374 matches
-
multiplicarea funcției prin coordonarea disjunctivă, opozitivă sau alternativă: „Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.” (M. Eminescu) • reluarea conținutului semantic al funcției dintr-o altă perspectivă, prin relația de apoziție: „El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel Mare, zimbrul sombru și regal.” (M. Eminescu) • repetarea conținutului semantic al funcției în strânsă legătură cu o particularitate specifică sintaxei pronumelui în limba română: forma lungă (accentuată) a pronumelui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizare: • scop: De-aceea, s-a dus la el, ca să-l mai liniștească. • cauză: De-aceea, s-a dus la el, fiindcă era singurul care-l cunoștea. Observații: Identitatea specifică a circumstanțialului cu această realizare este fixată în interiorul relației de apoziție, prin propoziția circumstanțială de scop sau de cauză. Când se realizează prin substantive sau forme verbal-nominale, relația de dependență se dezvoltă prin prepoziții și locuțiuni prepoziționale care impun substantivului cazurile: • genitiv: în vederea, în scopul: „În scopul promovării activității de creație
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, 113) $subiect$$ „Câțiva au ucis, Câțiva ispășesc ori un furt ori un vis.” (T. Arghezi, 122) $complement direct$$, „Totuna-i ce faci: Sau culci pe bogați sau scoli pe săraci.” (T. Arghezi, 22) $completive directe, prin relația de apoziție cu pronumele ce, complement direct$$, „Până la soluționarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la care se găsește dosarul.” (C.P.P., art. 109) $compl. de agent$$, „Trebuie să plec
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
român i îi corespunde o singură literă, i, și, prin urmare, se va scrie numai cu semnul i”. (T. Maiorescu, 216) IV. RELAȚIA DE APOZIȚIETC "IV. RELA}IA DE APOZI}IE" G.A. (precum și gramaticile care îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urmare, se va scrie numai cu semnul i”. (T. Maiorescu, 216) IV. RELAȚIA DE APOZIȚIETC "IV. RELA}IA DE APOZI}IE" G.A. (precum și gramaticile care îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau propoziția la care se referă se numește propoziție apozitivă.” (Idem, p. 281) În același timp, însă, se reține
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau propoziția la care se referă se numește propoziție apozitivă.” (Idem, p. 281) În același timp, însă, se reține, și la sintaxa propoziției, și la sintaxa frazei, caracterul specific al apoziției, în raport cu atributul (atributiva), din perspectiva regentului, care nu este numai un substantiv (sau substitut): „Pot fi determinate printr-o construcție similară cu aceea a apoziției și părți de vorbire ca verbul, adverbul și chiar propoziții întregi.” (vol.II, p. 130
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp, însă, se reține, și la sintaxa propoziției, și la sintaxa frazei, caracterul specific al apoziției, în raport cu atributul (atributiva), din perspectiva regentului, care nu este numai un substantiv (sau substitut): „Pot fi determinate printr-o construcție similară cu aceea a apoziției și părți de vorbire ca verbul, adverbul și chiar propoziții întregi.” (vol.II, p. 130) Această situație, însă, nu-i determină pe autorii G.A. să dea o altă interpretare structurilor cu apoziție, ci doar să formuleze ipoteze, care lasă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
printr-o construcție similară cu aceea a apoziției și părți de vorbire ca verbul, adverbul și chiar propoziții întregi.” (vol.II, p. 130) Această situație, însă, nu-i determină pe autorii G.A. să dea o altă interpretare structurilor cu apoziție, ci doar să formuleze ipoteze, care lasă confuză esența sintactică (semantico-sintactică) a apoziției: „Aceste construcții de tip apozițional pe lângă un verb, un adverb sau o propoziție (...) sunt categorii intermediare între complement și atribut sau propoziții aparte, neclarificate încă suficient.” (Idem
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul, adverbul și chiar propoziții întregi.” (vol.II, p. 130) Această situație, însă, nu-i determină pe autorii G.A. să dea o altă interpretare structurilor cu apoziție, ci doar să formuleze ipoteze, care lasă confuză esența sintactică (semantico-sintactică) a apoziției: „Aceste construcții de tip apozițional pe lângă un verb, un adverb sau o propoziție (...) sunt categorii intermediare între complement și atribut sau propoziții aparte, neclarificate încă suficient.” (Idem , p. 131). Spre deosebire de edițiile precedente, noua ediție a Gramaticii Academiei, recunoaște existența unei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziții aparte, neclarificate încă suficient.” (Idem , p. 131). Spre deosebire de edițiile precedente, noua ediție a Gramaticii Academiei, recunoaște existența unei relații "de echivalență sau apozitivă" (vol.II, p.16), cu o identitate distinctă și îi dă o amplă interpretare în capitolul Apoziția. (Idem, pp.619 - 634). Excluzând sintagme precum fluviul Dunărea, uncheșul Haralambie, strada Chopin, Mișu locotenentul etc. (II, pp. 128-130), situate fără îndreptățire alături de structuri ca Dănilă, starostele ciobanilor..., Mezinul, Alexandru..., Ion, vizitiul... etc. deosebirile între apoziție și clasa atributului în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
amplă interpretare în capitolul Apoziția. (Idem, pp.619 - 634). Excluzând sintagme precum fluviul Dunărea, uncheșul Haralambie, strada Chopin, Mișu locotenentul etc. (II, pp. 128-130), situate fără îndreptățire alături de structuri ca Dănilă, starostele ciobanilor..., Mezinul, Alexandru..., Ion, vizitiul... etc. deosebirile între apoziție și clasa atributului în care este înscrisă sunt fundamentale și determină întrebări privind însăși identitatea ei sintactică: „Este apoziția cu adevărat o funcție sintactică - o variantă de atribut, generată prin dezvoltarea unei relații de dependență sau reprezintă o altă categorie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locotenentul etc. (II, pp. 128-130), situate fără îndreptățire alături de structuri ca Dănilă, starostele ciobanilor..., Mezinul, Alexandru..., Ion, vizitiul... etc. deosebirile între apoziție și clasa atributului în care este înscrisă sunt fundamentale și determină întrebări privind însăși identitatea ei sintactică: „Este apoziția cu adevărat o funcție sintactică - o variantă de atribut, generată prin dezvoltarea unei relații de dependență sau reprezintă o altă categorie sintactică? Ideea scoaterii apoziției din sfera subordonării s-a manifestat, în diverse moduri, în repetate rânduri în lingvistica românească
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în care este înscrisă sunt fundamentale și determină întrebări privind însăși identitatea ei sintactică: „Este apoziția cu adevărat o funcție sintactică - o variantă de atribut, generată prin dezvoltarea unei relații de dependență sau reprezintă o altă categorie sintactică? Ideea scoaterii apoziției din sfera subordonării s-a manifestat, în diverse moduri, în repetate rânduri în lingvistica românească (ca și în gramaticile altor limbi). În Gramatica limbii române, partea a II-a, Sintetica, București, 1877, T. Cipariu înscria apoziția (apositul) la subordonarea atributivă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorie sintactică? Ideea scoaterii apoziției din sfera subordonării s-a manifestat, în diverse moduri, în repetate rânduri în lingvistica românească (ca și în gramaticile altor limbi). În Gramatica limbii române, partea a II-a, Sintetica, București, 1877, T. Cipariu înscria apoziția (apositul) la subordonarea atributivă, dar în același timp o diferenția de atribut pe baza caracterului ei explicativ: „Apositul (appositum, epiqeton) se numește substantivul, cu sau fără dependență (subl. ns.) (uneori și un adjectiv), carele se adauge ca explicațiune (s.n. ) la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se numește substantivul, cu sau fără dependență (subl. ns.) (uneori și un adjectiv), carele se adauge ca explicațiune (s.n. ) la alt substantiv...” (p. 26), „... atributul e distintiv, iar apositul esplicativ... (s.n)” (p. 27). Pentru H. Tiktin, Gramatica română, 1945, apoziția determină un substantiv, „fără însă a atârna de la dânsul.” (p. 182). În interpretarea lui I. Iordan, Limba română contemporană, București, 1954, situația sintactică a apoziției „dă impresia că între apoziție și substantivul ei legătura sintactică este foarte slabă, sau că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e distintiv, iar apositul esplicativ... (s.n)” (p. 27). Pentru H. Tiktin, Gramatica română, 1945, apoziția determină un substantiv, „fără însă a atârna de la dânsul.” (p. 182). În interpretarea lui I. Iordan, Limba română contemporană, București, 1954, situația sintactică a apoziției „dă impresia că între apoziție și substantivul ei legătura sintactică este foarte slabă, sau că apoziția nu atârnă de substantivul ei (s.n..) ca partea „secundară” a propoziției de partea „principală” corespunzătoare.” (p. 634). Aceeași este, în esență, poziția exprimată de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
s.n)” (p. 27). Pentru H. Tiktin, Gramatica română, 1945, apoziția determină un substantiv, „fără însă a atârna de la dânsul.” (p. 182). În interpretarea lui I. Iordan, Limba română contemporană, București, 1954, situația sintactică a apoziției „dă impresia că între apoziție și substantivul ei legătura sintactică este foarte slabă, sau că apoziția nu atârnă de substantivul ei (s.n..) ca partea „secundară” a propoziției de partea „principală” corespunzătoare.” (p. 634). Aceeași este, în esență, poziția exprimată de Mioara Avram 54: „... Apoziția are
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determină un substantiv, „fără însă a atârna de la dânsul.” (p. 182). În interpretarea lui I. Iordan, Limba română contemporană, București, 1954, situația sintactică a apoziției „dă impresia că între apoziție și substantivul ei legătura sintactică este foarte slabă, sau că apoziția nu atârnă de substantivul ei (s.n..) ca partea „secundară” a propoziției de partea „principală” corespunzătoare.” (p. 634). Aceeași este, în esență, poziția exprimată de Mioara Avram 54: „... Apoziția are o situație specială (...), ea nu e subordonată termenului determinat (s.n.) ci
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între apoziție și substantivul ei legătura sintactică este foarte slabă, sau că apoziția nu atârnă de substantivul ei (s.n..) ca partea „secundară” a propoziției de partea „principală” corespunzătoare.” (p. 634). Aceeași este, în esență, poziția exprimată de Mioara Avram 54: „... Apoziția are o situație specială (...), ea nu e subordonată termenului determinat (s.n.) ci stă, din punct de vedere logic, pe același plan cu el.”, precum și de Finuța Asan, M. Mitran, Viorica Florea, Ecat. Teodorescu ș.a.55 Scoasă din sfera raportului de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o situație specială (...), ea nu e subordonată termenului determinat (s.n.) ci stă, din punct de vedere logic, pe același plan cu el.”, precum și de Finuța Asan, M. Mitran, Viorica Florea, Ecat. Teodorescu ș.a.55 Scoasă din sfera raportului de subordonare, apoziția a fost apropiată de alte relații sintactice sau a fost considerată o relație sintactică specifică. Identitatea distinctă a apoziției, ca relație sintactică specifică, în raport cu celelalte relații sintactice, se poate ilustra prin modul diferit de dispunere a termenilor implicați precum și prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plan cu el.”, precum și de Finuța Asan, M. Mitran, Viorica Florea, Ecat. Teodorescu ș.a.55 Scoasă din sfera raportului de subordonare, apoziția a fost apropiată de alte relații sintactice sau a fost considerată o relație sintactică specifică. Identitatea distinctă a apoziției, ca relație sintactică specifică, în raport cu celelalte relații sintactice, se poate ilustra prin modul diferit de dispunere a termenilor implicați precum și prin proba comutării acestora cu Ø sau a schimbării ordinii lor în interiorul sintagmei 56. Relația de apoziție este expresia sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]