287 matches
-
mea "culturalistă" se ofilise și iluzia că o carte sau un gând filozofic măreț pot salva ființa unei comunități nu mă mai împingea înainte. Nici măcar ființa mea nu mai putea fi salvată în felul acesta. Trăiam, de fapt, în plină apostazie culturală și nu mai puteam jertfi nici o părticică din mine pe altarele vechilor zei. Adevărul era că lumea în care trăiam "după revoluție" evacuase panteonul clasic și pusese în locul lui dezmățul unui elenism obosit. Preoții vulgari ai ziaristicii și televiziunii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o denunțe. Episcopul cartaginez ne spune că laicizarea ecleziastică ar fi oferit până și pretextul unor reacții persecutoare din partea împăraților Decius (249-251) și Valerian (253-260), în fața cărora mulți dintre creștinii vlăguiți spiritual nu vor ști cum să reacționeze și vor apostazia în masă. Îmbogățirea economică a Bisericii a avut și unele aspecte pozitive precum ajutorul oferit celor săraci (humiliores), mai ales celor care proveneau din zona rurală. Dacă intrările fiscului erau câtuși de suficiente pentru păstrarea aparatului birocratic și a celui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
îi aparțineau mulți dinte creștini, deoarece vedea în creștinism un atentat împotriva ordinii constituite și a coeziunii Imperiului. Planul persecuției sale, una dintre cele mai sistematice, ne revelează un anumit anacronism și o oarecare nepotrivire dacă ne gândim că numeroase apostazii au fost determinate de oportunism și de motive contingente. Dacă legislația păgână și-a manifestat falimentul în materie anticreștină, în același timp, Biserica a suferit o mortificație umilitoare: înmulțirea de libellatici, sacrificati și thurificati pe durata persecuției a demonstrat întreaga
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
grăitoare despre curajul soldaților creștini implicați sufletește, pentru salvarea surorilor creștine din brațele proxeneților. O ultimă situație: vigilența gărzilor judiciare creștine, care acționau în secret pentru ca cei supuși proceselor să rămână statornici pe durata judecății, pentru a nu cădea în apostazie. Sub domnia lui Decius (249-251 p.Chr.), soldații Ammon, Zenon, Ingenuus, Ptolemaios și veteranul Theophilos aflați în slujba pretoriului din Alexandria, când își dădeau seama că vreun creștin începea să cedeze presiunii judecătorilor, începeau să freamăte și îl încurajau prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
indiferent de motiv. Printr-o asemenea atitudine preamăreau martiriul religios, iar Montanus, Priscila și Maximila, care voiau să moară spânzurați pentru a da cei dintâi exemplu, susțineau obligația morală de a înfrunta martiriul pe durata persecuției, declarând fuga o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în contradicție cu teza susținută referitor la interdicția absolută a poruncii a cincea de a nu ucide. Creștinii, care în timpul persecuției aveau posibilitatea să evite moartea, fără a face o apostazie publică, nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în contradicție cu teza susținută referitor la interdicția absolută a poruncii a cincea de a nu ucide. Creștinii, care în timpul persecuției aveau posibilitatea să evite moartea, fără a face o apostazie publică, nu făceau altceva decât să respecte spiritul poruncii a cincea, pentru că a se lăsa ucis atunci când exista posibilitatea de a fugi, era același lucru cu săvârșirea unei crime: omuciderea se înfăptuiește atunci când îndreptăm sabia împotriva altora ori permitem, nefiind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sabia și nu va săvârși apoi acele acțiuni, care ofensează bunătatea și dreptatea? Înșelăciunea, cruzimea și nedreptatea sunt nenorocirile tuturor războaielor. Ultima motivație potrivit căreia viața militară este ocazie de păcat și o participare continuă la ceremoniile păgâne, până la frizarea apostaziei, a fost dezvoltată, după cum vom vedea, de Tertulian în De corona și în De idolatria. 4.3. Antimilitarismul maniheilor Maniheii erau animiști, adică afirmau că toate lucrurile create de Dumnezeu au un suflet viu, care nu poate fi distrus, fiind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
297 (după victoria împotriva perșilor), a readus la viață legea romană căzută în uitare, care obliga soldații să ia parte la sacrificiile în cinstea zeilor Romei și ai împăratului. Această impunere era de așa natură încât, creștinii, ori cădeau în apostazie ori erau radiați din rândurile armatei. Doi sau trei ani mai târziu, Dioclețian continua sau repeta aceiași epurare ca urmare a falimentului unor sacrificii, din care auspiciile din Antiohia trebuiau să facă divinații. Cauza acestui faliment a fost atribuită prezenței
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Marcellinus, Argeus și Narcissus, au înfruntat martiriul. Mulți ofițeri și soldați cuprinși de teamă, după ce au apostat imediat sau la un anumit timp după ce au ieșit din armată, au cerut să fie readmiși prezentând un document în care prezentau subscrierea apostaziei, vărsând și o mare sumă de bani ca despăgubire. Licinius îi accepta personal, cerându-le să-și exprime apostazia publică și în cazarmă, aducând jertfe idolilor în semn de fidelitate. Acești apostați au ajuns ulterior obiectul de dispreț al întregii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la un anumit timp după ce au ieșit din armată, au cerut să fie readmiși prezentând un document în care prezentau subscrierea apostaziei, vărsând și o mare sumă de bani ca despăgubire. Licinius îi accepta personal, cerându-le să-și exprime apostazia publică și în cazarmă, aducând jertfe idolilor în semn de fidelitate. Acești apostați au ajuns ulterior obiectul de dispreț al întregii Biserici, chiar și atunci când, după moartea lui Licinius (324), s-au reîntors la credința de odinioară. Conciliul de la Niceea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mortul (Isus Cristos) în aceiași manieră ca și voi. Prin discursuri de acest gen și altele asemănătoare își propunea să slăbească creștinismul, alimentând dezbinările interne; își imagina că va putea schimba imaginea armatei prin reluarea riturilor păgâne tradiționale și prin apostazie, la care își îndemna soldații personal sau prin reprezentanții săi. Excesul de sacrificii făcute și mulțimea de victime au transformat templele păgâne într-o grămadă de cadavre, iar banchetele care urmau au devenit adevărate orgii, dezgustând din ce în ce mai mult lumea rafinată
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
zeilor. Era un șantaj rușinos în sine, dar îndeplinit de împărat devenea un adevărat abuz de putere, o crimă de violență morală. Unii soldați creștini, înarmați de un curaj sănătos, au refuzat cu îndârjire banii pentru a nu cădea în apostazie; alții, înșelați de moravurile lumești, au sacrificat pentru a îndeplini o obligație militară fără a avea nici o intenție de a apostazia. Ulterior, mustrați pe durata banchetului de tovarășii lor de credință, și, înțelegând gravitatea faptei lor, au plâns de durere
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
morală. Unii soldați creștini, înarmați de un curaj sănătos, au refuzat cu îndârjire banii pentru a nu cădea în apostazie; alții, înșelați de moravurile lumești, au sacrificat pentru a îndeplini o obligație militară fără a avea nici o intenție de a apostazia. Ulterior, mustrați pe durata banchetului de tovarășii lor de credință, și, înțelegând gravitatea faptei lor, au plâns de durere și s-au declarat public creștini. Au aruncat banii și s-au arătat prompți să-și mutileze mâna care a ars
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Aceștia, pentru a nu fi tulburați în credința lor, plăteau cu bucurie: Iulian îmbogățea tezaurul statului, dar prin cămătărie își asmuțea tot mai mult într-o bună parte din supuși ura și adversitatea împotriva sa. A reușit să târască în apostazie numai soldații cei mai fragili spiritual, care erau creștini de nume și nu în suflet, aceia care în locul fericirii veșnice preferau bogățiile și onorurile lumii. Printre aceștia se numărau și filozoful sofist constantinopolitan Hecebolius, care în timpul lui Constantius II îmbrățișase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
după moartea acestuia. Libanius (314-393) îl considera un sofist mizerabil, unul dintre atâția oportuniști; au fost și mulți soldați apostați care se întreceau în aducerea de sacrificii; expresia sa este mai mult hiperbolică. Nefiind satisfăcut de numărul și de consistența apostaziilor, la care se mai adăugau și aceea că un grăunte de tămâie și un pumn de bani nu erau suficienți pentru a crea trădători, la un moment dat Iulian s-a gândit să se elibereze complet de militarii creștini, dându
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în Persia. Împăratul combătea creștinismul cu mai multă liberalitate și cu mai multă imprudență decât predecesorii săi. Acum afișa o clemență cu specială, acum întindea curse și capcane prin care cei prinși în înșelăciunea sa erau târâți în ruina nelegiuirii (apostazie). Persecutând religia creștină mai mult cu artă decât cu autoritate, s-a îngrijit să influențeze negarea credinței în Cristos și acceptarea cinstirii idolilor mai mult prin răsplăți decât să silească prin torturi. Mai întâi a contaminat cu sacrificii abominabile izvoarele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
normelor fundamentate religios, deoarece acestea au un impact direct asupra celor mai variate domenii ale vieții: familie, profesie, sănătate, relații interpersonale, timp liber, educație. Schimbarea acestora este considerată de către liberali o necesitate, iar de către conservatori o dovadă a pierderii credinței (apostazie). Pasajul următor ilustrează tendința liberală în raport cu unele norme de conduită: Tot astfel si cel slab in credinta probabil gandeste: televizorul icoana dracului si nu intelege ca acest lucru poate fi utilizat si pentru programe crestine sau pentru telejurnale; sau spune
Psihosociologia comunităților virtuale religioase by Zenobia Niculiţă () [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
pe creștini pentru o acțiune nouă în societate, cu atît mai necesară cu cît era vorba de a reclădi, de a propune programe, de a inventa soluții la problemele din epocă. Interpretarea dată războiului de către Biserică, drept cataclism, consecință a apostaziei generale, rezultat al societății materialiste, îi îndemna pe creștini să-și asume responsabilitățile. După "oribilul măcel", "masacrul inutil" după expresia papei Benedict al XV-lea, catolicii trebuiau să se angajeze în refacerea societăților devastate și să restabilească relațiile internaționale pe
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
decimează multe comunități evreiești importante din Germania. Ținând cont de amploarea agresiunilor suportate și de martirologiul pe care-l vor genera, aflat la originea unui nou tip de erou evreu, cel al martirului care se sacrifică pentru a scăpa de apostazie, evenimentele din 1096 vor fi descrise amănunțit, accentul fiind pus pe actele cele mai excesive 6. Din acel moment, martiriul devine emblematic pentru lumea așkenază. Și înainte, și după 1096, supliciile auto-provocate de la Mainz și din alte comunități renane rămân
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
rapoartelor care circulau, probabil, sub forma scrisorilor comunitare descriind barbaria atacatorilor. Ele reflectă situația dificilă a iudaismului așkenaz între cele două Cruciade și traduc teama de noi tulburări. Situându-se în siajul sacrificiului martirilor, ele tind totuși să raționalizeze alegerea apostaziei făcută de cei care-și salvaseră astfel viața. Asemenea contemporanilor lor creștini, cronicarii evrei au abordat conflictul din 1096 ca pe un război sfânt. În timp ce cruciații luptau pentru a cuceri Ierusalimul pământesc, evreii din Valea Rinului, prin actele lor de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Numelui lui Dumnezeu este erijată în chestiune de viață sau de moarte, iar apoteoza sacrificiului de sine este glorificată și comemorată prin poeme, rugăciuni și rituri memoriale, se stabilește un model de răspuns la persecuția religioasă. Acesta lasă puțin loc apostaziei, în contrast cu ceea ce s-a întâmplat în lumea sefardă, unde convertirea s-a înfățișat adesea ca o opțiune practicabilă 20. Această diferență de atitudine modelează, pe termen lung, reacții distincte la suferință. Retorica suferinței, atât de bogată în zona așkenază în
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
elegia lui Abraham Ibn Ezra, care evocă persecuția almohadă din secolul al XII-lea, descrie distrugerea comunităților evreiești din Spania și din Occidentul musulman și suferința abătută asupra lor. În multe cazuri, evreii fuseseră constrânși să aleagă între moarte și apostazie. Cartea Tradițieinnn a spaniolului Abraham Ibn Daud, lucrare de tip istoric, scrisă tot după aceste evenimente și încheiată în 1161, evocă, de asemenea, tribulațiile traversate sub jugul almohazilor. În aceeași epocă, familia celebrului filosof Maimonide fuge din Cordoba la Fes
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
postul de pe 9 avsss de către supraviețuitorii care protestează împotriva sorții lor și își plâng poporul, apoi intonează rugăciunea Nishmat kol haittt. O altă elegie, rostită de sabatul Shim'uuuu, îi îndeamnă pe convertiți să se întoarcă din păcatul lor de apostazie, fiindcă Dumnezeu va avea poate milă și-l va trimite pe adevăratul Mesia. Astfel, aceste elegii derulează istoria de suferință a evreilor spanioli începând cu atacurile din 1391. De asemenea, diverse poezii liturgice evocă necazurile trăite inspirându-se din evenimente
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
prezent. Usque povestea nenorocirile poporului lui Israel pentru că era convins că ele se vor sfârși curând. El se referă la Biblie pentru a arăta că păcatul cel mai grav al lui Israel este apropierea de popoarele creștine, care duce la apostazie, idolatrie și căsătorii cu ne-evrei. Prin acest păcat, care include maranismul, poporul evreu a rupt Legământul cu Dumnezeu și a provocat pedeapsa divină anunțată în Scriptură. El este pedepsit acolo unde a păcătuit: este aservit de națiunile pe care
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
lor. Aici dorm în pace veșnică soți plini de tandrețe conjugală, tați mistuiți de dragoste paternă, care, în încrâncenarea unui delir sacru, și-au ucis soțiile dragi, copiii mult iubiți pentru a-i feri batjocură și a-i salva de la apostazie". Sée continuă descriind istoria evreilor ca pe o "odisee funebră și sângeroasă", ca pe "o istorie de doliu și asuprire, de suferințe fără număr". Și se lasă purtat de această notă încrezătoare: "În epocile cele mai dezastruoase au fost evreii
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]