772 matches
-
Dar mai sunt, de pildă, Barrès, Montherlant, E. M. Cioran. Despre Barrès a scris Mihai Ralea câteva pagini de comprehensiune insinuantă, pătrunzând cu delicii amare și lente în dedalul acestui suflet voluptos și înfiorat. Ralea își simțea cu Barrès o afinitate antinomică irezistibilă, o bifurcație pasională pe toate planurile, estetic, etic și politic. Memorialul din Spania al lui Ralea este în fond un anti-Barrès (și e o carte în definitiv superioară Secretului toledan a lui Barrès, deși, bineînțeles, fără importanța oarecum epocală
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Crimele au fost comise pentru a-i Împiedica pe călugări să afle conținutul cărții. Căci aceasta se ocupă de râs, pe care nu-l condamnă din moment ce Îl consacră ca obiect de studiu, iar râsul e pentru Jorge Într-un raport antinomic cu credința. Arogându-și dreptul de a lua totul În derizoriu, el deschide calea Îndoielii, care este dușmanul adevărului revelat: - Dar ce te-a speriat În discuția aceasta despre râs? Nu faci să piară râsul dând pierzaniei această carte. - Nu
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
descind prin regresie mentală într-un trecut dramatic și traumatizant, care își pune amprenta asupra prezentului. Notabilă prin forța narativă și prin integrarea în tradiția prozei scurte fantastice românești este nuvela Muntele și treisprezecele. Totul se clădește pe o realitate antinomică, pe dualități multiple: munte-oraș, natură-om, prezent-trecut, birocratismul și lipsa de credință a orașului față de lumea plină de mituri și credințe a ruralului românesc. Treisprezece țărani vin la munte să cosească în urma unei înțelegeri scrise, care în cele din urmă
JIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287672_a_289001]
-
Nichifor Crainic, editată postum, relevă că și în deceniile precedente existaseră momente de tensiune între stânga și dreapta. Indiferent însă de raporturile explicite, cele două orientări nu compun un același curent ideologic sau, în orice caz, reprezintă nuanțe distincte, chiar antinomice ale g. Filosofia lui Blaga a și fost, de altminteri, categoric respinsă de D. Stăniloae (Poziția domnului Lucian Blaga față de creștinism și ortodoxie, 1942) și Crainic s-a raliat punctului de vedere al acestuia. În paginile revistei, ponderea valorică o
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
1700, sub titlul Floarea darurilor, carte foarte frumoasă și de folos fieștecăruia creștin... Înainte de a fi reeditată (1807, 1808, 1834), scrierea a circulat mult prin copii manuscrise. Floarea darurilor este organizată simetric, în perechi de texte care ilustrează două noțiuni antinomice, virtute și viciu: capitolul Pentru dragoste este urmat de Păcatul pizmii, Pentru bucurie de Păcatul întristării ș.a.m.d. Sunt date definiții ale acestor sentimente și atitudini omenești (cu citate din Socrate, Platon, Aristotel, Pitagora, Ovidiu, Cicero, Seneca, evangheliști ș.a.
FLOAREA DARURILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287021_a_288350]
-
angajare politică. Politica și istorie socială a științelor sociale Construcția acestui obiect de studiu s-a văzut de la bun Început confruntata cu prezența unui număr de teorii, prenoțiuni sau categorii constituite În diferite momente istorice, a căror funcționare În perechi antinomice este un efect de saturare politică a spațiului științelor sociale. Analiza trebuie să răspundă acestei globalizări politice și teoretice printr-o reistoricizare a diferitelor concepte și teorii. RDG a fost probabil țară socialistă cea mai studiată În Occident, În concurență
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
atitudinilor sale, metodele sunt directe, iar dacă nu ajunge să descopere acest lucru, metodele sunt indirecte. Desigur, chiar în virtutea acestui criteriu mai specific, gruparea are un caracter oarecum arbitrar; pe de o parte, pentru că nu e vorba de două clase antinomice, ci mai mult de un continuum, astfel încât anumite procedee se situează la mijloc (cum ar fi inventarul de valențe), iar pe de altă parte, deoarece unele procedee (interviul, de exemplu) pot fi utilizate și într-un sens și în altul
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
să alunge ceața!»/ Mândrii cetățeni ai Sienei, în strai măreț,/ izbucniră în râs.” Consecința cea mai directă este un regim schizoid, vital și în același timp traumatic pentru respirația poemului. Schizoidia este explicitabilă printr-o serie de cupluri tensionate și antinomice, descompunând cele două sintaxe care intră în compoziția poeziei lui R.: obscurizare versus discursivitate, „comedia literaturii” versus comedia realului, obsesia ultraliteraturizantă, mallarmeeană, a Cărții versus obsesia civică a adevărului dinafara literaturii, obsesia adecvării la real (obsesia „descrierii” unor lucruri umile
ROMOSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289365_a_290694]
-
de stingere - imagine recurentă în poezia lui S. -, viața omului e jalonată de haos („cu groază privim înainte, cu groază privim înapoi”, Odată) , eul resimte vertijul trecerii, al efemerității și insignifianței individului („noi suntem o fărâmă din Totu-mprăștiat”, o sintagmă antinomică pentru „Marele Tot”). Ulterior percepțiile negative (unele doar reflexe livrești) se atenuează, și în plachetele Fierbea az-noapte marea... (1933), Nopți pontice (1937) - reluate, împreună cu alte poezii din periodice sau inedite, în volumul Nopți pontice (1969) - privirea poetului contemplă mai calmă
SALCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
nu este altceva decât o fabulă, o poveste, științele tradiționale îl consideră a fi explicația ontologică a lumii, „adevărul penultim”, în spatele căruia se întrezărește, într-o străfulgerare, chipul Creatorului. Pentru exeget, mitul este o „realitate ambiguă”, „echivocă”, a cărei esență antinomică nu poate fi surprinsă cu mijloacele cunoașterii de tip științific. Încercarea de explicare, de definire a mitului de către antropologie și istoria religiilor, în lipsa considerării relației cu adevărul primordial, nu poate duce decât la pierderea irevocabilă a înțelesului originar. Este și
LOVINESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287855_a_289184]
-
începând cu organizarea federativă a continentelor și sfârșind cu idealurile ecumenicităților spirituale [...] încurajează și, ceva mai mult, solicită chiar o experiență și o înțelegere globală a lumii și a existenței [...], mai spornic înfăptuită în cadrul diasporei”. Autorul crede că în virtutea „polarității antinomice și complementare” a culturii, „spiritualității românești care se manifestă în țară prin rezistență și protest trebuie să-i corespundă în diaspora o spiritualitate care să valorifice în chip pozitiv libertatea umană, [...] adică o spiritualitate de tip universalist”. Prin aceasta, creațiile
LUCEAFARUL-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287874_a_289203]
-
plânge...). Refuzul civilizației robotizate, teama de alienare, de ordinea dezumanizată are ca revers un idilism bucolic, uneori cu tente argheziene: „Fă-mă, Doamne, un urcior/ Să țin apă de izvor/ Să-ntind lumii peste moarte/ Din țărână două toarte”. Dispunerea antinomică a atitudinilor se păstrează și ulterior. S. scrie și două romane polițiste. În Asasinul coboară cântând (1971) acțiunea se desfășoară în ritm alert, iar intriga este bine condusă, potrivit regulilor genului. Nu lipsesc întâmplările și motivele obișnuite (magnetofonul folosit de
STOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289958_a_291287]
-
judecățile acestei lumi, chinurile gheenei, ale prințului acestei lumi, ale îngerilor săi, ale stăpânirii și puterii sale” (1, 3), Sammael Malkira - care apare sub mai multe nume - se răzbună plănuind asasinatul profetului. Autorul scrierii Urcarea la cer... gândește în formule antinomice. Fiecare personaj își dobândește valoarea și semnificația numai în opoziție cu alt personaj. Iată câteva tandemuri esențiale: Beshira/Isaia; adevărații profeți/falșii profeți; regele Iezechia (regele cel bun)/regele Manase (regele cel rău); Isus (Cel Iubit)/Sammael. Primele cinci capitole
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
s‑a petrecut deja, și alta strălucitoare, în slavă, foarte vizibilă, ostentativă chiar, care urmează să se petreacă. Cea dintâi s‑a încheiat cu episodul înjositor al răstignirii; a doua va avea ca decor cerul locuit de îngeri. Personaj eminamente antinomic, Isus nu poate fi „definit” decât în mod paradoxal, ca o coincidentia oppositorum. Caracterul „pasiv” al primei sale parusii nu are valoare intrinsecă, ci prefigurează triumful celei de‑a doua. Dacă întâia dată Cristos vine pentru a fi judecat, la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îl poartă mântuindu-l, dintr-o lume imperfectă (un „timp al morții” unde îl proiectase păcatul primordial) în cea aflată sub semnul divin, esențialmente salvator. „Avantajele” aduse de moarte se așază într-o concludentă (și foarte „antimiană”) cascadă de perechi antinomice: Omul] „după adormirea cea de pe urmă, caré o numim noi a morții, tréce din scârbă la bucurie, din stricăciune în nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei, din turburarea vieții la adăpostirea cea lină a mântuirii, din patimile Eghipetului în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
epistemologică de factură structuralistă. Considerat Însă din punct de vedere dinamic, modul de a fi al persoanei umane pune În evidență, În cadrul acceptabilității normalului, modalități de a fi diferite ca tip, grad, aspect, frecvență, care surprind, creând impresia unui caracter antinomic, ambivalent al acesteia. Cui se datorează această impresie care ne face să considerăm fiecare persoană umană diferită de celelalte și, În același timp, inegală În raport cu ea Însăși? Situațiile vieții, dintre cele mai neobișnuite, irepetabile, reclamă din partea persoanei anumite atitudini, reacții
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de perspectiva propriei mele morți. Ca să pot percepe sensul pe care moartea Îl proiectează În câmpul conștiinței mele, trebuie să caut să Înțeleg natura intimă a eului meu. La această Întrebare, K. Jaspers afirmă că eul are semnificația unei naturi antinomice care explică această neliniște. În ce constă antinomia eului? În următoarele aspecte: aă În sciziunea externă diferit de mine, și interioară propriu mie, sau Între sensul empiric și sensul existențial, Întrucât eu sunt pentru ceilalți ființă exterioară, persoană, iar pentru
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
moment, mă descopăr ca fiind și aici În lume, dar și dincolo de ea. Sunt o ființă empirico-transcendentală, așa cum spune M. Foucault. Acest paradox Îmi dezvăluie faptul că eu, ca om, ca persoană, sunt o ființă ce concentrează În ea structuri antinomice: ca obiect, aparțin lumii empirice, iar ca subiect, aparțin unei lumi transcendente. Cel care sunt ca obiect, ca parte a lumii materiale, Îl raportez la viață, la dimensiunea biologică a existenței mele. Cel care sunt ca subiect, Îl proiectez În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
devin În această situație personaje. Transgresând realitatea, ele nu mai pot fi reale, pentru că se raportează exclusiv la aventura umanului, care se identifică cu valorile unice și exclusive pe care le ilustrează. Personajul, spre deosebire de persoană, Încetează de a mai fi antinomic, de a mai avea contraste. El se definește și se caracterizează exclusiv prin unicitate, el este expresia unor tendințe În care vedem polarizate un singur tip de valori, care afirmă sau neagă natura umană. Ambii depășesc posibilitățile persoanei În lume
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În faza finală se consumă ultimele polemici cu „Viața românească” (Poporanismul anacronic, 2/1926), se afirmă intenția de a defini literatura de la S. printr-o nouă semantizare a conceptului de sincronism, raportat la ideea de diferențiere („Departe de a fi antinomică, diferențierea se înglobează ca un element decisiv în legea generală a sincronismului sub imperiul căruia se dezvoltă viața civilizațiilor moderne”, Sincronism și diferențiere, 10/1927), este exprimată răspicat neaderența lui Lovinescu și a publicației pe care o conduce la formele
SBURATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289528_a_290857]
-
interesante teoretic și de o mare importanță practică. Obiectul igienei mintale este starea de sănătate mintală, iar aceasta reprezintă normalitatea psihică, căreia i se opune boala mintală sau anormalitatea psihică. Atât normalitatea, cât și anormalitatea coexistă în persoană, deși sunt antinomice, prin natura contrarie a sensului lor valoric. Faptul de a le cuprinde pe amândouă denotă caracterul organizării ambivalente a sistemului personalității. Această ambivalență este supusă principiului echilibrului contrariilor, reprezentat în cazul corpului viu prin principiul vitalității. A fi sănătos sau
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
felul următor: un răspuns la un traumatism sau la o acțiune exercitată din exteriorul persoanei; ceea ce urmează în caz de eșec sau de abreacție insuficientă. În sfera psihiatriei și a psihoigienei, conceptul de reacție apare în relație cu următoarele cupluri antinomice: exogen/endogen; organic/funcțional; somatogen/psihogen. Reacția nu este însă, în totalitatea ei, nici un fenomen exogen, nici o producție în întregime funcțională. Ea este separată, ca individualitate, de cuplurile antinomice enumerate. Orice reacție implică confruntarea dramatică dintre o ființă și realitatea
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
a psihoigienei, conceptul de reacție apare în relație cu următoarele cupluri antinomice: exogen/endogen; organic/funcțional; somatogen/psihogen. Reacția nu este însă, în totalitatea ei, nici un fenomen exogen, nici o producție în întregime funcțională. Ea este separată, ca individualitate, de cuplurile antinomice enumerate. Orice reacție implică confruntarea dramatică dintre o ființă și realitatea externă. Un „joc cu doi actori”, în cadrul căruia este întotdeauna invitat un al „treilea”: terapeutul. În felul acesta se stabilește o configurație triunghiulară, reprezentată prin: Terapeut Cauză Bolnav Relația
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
nu este posibil și real, de cât atunci când se efectuează treptat. Mișcările răpezi, bruști și violente, de multe ori au un efect contrariu de cât cel așteptat”. Apelul la unitate transpartinică, dominant mai târziu la Boerescu, Întregea o imagine total antinomică scrierilor anterioare . Nu pot fi trecute sub tăcere motivele pragmatice ale atitudinii lui Boerescu: numirea sa În calitate de suplinitor al catedrei de „drept comercial și procedură” În cadrul „colegiului capitalei”, la 30 septembrie/12 octombrie 1857 Îl făcea În mare măsură dependent
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
impresia unui film mental, în care sunt incluse fragmente de pastel. Performanța prozatorului o constituie romanul În căutarea miresei pierdute, comparabil în parte cu Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov. V. cultivă și aici absurdul oniric, ficțiunea realizând relativizarea aspectelor antinomice, pentru a dovedi precaritatea convenției realului. Realitatea pare traversată continuu de o mișcare destinată să proiecteze o punte între contrarii. Se creează un senzațional absurd, care în ultimă instanță aduce destrămarea iluziei prin transformarea elementelor ficțiunii (personaje, evenimente, obiecte etc.
VELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]