163 matches
-
nu doar verbală, se agită și vociferează, nu oferă imaginea unei elite umane, ci, dimpotrivă, un revers al ei. Incipitul Povestirilor din Canterbury ne introduce într-o lume aparte: este un moment de reviriment al întregii naturi, ca o promisiune anticipatoare de bucurie, viață și plenitudine. Sevele din natură pătrund și în oamenii entuziasmați de dorul și nevoia expansiunii, a evadării, căci: „De-atât fior li-i inima năucă/ Atuncea prind hagii dor de ducă,/ Iar pălmierii află-ndemn să cate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sensibilă (ca reproducere sau copie) a unui obiect (model, referent), fie el material (scaun) sau ideal (un număr abstract), prezent sau absent..." 40. Descriind o adevărată "familie a imaginilor", Jean-Jacques Wunenburger extinde triada primitivă (imaginea perceptivă, imaginea mnezică și imaginea anticipatoare), propunând o sinteză a tipurilor de imagine: imaginea inconștientă, imaginea verbală, imaginea matricială, imaginea materială 41. J. Wunenburger consideră că imaginea mentală, in praesentia, ca produs al senzațiilor și percepțiilor (imaginea perceptivă), imaginea a posteriori, amintirea (imaginea mnezică) și imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tipurilor de imagine: imaginea inconștientă, imaginea verbală, imaginea matricială, imaginea materială 41. J. Wunenburger consideră că imaginea mentală, in praesentia, ca produs al senzațiilor și percepțiilor (imaginea perceptivă), imaginea a posteriori, amintirea (imaginea mnezică) și imaginea alegorică, în lipsa obiectului (imaginea anticipatoare) constituie punctul de plecare pentru formarea "prismei imaginilor" 42: fantasma, visul, imaginea hipnogogică (imaginea inconștientă), figurile de limbaj (imaginea verbală), cifru, enigmă, criptograma, ideograma, hieroglifa, arhetipul, tipul, prototipul, stereotipul (imaginea matricială), imaginea-artefact (imaginea materială). Această interacțiune a imaginilor valorifică un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe "a fi contingent", conceptul de posibil în teoria posibilelor-imposibilelor se dovedește mai deschis decît "posibilul real" al filosofului german. Omul de care vorbește Ernst Bloch e întors cu fața către viitor: ceea ce studiază filosoful este capacitatea de anticipație ("conștiința anticipatoare"). Teoria posibilelor-imposibilelor are deopotrivă în vedere trecutul, prezentul și viitorul. Cu toate aceste diferențe, ne însușim splendida sa frază despre dimensiunea neconștientă a posibilelor noastre: " Un nu-încă plutește peste tot, atîtea lucruri în om n-au devenit conștiente încă, atîtea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
secretar. Aparența democratizării nu a durat decât până în anul următor, când Dej își va prelua prim-secretariatul, restabilind astfel "centralismul democratic" (Fischer-Galați: 1998, 162-163, 168-169). Anul 1955 a fost martorul a două evenimente politice care s-au dovedit a fi anticipatorii pentru politica internațională dezvoltată de regim începând cu următorul deceniu. În primul rând, întorcându-se dintr-o vizită oficială efectuată la Belgrad și care avusese ca scop ameliorarea relațiilor dintre Uniunea Sovietică și Iugoslavia, statul paria al "lagărului socialist", Hrușciov
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
nu este deloc unul asimetric, așa cum s-ar putea crede. Din contră, argumentau aceștia, "conștiința reflectă existența nu numai sub aspectul său dat, ci și sub aspectul posibilităților pe care le deschide. Conștiința umană are, în general, și o funcție anticipatoare, de proiectare a viitorului, de devansare a existenței sociale determinate. Tocmai funcția anticipatoare a conștiinței sociale constituie o condiție necesară pentru progres, pentru revoluția socială, pentru transformarea revoluționară a societății" (Probleme ale materialismului dialectic...: 1977, 82; vezi și Popa: 1987
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
aceștia, "conștiința reflectă existența nu numai sub aspectul său dat, ci și sub aspectul posibilităților pe care le deschide. Conștiința umană are, în general, și o funcție anticipatoare, de proiectare a viitorului, de devansare a existenței sociale determinate. Tocmai funcția anticipatoare a conștiinței sociale constituie o condiție necesară pentru progres, pentru revoluția socială, pentru transformarea revoluționară a societății" (Probleme ale materialismului dialectic...: 1977, 82; vezi și Popa: 1987, 17-18, Petre, Achim în Borgeanu et. al: 1968, 238-278; Literatura și arta...: 1972
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
s] sper]m în posibilitatea evoluției pozitive morale în istorie și, prin urmare, a unei coordon]ri în aceast] lume a scopurilor morale și naturale ale omenirii. Versiunile pe care Kant le ofer] că postulate ale rațiunii practice reprezint] aspecte anticipatorii ale teoriei destinului lumesc asociat cu tradiția revoluționar] și mai ales cu Marx. Totuși, Kant nu a renunțat la o interpretare religioas] a afirmațiilor despre originea și destinul omului. În lucrarea să târzie, Religia în]untrul granițelor rațiunii, el consider
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
testimonial); atât vizuale, cât și verbo-iconice (sau verbale, dar codificate/conotate retoric); atât inconștiente, cât și intenționale (Wunenburger 13-74). Între cele două ipostaze ale imaginii "corporale" (descrise încă din tradiția antică), reprezentarea sensibilă (perceptivă) și inteligibilă (ea include și imaginea anticipatoare), se inserează reprezentarea mnezică, legată de procesul de (re)memorare și de problematica identității, implicit și de imaginarul colectiv. Ea este diferită de percepție, deși o poate reactualiza, dar într-o formă datată și vidă. Este așadar opusă ei în ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și anume cel dintre Caragiale și Urmuz, respectiv Caragiale și reprezentanții "Școlii de la Târgoviște". Ambele analize evidențiază calitatea marelui dramaturg de precursor al precursorilor, întrucât opera caragialiană, bazată pe "jocuri cu mai multe strategii"4, se dovedește generoasă în elemente anticipatoare, pe de o parte ale absurdului estetic prefigurat în "paginile bizare" urmuziene, pe de altă parte, ale "postmodernismului românesc"5 anunțat de scriitorii târgovișteni 6. De altfel, nu doar aceste două tipuri de raporturi nu au beneficiat de analize care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al literaturii absurdului, își recunoștea descendența atât din Caragiale, cât și din Urmuz, vom recunoaște că există argumente pentru a-i considera pe ambii scriitori precursori ai acestei literaturi. Astfel, așa cum am demonstrat, plasarea lui Caragiale în rândul marilor spirite anticipatoare ale schimbărilor majore impuse de avangarda literară postbelică, se justifică din mai multe puncte de vedere. S-a constatat, de exemplu, că pe plan dramatic, comediograful roman introduce numeroase inovații formale și de conținut, ca expresie a nonaristotelismului 147 asumat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest sens, Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale, pe de o parte în privința literaturii absurdului, pe de altă parte în privința "postmodernismului românesc". În consecință, etape intermediare, precum proza urmuziană și cea a reprezentanților "Școlii de la Târgoviște" au fost analizate mai pe larg din perspectiva raportării la elemente anticipatoare din opera lui Caragiale. Cu alte cuvinte, grila de lucru care presupunea îmbinarea reperelor comicului cu cele ale absurdului, a funcționat ca o rețea menită să rețină acele reprezentări literare prin care este menținută vie imaginea caragialismului. Fie că s-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]