KorAP: Find »[drukola/base=anticomunism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...20 >

500 matches

Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258

în septembrie 1947, odată cu începutul „oficial” al Războiului Rece* și crearea Kominform* confruntarea reîncepe cu și mai multă înverșunare, în primul rând prin conflictul celor două superputeri. Dacă partidul-stat* sovietic impune totalitarismul în lagărul său, SUA devin mentorul mondial al anticomunismului, pe baza unei critici democratice cu trei capete de acuzare majore: supunerea în fața unui stat străin, atracția pentru violență și negarea libertăților și a democrației. Anticomunismul fracturează aproape toate forțele politice. Socialiștii germani, britanici sau scandinavi se dovedesc a fi

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
superputeri. Dacă partidul-stat* sovietic impune totalitarismul în lagărul său, SUA devin mentorul mondial al anticomunismului, pe baza unei critici democratice cu trei capete de acuzare majore: supunerea în fața unui stat străin, atracția pentru violență și negarea libertăților și a democrației. Anticomunismul fracturează aproape toate forțele politice. Socialiștii germani, britanici sau scandinavi se dovedesc a fi de un anticomunism înverșunat, în timp ce tovarășii lor francezi și austrieci sunt mai concilianți, iar omologii lor italieni joacă rolul de tovarăși de drum ai PCI. Opozițiile

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
unei critici democratice cu trei capete de acuzare majore: supunerea în fața unui stat străin, atracția pentru violență și negarea libertăților și a democrației. Anticomunismul fracturează aproape toate forțele politice. Socialiștii germani, britanici sau scandinavi se dovedesc a fi de un anticomunism înverșunat, în timp ce tovarășii lor francezi și austrieci sunt mai concilianți, iar omologii lor italieni joacă rolul de tovarăși de drum ai PCI. Opozițiile cele mai elaborate pe plan intelectual și mai structurată pe planul organizării sunt opera partidelor catolice - democrația

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Frieden und Freiheit (VVF), condus de Dr. Taubert, un fost colaborator al lui Goebbels, fapt care-i influențează uneori discursul; dar, după 1956 și înlăturarea lui Taubert, VVF renunță la orice ambiguitate față de trecutul Germaniei sau de necesitatea apărării democrației. Anticomunismul se inserează atunci într-o luptă mai generală contra totalitarismului; așa cum s-a întâmplat în cazul Congresului pentru Libertate și Cultură*, fără a uita posturile de radio americane care emit înspre RDG (Rundfunk im Amerikanischen Sektor, 1946), înspre democrațiile populare

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
anului 1947 și susținut de Irving Brown, reprezentant al sindicatelor americane. în numele luptei contra comunismului și a subversiunii, CIA a susținut multă vreme regimurile dictatoriale din America Latină* - de exemplu, în timpul loviturii de stat a generalului Pinochet în Chile, în 1973. Anticomunismul duce adesea la mari tragedii, ca în Indonezia unde, după o tentativă de pace, pe data de 30 septembrie 1965, generalul Suharto pune sub acuzație PC indonezian și lansează o feroce campanie anticomunistă care duce la asasinarea a cel puțin

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
în Indonezia unde, după o tentativă de pace, pe data de 30 septembrie 1965, generalul Suharto pune sub acuzație PC indonezian și lansează o feroce campanie anticomunistă care duce la asasinarea a cel puțin 500000 de comuniști. Dacă în SUA, anticomunismul îmbracă mai întâi forma antisovietismului din cauza declanșării Războiului Rece și cursei înarmării nucleare, el atinge paroxismul în timpul războiului din Coreea* sub impulsul senatorului McCarthy, care lansează o „vânătoare de vrăjitoare” contra comuniștilor și a simpatizanților lor în mediile intelectuale și

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
cinematografice; aproape 10000 de persoane își pierd locurile de muncă, cel mai celebru fiind cazul lui Charlie Chaplin, care părăsește SUA în 1952; dar în 1954, Senatul pune capăt activităților senatorului. La rândul ei, extrema dreaptă continuă să facă din anticomunism unul din vectorii identității și ai acțiunii sale. După 1945, apar noi organizații, cum ar fi Blocul Antibolșevic al Națiunilor (1946) sau Liga Anticomunistă Mondială (WACL), creată în 1966 de către Taiwan și legată de extrema dreapta americană. Unele nu au

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Taiwan și legată de extrema dreapta americană. Unele nu au decât o structură națională, cum este Frontul Național Anticomunist creat în Franța de J.-L. Tixier-Vignancourt, în 1968, și mișcarea Occident, sau mișcarea britanică Rock Against Communism. Extrema dreaptă utilizează anticomunismul pentru a-i denunța pe progresiștii, mai ales catolici, pentru a denunța gaullismul în timpul războiului din Algeria, pe socialiști, în timpul Uniunii Stângii sau mișcările de eliberare și pe susținătorii lor din lumea a treia în timpul luptelor anticolonialiste, fie că aceștia

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
pentru a denunța gaullismul în timpul războiului din Algeria, pe socialiști, în timpul Uniunii Stângii sau mișcările de eliberare și pe susținătorii lor din lumea a treia în timpul luptelor anticolonialiste, fie că aceștia sunt inspirați de comuniști, fie că nu. Despre folosirea anticomunismului de către comuniști Totuși succesul cuvântului provine și din utilizarea lui de către cei pe care el este presupus a-i stigmatiza: comuniștii îl utilizează într-adevăr în mod sistematic pentru a-și descalifica și izola adversarii, pe care-i numesc „anticomuniști

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
lor un înveliș protector format din tovarăși de drum. Unul dintre cei mai eminenți reprezentanți ai acestora a fost Jean-Paul Sartre care, în 1961, declară: „Un anticomunist e un câine, susțin și voi susține acest lucru până-n pânzele albe”. De la anticomunismul de stânga la prăbușirea comunismului Dacă până acum, anticomunismul a ținut de o gândire de extremă dreaptă sau democrat-conservatoare, mișcarea din Mai ’68* reaprinzând fervoarea revoluționară, ocazionează emergența unui virulent anticomunism de stânga. Cu deosebire în Franța și în Portugalia

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Unul dintre cei mai eminenți reprezentanți ai acestora a fost Jean-Paul Sartre care, în 1961, declară: „Un anticomunist e un câine, susțin și voi susține acest lucru până-n pânzele albe”. De la anticomunismul de stânga la prăbușirea comunismului Dacă până acum, anticomunismul a ținut de o gândire de extremă dreaptă sau democrat-conservatoare, mișcarea din Mai ’68* reaprinzând fervoarea revoluționară, ocazionează emergența unui virulent anticomunism de stânga. Cu deosebire în Franța și în Portugalia (aici, cu Revoluția garoafelor*), PC prosovietice, criticate până acum

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
și voi susține acest lucru până-n pânzele albe”. De la anticomunismul de stânga la prăbușirea comunismului Dacă până acum, anticomunismul a ținut de o gândire de extremă dreaptă sau democrat-conservatoare, mișcarea din Mai ’68* reaprinzând fervoarea revoluționară, ocazionează emergența unui virulent anticomunism de stânga. Cu deosebire în Franța și în Portugalia (aici, cu Revoluția garoafelor*), PC prosovietice, criticate până acum de troțkiști, se văd atacate în prezent de maoiști* și de curentele anarhiste. Sunt uneori vizate și de terorism - cazul Brigăzilor roșii

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
troțkiști, se văd atacate în prezent de maoiști* și de curentele anarhiste. Sunt uneori vizate și de terorism - cazul Brigăzilor roșii din Italia. începând din 1974, odată cu publicarea Arhipelagului Gulag a lui Alexandr Soljenițîn, și cu dezvăluirile asupra sistemului concentraționar*, anticomunismul se alătură luptei disidenților*. Moartea, în 1976, a lui Mao Tzedun* și condamnarea „Bandei celor Patru” ridică un colț al vălului care acoperea ororile Revoluției Culturale* și dau semnalul dezagregării progresive a maoismului. Atacarea Afganistanului* de către Armata Roșie, în 1979

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
de către Armata Roșie, în 1979 și represiunea împotriva Solidarność* din Polonia anilor 1980-1981 accentuează și mai mult condamnarea morală a comunismului de către opinia publică din țările occidentale, inclusiv de către o parte a stângii. Dacă, în Italia, Silvio Berlusconi privilegiază tema anticomunismului în lupta sa politică, pentru a pune în încurcătură ansamblul stângii, prăbușirea sistemului comunist mondial în 1989-1991 îi privează, în mod paradoxal, pe anticomuniști - în particular pe cei din extrema dreaptă - de una din axele lor de luptă. Astăzi, comunismul

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
fundația Ford, CPLC își continuă activitatea sub egida Asociației Internaționale pentru Libertatea Culturii care își încetează existența în 1978. Timp de aproape trei decenii, CPLC a asigurat în câmpul culturii perenitatea unei literaturi critice* la adresa comunismului și caracterizată printr-un anticomunism* democratic. CONSPIRAȚIE Conspirația dobândește un sens particular în mișcarea revoluționară și apoi în mișcarea comunistă, în care principiul nu se mai bazează pe acțiunea unui mic grup de conspiratori, ci pe un proces revoluționar în cursul căruia o avangardă luminată

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
fasciștii și național-socialiștii iau parte în mod activ la brutalizarea vieții politice. Prin discursurile lor revoluționare și prin acțiunile lor violente, comuniștii suscită peste tot clivaje radicale și provoacă reacții care contribuie la consolidarea extremei dreapta, care se alimentează din anticomunism*. Așa se va naște ceea ce niște istorici atât de diferiți ca Marc Bloch sau Ernst Nolte numesc „războiul civil european”, început în noiembrie 1917 și încheiat cu înfrângerea puterilor Axei în 1945. Stalin și războaiele civile în momentul colectivizării pământurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
000 de sud-coreeni; 300.000 de nord-coreeni și 400.000 de chinezi - la care se adaugă mai mult de un milion de victime din rândul populației civile. Declanșarea războiului din Coreea a fost apogeul Războiului Rece, accelerând cursa înarmărilor, intensificând anticomunismul* în SUA, agravând teroarea* în URSS și în democrațiile populare* și făcând să crească temerile privitoare la un al treilea mondial - și atomic. RĂZBOIUL DIN SPANIA Proclamarea celei de-a II-a Republici, pe 14 aprilie 1931, deschide în Spania

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
al Uniunii Artiștilor din Moscova după Revoluția din Octombrie. Rând pe rând cubist, fluturist și constructivist, Tatlin simbolizează aici adeziunea la revoluția bolșevică a unei părți a avangardei culturale ruse, dar și libertatea estetică a acesteia înainte de instaurarea realismului socialist. =ANTICOMUNISMUL= 16. Acest afiș francez din timpul alegerilor legislative din 1919 ilustrează sugestiv imaginea barbariei care, la acea dată, era asociată bolșevismului, pentru o bună parte a opiniei publice europene. Aceasta asimilase povestirile despre ororile războiului civil din Rusia colportate în

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Zidului Berlinului în 1989 și apoi dispariția URSS în 1991 au creat o nouă situație politică pentru partidele comuniste intrate într-o perioadă postcomunistă. Partidele-state au cunoscut diverse evoluții, în funcție de felul în care ieșirea din comunism a urmat unei revoluții anticomunism - statele baltice, Cehoslovacia, RDG -, unui compromis între forțele de opoziție și o conversie a elitelor comuniste la democrație - Polonia, Bulgaria, Ungaria - sau unei reconversii de fațadă a elitelor comuniste - România, Albania, Moldova, Ucraina. Uneori, a dus la o involuție autoritară

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
admirația. Mai mult chiar, comuniștii se bucură de o mare vizibilitate, căci, în loc să se disipeze în diverse mișcări de rezistență așa cum fac socialiștii sau catolicii, își mențin organizațiile specifice, adaptate noii situații. Această vizibilitate crește datorită ocupanților care, printr-un anticomunism instrumental, încearcă să-i transforme pe toți rezistenții în „teroriști comuniști”, sporind astfel fără de voie renumele comuniștilor și capacitatea lor de atracție exercitată asupra camarazilor. Dar principalul atu al comuniștilor este, fără îndoială, omogenitatea ideologică, organizațională și strategică, temeinic stabilită

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Afganistan AFL Africa African Blood Brotherhood African National Congress (ANC) Agitprop AIT AKEL AKOA Alianța atlantică Alianza Democratica Al-Qaida Germanii de pe Volga Alianța populară revoluționară americană Alianța stângii America Latină American Relief Association Prietenii URSS Amnesty Internațional Amsterdam-Pleyel anarhism Angkar anticapitalism anticomunism antifascism antiiimperialism Anti-Imperialist International Brigades antirasism Apelul de la Stockholm Arbeitbund für den Wiederaufbau der KPD arhive Arhivele Centrale de Stat ale Rusiei Arhivele Naționale ale Franței Arhivele Prezidențiale ale Rusiei Arhivele de Stat ale Federației Ruse Armata de Eliberare Națională

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675

unei Biserici, cu respectul dogmelor, cu infailibilitatea papei? Cum altfel să percepem incredibila campanie pentru cea de a șaptezecea aniversare a lui Stalin? Nici o întrebare nu putea răzbate. Nu puteai să ai drepatate împotriva partidului. Mediul politic constituit dintr-un anticomunism virulent, din ofensiva patronală, din represiunea muncitorilor, din sprijinul american acordat regimului lui Salazar și Franco nu ajută la deschiderea sau la repunerea în discuție a liniei partidului sau a URSS-ului. Din acel moment, pentru comuniști, lovitura de la Praga

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
forțele sale militante. În 1978, după propriile sale cifre, PCE numără 200.000 de membri, ceea ce face ca la vremea respectivă să fie cel mai important partid din Spania. Totuși, dificultățile rămîn numeroase. El trebuie să lupte împotriva deceniilor de anticomunism. Dar mai ales, linia partidului este prost înțeleasă. Santiago Carrillo și conducerea din exil impun o deschidere spre toate partidele. PCE, de abia ieșit din clandestinitate, se impune ca unul dintre partidele comuniste ferme din Europa occidentală. În fața pericolelor reale

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
într-o minoritate deplină. Majoritatea manifestațiilor se fac sub cuvinte de ordine echilibrate. Franța face excepție, dar tot ea este și țara în care mișcarea pacifistă va cîntări cel mai puțin în privința deciziilor politice. Asociate blocului sovietic și victimilor unui anticomunism din nou virulent deși de natură diferită de la o țară la alta partidele comuniste nu traversează această perioadă fără pierderi. Cu atît mai mult, cu cît imaginea URSS-ului, cu care ele sînt asociate, se degradează puternic în rîndul opiniei

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
partidele italiene, ținînd cont de descentralizarea puterilor din Italia și de clientelismul politic. De asemenea, criza ideologică. Influența sa, care era preponderentă în mediile intelectuale, culturale și ale tineretului se diluează. Criza marxismului, creșterea neoliberalismului, impasul strategic al PCI și anticomunismul ce renaște, explică, în parte, această situație. Fiecare perioadă și fiecare țară au avut tipuri diferite de anticomunism. În Italia, acesta ar fi fost prea puțin eficace, dacă s-ar fi limitat să profite de relansarea războiului rece, pentru a

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]