977 matches
-
potrivit 2Mac. 13-16, el își găsește sfârșitul în Persia, fiind ucis cu pietre de preoții din Naneea care îl atrag în incinta unui templu plin de comori. Versiunea propusă de capitolul 11 al Cărții lui Daniel va fi aplicată lui Anticrist în Comentariul la Daniel al lui Ieronim. Ultimul episod relevant pentru discursul anticristologic este cel al deznodământului eshatologic, în care se reia tema duratei persecuțiilor (Dan. 12,5‑13). Vedenia cuprinde două răspunsuri din partea „bărbatului îmbrăcat în veșminte de in
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două luni și jumătate după purificarea templului” (februarie 163). În încercarea de a stabili limitele temporale ale eshatonului, scriitorii creștini invocă toate aceste cifre. Ei împart săptămâna eshatologică în două perioade, prima fiind atribuită predicii profeților, a doua, domniei lui Anticrist. Cartea lui Daniel este cea mai importantă sursă scripturistică pentru constituirea corpusului anticristologic; ea oferă autorilor creștini din primele secole numeroase teme, episoade și expresii semnificative în legătură cu sfârșitul lumii sau parusia. Este de ajuns o privire asupra celor două opere
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exactă a întoarcerii Sale pe pământ, ce pretenții ar fi avut creștinii obișnuiți? Această afirmație, preluată mai târziu de subordinaționiști, avea să primească interpretări alegorice din partea „ortodocșilor”. „Mica Apocalipsă” conține mai multe motive care se regăsesc în „mitul standard” al Anticristului: 1) înșelăciunea; apariția falșilor profeți și a falșilor mesia (v. 22) - Isus atrage atenția asupra faptului că adevărata parusie va fi precedată de pseudoparusii: „Că mulți vor veni în numele Meu zicând: «Eu sunt!» și pe mulți îi vor amăgi” (vv
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acoperiș să nu se coboare, nici să intre să‑și ia ceva din casa sa; 16și cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă îndărăt să‑și ia haina! Fragmentul a fost imediat interpretat ca o mărturie despre Anticrist. Elementul esențial care stă la baza acestei interpretări este participiul masculin ƒΦϑ06ϑ∀. Bousset vede capitolul 13 în raport de dependență față de Mt. 24, iar Mt. 24,15 în dependență de 2Tes. 2, în care ar fi vorba de Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist. Elementul esențial care stă la baza acestei interpretări este participiul masculin ƒΦϑ06ϑ∀. Bousset vede capitolul 13 în raport de dependență față de Mt. 24, iar Mt. 24,15 în dependență de 2Tes. 2, în care ar fi vorba de Anticrist (în realitate, se vorbește pur și simplu de „omul nelegiuirii”, ® <2ΔΤΒ≅Η ϑ↑Η <≅:∴∀ Η, după cum vom vedea mai departe). Prin urmare, participiul masculin ar constitui o referire la Anticrist. Nu este vorba însă decât de simple speculații derivate din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dependență de 2Tes. 2, în care ar fi vorba de Anticrist (în realitate, se vorbește pur și simplu de „omul nelegiuirii”, ® <2ΔΤΒ≅Η ϑ↑Η <≅:∴∀ Η, după cum vom vedea mai departe). Prin urmare, participiul masculin ar constitui o referire la Anticrist. Nu este vorba însă decât de simple speculații derivate din teoria tradiției ezoterice orale, în sprijinul cărora nu se poate aduce nici o dovadă. Daniel (LXX) 9,27: Δ2ΖΦγϑ∀4 ≡ 2ΛΦ∴∀ 6∀ℜ ≡ ΦΒ≅<∗Ζ, 6∀ℜ ƒΒℜ ϑ∈ ⊇γΔ∈< ∃∗Ξ8Λ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar putea fi Titus, conducătorul armatelor care au distrus templul, sau ar putea fi „Romanul” pur și simplu, nume generic pentru „Imperiul Roman”. Indiferent însă de identitatea personajului în cauză, reținem aici faptul că în „mica Apocalipsă” a lui Marcu, Anticrist nu‑și face încă simțită prezența. Textul vorbește de falșii profeți și de falșii mesia, rolul lor fiind doar acela de a‑i înșela pe creștini. Ei nu se opun în mod direct lui Cristos și nu sunt omorâți de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe creștini. Ei nu se opun în mod direct lui Cristos și nu sunt omorâți de El. Cu toate acestea, distingem în text prezența a nu mai puțin de opt „motive eshatologice”, care vor fi reluate în „mitul standard” al Anticristului. Locurile paralele, respectiv Mt. 24-25 și Lc. 21, nu aduc nici un element inedit semnificativ. Epistola 2 Tesaloniceni Unul dintre cele mai importante texte referitoare la adversarul eshatologic se află în A doua epistolă către Tesaloniceni, în capitolul 2, versetele 1
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inedit semnificativ. Epistola 2 Tesaloniceni Unul dintre cele mai importante texte referitoare la adversarul eshatologic se află în A doua epistolă către Tesaloniceni, în capitolul 2, versetele 1‑12. Aproape toți autorii creștini care au scris despre sfârșitul lumii, despre Anticrist și despre a doua venire a lui Cristos comentează, analizează sau cel puțin evocă acest pasaj. 2 Tesaloniceni este o calchiere, mai mult sau mai puțin evidentă, a Epistolei întâi către Tesaloniceni. Prevalându‑se de autoritatea apostolică, autorul încearcă, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a se vedea Mc. 13,10). Acest tip de decodare a dat naștere și multor soluții extravagante. Amintim aici, cu titlu anecdotic, încercarea lui L. Kreyer, din 1887, de a demonstra că Seneca ar fi „cel care îl oprește” pe Anticrist, identificat în persoana lui Nero. Al doilea tip de interpretare recurge la tradițiile mitologice sau la soluțiile metafizice. Gunkel, spre pildă, identifică ® 6∀ϑΞΠΤ< cu profetul Ilie, în timp ce ϑ∈ 6∀ϑΞΠ≅< ar reprezenta planul de mântuire al lui Dumnezeu. Frame
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ƒΦϑ∴<. 19 ƒ> ≡:™ < ƒ>↑82∀<, 88ρ ≅⇔6 ∝Φ∀< ƒ> ≡:™<θ γ∅ (Δ ƒ> ≡:™< ∝Φ∀<, :γ :γ<Ζ6γ4Φ∀< < :γ2ρ ≡:™<θ [...] 22 Ι∴Η ƒΦϑ4< ® ΡγβΦϑ0Η γ∅ :← ® Δ<≅β:γ 18Copii, este ceasul de pe urmă, și precum ați auzit că vine un anticrist, iar acum [iată] mulți anticriști s‑au arătat; de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă. 19Dintre noi au ieșit, dar nu erau de‑ai noștri; căci de‑ar fi fost de‑ai noștri, ar fi rămas cu noi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
88ρ ≅⇔6 ∝Φ∀< ƒ> ≡:™<θ γ∅ (Δ ƒ> ≡:™< ∝Φ∀<, :γ :γ<Ζ6γ4Φ∀< < :γ2ρ ≡:™<θ [...] 22 Ι∴Η ƒΦϑ4< ® ΡγβΦϑ0Η γ∅ :← ® Δ<≅β:γ 18Copii, este ceasul de pe urmă, și precum ați auzit că vine un anticrist, iar acum [iată] mulți anticriști s‑au arătat; de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă. 19Dintre noi au ieșit, dar nu erau de‑ai noștri; căci de‑ar fi fost de‑ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar fi fost de‑ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toți de‑ai noștri, de aceea au ieșit. [...] 22Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Cristosul? Acesta este anticristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt toți de‑ai noștri, de aceea au ieșit. [...] 22Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Cristosul? Acesta este anticristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Cristosul? Acesta este anticristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de anticriști „ieșiți dintre noi”, care s‑au arătat deja. Aceștia au fost odinioară parte a comunității creștinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de anticriști „ieșiți dintre noi”, care s‑au arătat deja. Aceștia au fost odinioară parte a comunității creștinilor, dar la judecată ei s‑au vădit pe ei înșiși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de anticriști „ieșiți dintre noi”, care s‑au arătat deja. Aceștia au fost odinioară parte a comunității creștinilor, dar la judecată ei s‑au vădit pe ei înșiși, și‑au arătat adevăratul chip. Ioan este un „dualist” în sensul creștin al cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe ei înșiși, și‑au arătat adevăratul chip. Ioan este un „dualist” în sensul creștin al cuvântului. Cei drept‑credincioși sunt de partea luminii, a adevărului, a iubirii; schismaticii rămân în întuneric, minciună și ură. Cei din urmă se numesc „anticriști”, pentru că „tăgăduiesc că Isus este Cristosul” (2,22). Negând existența Fiului, ei neagă în egală măsură existența Tatălui. Negarea este efectul unui duh înșelător. Autorul va reveni - în capitolul 4 - asupra obligației și a posibilității de a opune rezistență acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o opoziție fundamentală între Cristos‑Dumnezeu și lume, opoziție pe care o vom regăsi în Comentariul la Daniel al lui Hipolit. Credincioșii trebuie să‑și mențină atenția trează, să discearnă gândurile care vin de la Dumnezeu, de cele care vin de la Anticrist. Ei au la dispoziție un indiciu dogmatic infailibil, un indiciu cristologic (4,1‑3). 1Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci puneți la încercare dacă sunt de la Dumnezeu (ƒ6 ϑ≅¬ 2γ≅¬); pentru că mulți proroci mincinoși (ΡγΛ∗≅ΒΔ≅ν↑ϑ∀4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lume. 2Întru aceasta să cunoașteți voi duhul lui Dumnezeu: fiece duh care‑L mărturisește pe Isus Cristos ca venit în trup este de la Dumnezeu; 3și fiece duh care nu‑l mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu; este duhul lui Anticrist, despre care ați auzit că vine, și acum chiar este în lume (6∀ℜ <¬< ƒ< ϑ⎝ 6Φ:∑ Schismaticii neagă, așadar, realitatea Întrupării. Am întâlnit deja, în 2Tes., expresia ƒ<ΞΔ(γ4∀ Β8ς<0Η, care se referă la „un duh
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Issahar (4, 1‑6) propune un remediu împotriva acestui duh, și anume simplitatea, virtute asociată în general patriarhului Avraam. Să revenim însă la epistola noastră. Fragmentele pe care le‑am citat anterior sugerează faptul că Ioan vorbește de tradiția Anticristului ca despre o tradiție bine cunoscută destinatarilor săi. Cu toate acestea, el nu vorbește despre un personaj singular, bine definit, ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
noastră. Fragmentele pe care le‑am citat anterior sugerează faptul că Ioan vorbește de tradiția Anticristului ca despre o tradiție bine cunoscută destinatarilor săi. Cu toate acestea, el nu vorbește despre un personaj singular, bine definit, ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3) este lumea, înțeleasă ca entitate metafizică radical opusă lui Dumnezeu Un scurt fragment din Epistola a doua a lui Ioan (v. 7) reia acuzația de antimesianism și adaugă personajului colectiv sau individual din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3) este lumea, înțeleasă ca entitate metafizică radical opusă lui Dumnezeu Un scurt fragment din Epistola a doua a lui Ioan (v. 7) reia acuzația de antimesianism și adaugă personajului colectiv sau individual din prima epistolă o singură trăsătură
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]