429 matches
-
seacă". În câteva ceasuri, sărăcenii sunt numai prea bogați de apă... Valea Seacă minte cu numele și spală tot ce-i pică-n cale. Numele de locuri din citatul de mai sus apar ca impuse de "valoarea impresivă"175 a apelativului care le determină prezența în textul narativ. Structura lor, mai ales că e vorba de toponimia minoră și de imitarea sistemului de denominație popular, confirmă regula după care toate "s-au născut și funcționează în strânsă legătură cu topicele denumite
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
caz naivitate, prostie; r. 2224 : „așa îi era porecla ( Dănilă Prepeleac n.n.), pentru că atâta odor avea și el pe lângă casă făcut de mâna lui” persiflarea reciprocă a oamenilor care își scot în evidență defectele(aici lipsa îndeletnicirilor gospodărești) prin intermediul poreclelor, apelativelor, devenite în multe cazuri chiar nume; r. 25 26 : „Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita nici atâta”indiferența unor persoane în fața „șfichiuirilor” pe care le primesc din partea semenilor pentru defectele lor; p. 29, r. 24 : „car mi-a
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
doamne retrase, ce trăiesc închise departe de lume; doamnele sărace sau doamnele de la San Damiano, în texte și documente din prima jumătate a secolului al XIII-lea; surori sărace, în Regula scrisă de Sfânta Clara). Nu putem ști dacă prin apelativul sorores minores Iacob din Vitry transmite o informație exactă sau doar extinde numele de fratres minores și la surori, fie și din lipsa unei cunoașteri mai directe (cred totuși că prima ipoteză este mult mai plauzibilă). Alte izvoare prețioase sunt
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a fost atitudinea lui Ștefan Turnavitu, comisar extraordinar în timpul revoluției, care, în "tacrirurile" la care a fost supus la 13/25 ianuarie și 10/22 februarie 1849, a tăgăduit orice colaborare cu guvernul provizoriu, pretextând că, fiind amploiat la Curtea Apelativă de Comerț și Divanul fiind închis, din pricina holerii, a părăsit Bucureștii, la 7/19 iunie, refugiindu-se la moșia Budeșteni (Argeș), apoi la o alta din același județ, până la 29 iulie/10 august, când, dorind să se întoarcă la București
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
caracteristică a numelor de locuri rezidă în statutul de nume proprii, pe care-l au și alte categorii: nume de persoane, animale, astre, instituții, firme, per sonaje literare etc. Majoritatea particularităților pe care le pre zintă numele de locuri în comparație cu apelativele (cuvintele comune) se regăsesc și la celelalte categorii de nume proprii, uneori în măsuri diferite și în forme specifice. Diferențierile față de aceste categorii, în primul rînd față de numele de persoane, vor fi consemnate într-o secvență dedicată special acestor aspecte
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de onimizare. S-a observat, astfel, că există nume de locuri care funcționează încă și ca apelative (numite, de aceea, apelative în funcție toponimică), altele în structura căror se pot recunoaște ușor foste apelative și nume a căror legătură cu apelativele originare poate fi stabilită numai prin investigații științifice detaliate. A se compara numele Balta, Alunu, Poiana, În Răchiți, Sub Coastă, După Deal, Pe Căprioare etc., larg cunoscute și ca apelative (baltă, alun, poiană, răchită, coastă, deal, căprioară etc.), cu nume
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Joampa, Bentu, Tîlva, Gîldău etc., cunoscute numai în anumite zone sau perioade ca apelative (mlacă, bunar, turugă, știubei, joampă, bent, tîlvă, gîldău etc.), și nume ca Bălătruc, Iertăoiu, Clejia, Pleșița, Rătășelu, Stu pătura, Trăoașele, Zomanița etc. a căror proveniență din apelativele bălătruc, „bolovan mare“; iertăoi, „teren defrișat“; clejie „pămînt, proprietate a bisericii, pe care îl folosește preotul toată viața“, pleșiță < pleașă, „coastă golașă“ + -iță, rătășel < rît, „fîneț“ + -ășel; trăoaș, „fînaț îngrădit“; zomaniță, „groapă, alunecare de teren“, este recunoscută de specialiști în urma
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mai noi, altele sunt evidențiate de cercetările dedicate comparării numelor proprii cu numele comune. Trebuie menționate, în primul rînd, particularitățile numelor de locuri care au implicații directe în metodologia specifică privind studierea acestora. Numele de locuri nu au sinonime, ca apelativele, ci pot avea, în unele situații, dubluri în limbile populațiilor conlocuitoare. Fenomenul poate fi desemnat prin termenul polionimie. De exemplu, Oradea, Tîrgu-Mureș, Tîrgu-Secuiesc, Sighișoara sunt numite în maghiară Nagyvárad, Marosvásárhely, Kézdivásár hely, Segesvár; Brașovul este în germană Kronstadt, Cîmpulungul era
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
particularizării prin articulare, fiind „inerent determinate“. Terminațiile -a sau -ele ale unor nume proprii (Craiova, Videle) sunt numai în aparență articole, ele avînd de fapt rol deictic și de marcare a formei de singular sau de plural, fiind „moștenite“ de la apelativele originare (Întorsura, Mărăcinele, Ponoarele), dar au fost „golite“, prin onimizare, de funcția de particularizare, deoarece individualizarea ca nume proprii este mai puternică, estompînd-o pe cea prin context. Formele aparent articulate ale numelor de locuri (terminate, de exemplu, în -u sau
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
trebuie să determine minimalizarea faptului că multe nume de locuri au fost, la origine, apelative și că fac parte din sistemul limbii, alături de acestea, fiind organizate după reguli parțial comune, că sunt nume de locuri care funcționează încă și ca apelative (Măgura - măgura) și că în foarte multe contexte numele de locuri apar însoțite de apelative care denumesc generic locul individualizat de numele propriu (orașul Cluj, rîul Mureș, munții Bucegi). Nu trebuie uitat nici faptul că sunt nume de locuri care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
generic locul individualizat de numele propriu (orașul Cluj, rîul Mureș, munții Bucegi). Nu trebuie uitat nici faptul că sunt nume de locuri care, prin deonimizare (figura de stil implicată fiind numită antonomază), redevin cuvinte comune, cu altă semnificație însă decît apelativele de la care s-au format inițial (abrudeanca, hațegana, breaza, ardeleana - dansuri; anglie, olandă, americă, damasc - stofe; astrahan, caracul, merinos, bîrsană - rasă de oi și varietate de blănițe; babilonie - dezordine; balamuc - ospiciu (< localitatea Malamuc, unde se afla un astfel de așezămînt
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
varietate de blănițe; babilonie - dezordine; balamuc - ospiciu (< localitatea Malamuc, unde se afla un astfel de așezămînt); bărăgan - pustiu; berlină - tip de automobil; bogdan - însemna în trecut „moldovean“; brașoavă - „minciună“; un dunărea - coniac; o carpați - țigară; un moeciu - cașcaval). Procesul transformării apelativelor este permanent și poate fi surprins în desfășurare și în perioada actuală, deoarece multe dintre numele de locuri se află „în curs de toponimizare“, deci de dobîndire a statutului de nume proprii. S-au observat deosebiri privind evoluția paralelă a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
surprins în desfășurare și în perioada actuală, deoarece multe dintre numele de locuri se află „în curs de toponimizare“, deci de dobîndire a statutului de nume proprii. S-au observat deosebiri privind evoluția paralelă a numelor de locuri și a apelativelor omonime, din care, de fapt, au provenit. De pildă, Marius Sala a identificat diferențe importante între evoluția apelativelor și a numelor proprii, chiar dacă, principial, cele două categorii se supun aceleiași reguli fonetice și gramaticale. Tendința este ca numele de locuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponimizare“, deci de dobîndire a statutului de nume proprii. S-au observat deosebiri privind evoluția paralelă a numelor de locuri și a apelativelor omonime, din care, de fapt, au provenit. De pildă, Marius Sala a identificat diferențe importante între evoluția apelativelor și a numelor proprii, chiar dacă, principial, cele două categorii se supun aceleiași reguli fonetice și gramaticale. Tendința este ca numele de locuri să mențină forme mai vechi (Cerboanele, Lupa, Ursa) față de apelativele corespunzătoare sau să fie expuse în actele oficiale
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Marius Sala a identificat diferențe importante între evoluția apelativelor și a numelor proprii, chiar dacă, principial, cele două categorii se supun aceleiași reguli fonetice și gramaticale. Tendința este ca numele de locuri să mențină forme mai vechi (Cerboanele, Lupa, Ursa) față de apelativele corespunzătoare sau să fie expuse în actele oficiale ale administrației unor „literaturizări“ forțate sau unor analogii greșite (numele populare ale localităților Bascov, Zalău, Beiuș și Reșița erau Bîscov, Zălau, Beinș și Recița). Îndepărtarea treptată a toponimelor de apelativele din care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ursa) față de apelativele corespunzătoare sau să fie expuse în actele oficiale ale administrației unor „literaturizări“ forțate sau unor analogii greșite (numele populare ale localităților Bascov, Zalău, Beiuș și Reșița erau Bîscov, Zălau, Beinș și Recița). Îndepărtarea treptată a toponimelor de apelativele din care au provenit este un proces îndelungat și complex, implicînd aspecte semantice, formale și psihosociale pe care le vom analiza în cadrul secvențelor dedicate genezei, etiologiei și etimologiei numelor de locuri. Diferențele, mai mult sau mai puțin relevante, dintre numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Numele de persoane, cu unele excepții (poreclele, pseudonimele) au un grad ridicat de abstractizare, nefiind, în cele mai multe cazuri, transparente în privința semnificației originare (a etimologiei, grosso modo), pe cînd o mare parte din numele de locuri își dezvăluie cu ușurință sursa apelativă, iar unele sunt considerate, pe bună dreptate, apelative în funcție toponimică. Printre argumentele care determină includerea lor între numele proprii semnalăm faptul că, deși bazele lor apelative sunt „înțelese“ sau chiar funcționează în paralel ca atare, notorietatea și funcționarea ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cînd o mare parte din numele de locuri își dezvăluie cu ușurință sursa apelativă, iar unele sunt considerate, pe bună dreptate, apelative în funcție toponimică. Printre argumentele care determină includerea lor între numele proprii semnalăm faptul că, deși bazele lor apelative sunt „înțelese“ sau chiar funcționează în paralel ca atare, notorietatea și funcționarea ca nume proprii conferă ipostazei toponimice a acestor „omonime“ mărci gramaticale și contextuale individuali zante, așa cum am precizat anterior. Deși, în general, numele de locuri ca și numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
acuzativul cu prepoziția pe), caracteristic numai antroponimelor, nu și toponimelor (Cartea lui Ion, L-am văzut pe Ion, Luminile Clujului, Am văzut Bucegii). Desprinderea numelor de loc de apelative se face treptat, fiecare nume aflîndu-se la o anumită distanță de apelativele originare și implicit de statutul de onim. Numele de persoane s-au desprins, de regulă, de mult timp (și de cele mai multe ori pe terenul altei limbi decît limba romînă) de cuvintele comune, asocierea unui nume cu o persoană fiind un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numelor de persoană (altfel înseamnă că extindem căutarea în tronsoanele îndepărtate ale etimologiei indirecte). Funcționînd o perioadă mai lungă sau mai scurtă și ca apelative, numele de locuri cunosc mai rar modificări fonetice distincte față de cele care afectează, în timp, apelativele corespun zătoare. De aceea, variantele lor fonetice nu sunt numeroase și apar ca urmare a unor reflexe dialectale ori a evoluției istorice. În cazul numelor de persoană, care nu sunt asociate, ca regulă generală, cu apelativele, variantele fonetice au o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care afectează, în timp, apelativele corespun zătoare. De aceea, variantele lor fonetice nu sunt numeroase și apar ca urmare a unor reflexe dialectale ori a evoluției istorice. În cazul numelor de persoană, care nu sunt asociate, ca regulă generală, cu apelativele, variantele fonetice au o libertate de apariție nestingherită, fiind de aceea numeroase, mai ales în sistemul popular și familiar de denominație. A se vedea pletora de variante născute în jurul unui nume bază (Constantin, Constandin, Costandin, Costică, Costel, Dina, Dinu, Dinel
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atare. În primul caz, relația denominativă este realizată prin descriere sau calificare, pe cînd în cazul numelor de persoane este bazată pe convenție. De aceea, toponimele sunt, în mare parte, la origine și chiar pe parcursul funcționării ca nume proprii (și) apelative, pe cînd numele de persoane nu mai au de mult un înțeles comun. Relația numelor cu topicele corespunzătoare nu e întotdeauna stabilă, ca în cazul antroponimelor, ci poate evolua prin restrîngeri, extinderi sau transferuri, ca urmare a restructurării permanente a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de o altoire a funcției toponimice în trunchiul cuvîntului originar (apelativ sau antroponim), care, treptat, se desprinde ca entitate lexicală autonomă de trunchiul original, „viețuind“ în continuare, în paralel cu acesta. Formulările metaforice privind „altoirea“ sau „renașterea“ ca toponime ale apelativelor/antroponimelor-bază sunt sugestive, dar nu clarifică nici pe departe mecanismul complex al apariției unei noi unități lexicale în sfera specifică a numelor de locuri, adică învestită cu funcție de individualizare topică. Nici algoritmul etimologiei cuvintelor comune aplicat numelor de locuri nu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și locuri, îndreptățind aprecierea lingvistului ieșean Dragoș Moldovanu, potrivit căruia toponimizarea unui apelativ (sau antroponim), care constituie ținta finală a demersului etimologic în legătură cu numele de locuri, trebuie să fie corectă lingvistic (să respecte legile evoluției fonetice și regulile devenirii semantice apelativ toponim), dar, în același timp, trebuie dovedită ca verosimilă din punct de vedere sociogeo grafic (referentul geografic denumit trebuie să justifice asocierea cu apelativul sau cu antroponimul, ținînd seama de eventualele restrîngeri, extinderi sau transferuri ale raportului de desemnare) și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nemijlocit al cuvîntului actual, și etimologia indirectă, care extinde căutarea la cuvintele din care a provenit etimonul respectiv, separă, în toponimie, nu etape ale unui traseu mai lung sau mai scurt, ci trasee diferite, cu destinații diferite. Fazele anterioare toponimizării apelativului sau antroponimului originar nu constituie numai etimologii indirecte, ci, de fapt, etimologia unor alte cuvinte, cu alt statut (apelativ sau antroponimic). De exemplu, originea numelor Certej, Tău, Conac este romînească, întrucît demersul etimologic se oprește la apelativele omonime certej, tău
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]