270 matches
-
fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; dar ca să arate că nu toți sunt dintre ai noștri de aceea au ieșit”. Și m-am liniștit. Mi-am adus aminte de Arie, de Nestorie, de Eutihie, de Iulian Apostatul și am înțeles că Adevărul nu poate fi compromis. Se compromit cei ce-L părăsesc. Cele Sfinte nu se spurcă! Ședeam pe o bancă pe la mijlocul sălii. În locul acesta, cu câțiva ani în urmă, pe altarul demolat acum, Mântuitorul cobora pentru
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
zidire de la Slatina (e invocată și faimoasa convertire ca Pahomie monah, răstălmăcită cinic, în alt veac, drept joc duplicitar, al histrionicului personaj, cu „masca” morții în final) anticipă, retoric, nota subsecventă, în care A. dezavua pe Despot (Iacob Heraclid): un apostat, uzurpator, de extracție incertă, persecutor, ca „luteran”, al clerului și boierimii indigene. Acumularea de „păcate” e stringentă, punând la încercare răbdarea cronicarului. Partizanatul va fi încă și mai obstinat, „rechizitoriul” virulent, într-un portret - cheia secvenței e apocaliptică - menit a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285513_a_286842]
-
de Constantin Chlorus (305-306), urmat de fiul său Constantin (306-337), sub care imperiul a cunoscut o nouă înflorire. Urmașii săi Constantin I, Constantin II și Constantin III s-au luptat între ei. În anul 361, împărat a fost ales Iulian Apostatul. Treptat, barbarii s-au stabilit în imperiu. Apariția hunilor a produs ravagii. Între anii 347-395 a domnit Teodosius, care a introdus ordinea. Romulus (475-476) ultimul împărat al Romei a fost detronat după 1229 de ani de la întemeierea cetății, Italia fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
participat la acoperirea cu foiță de aur a sanctuarelor și a părților relevante ale acestora și la rostirea oracolelor. Accesul lui Constantin la putere a tulburat lumea păgână. Atunci, lucrările au fost întrerupte. Dar accederea la tron a lui Iulian Apostatul a provocat o reacție oribilă. Populația nemulțumită alerga ca sălbaticii asupra comunităților creștine: virgine, tineri și chiar oameni în vârstă au fost martirizați. Theodosius cel Mare a pus capăt domniei lui Baal și voluptosului partener Astarte. El a construit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
păcii, că războiul ar fi străin de esența sa. Doi specialiști în istoria islamului consideră însă această teză complet eronată. Ei demonstrează că, de la începuturile sale, islamismul a fost însoțit de practica războinică sancționată divin și a dat lovituri mortale apostaților și infidelilor. Califatul întruchipa logica dublă a comunității religioase și a statului imperial. Această identitate dualistă explică de ce islamul poate fi simultan atât pașnic, cât și războinic. În timp ce prevede că „nu trebuie să existe constrângere în religie”, Coranul privește totodată
[Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
de burghezie împotriva tineretului naționalist român. E desigur o răzbunare a soartei ca renegații să fie cei mai cumpliți prigonitori ai celor ce împărtășesc vechile credințe, azvârlite la gunoi ca nefolositoare. Exemplul clasic, de atâtea ori citat, a fost Iulian Apostatul , deși, firește nu-mi pot îngădui să compar această nobilă figură istorică cu sinistrul cioclu de la Iași, căci primul a încercat să apere măreața construcție a imperiului roman, roasă de „termitele” creștine tocmai atunci când primea cele mai puternice lovituri de
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
și de morală și de ascetică, fiind emblematice pentru gândirea lui S., la rândul ei o realizare remarcabilă a teologiei ortodoxe românești din secolul al XX-lea. Instalat, o vreme, între apropiații lui Nichifor Crainic (pentru care Lucian Blaga, „Iulian Apostatul”, „renegatul”, era autor al unor construcții filosofice antiortodoxe), S. scrie o carte întreagă, Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și ortodoxie (1942), pentru a-l plasa pe poetul de la Lancrăm „în rândurile filosofilor anticreștini”. Filocalia este [...] - datorită tălmăcitorului ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
mărturisire (I Tim. 6, 13)”<footnote Ibidem, cartea a cincea, I, 29-30, p. 185. footnote>. În Istoria bisericească, Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului ne aduce în atenție martiriul Sfântului Teodor și lucrurile minunate și înfricoșătoare petrecute cu dânsul. Împăratul păgân Iulian Apostatul a poruncit ca Teodor să fie scos din închisoare. Acesta era numele acelui tânăr luptător curajos pentru Adevăr. Pe acesta unii l-au întrebat dacă a simțit durere, când a îndurat torturi cu înțepături foarte crude. El însă a răspuns
Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
procesele intentate Bisericii Scientologice din Germania (Hamburg), se afirma că dozele mari de vitamine din alimentație provoacă o stare de euforie pe bază hormonală. Se creează astfel dependență de scientologie, rezultând o manipulare financiară. Reacția socială a venit imediat din partea apostaților (foștilor membri) și a societății civile. Scientologia a fost acuzată că ar fi un „imperiu de afaceri care evită plătirea taxelor...”. Răspunsul liderilor scientologi a constat în mai multe „amenințări, hărțuiri și litigii prelungite”. Există ritualuri ce presupun și o
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
2,8‑12; 26,1 Împărțirea imperiului, semn al venirii Anticristului; Apoc. 17,12‑14; Mt. 12,25; Dan. 2. Excurs teologic despre necesitatea Judecății de Apoi 26,2-28,2 Împotriva blasfemiatorilor; diavolul lucrează fățiș după prima venire a Domnului; apostații vor avea soarta Satanei; ei neagă Judecata întrucât se simt vinovați; dacă nu va fi nici o Judecată, atunci la ce bun a doua venire a lui Cristos?; apostații se separă de bună voie de Dumnezeu, de aceea vor primi pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2-28,2 Împotriva blasfemiatorilor; diavolul lucrează fățiș după prima venire a Domnului; apostații vor avea soarta Satanei; ei neagă Judecata întrucât se simt vinovați; dacă nu va fi nici o Judecată, atunci la ce bun a doua venire a lui Cristos?; apostații se separă de bună voie de Dumnezeu, de aceea vor primi pedeapsa veșnică; pentru a le satisface credința perversă, Dumnezeu le va trimite o „putere de rătăcire”, operatio erroris (2Tes. 2,11); ei vor avea parte de o antimântuire, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
toată puterea diavolului (omnem suscipiens diaboli uirtutem), va veni nu ca un rege drept (legitimus), nici ca unul supus lui Dumnezeu și ascultător față de legea sa, ci ca un necredincios (impius et iniustus) și fără de lege (sine lege), ca un apostat (apostata), un nedrept (iniquus) și un ucigaș (homicida), ca un tâlhar (latro), recapitulând în sine apostazia diavolului” (V 25, 1). Termenul „Anticrist”, după cum am văzut, are două sensuri principale: adversar al lui Cristos și uzurpator al titlului și funcției mesianice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
abandonându‑i pe cei cărora le este greu să‑l accepte, în „abisul” propriei lor izolări. Prin păcat nu numai sufletul se rupe de Dumnezeu, ci întreaga persoană, suflet și trup laolaltă. Concepția lui Irineu se dovedește din nou radicală: apostatul de bună voie pierde orice șansă de a recupera starea paradisiacă de communio cu Dumnezeu. Episcopul îi vizează mai ales pe eretici și pe cei atrași de erezie (cazul destinatarilor epistolei sale). Un păgân nu poate fi apostat, căci el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
șansă de a recupera starea paradisiacă de communio cu Dumnezeu. Episcopul îi vizează mai ales pe eretici și pe cei atrași de erezie (cazul destinatarilor epistolei sale). Un păgân nu poate fi apostat, căci el nu îl cunoaște pe Cristos. Apostat nu poate fi decât credinciosul care renunță la Cristos după ce l‑a cunoscut. Pentru a suferi „pedeapsa întunericului”, trebuie ca mai înainte să fi gustat din bucuria luminii. Pedeapsa apostaților, ca și cea a diavolului, va fi veșnică, de vreme ce, afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
poate fi apostat, căci el nu îl cunoaște pe Cristos. Apostat nu poate fi decât credinciosul care renunță la Cristos după ce l‑a cunoscut. Pentru a suferi „pedeapsa întunericului”, trebuie ca mai înainte să fi gustat din bucuria luminii. Pedeapsa apostaților, ca și cea a diavolului, va fi veșnică, de vreme ce, afirmă Irineu, bunurile dumnezeiești nu au sfârșit. Refuzând aceste bunuri, apostatul se separă definitiv și irevocabil de veșnicie. O „mică” problemă intervine aici, care ține mai curând de logică decât de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
după ce l‑a cunoscut. Pentru a suferi „pedeapsa întunericului”, trebuie ca mai înainte să fi gustat din bucuria luminii. Pedeapsa apostaților, ca și cea a diavolului, va fi veșnică, de vreme ce, afirmă Irineu, bunurile dumnezeiești nu au sfârșit. Refuzând aceste bunuri, apostatul se separă definitiv și irevocabil de veșnicie. O „mică” problemă intervine aici, care ține mai curând de logică decât de teologie: dacă pedeapsa este veșnică, asemenea mântuirii, atunci suntem constrânși să admitem două eternități, fie „paralele”, fie „concomitente”. Dar a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îndeosebi de Marcion și discipolii lui. Această idee este reliefată în cartea a V‑a, pornind de la trei evenimente: întruparea, viața lui Cristos și răstignirea sa; parusia. Anticristul va recapitula întreaga istorie a apostaziei, de la căderea îngerilor răi, până la ultimii apostați, ereticii. Aducând ca temei principal capitolele 2 și 7 din Daniel (coroborate cu alte mărturii ale Vechiului Testament), Irineu precizează mai întâi caracterul violent și tiranic al Anticristului. El va fi un rege iudeu - dar inspirat de modelul tiranului păgân
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Lactanțiu cunoaște scenariul eshatologic al poemului lui Commodian. Ca dovadă, reluarea ca atare a trei dintre motivele destul de puțin reprezentate în restul tradiției, și anume: un singur profet trimis de Dumnezeu pentru a‑i aduce la credință pe necredincioși și apostați (profetul nu este totuși numit în nici un fel în Inst.); doi tirani succesivi, primul venit din provinciile septentrionale, al doilea din Orient; lupta finală între oastea credincioșilor, condusă de Christus‑Imperator, și tiranul asiatic (Anticristul). Pe lângă aceste elemente comune găsim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fervoarea apocaliptică nu mai are întâietate, personajele noutestamentare putând sta alături de cele veterotestamentare, fără a surprinde prea mult. Recent, într‑o teză susținută în 1997 la Universitatea din Siena, S. Gennari propune identificarea Anticristului‑diavol din textul nostru cu Iulian Apostatul. Ea furnizează o listă de argumente de ordin istoric, lexical și teologic, care vor fi reluate de Osvalda Andrei, într‑o conferință susținută la Institutul Augustinianum din Roma, în mai 2003. Autorul se concentrează mai ales asupra rescrierii tratatului De
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împotriva lui Cristos? Iată aceste erezii care tulbură Biserica, prin netrebnicia noilor lor învățături, nu mai puțin decât Anticrist care o va dezbina într‑o zi prin cruzimea persecuțiilor, cu singura diferență că persecuția naște mai puțini martiri decât erezia, apostați. Ideea apariției ereziilor în sânul aceleiași Biserici, foarte prezentă în cazul polemistului nostru, va fi reluată și aprofundată într‑un alt context de Ciprian și va deveni punctul central al gândirii anticristologice a lui Augustin. Originalitatea lui Tertulian în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
84, 7‑9). Așa cum vedem, și în cazul cărții 4 Ezdra, și în cel al lui Baruh, triburile dispărute sunt învestite cu o misiune spirituală deosebită, pe care nu o aveau nicidecum în pasajele biblice în care sunt prezentați ca apostați, pe drept pedepsiți de Dumnezeu. Cu timpul, asistăm deci la o transformare a legendei, o evoluție de la un sens negativ la unul pozitiv, care va culmina cu descrierea „angelică” de la Commodian. Totuși, înainte ca cele zece triburi să primească din partea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru el nu există vreo confuzie între spațiul interior și cel exterior. Reveria este autonomă în raport cu spațiul exterior: nici un obiect real nu joacă vreun rol în cadrul ei. Faure citează exemplul unor bolnavi suferind de halucinații care aud, unul pe Iulian Apostatul vorbindu-i din plapumă, iar celălalt, pendula sa povestindu-i întâmplări neplăcute. Așa ceva nu i se va întâmpla niciodată unui visător! Și dacă, prin nu știu ce hazard, un stimul senzorial ajunge să genereze reveria (madlena lui Proust), trecutul și prezentul rămân
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fost recunoscut ca Mesia datorită „ucenicului” său, Nathan din Gaza. Același discipol avea să organizeze și teologia mișcării, asigurându-i răspândirea. Tocmai vestea sosirii lui Sabbatai e aceea care provoacă entuziasmul poporului evreu. În realitate, o asemenea glorificare a „Răscumpărătorului apostat”, posibilă, pe fondul unei chinuitoare instabilități (în care o civilizație intră în dialog cu toate celelalte) e un „sacrilegiu groaznic” pentru gândirea iudaică, fiind socotită un mister profund și paradoxal. E o primă deviație serioasă a iudaismului medieval, spune Eliade
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
creștinismul sau că fac prozelitism printre creștini. Evreii ca atare, chiar dacă erau priviți ca eretici, se găseau deasupra jurisdicției Inchiziției. Maurii și protestanții făceau parte din categoriile de care aceasta se interesa, dar activitatea ei era îndreptată mai degrabă împotriva apostaților și renegaților. Unii istorici contemporani, ca Salo W. Baron, Cecil Roth într-o mai mică măsură și Ismar Schorch, au încercat în scrierile lor să redea o imagine mai puțin dramatică a sorții evreilor în Evul Mediu. Ei s-au
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
însemnul întregii noastre seminții". Pentru prefațator, cartea lui L. Zunz, din care prezintă doar extrase, era doar o schiță a martirologiului evreiesc din Evul Mediu. Autorul făcuse într-adevăr, în textul original, o relatare minuțioasă a persecuțiilor: botezuri forțate, trădarea apostaților, autodafeuri, torturi, exacțiuni și acte de sclavie atestate în Europa și Orient. În această lungă evocare, evreii mor pentru credință sau se sinucid pentru ea, iar autorul, punând totodată accent pe suferința evreiască, amintește că aceia care se supuneau astfel
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]