755 matches
-
angajare politică. Politica și istorie socială a științelor sociale Construcția acestui obiect de studiu s-a văzut de la bun Început confruntata cu prezența unui număr de teorii, prenoțiuni sau categorii constituite În diferite momente istorice, a căror funcționare În perechi antinomice este un efect de saturare politică a spațiului științelor sociale. Analiza trebuie să răspundă acestei globalizări politice și teoretice printr-o reistoricizare a diferitelor concepte și teorii. RDG a fost probabil țară socialistă cea mai studiată În Occident, În concurență
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
țesăturii biografice și extrage invariabil binele șăgalnic până și din cele mai atroce abdicări de la umanitate. Compusă aluvionar, amețitor și aparent haotic, precum cunoscuta „tablă de materii” caragialiană din Moșii, pagina adună în măsura în care spulberă: luxurianța aluzivă și abundența referințelor adesea antinomice propulsează îndoit sărăcia a-tot-înduioșătoare a realității. Nu alta e situația din Sonatine (1987): „schițele și momentele” cuprinse aici cu dedicație filo-caragialiană cultivă articularea nehotărâtă a unor forțe altfel foarte hotărâte, scrisori (pierdute) și nopți (furtunoase): O neputință, O fugă, O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
pe drum cu un evreu (cu un „om rău” deci) este considerată „de bun augur”, pe când Întâlnirea cu un preot sau călugăr (cu un „om bun” deci) este considerată „de rău augur”. Pentru gândirea magică, aceste două superstiții paradoxale și antinomice nu sunt distincte, ci complementare, precum cele două fețe ale talerului. Ele nu pot fi Înțelese separat și trebuie găsită o unică explicație, care - În coordonatele logicii magiei - să satisfacă ambele credințe. Se consideră că, față de un creștin obișnuit, oricât
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și Rusia, care, în plus, a fost și este o aliată fidelă a Serbiei. Nu trebuie să ignorăm nici faptul că destule regiuni din Federația Rusă abia așteaptă un asemenea prilej pentru a se separa de Moscova. Chestiunea este profund antinomică. Pe de o parte, este greu să ignori dorința unei majorități de 90% să ne amintim de principiul naționalităților care a creionat Europa de azi iar, pe de altă parte, s-ar încălca unele convenții și tratate internaționale fundamentale și
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
să depășească, deci, o simplă cooperare interstatală . În acest context, și în strânsă legătură cu prăbușirea sistemului comunist, un rol esențial pentru evoluția Comunității 1-a avut reunificarea Germaniei, eveniment ce a demonstrat că aceasta și integrarea europeană nu erau antinomice. Aceste două ambiții sunt strâns legate: o monedă unică, element federator major intre agenții economici, cât și între cetățeni, necesită o identitate politică și socială puternică. Tratatul asupra Uniunii Europene prevedea că o nouă Conferință Interguvernamentală se va ține în
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
lungă durată. Cu ajutorul ei privim În imediat, dar scrutăm și zări Îndepărtate. Evităm astfel formarea unor viziuni Înguste, trunchiate, parcelate asupra existenței, pot fi eliminate construcții „schizofrenice” ale personalității, prin centrări unidirecționale sau Înrădăcinări În fundamente echivoce, distante, contradictorii și antinomice. Predarea trebuie să se desfășoare Într-un mod multireferențial, interdisciplinar, polivalent În privința conținuturilor vehiculate sau a metodelor de realizare. Două ar fi consecințele acestui principiu: 1. profesorul dispune și activează la lecție o cultură bogată, multidisciplinară (ceea ce obligă la o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
sovieticii erau parțial incluși în lumea civilizată. Pentru anii '80, s-a vehiculat chiar ideea că Uniunea Sovietică ar fi a doua mare putere economică a lumii, dar fără precizarea criteriilor de ierarhizare 106. Taberele rivale, separate declarativ prin ideologii antinomice, au comunicat, în realitate, destul de intens. Competiția însăși era o formă de permanentă raportare la Celălalt, presupunând obligația de a-l cunoaște pentru a-l putea depăși. În plus, nici restricțiile care limitau călătoriile directe dintr-o parte a lumii
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
o critică constructivă și loială, prin înlăturarea oricărei fățărnicii”, să realizeze „rostirea adevărată ce trebuie societății actuale”. Conform acestui program, în cele nouă numere apărute, revista excelează prin spiritul polemic și printr-un ton tranșant, exprimând opinii fără echivoc, corespunzătoare antinomicelor „da” și „nu”. Ilustrativă în acest sens este îndeosebi pagina de mijloc, care găzduiește confruntarea unor puncte de vedere diametral opuse, grupând, sub genericul „Da”, opinii afirmative privitoare la problema în discuție, vehement combătute de luările de poziție plasate sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286635_a_287964]
-
fie religioasă, fie "științifică", socială, emoțională etc. Vasilis Vitsaxis, op. cit., p. 22. 170 Apud Victor Kernbach, Mit, mitogeneză, mitosferă, p. 25. 171 Petru Bejan în Vasile Lovinescu, Mitul sfâșiat, p. 23. 172 Ibidem, p. 18. 173 Ibid., p. 25. "Esențialitatea antinomică a mitului îl face nedefinibil; uimirea nu se teoretizează". ibid., p. 28. 174 Ibid., p. 26. 175 Ibid., p. 27. 176 Ibid., p. 15. 177 Ibid., p. 18. 178 Petru Bejan, în Ibid., p. 15. 179 Ibid., p. 19. 180
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
judecățile acestei lumi, chinurile gheenei, ale prințului acestei lumi, ale îngerilor săi, ale stăpânirii și puterii sale” (1, 3), Sammael Malkira - care apare sub mai multe nume - se răzbună plănuind asasinatul profetului. Autorul scrierii Urcarea la cer... gândește în formule antinomice. Fiecare personaj își dobândește valoarea și semnificația numai în opoziție cu alt personaj. Iată câteva tandemuri esențiale: Beshira/Isaia; adevărații profeți/falșii profeți; regele Iezechia (regele cel bun)/regele Manase (regele cel rău); Isus (Cel Iubit)/Sammael. Primele cinci capitole
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
s‑a petrecut deja, și alta strălucitoare, în slavă, foarte vizibilă, ostentativă chiar, care urmează să se petreacă. Cea dintâi s‑a încheiat cu episodul înjositor al răstignirii; a doua va avea ca decor cerul locuit de îngeri. Personaj eminamente antinomic, Isus nu poate fi „definit” decât în mod paradoxal, ca o coincidentia oppositorum. Caracterul „pasiv” al primei sale parusii nu are valoare intrinsecă, ci prefigurează triumful celei de‑a doua. Dacă întâia dată Cristos vine pentru a fi judecat, la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Noica, conform căreia: “timpul, ca vector, nu are lungime, ci doar direcție și sens”. Profesor la rniversitatea din București, Lucian Boia se dovedește un istoric trecut prin școala logicii matematice, pentru că stăpânește arta filtrării, cu un ochi obiectivat. Zvârcolirile antinomicului se răsfrâng, vijelios, atât în volumul Germanofilii, cât mai ales în acest recent studiu, aflat, în prezent, în atenția tuturor cunoscătorilor și iubitorilor de istorie. Așadar, prin suprapunere, sunt filtrate reflectări de o gravitate detașată, cu străfulgerări de o verticalitate
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
-un Hangerli,/O, Levant, Levant feroce ca și pruncul care bate/ Cuie într-o pisicuță adormită - cine poate/Neagra ta tristețe-a trage-n al său pept și a sta viu?/ Când pornii poema asta cât eram de cilibiu!” Aparent antinomice, energia plăsmuitoare de viziuni de coșmar feeric (coborârea fetițelor din REM, goana fabuloasă printre exemplarele de la Muzeul Antipa, din Gemenii, un fel de Dionis eminescian îmbibat cu Stephen King pe muzică de Alan Parker) și energia verbalizantă din Levantul reprezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
De altfel, ni se pare că ideea negațiunii lumii materiale, cu toate consecințele în ea implicate, are ca punct de plecare, chiar din epoca postvedică, concepția identității eului individual cu Realitatea ultimă (oricum ar fi ea concepută, între termenii formal antinomici Brahma Nirvăna: tat twam asi, adică "microcosmul = macrocosmul". Cu această premisă, din care este derivată extrema consecință: aceea a negațiunii lumii fenomenice gînditorul indian pornește la realizarea identificării din amintita afirmație teoretică: singurul țel al existenței sale devine astfel reîntoarcerea
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
plânge...). Refuzul civilizației robotizate, teama de alienare, de ordinea dezumanizată are ca revers un idilism bucolic, uneori cu tente argheziene: „Fă-mă, Doamne, un urcior/ Să țin apă de izvor/ Să-ntind lumii peste moarte/ Din țărână două toarte”. Dispunerea antinomică a atitudinilor se păstrează și ulterior. S. scrie și două romane polițiste. În Asasinul coboară cântând (1971) acțiunea se desfășoară în ritm alert, iar intriga este bine condusă, potrivit regulilor genului. Nu lipsesc întâmplările și motivele obișnuite (magnetofonul folosit de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289958_a_291287]
-
pentru ontogeneză și perspectiva ciclului de viață), abordarea cantitativ-comportamentalistă (pentru evaluare) sau cognitivistă (în cazul studiului relațiilor dintre mecanismele de apărare și strategiile de coping). Iată cum un concept fundamental al psihanalizei este supus unor abordări diferite, la prima vedere antinomice. În fața recuperării unui concept psihanalitic a cărui valoare clinică nu mai trebuie demonstrată, reacțiile nu au întârziat să apară. Să o reținem pe aceea a renumitului psihanalist american George Vaillant (1993), care afirma: „Este timpul ca eul și mecanismele sale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Ingarden on the Ontology of the Arts", în Gestalt Theory, 2010, vol, 32, nr. 4, pp. 307-322. Weitz, Morris, "Aestheticus-What?, and Wherefore?", în Journal of Aesthetics and Art Criticism, 2007, 65, pp. 147-162. În aceeași serie, au mai apărut (selectiv): • Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga, Valică Mihuleac • Cetatea lui Platon, Sorin Bocancea • Cetatea sub blocada ideii, Viorel Cernica • Cultura recunoașterii și securitatea umană, Anton Carpinschi • Discursul puterii, Constantin Sălăvăstru • Discursul filosofic postmodern, Camelia Grădinaru • Dilthey sau despre păcatul originar al
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ale evoluției concepțiilor către idealismul transcendental (context vizionar care a găzduit, se pare, până la vremea lui, cel mai bine constelația tematică a "unității"). Gânditorul din Königsberg părăsește, într-o manieră polemică ce face intrarea în scenă a celebrelor sale cumpăniri antinomice, doar argumentul dualismului (pe care ajunge să-l considere inconsistent), dar nu și teza conștiinței unitare, căreia îi va da o expresie desăvârșită (rămasă exemplară până la considerațiile actuale din psihologie sau din filosofia continentală). În capitolul dedicat paralogismelor rațiunii pure
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
cazul schimbării interioare, este intermediată de operația totalizatoare care constă în adunarea la sine înfăptuită de către forța centripetă a conștiinței reflexive care pune limita unei veritabile încheieri. Aceasta este reacția mediului psihologic la o situație paradoxală care stipulează, formal, condiția antinomică a clipei tranziționale: "în schimbare... există în fiecare stadiu un moment în care elementul care se modifică în același timp este într-o stare dată, pentru că tocmai a atins această stare, și nu este în acea stare, pentru că nu este
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
există un mai profund clasicism și romantism paradigmatice, ale căror structuri mentale și configurații sufletești conduc la atitudini general umane în fața realității și a vieții.111 Constatăm așadar că la Hegel coexistă, într-un mod aparent straniu, două modele mentale antinomice: deși punctul de plecare (tema identității dintre existență și gândire: "gândirea este identică cu obiectul gândirii" cu existența -, deoarece "gândirea trebuie să aibă ca obiect ceva care există"112) este clasic, imobilismul logic al eleaților este convertit de heracliticul Hegel
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fără a se subordona unui Spirit absolut, cum se întâmplă la Hegel. Cele înfățișate până acum creează într-adevăr impresia că istorismul (atașat de ideea unicității temporale sau valorice vezi I, nota 45) susține discontinuitatea. Logica noastră, cu operațiile ei antinomice, ne-ar determina atunci să-i atribuim numai supraistorismului ideea continuității. De altfel, am precizat și în capitolul anterior că această idee trimite la repere anistorice. Dar putem vorbi despre discontinuitate în legătură cu o orientare care vede lucrurile în devenirea lor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
răspunde exigențelor unei cunoașteri universal valabile, în ciuda aspirației permanente și definitorii către o cunoaștere obiectivă (fapt ce justifică delimitarea filozofiei de știință și desemnarea sistemelor metafizice drept simple Weltanschauungen). În aceste condiții, conceptul de "metafizică" rămâne să desemneze "un proiect antinomic" ce vizează "atingerea absolutului în relativ, a atemporalului în istorie". Prin această nimerită formulă Mircea Flonta caracterizează modul în care Dilthey încearcă să soluționeze dilema metafizicii definite drept ein merkwürdiges Doppelwesen. Ca atare, "orice sistem metafizic reprezintă cel mult o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
are să se legitimeze "ulterior prin însăși punerea ei în exercițiu", așadar "mai mult de facto, prin puterea ei de a organiza datele cunoașterii și de a clădi o lume" (ibid.). 29 Ibid., p. 96. Recurgând la un joc al formulărilor antinomice, Blaga precizează: "Filozoful interpolează experiența în masive preocupări teoretice; omul de știință interpolează actele teoretice în masa experienței". 30 E. Husserl, Filozofia ca știință riguroasă, p. 62. 31 "Cuvântul de modă veche înțelepciune (înțelepciune despre lume, despre lume și viață
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
contextul fabulei, Cantemir se sustrage condiției sale și oferă o rezolvare, cam forțată, dar perfect credibilă în contextul imaginar, fabulos al basmului pe care și-l inventează ca să poată supraviețui. Persoanele reale, deformate de agresivitatea și intransigența autorului, reprezintă idei antinomice: pe de o parte Puritatea, Adevărul, Dreptatea, pe de altă parte Viclenia, Minciuna, Tirania. Aduse pe terenul de luptă al autorului - Inorog, personajele sunt teribil minimalizate, decăzute într-o “cumplită inferioritate”, lipsa de principii și puținătatea minții fiind responsabile de
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
spune domnia sa constituie o sinteză de spații fizice și corespunzător sufletești, rezumând sferele ontice posibile în concepția umană. Aceste spații desfășoară o impresionantă suită de planuri tensionale, a căror mișcare coregrafică metamorfozează variate stări spirituale, și sunt chemate să delimiteze antinomic două sfere existențiale: absolutul și cotingentul". E exprimată aici ideea pe care se dezvoltă studiul (în trei trepte) consacrat, cel mai recent, Luceafărului: Luceafărul. Treptele spiritului Hyperionic*. Mai întâi, George Popa face distincția, necesară, între "spațiul strâmt" al omenescului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]