274 matches
-
stimularea și potențarea laturii afective astfel încât se produce o descărcare instantanee a tuturor mijloacelor de expresie, exhibând forța reprezentării, reproducerii, transfigurării, transformării...<footnote Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 2007, p. 83 footnote>, pe când beția apolinică suprasolicită simțul vederii în așa măsură încât acesta dobândește precizia viziunii<footnote Ibidem footnote>. Într-un mod concis și elocvent Nietzsche face în câteva rânduri o apologie a extazului creator fără de care, în aserțiunea sa arta nu poate exista: Ca să
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
sculptură. Dumnezeul Facerii își încheie opera ca artist al formei (pe om sculptîndu-l pur și simplu), deci apolinizînd. Căci apolinia, așa cum a definit-o Nietzsche, este tocmai nevoia de formă. Și înainte de a fi un principiu stilistic în creativitatea umană, apolinicul este o forță artistică (künstlerische Macht) care intră în regimul de funcționare al Unului Originar (das Ur-Eine). Cu alte cuvinte, el reprezintă însăși norma de comportament a Demiurgului. Dar de ce ajunge Unul Originar să se comporte apolinic? Sau, în termenii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în creativitatea umană, apolinicul este o forță artistică (künstlerische Macht) care intră în regimul de funcționare al Unului Originar (das Ur-Eine). Cu alte cuvinte, el reprezintă însăși norma de comportament a Demiurgului. Dar de ce ajunge Unul Originar să se comporte apolinic? Sau, în termenii Genezei, de ce creează Dumnezeu Lumea? De unde setea lui de formă? Demersul lui Nietzsche este, în expresia sa, de factură filozofic-culturală, însă în miezul ei explicația întîlnește, dacă nu chiar conceptul psihiatric, cel puțin acea abnormal size pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
opera și o declară bună, el afirmă în primul rând o bunăstare psihică. Iar când în ziua a șasea Demiurgul îl face pe om "după chipul său", ceea ce se obține nu este vulgara tranzitivitate "somatică" a divinului, ci obiectivarea potențialului apolinic care a făcut cu putință Creația și, deci, o certitudine de echilibru prin crearea eliberatoare a formei. Cu facerea omului se recapitulează astfel instinctul artistic care a generat scenariul Creației, iar Creația însăși se deschide către propria ei posibilitate secundă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
-o ca "motiv cultural". Dionysos le-a revelat grecilor hăul pe care era așezată viața noastră, caracterul cumplit al existenței, și, ca să-i poată face față, grecii l-au mascat cu lumea de forme frumoase ― compensatorii și terapeutice ― de tip apolinic. Polaritatea dionisiaco-apolinică a vieții eline era expresia unei strategii care se mișca între adevărul teribil și iluzia menită să-l facă suportabil. Tragedia era chemată să ridice la răstimpuri vălul care acoperea prăpastia lăsând ca ceea ce este cumplit ― și eventual
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
distanța se reduce involuntar, tonul se atenuează etc.); de evaluarea interlocutorilor (distanța crește în cazul evaluării negative a interlocutorului sau a celui lîngă care hazardul ne-a plasat. 9.5. Corelația proxemică/personalitate Dacă s-a vorbit mult de personalități apolinice și dionosiace, introvertiți și extravertiți, nu s-a subliniat îndeajuns faptul că fiecare per-sonalitate are și o dominantă spațială, o dimensiune care îi este proprie. Există indivizi care nu își dezvoltă distanța publică (sînt timizi, slabi vorbitori), după cum există persoane
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
discipolii lui Durkheim, face din acest concept obiectul unei cărți. Cât despre antropologi, aceștia își concentrează interesele asupra fenomenului cultural care se manifestă în micile comunități. Ținând cont de valorile dominante, Ruth Benedict (1934) repartizează indienii din sud-estul Statelor Unite în "apolinici" și "dionisiaci". O tendință nouă și decisivă se creează sub impulsul lui Clyde Kluckhohn (1949, Cornell Values Study Group). Acesta lansează un proiect comparativ pe termen lung, care conduce la teoria orientării valorilor, dezvoltată de Florence Kluckhohn și Fred Strodtbeck
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
diferențierea formală a textului, în două strofe inegale cu tipar prozodic diferit. Apoi, opoziția oamenii comuni/poetul este sem nalată prin contrastul pluralitate unicitate și prin simboluri poetice ale condiției existen țiale diferite: efemer/etern, limitat/ilimitat, devenire/nemurire, dionisiac/apolinic. Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat Toate aceste perechi contrastive determină structurarea viziunii artistice pe două planuri ale imaginarului poetic. Prima strofă concretizează condiția existențială a lumii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
idila și meditația. Cadrul silvestru nocturn și idila celor doi îndrăgostiți sunt contemplate cu tulburare de către Hyperion, care șia reluat locul lui menit din cer. Monologul lui Cătălin exprimă nostalgia omului devorat de trăiri dionisiace, care însetează acum după seninătatea apolinică a ființei supe rioare: Revarsă liniște de veci / Pe noaptea mea de patemi. Și deasupra mea rămâi / Durerea de mio curmă, / Căci ești iubirea mea dentâi / Și visul meu din urmă. Cea dea treia invocație a fetei de împărat nu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
În antiteză cu mulțimea oamenilor comuni, geniul are un alt statut ontologic. Ființând în lumea sa de sus, Hyperion înțelege că trebuie să rămână nemuritor și rece. Dacă primul epitet îi atribuie condiția eternității, cel deal doilea sugerează metaforic modelul apolinic al existenței, pe care luceafărul șil asumă definitiv. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în textul poetic studiat Având o asemenea structură complexă, poemul eminescian reunește, cred eu, mai multe
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Riga Crypto se exprimă conceptul „carpe diem“ al omului care trăiește la nivel biologic, instinctual, fără a accede la valorile spirituale. Prin lapona Enigel se propune o reprezentare a conștiinței umane în aspirația ei spre cosmic și universal, spre cunoaștere apolinică. Cel deal treilea arhetip, Soarele, reprezintă conștiința universală, „Unul divin“ al cunoașterii absolute. Poezia își structurează astfel viziunea pe trei planuri simbolice. Planul inferior, al unei lumi vegetative, biologice, este reprezentat prin Crypto, mirele poienii, structurat pe principiul „pământ“, definit
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
biologice, alegând calea regală a Soarelui care dăruiește nemargini lumii ei: Din umbra deasă desfăcută / Mănchin la soarele nțelept. Ultimele două versuri surprind metaforic depășirea existenței telurice prin cultul valorilor spirituale, prin conștientizarea esenței solare a ființei umane, semnificând triumful apolinicului asupra dionisiacului. Depășind momentul dilematic cu omenești ezitări (Plângi, preacuminte Enigel!...), Enigel intră definitiv sub semnul Soarelui. Pentru regele ciupercilor însă, întâlnirea cu aprinsul inel al soarelui (punctul culminant al narațiunii alegorice) este distructivă: Crypto se transformă în ciupercă otrăvitoare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
din sintagmele cântece senine și uitarea sfântă semnifică faptul că doar prin cântecul de iubire pot fi alungate/exorcizate întunecatele mistere, pot fi uitate profețiile sumbre. Se reliefează astfel forța purificatoare (catharctică) a poeziei, a cântecului ce are atributul seninătății apolinice. 8. O caracteristică a genului liric este transmiterea în mod nemijlocit a unor idei, reprezentări, sentimente. Astfel, prin poezia Moartea visurilor - XIV, poetul comunică idei și reprezentări despre puterea iubirii de a alunga demonii unei lumi damnate și sentimente, precum
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
directă, eroina este individualizată printrun sistem de semne stilistice, cu funcții simbolice. Mai întâi, se accentuează raportul neobișnuit al Zenobiei cu realitatea, pe care o redimensionează, purificândo de întuneric, capabilă săi anuleze eclipsele. Trăsătura ei definitorie este seninătatea, așadar, esența apolinică, orizontul interior ce remodelează lumea. Contrastiv, enunțul următor o integrează unei serii convenționale (ea rămâne o fetiță cuminte și naivă), imediat contrazisă prin enunțul final. Încăpățânarea nemaipomenită vizează ființa revoltată, eul care se afirmă, în ruptură cu ceilalți. Prin toate
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
socială. Într-o sferă și mai generală a accepțiilor, noțiunea de clasic desemnează o dimensiune existențială ce implică nevoia de echilibru, ordine, armonie și mai ales primatul rațiunii, putându-se asocia, în acest sens, cu ceea ce Friedrich Nietzsche numea viziunea apolinică, tipologie așezată în contrast cu cea dionisiacă marcată de frenezia trăirii, vitalitate și accentuarea laturii afective.8 În secolul al XIX-lea, la început, se creează și substantivul clasicism care desemnează o anumită școală literară, coagulată în jurul unei doctrine estetice, care, în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
opera, care se autocizelează având ca instrumente de bază principiile estetice desprinse din experiența trecutului. Cu alte cuvinte, geniul de sine stătător, fără reguli, fără erudiție și fără efort nu poate duce la crearea unor capodopere. Este, de fapt, maniera apolinică de a privi existența și, implicit, creația ca un rezultat al organizării raționale, al planificării detaliate și al ordonării atente. I.2.3. Boileau Cel mai faimos dintre teoreticienii clasicismului francez al secolului al XVII-lea, Nicolas Boileau sau Boileau-Despréaux
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
clasic (în articole, manifeste, arte poetice etc.), dar scriau romantic sau preponderent romantic (căci nu există omogenitate nici la nivelul operelor). Saltul de la teorie la practică presupune, în acest caz, o trecere de la glasul rațiunii la tumultul trăirii, de la aspectul apolinic la cel dionisiac. Dualitatea aceasta a impulsurilor artistice a mai fost explicată prin raportarea la etapele dezvoltării spirituale a tinerilor pașoptiști care, în marea lor majoritate, au studiat în adolescență la școli grecești sau școli românești în care orientarea era
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
moderne, poezia începutului de secol al XX-lea intră într-un proces de deromantizare, inspirația fiind tratată cu neîncredere, preferându-se în locul acesteia conștiința lucidă: "E semnificativ faptul că sensibilitatea extremă a sufletului modern s-a încredințat rațiunii artistice lucide, apolinice."244 Creația este redefinită, astfel, prin prisma șlefuirii succesive, a tehnicii și a efortului, fiind considerată la fel ca în clasicism o muncă de precizie, iar poetul, un homo faber. Această reevaluare a dimensiunii estetice din perspective raționale are drept
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
la modul în care liricul fusese definit începând cu secolul al XIX-lea drept tărâm al visului, al unei supra realități. Cocteau anulează această imagine, accentuând în schimb ideea calcului, a socotelilor. Se observă aici acea trecere dinspre dionisiac spre apolinic, în ceea ce privește percepția poeziei, pe care o observase Hugo Friedrich, după cum am arătat în subcapitolul introductiv. O altă trăsătură, care ține într-o anumită măsură de particularitățile unei viziuni clasice, este investirea poeziei cu rolul de a transpune lucrurile cotidianului într-
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o trăsătură mai degrabă romantică, venind în consonanță, de altfel, cu personalitatea complexă a autorului, cu plăcerea pentru paradoxuri și formulări oxi-moronice. În acest sens, Dimitrie Micu observa faptul că "toate obiectivările scriitorului sunt o expresie a dionisiacului visând la apolinic"314, sugerând că alegerea canoanelor clasice este expresia lucidă a dorinței de a ordona într-un fel frenezia interioară. Se face, astfel, o raportare la Eugen Lovinescu, a cărui fire înclinată spre patriarhal ar fi fost mai potrivită cu aspirațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe care însă opera lui Călinescu nu o ilustrează pe deplin, aceasta fiind mai degrabă marcată de personalitatea gigantică a autorului care și-a hipertrofiat ego-ul în toate aspectele creației sale fie critice, fie literare. Este vorba de aceeași dualitate apolinic dionisiacă, despre care am discutat anterior prin raportare la afirmațiile lui Dumitru Micu. Finalul prelegerii lui Călinescu stă sub semnul unor imperative estetice, marcate prin verbul a trebui, care sunt oferite, de fapt, ca soluție pentru reorientarea literaturii naționale pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
destul de subiectiv, luând în considerație faptul că perioada interbelică a reprezentat una din cele mai fertile din istoria literaturii române, revigorarea producându-se astfel și în lipsa impunerii unui canon clasic. Pe de altă parte, nici aspirațiile călinesciene către o dimensiune apolinică a creației și a existenței nu sunt întru totul utopice, mărturie stând în acest sens reușita romanelor sale care urmăresc într-o manieră aproape programatică concretizarea principalelor aspecte teoretizate. V.7. Concluzii În urma prezentării textelor alese pentru acest capitol, una
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
neagresiv, un răspuns la nevoia de a trăi mai bine și într-un mediu înconjurător liniștitor. Prin îndulcire, formele tehnologice valorizează senzațiile tactile, destinderea, un confort fluid și calmant: o întreagă tendință a designului contemporan difuzează un imaginar de senzualism apolinic sau euritmic. Mobilierul concretizează, la rându-i, aceeași nouă cultură a confortului mai centrată pe rezonanțele senzitive decât pe etalarea semnelor bogăției. Încă de la sfârșitul anilor 1960, confortul anticonformist promovând stilul cool, decontractat sau „lăbărțat” se bucură de un mare
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
și colecționarilor din veacurile al XVI-lea și al XVII-lea: o acumulare de obiecte rare și neobișnuite, stranii și exotice, bizare și pitorești! Sensul nu este dat a priori, ci a posteriori. Dionisiace în purul „fapt-de-a-fi-în-lume”, producțiile filosofice devin apolinice după o operație a spiritului: ordinea decurge dintr-un efort intelectual subiectiv. Eu revendic această subiectivitate - și nu cred în obiectivitatea revendicată de sufletele nobile care disimulează logica prelevărilor lor la fel de ideologice ca ale mele. Diferența dintre ele și mine
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
configurează structura orizontului spațial al inconștientului: sentimentul spațiului determină trăsătura fundamentală a fiecărei culturi. Astfel, Cultura faustiană a Apusului, o cultură a zbuciumului sufletesc, a setei de expansiune, a perspectivelor, implică sentimentul simbolizat prin spațiul infinit tridimensional. Cultura greacă antică, apolinică, măsurată, luminoasă, implică spațiul limitat, rotunjit, simbolizat prin imaginea corpului izolat. Cultura arabă, magică, de-un apăsător fatalism, [...] ar avea ca substrat sentimentul spațiului-boltă. Vechea cultură egipteană implică sentimentul spațial al drumului labirintic, care duce spre moarte (Ibidem, p. 193
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]