977 matches
-
apologetice sunt atât de puternice, încât întreaga documentație de prim ordin nu conduce la nici un rezultat rezonabil. Aceeași schemă artificială se regăsește pretutindeni în lucrarea sa: un Anticrist, principiu supranatural; un al doilea Anticrist, colectiv; în fine, un al treilea Anticrist, individual. În viziunea autorului, concepția anticristologică a Noului Testament ar fi superioară celei veterotestamentare. Rigaux a suferit influența teoriei lui Lagrange despre mesianismul iudaic. El face distincție clară între mesianismul iudaic, de factură politică și morală și mesianismul de factură
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Antike und Christentum, 1941, vol. 1, pp. 450‑457, Lohmeyer inventariază numeroase „motive tradiționale” care apar în Noul Testament - lupta cu monștrii, Beliar, profeții mincinoși, adversarul de la finele istoriei - făcând astfel primul pas, hotărâtor, către un proces de „demonolitizare” a mitului Anticristului. În Die eschatologischen Gegenspieler in den Schriften des Neunen Testaments, lucrare publicată în 1967, E. Ernst demonstrează că, „nu există în Noul Testament o concepție uniformă și definitivă despre Anticrist”. Diferitele pasaje eshatologice (Mc. 13; 2Tes. 2,1‑12; Apoc. 11
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
astfel primul pas, hotărâtor, către un proces de „demonolitizare” a mitului Anticristului. În Die eschatologischen Gegenspieler in den Schriften des Neunen Testaments, lucrare publicată în 1967, E. Ernst demonstrează că, „nu există în Noul Testament o concepție uniformă și definitivă despre Anticrist”. Diferitele pasaje eshatologice (Mc. 13; 2Tes. 2,1‑12; Apoc. 11‑13; 17; 1 și 2 In.) atestă tradiții diferite și autonome. Printre sursele identificate de Ernst, se numără: visul lui Nabucodonosor și vedeniile de la Daniel (cap. 2; 7‑8
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atitudinii Părinților față de Ierusalim și de pământul Palestinei, cele două mari simboluri care structurează gândirea milenaristă. Un loc important îl ocupă în lucrare doctrina lui Marcion precum și viziunea cristologică pe care o au Tertulian, Irineu și Hipolit. Cât despre mitul Anticristului, el este abordat dintr‑un unghi complet diferit de cel al lucrării noastre. Este vorba de „Anticristul ca restitutor iudeu, care promite să refacă cetatea palestiniană în ruine”. „Problema venerării Țării Sfinte, scrie Heid, va constitui axa principală și punctul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
loc important îl ocupă în lucrare doctrina lui Marcion precum și viziunea cristologică pe care o au Tertulian, Irineu și Hipolit. Cât despre mitul Anticristului, el este abordat dintr‑un unghi complet diferit de cel al lucrării noastre. Este vorba de „Anticristul ca restitutor iudeu, care promite să refacă cetatea palestiniană în ruine”. „Problema venerării Țării Sfinte, scrie Heid, va constitui axa principală și punctul de referință constant: ce anume au în comun Ierusalimul și Iudeea cu eshatologia creștină primară? Sunt ele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și punctul de referință constant: ce anume au în comun Ierusalimul și Iudeea cu eshatologia creștină primară? Sunt ele colaterale acesteia sau esențiale? Iată de ce în subtitlu este sugerată o controversă care gravitează în jurul problemei Ierusalimului milenar și a venirii Anticristului.” Capitolul I Cartea lui Daniel și „preistoria” creștină a mitului, de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, la Iustin Cartea lui Daniel De‑a lungul perioadei care desparte Evanghelia după Marcu, capitolul 13, de opera lui Irineu, Aduersus haereses, cartea a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a ne ocupa însă de textele creștine, ne vom opri un moment asupra Cărții lui Daniel, una din referințele „anticristologice” din toate timpurile. Cartea lui Daniel (cca 168‑165 î.Cr.) ocupă un loc de primă importanță în constituirea mitului lui Anticrist. Cu excepția lui Chiril al Ierusalimului, aproape toți Părinții Bisericii care tratează această temă se referă în mod explicit la Cartea lui Daniel, citând și comentând mai ales versiunea lui Theodotion, care datează probabil de la începutul secolului I d.Cr. Vom analiza
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
expedițiile împotriva Egiptului, Armeniei și Persiei; faptul că are ochi ca de om, iar din gura sa ies enormități (:γ (ς8∀) arată că este vorba de o ființă umană. Acest portret simbolic al lui Antiochos al IV‑lea devine portretul Anticristului la Părinți Bisericii. În continuare, versetele 9‑13 descriu adunarea unui tribunal ceresc în jurul Celui vechi de zile, tribunal căruia îi revine judecarea celei de‑a patra fiare: „Eu mă uitam mereu, din pricina vorbelor mari pe care acel corn le
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
altar păgân ridicat peste altarul arderilor de tot. Expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ apare de trei ori în Cartea lui Daniel (9,27; 11,31; 12,11) și o singură dată în 1Mac. 1,54. La Sfinții Părinți, Anticristul apare adesea ca un al doilea Antiochos, anume ca un profanator al „templului”, care împiedică săvârșirea euharistiei și aduce „urâciunea pustiirii” (ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ ) în mijlocul Bisericilor. Ca și Antiochos, el va stăpâni lumea pentru o săptămână de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
templului”, care împiedică săvârșirea euharistiei și aduce „urâciunea pustiirii” (ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ ) în mijlocul Bisericilor. Ca și Antiochos, el va stăpâni lumea pentru o săptămână de ani. Prima jumătate a acestei perioade aparține profeților eshatologici, iar ultima, lui Anticrist. Ultimele trei capitole ale Cărții lui Daniel formează un ansamblu literar unitar. Ele redau o a patra și ultimă vedenie a profetului legată de asemenea de destinul poporului Israel, în contextul unei confruntări universale, cosmice chiar. Două episoade semnificative în ceea ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capitole ale Cărții lui Daniel formează un ansamblu literar unitar. Ele redau o a patra și ultimă vedenie a profetului legată de asemenea de destinul poporului Israel, în contextul unei confruntări universale, cosmice chiar. Două episoade semnificative în ceea ce privește mitul lui Anticrist fac obiectul analizei noastre: cel al confruntării dintre regele de la Miazăzi și regele de la Miazănoapte, altfel spus dintre Ptolemei și Seleucizi (11,5‑45), și cel al deznodământului eshatologic. Regele de la Miazănoapte, ultimul tiran al Regatului de Nord (regatul funest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nobiliare (cf. 1Mac. 3,36). Ultimele versete ale capitolului proiectează în viitor episodul morții tiranului, la capătul unei campanii victorioase duse împotriva Egiptului, Libiei și Etiopiei. Acestea sunt regatele care apar în scrierile Sfinților Părinți ca victime prin excelență ale Anticristului. Se pare că regele i‑a cruțat în această campanie pe edomiți, moabiți și amoniți; ei vor fi considerați aliații cei mai apropiați ai Anticristului pe toată durata domniei lui. Cele trei popoare nu par a fi fost alese la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Etiopiei. Acestea sunt regatele care apar în scrierile Sfinților Părinți ca victime prin excelență ale Anticristului. Se pare că regele i‑a cruțat în această campanie pe edomiți, moabiți și amoniți; ei vor fi considerați aliații cei mai apropiați ai Anticristului pe toată durata domniei lui. Cele trei popoare nu par a fi fost alese la întâmplare. Într‑adevăr, aceștia sunt dușmanii mitici ai Israelului: Gen. 49,3; Num. 24,20; Ier. 49,35; Ps. 78,51; 105,36. Împrejurările morții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
potrivit 2Mac. 13-16, el își găsește sfârșitul în Persia, fiind ucis cu pietre de preoții din Naneea care îl atrag în incinta unui templu plin de comori. Versiunea propusă de capitolul 11 al Cărții lui Daniel va fi aplicată lui Anticrist în Comentariul la Daniel al lui Ieronim. Ultimul episod relevant pentru discursul anticristologic este cel al deznodământului eshatologic, în care se reia tema duratei persecuțiilor (Dan. 12,5‑13). Vedenia cuprinde două răspunsuri din partea „bărbatului îmbrăcat în veșminte de in
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două luni și jumătate după purificarea templului” (februarie 163). În încercarea de a stabili limitele temporale ale eshatonului, scriitorii creștini invocă toate aceste cifre. Ei împart săptămâna eshatologică în două perioade, prima fiind atribuită predicii profeților, a doua, domniei lui Anticrist. Cartea lui Daniel este cea mai importantă sursă scripturistică pentru constituirea corpusului anticristologic; ea oferă autorilor creștini din primele secole numeroase teme, episoade și expresii semnificative în legătură cu sfârșitul lumii sau parusia. Este de ajuns o privire asupra celor două opere
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exactă a întoarcerii Sale pe pământ, ce pretenții ar fi avut creștinii obișnuiți? Această afirmație, preluată mai târziu de subordinaționiști, avea să primească interpretări alegorice din partea „ortodocșilor”. „Mica Apocalipsă” conține mai multe motive care se regăsesc în „mitul standard” al Anticristului: 1) înșelăciunea; apariția falșilor profeți și a falșilor mesia (v. 22) - Isus atrage atenția asupra faptului că adevărata parusie va fi precedată de pseudoparusii: „Că mulți vor veni în numele Meu zicând: «Eu sunt!» și pe mulți îi vor amăgi” (vv
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acoperiș să nu se coboare, nici să intre să‑și ia ceva din casa sa; 16și cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă îndărăt să‑și ia haina! Fragmentul a fost imediat interpretat ca o mărturie despre Anticrist. Elementul esențial care stă la baza acestei interpretări este participiul masculin ƒΦϑ06ϑ∀. Bousset vede capitolul 13 în raport de dependență față de Mt. 24, iar Mt. 24,15 în dependență de 2Tes. 2, în care ar fi vorba de Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist. Elementul esențial care stă la baza acestei interpretări este participiul masculin ƒΦϑ06ϑ∀. Bousset vede capitolul 13 în raport de dependență față de Mt. 24, iar Mt. 24,15 în dependență de 2Tes. 2, în care ar fi vorba de Anticrist (în realitate, se vorbește pur și simplu de „omul nelegiuirii”, ® <2ΔΤΒ≅Η ϑ↑Η <≅:∴∀ Η, după cum vom vedea mai departe). Prin urmare, participiul masculin ar constitui o referire la Anticrist. Nu este vorba însă decât de simple speculații derivate din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dependență de 2Tes. 2, în care ar fi vorba de Anticrist (în realitate, se vorbește pur și simplu de „omul nelegiuirii”, ® <2ΔΤΒ≅Η ϑ↑Η <≅:∴∀ Η, după cum vom vedea mai departe). Prin urmare, participiul masculin ar constitui o referire la Anticrist. Nu este vorba însă decât de simple speculații derivate din teoria tradiției ezoterice orale, în sprijinul cărora nu se poate aduce nici o dovadă. Daniel (LXX) 9,27: Δ2ΖΦγϑ∀4 ≡ 2ΛΦ∴∀ 6∀ℜ ≡ ΦΒ≅<∗Ζ, 6∀ℜ ƒΒℜ ϑ∈ ⊇γΔ∈< ∃∗Ξ8Λ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar putea fi Titus, conducătorul armatelor care au distrus templul, sau ar putea fi „Romanul” pur și simplu, nume generic pentru „Imperiul Roman”. Indiferent însă de identitatea personajului în cauză, reținem aici faptul că în „mica Apocalipsă” a lui Marcu, Anticrist nu‑și face încă simțită prezența. Textul vorbește de falșii profeți și de falșii mesia, rolul lor fiind doar acela de a‑i înșela pe creștini. Ei nu se opun în mod direct lui Cristos și nu sunt omorâți de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe creștini. Ei nu se opun în mod direct lui Cristos și nu sunt omorâți de El. Cu toate acestea, distingem în text prezența a nu mai puțin de opt „motive eshatologice”, care vor fi reluate în „mitul standard” al Anticristului. Locurile paralele, respectiv Mt. 24-25 și Lc. 21, nu aduc nici un element inedit semnificativ. Epistola 2 Tesaloniceni Unul dintre cele mai importante texte referitoare la adversarul eshatologic se află în A doua epistolă către Tesaloniceni, în capitolul 2, versetele 1
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inedit semnificativ. Epistola 2 Tesaloniceni Unul dintre cele mai importante texte referitoare la adversarul eshatologic se află în A doua epistolă către Tesaloniceni, în capitolul 2, versetele 1‑12. Aproape toți autorii creștini care au scris despre sfârșitul lumii, despre Anticrist și despre a doua venire a lui Cristos comentează, analizează sau cel puțin evocă acest pasaj. 2 Tesaloniceni este o calchiere, mai mult sau mai puțin evidentă, a Epistolei întâi către Tesaloniceni. Prevalându‑se de autoritatea apostolică, autorul încearcă, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a se vedea Mc. 13,10). Acest tip de decodare a dat naștere și multor soluții extravagante. Amintim aici, cu titlu anecdotic, încercarea lui L. Kreyer, din 1887, de a demonstra că Seneca ar fi „cel care îl oprește” pe Anticrist, identificat în persoana lui Nero. Al doilea tip de interpretare recurge la tradițiile mitologice sau la soluțiile metafizice. Gunkel, spre pildă, identifică ® 6∀ϑΞΠΤ< cu profetul Ilie, în timp ce ϑ∈ 6∀ϑΞΠ≅< ar reprezenta planul de mântuire al lui Dumnezeu. Frame
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ƒΦϑ∴<. 19 ƒ> ≡:™ < ƒ>↑82∀<, 88ρ ≅⇔6 ∝Φ∀< ƒ> ≡:™<θ γ∅ (Δ ƒ> ≡:™< ∝Φ∀<, :γ :γ<Ζ6γ4Φ∀< < :γ2ρ ≡:™<θ [...] 22 Ι∴Η ƒΦϑ4< ® ΡγβΦϑ0Η γ∅ :← ® Δ<≅β:γ 18Copii, este ceasul de pe urmă, și precum ați auzit că vine un anticrist, iar acum [iată] mulți anticriști s‑au arătat; de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă. 19Dintre noi au ieșit, dar nu erau de‑ai noștri; căci de‑ar fi fost de‑ai noștri, ar fi rămas cu noi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
88ρ ≅⇔6 ∝Φ∀< ƒ> ≡:™<θ γ∅ (Δ ƒ> ≡:™< ∝Φ∀<, :γ :γ<Ζ6γ4Φ∀< < :γ2ρ ≡:™<θ [...] 22 Ι∴Η ƒΦϑ4< ® ΡγβΦϑ0Η γ∅ :← ® Δ<≅β:γ 18Copii, este ceasul de pe urmă, și precum ați auzit că vine un anticrist, iar acum [iată] mulți anticriști s‑au arătat; de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă. 19Dintre noi au ieșit, dar nu erau de‑ai noștri; căci de‑ar fi fost de‑ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]