376 matches
-
Grădini, livezi, cirezi, hambare.” (T. Arghezi), substantivele grădini, livezi, cirezi și hambare se află la același caz: acuzativ. Sub aspectul structurii enunțului sintactic, prezența unuia din termenii implicați în relația de coordonare nu e condiționată de prezența celuilalt. Relația de apoziție se dezvoltă între termeni reprezentând interpretări lingvistice din unghiuri diferite ale aceluiași „obiect” din plan referențial. În plan semantic, termenii nu depind unul de altul (nici reciproc, nici unilateral), dar între ei se desfășoară raporturi de echivalență: • lingvistică, concretizată într-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintagmei. Instituirea și expansiunea funcțiilor sintactice depind de tipul relației sintactice. Dintre cele cinci tipuri de relații sintactice, numai primele două (interdependența și dependența) determină dezvoltarea unor funcții sintactice specifice. O situație specială prezintă o anumită variantă a relației de apoziție. În interiorul relației de interdependență, se dezvoltă două funcții: predicatul și subiectul. Predicatul este concretizarea predicației, funcție esențială în organizarea și funcționarea enunțului lingvistic ca mijloc de cunoaștere, verificare și comunicare a cunoașterii: „Din cer a venit...” Subiectul este funcția cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nume (pronume), dezvoltă două funcții: • atribut circumstanțial: „Anarhistul meu, mai deștept ca mine, s-a coborât întâi din vagon.” (I.L. Caragiale) • complement predicativ (element predicativ suplimentar): „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară.” (M. Eminescu) Dezvoltă o funcție specifică, apoziția, termenul secund al relației de apoziție care reia propozițional, prin pronumele relativ compus ceea ce, planul semantic al primului termen: A fost înconjurat de la vârsta de opt ani numai de ticăloși și ticăloșie, ceea ce l-a făcut insensibil și refractar la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
circumstanțial: „Anarhistul meu, mai deștept ca mine, s-a coborât întâi din vagon.” (I.L. Caragiale) • complement predicativ (element predicativ suplimentar): „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară.” (M. Eminescu) Dezvoltă o funcție specifică, apoziția, termenul secund al relației de apoziție care reia propozițional, prin pronumele relativ compus ceea ce, planul semantic al primului termen: A fost înconjurat de la vârsta de opt ani numai de ticăloși și ticăloșie, ceea ce l-a făcut insensibil și refractar la adevăr. Elemente lingvistice fără funcție sintactictc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Creangă) La nivelul frazei se produce adesea reluarea subiectului cu dezvoltare propozițională prin pronume demonstrative: aceasta, cu valoare neutră, sau acela. Poziția sintactică a pronumelui se situează între dublarea funcției de subiect și extinderea aceleiași funcții, prin intermediul unei relații de apoziție: „Dacă am găsi excepții adevărate, aceasta ar putea dovedi ipoteticele abateri de la determinism în lumea morală... dar ar putea fi și o dovadă de slăbiciunea acelei poezii.” (G. Ibrăileanu), „Cine ți-a vârât în cap și una ca aceasta, acela
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care realizează concomitent aceeași funcție sintactică se suprapun parțial sau total. Între cele două realizări e un raport de reluare, precizare semantică sau reliefare stilistică. O situație deosebită implicând termeni coreferențiali care realizează aceeași funcție sintactică este caracteristică relației de apoziție; termenul secund preia aceeași funcție de la primul termen, termenul-bază. În enunțul „Pasărea asta albă și mică: sufletul nu-i cu nimic vinovată.” (G.M. Zamfirescu), și pasărea asta albă și mică , și sufletul realizează, succesiv, funcția sintactică de subiect. În cea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu., dacă subiectul vorbitor reliefează prin intonație pronumele acesta , termenul acesta este nume predicativ: Acesta este prietenul meu., cu toate că se situează pe locul subiectului, din enunțuri cu topică obiectivă. Pauza distinge relația de apoziție de relația de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț precum Vecinul, Ionescu, este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu substantivul vecinul. Pauza este o caracteristică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu topică obiectivă. Pauza distinge relația de apoziție de relația de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț precum Vecinul, Ionescu, este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu substantivul vecinul. Pauza este o caracteristică definitorie, în complementaritate cu topica, a atributului circumstanțial: Mihaela, așa bolnavă, s-a dus totuși la școală. Articolul În legătură cu funcția lui morfologică, de morfem al gradului maxim de determinare a substantivului, articolul hotărât
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dublu: a. determină și exprimă natura relației sintactice, b. introduc componente semantice specifice în construirea sensului global al enunțului. a. Prin elemente de relație se realizează și se exprimă dependența (sau o direcție a relației de interdependență), coordonarea, mai rar, apoziția și se desfășoară o subcategorie a relației de incidență. În interpretarea lingvistică a unor raporturi din plan extralingvistic, elementele de relație determină și descriu perspectiva din care acestea sunt reflectate în planul gândirii. În legătură cu aceasta, ele marchează modul specific de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și dependență: „Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să facă tăcere în jurul lui.” (O. Paler) „Plăcut e somnul în care / uiți de tine ca de-un cuvânt.” (L. Blaga), realizează și exprimă o subcategorie a relației de apoziție: „Oricâte idei generoase am aflat la boierii din această epocă, ei rămân dacă nu reacționari, cel puțin staționari, ceea ce în fond e totuna.” (G. Călinescu) Pronumele relative prezintă trei categorii structurale: • simple: care, cine, ce, cât • compuse: cel ce, ceea ce
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorii structurale de enunțuri: • enunțuri situaționale • enunțuri autonome Enunțurile situaționale Se caracterizează prin unitate prozodică și structurală; sunt constituite din sintagme în interiorul cărora se dezvoltă, mai ales, relații de dependență. Nu cunosc relația de interdependență iar relațiile de coordonare și apoziție sunt puțin frecvente. Sub aspect semantic, unitatea de înțeles transmis prin aceste enunțuri se realizează în interiorul unui context, lingvistic sau nelingvistic, mai larg și, adesea, eterogen. Din acest punct de vedere, se pot identifica două categorii de enunțuri situaționale: • enunțuri-fragment
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
O. Paler) Din punctul de vedere al raportului propoziție-enunț, propoziția poate fi: • independentă; reprezintă în ea însăși un enunț autonom (sau relativ autonom): „Nimic nu urâțește mai mult ca ticăloșia.” • nondependentă; face parte, printr-o relație de coordonare sau de apoziție, dintr-o frază simplă: „Ca și zarea, gândul meu se înnegri... Și de lume tot mai singur, mai barbar,- Trist cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri.” (G. Bacovia) • interdependentă; în dezvoltarea unei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar dărâma o închisoare pentru a ridica din ruine alta și mai cumplită ar servi oare libertatea?” (O. Paler) Prin structura lor internă, frazele sunt: • simple, constituite din propoziții nondependente care, intrând între ele în relații de coordonare sau de apoziție, își păstrează autonomia predicațională: „Colo-n palate de mărgean / Te-oi duce veacuri multe, Și toată lumea-n ocean / De tine o s-asculte.” (M. Eminescu) • dezvoltate, constituite din propoziții aflate în relații de dependență, în interiorul cărora propozițiile dependente își pierd autonomia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adesea, de adverbul și, care are doar valoare stilistică: Încerc și eu să înțeleg ceva din ceea ce se întâmplă, dar nu reușesc. Multiplicarea funcției sintactice de subiect se situează între varianta lingvistică și varianta stilistică prin dezvoltarea unei relații de apoziție: „Când deodată tu răsăriși în cale-mi, / Suferință tu, dureros de dulce...” (M. Eminescu) „S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb.” (M. Eminescu) Subiectul cu structură analitică Când rezultă din desfacerea în elemente componente, din perspectiva
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru tine...” (I.L. Caragiale) Când verbul-predicat (sau verbul copulativ) este la plural, pronumele nehotărâte toți, fiecare, vreunul sau pronumele negativ niciunul ocupă în enunț o poziție funcțională complexă, la intersecția a trei tipuri de relații: • de interdependență, cu verbul-predicat; • de apoziție, cu subiectul, cel mai adesea inclus; • de dublă dependență, cu verbul. Astfel, în enunțul „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are.” (I. Creangă) pronumele fiecare se situează la intersecția relațiilor: • de interdependență cu verbul-predicat să mergem, prin înscrierea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțul „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are.” (I. Creangă) pronumele fiecare se situează la intersecția relațiilor: • de interdependență cu verbul-predicat să mergem, prin înscrierea semanticii sale în raportul dintre protagoniștii acțiunii verbale și protagoniștii actului lingvistic; • de apoziție, ca expresie modificată semantic, prin introducerea unei perspective analitice, a subiectului inclus; • de dublă dependență, caracterizând analitic - ca un complement predicativ - sfera semantică a subiectului inclus, în circumstanța desfășurării acțiunii verbale. Această poziție sintactică face compatibilă prezența acestor pronume cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
multiplicarea funcției prin coordonarea disjunctivă, opozitivă sau alternativă: „Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.” (M. Eminescu) • reluarea conținutului semantic al funcției dintr-o altă perspectivă, prin relația de apoziție: „El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel Mare, zimbrul sombru și regal.” (M. Eminescu) • repetarea conținutului semantic al funcției în strânsă legătură cu o particularitate specifică sintaxei pronumelui în limba română: forma lungă (accentuată) a pronumelui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizare: • scop: De-aceea, s-a dus la el, ca să-l mai liniștească. • cauză: De-aceea, s-a dus la el, fiindcă era singurul care-l cunoștea. Observații: Identitatea specifică a circumstanțialului cu această realizare este fixată în interiorul relației de apoziție, prin propoziția circumstanțială de scop sau de cauză. Când se realizează prin substantive sau forme verbal-nominale, relația de dependență se dezvoltă prin prepoziții și locuțiuni prepoziționale care impun substantivului cazurile: • genitiv: în vederea, în scopul: „În scopul promovării activității de creație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, 113) $subiect$$ „Câțiva au ucis, Câțiva ispășesc ori un furt ori un vis.” (T. Arghezi, 122) $complement direct$$, „Totuna-i ce faci: Sau culci pe bogați sau scoli pe săraci.” (T. Arghezi, 22) $completive directe, prin relația de apoziție cu pronumele ce, complement direct$$, „Până la soluționarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la care se găsește dosarul.” (C.P.P., art. 109) $compl. de agent$$, „Trebuie să plec
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
român i îi corespunde o singură literă, i, și, prin urmare, se va scrie numai cu semnul i”. (T. Maiorescu, 216) IV. RELAȚIA DE APOZIȚIETC "IV. RELA}IA DE APOZI}IE" G.A. (precum și gramaticile care îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urmare, se va scrie numai cu semnul i”. (T. Maiorescu, 216) IV. RELAȚIA DE APOZIȚIETC "IV. RELA}IA DE APOZI}IE" G.A. (precum și gramaticile care îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau propoziția la care se referă se numește propoziție apozitivă.” (Idem, p. 281) În același timp, însă, se reține
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]