiv care ne ține „legați de pământ”, da, dar altfel decât Îi lega de pământ Mihai Viteazul pe șerbii vremii sale: e vorba aici de un „pământ simbolic”, de rădăcinile afunde ale ființei noastre anistorice, cea pe care o mai Întâlnim, poate, În visele noastre pe care nu mai reușim să le Înțelegem prea bine sau În unele poeme „nebune” ale poeților noștri, pe care, ca și mărunții tirani ai vechii și insularei Grecii, Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
au Îndrăznit a „provoca” bunul-simț ubicuu și tiranic. Iată cât de puternică, de „devastatoare” poate fi o „lectură” a unui „roman” În care sunt „etalate” resorturile acute și grave, insuportabile uneori, ale firii umane dintotdeauna și de pretutindeni, eterne și anistorice. Adevărul uman care ne atrage, dar care ne și zăpăcește și „distruge” uneori, dacă nu suntem pregătiți a-i face față, ca și privirea meduzei sau ca lumina taborică de pe chipul lui Iisus. „Adevărul” care zace adânc În noi, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
e parcă făcut pentru a ne Închide sau falsifica orizontul asupra acesteia, poate cheia Întregii noastre existențe, În sensul că, oricât de paradoxală ar părea uneori, ea, ideea morții și a propriei noastre extincții, realitatea ei indestructibilă și, aș zice, anistorică, e cu adevărat darul zeilor, ea este cea care dă valoare nu numai propriei noastre realității, dar realității și realului În genere. Supeficiali prin natură și copilăroși, În sensul rău al cuvântului, noi, oamenii, nu am fi În veci capabili
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ne apropie mai bine adevărul, ca un ochean miraculos, adevăr ce nu este niciodată același, deși În esență el este neschimbat, adică, la suprafața sa sau la nivelele superioare, „el” Își schimbă coloratura și semnele, dar În profunzimea sa esențială, anistorică, el „curge” neschimbat, și această „esențialitate” are darul, printre altele, de a ne unifica viziunea despre noi și lume. Scurt spus, atât Heraclit, pentru care toate „curg”, cât și Parmenide, cel care afirma neostenit Unul și ceea ce este fix, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lecturii ca obiect fundamental de studiu, între preferința pentru binarism și preferința pentru descrierea densă, între accentul pus pe teorie, descriere formalistă și taxinomie și evaluările lectorale tematice și încărcate ideologic, între producerea sensului și negocierea sensului, între orientarea descriptivistă anistorică și orientarea istoricistă, între trăsăturile universale ale narațiunii și trăsăturile particulare ale narațiunilor individuale, între naratologia ca disciplină relativ unificată și proiectul naratologic interdisciplinar de abordare heterogenă. Ansgar Nünning distribuie această imagine plurală a naratologiei contemporane pe categorii de grupe
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
de expresie, a legilor ființei și Universului; legi, principii simple și tiranice care modelează; iată, geniul uman, afirmă Nietzsche, și Îl desparte În cele două „firi”, dar și În două „metode” esențiale, contrapunctice și armonice, de activare, ale spiritului uman, anistoric și neliniștit! 6 Între ’79 și ’81 am trăit În R.F.G., la prietena mea Barbara Schander, șefa oficiului Internationes, o instituție guvernamentală comparabilă cu British Council, ce se ocupă cu organizarea sejururilor scriitorilor și a oamenilor de cultură care vin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dionisiacul” devine nici mai mult, nici mai puțin decât „cealaltă valență” a omului, a omului nu numai creator și reflexiv, dar și a omului tout court. Și abia astfel, În viziunea cu adevărat revoluționară a filozofului, omul - Omul integral și anistoric - se „recompune” și prinde un „relief psihologic” remarcabil, dobândind alături de latura „armonică, apolinică, calmă” și pe cealaltă, neastâmpărată, jucăușă, inventivă, neliniștită la extrem, sursă a creației, a candorii virile, a devenirii. Dionisiacul care e muzica, În primul rând, alta Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
au avut uriașa putere de a „suporta” și „contempla” ființa, destinul ei și universul fizic, material, social și istoric În care ea apare și se mișcă. În opera lor nu se reflectă doar „timpul lor”, ci Întreg timpul istoric și anistoric, acel timp creat de om și de civilizația sa. Și-apoi, și „aceștia” - exemplele pot fi și altele, nu multe! -, dacă nu „pălesc”, oricum, sunt cumva umbriți de creatorii de „tip zero”, cum Îi numeam Încă din tinerețe, piscuri semi-zeiești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
absența capodoperelor”, dar aceasta duce la o altă discuție, unde nu lipsesc argumente pro și contra. Să nu uităm că și sinuciderea - măcar În unele dintre formele ei, În istoria recentă europeană - e o „față” a libertății: nu numai pentru anistorica, eterna categorie a acelora pentru care viața, existența socială, este o povară disproporționată, insuportabilă, „dezamăgirea” față de idealurile În care au crezut „odată” - uriașă, dar și un „fel” de a scăpa de propriul trup, când el Îți devine „temniță” și instrument
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
înscris. Pe de altă parte, al doilea tip de refuz al istoriei este încercarea de a importa cu totul democrația occidentală, ajunsă la senectute postistorică: democrația postmodernă "multicultural dezvoltată" (cum a numit-o Vintilă Mihăilescu). Asta e tot o atitudine anistorică. Occidentul după 1945 V. N.: O serie întreagă dintre lucrurile noi care sunt pe cale de introducere în România, inclusiv feminismul, protecția homosexualilor ș.a.m.d. au apărut în Europa Occidentală și în America de Nord cam prin 1980-1985. De ce n-au apărut
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
proastă să se eternizeze. Majoritatea "specialiștilor" noștri din diverse discipline erau monogloți în 1989 sau știau foarte aproximativ limbi străine, iar cei din facultățile filologice, care aveau uneori o foarte bună instruire în limbi străine, se formaseră într-o atmosferă anistorică, anideologică și chiar aculturală, fiindcă departamentele de limbi străine fuseseră aproape complet rupte de istoria și cultura țărilor pe care le studiau, din motive politice. V. N.: Ei, aici ajungem la un punct foarte important, acest anistorism, căruia eu i-
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
cât de rar mi se întâmpla să le pot discuta serios, chiar personalități din vârful culturii române. Zdrobiți de o istorie ostilă, oamenii evadau într-un fel de anistorism eterat, hiperestetic sau metafizic. V. N.: Da, pentru că tocmai această viziune anistorică sau statică a existat și există în continuare la ramura indigenistă. La urma urmei, dacă ne uităm la istoria culturii române și la istoria politică română, câtă este ea, ultimul lucru din lume pe care îl poți afirma este că
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
și există în continuare la ramura indigenistă. La urma urmei, dacă ne uităm la istoria culturii române și la istoria politică română, câtă este ea, ultimul lucru din lume pe care îl poți afirma este că ar fi statică și anistorică. Dimpotrivă, este prea fragmentată, e prea diversă, mai degrabă. În niciun caz nu poți să o acuzi de faptul că este statică și nemișcătoare, dimpotrivă, a avut prea multă mișcare, n-a avut destulă liniște. Deci a încerca să o
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
faimoasa sa carte Amurgul Occidentului, unde face o analiză morfologică a civilizațiilor, văzute ca entități organice care evoluează de la cultură la civilizație după un șablon sezonier. Spengler atribuie un sens vieții și umanității, însă face odeosebire între popoare "istorice" și "anistorice", adică între popoare care au un destin istoric ca parte a unei culturi superioare și popoare cu o soartă pur vegetativă. În opera sa, el a renunțat la ideea de progres, după ororile Marelui Război, dar a înlocuit-o cu
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
conceptelor de stratificare sau împărțire socială, clivajele au făcut obiectul unei analize din partea lui Rae și Taylor care excludea orice legătură cu realitatea conflictului. Mica lucrare a acestor doi autori, influențată de democratic theory în versiunea ei raționalistă, abstractă și anistorică, se înscrie într-un univers intelectual diferit de cel al teoriei lui Lipset și Rokkan. Cu toate acestea, mulți autori o citează cu sfințenie pe de o parte, iar pe de altă parte susțin paradigma celor patru clivaje fundamentale. Ne
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
a omului și omenescului. Dar, odat asumat riscul, numai așa se explic unele formulri în care, în mod confuz, politica este considerat o perpetuare a biologicului, apariția claselor sociale este abia în ultim instanț pus pe seama factorilor economici, iar alarma anistoric a posibilei ierarhizri a religiilor devine mai curând o provocare, sau, cel mult, un pretext pentru meditație la o realitate care îl fcuse și pe Malraux s susțin c Secolul urmtor va fi mistic sau nu va fi deloc. În
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
din jur. Probabil asemănător funcționează și reprezentarea cromatică a unui astfel de spațiu ostil. Recuperarea emoțională a unui spațiu public Nu toate spațiile beneficiază de un istoric pozitiv pe harta mentală a unei comunități , sau cel puțin de o plasare anistorică. Ce se Întâmplă cu spațiile care devin „coș de gunoi afectiv― al unui oraș? Cum pot fi ele readuse În circuitul emoțional al locuitorilor lui? Afectele negative sunt la fel de normale și de adaptative ca și cele pozitive, În ciuda tendinței de
Polarităţile arhitecturi by Daniel Nicolae Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92987]