266 matches
-
firească în luarea anumitor decizii, uneori nedrepte împotriva aceleiași Bisericii, tentând autoritățile imperiale să treacă la epurarea militarilor pentru a-și asigura libertatea propriilor acțiuni (Dioclețian și Galerius) ori pentru a ridiculiza și îngreuna existența socială a soldaților creștini (Iulian Apostatul). Bibliografia istorico-teologică utilizată, abundentă și variată din diferite perioade istorice, oferă cititorului o viziunea cât mai pertinentă asupra întregii expuneri; tratarea acestei problematici a ținut cont și de unele articole din ANRW, din literatura de specialitate etc. Prezența creștinilor în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe durata persecuției a demonstrat întreaga slăbiciune a acelor creștini care, relaxându-se spiritual într-o lungă perioadă de pace și de bunăstare, au cedat în fața persecuției. S-a născut astfel problema acestor lapsi, readmiterea sau mai puțin a celor apostați în comunitatea creștină, problemă pe care Ciprian din Cartagina (210-258) și Dionisie din Alexandria (190-265) au știut să o rezolve cu o anumită elasticitate, spre deosebire de mișcările eretice, precum novaționismul, care s-au menținut intransigenți față de toți dezertorii credinței creștine. Concomitent
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
extensie. Dacă tânărul împărat, prin metodele sale un precursor al lui Iulian Apostatul (361-363), ar fi avut o domnie mai lungă, poate și-ar fi dus la îndeplinire opera de ruinare a Bisericii, întrucât urmărea, prin edictul său, crearea de apostați. Deoarece Alexandria Egiptului devenise nu doar un centru de studii creștine, ci și de soldați creștini, proveniți din Capadocia, Decius, și-a concentrat atenția asupra acestui oraș, de unde Eusebiu ne-a transmis numele unor soldați martirizați aici: Besa, care a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
măsură creștinismului, împinși de ură și însetați de sânge. În ciuda realității imediate, împărații romani nu i-au persecutat pe creștini din plăcerea sadică de a face victime (Nero etc.), ori dintr-o ostilitate personală față de ei (Decius, Galerius și Iulian Apostatul), cât mai ales din preocuparea bolnăvicioasă de a-și feri tronul de atacurile dușmanilor, adesea identificați cu creștinii (Domițian, Licinius etc.) precum și datorită atașării lor față de morala creștină (considerată îndărătnică de Galerius). Persecuțiile anticreștine au fost rezultatul unor cauze multiple
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
evanghelic și cu onestitate, cu lealitate și blândețe. Din diferitele fragmente ale scrisorilor petrine și pauline putem vedea că primii creștini nu erau în totalitate modele de sfințenie. Chiar și Apostolii se plâng deseori că unii dintre creștini erau bârfitori, apostați, sacrilegi, partizani ai unor doctrine false, venali, carnali, iubitori de certuri, provocatori de dezordini, recalcitranți, trădători și ingrați. Cei proveniți din suburbii au rămas în marea lor majoritate drojdia societății, cu povara mizeriilor lor morale, percepând învățătura Evangheliei în sensul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
romani în persecuțiile lor s-au reflectat într-a sa, trecând la epurarea pașnică sau sângeroasă a creștinilor prezenți la curtea lor, fiind suspectați și datorită apropierii majore de persoana lor. Așa au procedat Domițian, Decius, Valerian, Dioclețian, Licinius, Iulian Apostatul și, în sens invers, împărații creștini Constantin I, Theodosius I și Honorius care i-au alungat pe falșii creștini și pe eretici. Așadar, în acțiunea sa contra creștinilor, Nero trebuie să fi avut în principal același obiectiv. Nero a primit
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
zeilor Romei, în fața unei comisii imperiale, care emitea apoi un certificat ce demonstra lealitatea persoanei față de religia romană. Mulți creștini au cedat în fața presiunii, pentru a evita întemnițarea și anchetele repetate. Guvernatorii nu căutau să facă martiri, ci lapși sau apostați, renegați. Creștinii care s-au împotrivit au pătimit confiscări, exil, tortură, închisoare și moarte. Unii s-au precipitat să obțină cununa mărturisitorului sau a martirului. Alții, evitând toate acestea, au obținut certificatul cu bani sau prin falsificare. Cei care au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
readmiși prezentând un document în care prezentau subscrierea apostaziei, vărsând și o mare sumă de bani ca despăgubire. Licinius îi accepta personal, cerându-le să-și exprime apostazia publică și în cazarmă, aducând jertfe idolilor în semn de fidelitate. Acești apostați au ajuns ulterior obiectul de dispreț al întregii Biserici, chiar și atunci când, după moartea lui Licinius (324), s-au reîntors la credința de odinioară. Conciliul de la Niceea (325), prin canonul 12, îi condamna la o lungă penitență interzicându-le să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nume și nu în suflet, aceia care în locul fericirii veșnice preferau bogățiile și onorurile lumii. Printre aceștia se numărau și filozoful sofist constantinopolitan Hecebolius, care în timpul lui Constantius II îmbrățișase creștinismul cu bucurie, revine la păgânism la cererea lui Iulian Apostatul și apoi iarăși la creștinism după moartea acestuia. Libanius (314-393) îl considera un sofist mizerabil, unul dintre atâția oportuniști; au fost și mulți soldați apostați care se întreceau în aducerea de sacrificii; expresia sa este mai mult hiperbolică. Nefiind satisfăcut
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
oameni precum și râvna lor de suferi pentru o cauză dreaptă devenise o mustrare adusă tiraniei isterice a împăratului, umilindu-i puterea. Răbdarea creștinilor depășea așteptările împăratului. Creștinii, cunoscând atitudinea și îndemnul episcopului Atanasiu (295-373), în fața acceselor de furie convulsive ale Apostatului, îmbarcându-se la Alexandria Egiptului pentru exil îi întărea pe creștinii înlăcrimați spunându-le: Nu vă fie teamă; este un noruleț care va trece curând. Și norulețul a trecut: l-au văzut trecând soldații care luptau la Ctesiphon, în Persia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinismul sau că fac prozelitism printre creștini. Evreii ca atare, chiar dacă erau priviți ca eretici, se găseau deasupra jurisdicției Inchiziției. Maurii și protestanții făceau parte din categoriile de care aceasta se interesa, dar activitatea ei era îndreptată mai degrabă împotriva apostaților și renegaților. Unii istorici contemporani, ca Salo W. Baron, Cecil Roth într-o mai mică măsură și Ismar Schorch, au încercat în scrierile lor să redea o imagine mai puțin dramatică a sorții evreilor în Evul Mediu. Ei s-au
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
însemnul întregii noastre seminții". Pentru prefațator, cartea lui L. Zunz, din care prezintă doar extrase, era doar o schiță a martirologiului evreiesc din Evul Mediu. Autorul făcuse într-adevăr, în textul original, o relatare minuțioasă a persecuțiilor: botezuri forțate, trădarea apostaților, autodafeuri, torturi, exacțiuni și acte de sclavie atestate în Europa și Orient. În această lungă evocare, evreii mor pentru credință sau se sinucid pentru ea, iar autorul, punând totodată accent pe suferința evreiască, amintește că aceia care se supuneau astfel
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
păcii, că războiul ar fi străin de esența sa. Doi specialiști în istoria islamului consideră însă această teză complet eronată. Ei demonstrează că, de la începuturile sale, islamismul a fost însoțit de practica războinică sancționată divin și a dat lovituri mortale apostaților și infidelilor. Califatul întruchipa logica dublă a comunității religioase și a statului imperial. Această identitate dualistă explică de ce islamul poate fi simultan atât pașnic, cât și războinic. În timp ce prevede că „nu trebuie să existe constrângere în religie”, Coranul privește totodată
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
erau întru totul rezervate creștinilor. Erau mai degrabă mărci ale apartenenței la aristocrație a persoanei care le practică, și în acești termeni, milostenia era elogiata de Libaniu și împăratul Iulian (361-363), căruia i se va atribui mai tarziu apelativul de Apostatul, datorită faptului că a prigonit pe creștini și a încercat să reînvieze pagânismul. Însă, concepția creștină despre filantropie se deosebea prin felul cum era privit aici omul sărac: că reprezentându-l pe Însuși Iisus Hristos - idee ce {\footnote 52 Sf.
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
profana Tradiția rigorista a scriitorilor bisericești Tertulian și Tațian, care, în numele credinței, excludeau cultură profana, avea reprezentanți și în secolul al IV-lea. Chiar Sfântă Macrina cea tânără, sora Sfanțului Vasile, împărtășea această exagerare. Pe de altă parte, împăratul Iulian Apostatul decretase interdicția creștinilor de a se folosi de cultură profana și de a frecvență școlile laice. Această atitudine rigorista din partea unor creștini „era inspirată, desigur, numai de teama contaminării și confuziei, pe care o putea produce în sufletele insuficient pregătite
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
petrecut probabil cel puțin cinci ani, până prin 356 sau 357, avându-i că profesori pe doi dintre marii maeștri ai vremii: unul era creștin și se numea Prohaeresius - scos de la catedră în anul 362, ca urmare a legislației împăratului Iulian Apostatul privitoare la educație -, iar celălalt era păgân și se numea Himerius{\cîte 65}. Marele capadocian era deopotrivă familiarizat în poezie, retorica și filosofie. Obiectul zelului lor (al lui Vasile și Grigorie de Nazianz) era filosofia, devenind totul unul pentru altul
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
a aborda temele majore,/ am ajuns să vorbim despre calul/ amicului nostru, cal botezat Ventonică./ Numele acestuia semăna cu/ un diavol căzut într-o groapă postbelică// Saxonul Um era cel mai blond dintre/ Noi. Știa totul despre Filon și/ Iulian Apostatul/ Slavul Nidalov cânta mirabil, visându-l/ în fiecare noapte pe Marmeladov/ Hindusul Gebarau era cel mai interogativ./ Și cel mai întunecat// Despre mine,/ doar ei pot să depună mărturie". La fel, o banală plecare la mare, spre legendarul 2 Mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
custodes, Honoriu al III-lea i-a trimis pe Frații Minori și Predicatori [= dominicani] în «regatul lui Miramolino» (BF I, p. 24: FF 2718), acordându-le dreptul de a predica, a-i boteza pe sarazinii convertiți,a-i ierta pe apostați, a stabili pocăințe, a absolvi de excomunicare sau a o decreta pentru eretici. Ei trebuia să acționeze în toate și pentru toate ca niște adevărați lucrători ai lui Isus Cristos. În martie 1227, Honoriu al III-lea a murit. Lui
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
pentru cei puternici. Pentru ca să vă puteți exercita ministerul vostru cu o mai mare siguranță, vă concedem, dar numai în acea regiune, să puteți predica, să-i botezați pe sarazini ca ei să vină la religia noastră, să-i reconciliați pe apostați, să administrați pocăințe și să-i iertați pe cei care, fiind excomunicați, nu pot să ajungă cu ușurință la Scaunul Apostolic. De asemenea, vă este permis să pronunțați sentințe de excomunicare împotriva acelora care, în acea regiune, ar trece la
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
o conferință pe tema "adevăratului Islam". Scopul lor era să îi discrediteze pe fanaticii autoproclamați care emit fatwe fără a avea dreptul de a face acest lucru și care încearcă să justifice violența împotriva altor musulmani punându-le eticheta de apostați. Învățații au încercat să folosească excesele comise de teroriști împotriva acestora și să aplice legea islamică astfel încât să dezvăluie prăpastia dintre pretențiile sfinte ale teroriștilor și acțiunile lor nelegiuite. În cele din urmă, terorismul va fi învins de musulmanii adevărați
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
însă a străbătut întreg orașul și a vestit lumii întregi moartea lui Arie. (Sozomen, II, 28)”. (Casiodor, Istoria bisericească tripartită, cartea a III-a, capitolul X, în PSB, vol. 75, p. 125-126) „O lance aruncată înspre el (înspre împăratul Iulian Apostatul - n.n.), trecând prin braț, i s-a înfipt în coaste. Rana aceasta i-a adus sfârșitul vieții. Dar cine i-a făcut această rană, binemeritată, nu se știe până astăzi. Unii spun însă că cineva nevăzut a făcut aceasta, iar
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
de când a fost numit de Constanțiu, în vârstă de treizeci și unu de ani (Socrate, III, 18). (Casiodor, Istoria bisericească tripartită, cartea a VI-a, capitolul XLVII, în PSB, vol. 75, p. 263) „Se spune că (Iulian - unchiul lui Iulian Apostatul - n.n.) a arătat mult zel ca să depună în tezaurul imperial multe și valoroase vase din Biserica Antiohiei și că a închis bisericile și i a alungat pe toți clericii și a rămas atunci preot doar Teodorit. Prinzându-l pe acesta
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
de Pr. Prof. T. Bodogae și D. Fecioru, Editura Episcopiei Ortodoxe a Alba-Iuliei, 1991, p. 79. footnote>” (Sf. Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XV, în PSB, vol. 3, p. 445) „ Această crimă este mai gravă decât cea săvârșită de unii apostați, care totuși, căinându-se de greșelile lor, se roagă lui Dumnezeu și obțin iertare. Aceștia vin la biserică și se roagă în ea; aceia luptă împotriva Bisericii. Aceștia poate au greșit de nevoie, aceia de bunăvoie se țin de greșeală
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
care totuși, căinându-se de greșelile lor, se roagă lui Dumnezeu și obțin iertare. Aceștia vin la biserică și se roagă în ea; aceia luptă împotriva Bisericii. Aceștia poate au greșit de nevoie, aceia de bunăvoie se țin de greșeală. Apostatul și-a produs numai sieși vătămare, cel ce a încercat să facă o erezie sau o schismă a amăgit pe mulți, târându-i după sine în greșeală. Unul este pagubă a unui singur suflet, celălalt primejdia multora. Unul înțelege că
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
a unui singur suflet, celălalt primejdia multora. Unul înțelege că a greșit, plânge și se căiește; celălalt, îngâmfat în păcatul său și complăcându-se în delictele sale, desparte pe fii de mamă, răpește oile de la păstor, calcă legământul față de Dumnezeu. Apostatul a păcătuit o singură dată, celălalt păcătuiește zilnic. În sfârșit, apostatul, primind martiriul, poate primi cele promise ale Împărăției divine, dar schismaticul, dacă a fost ucis în afara Bisericii, nu poate ajunge la răsplata Bisericii<footnote Notă prof. N. Chițescu: Greșeala
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]