KorAP: Find »[drukola/base=aramaic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...15 >

371 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

VIII-IV î.Hr.) îi aparține aramaica oficială sau aramaica imperială folosită de locuitorii regiunilor apusene care intrau în componența Imperiului asirian, limbă care se va răspândi în cea mai mare parte a vechiului Orient Apropiat. Câteva versete veterotestamentare sunt scrise în aramaica imperială: 1Ezd. 7,12-26, unde este vorba despre un decret al regelui persan și 1Ezd. 4,8-6.18, nimic altceva decât o corespondență oficială, tipică pentru aramaica imperială. După căderea Imperiului persan, greaca va deveni noua lingua franca a Orientului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
mai mare parte a vechiului Orient Apropiat. Câteva versete veterotestamentare sunt scrise în aramaica imperială: 1Ezd. 7,12-26, unde este vorba despre un decret al regelui persan și 1Ezd. 4,8-6.18, nimic altceva decât o corespondență oficială, tipică pentru aramaica imperială. După căderea Imperiului persan, greaca va deveni noua lingua franca a Orientului Apropiat, în timp ce aramaica oficială va cunoaște un proces de fragmentare în dialecte locale, proces care coincide de fapt cu a doua perioadă din istoria acestei limbi semitice

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
7,12-26, unde este vorba despre un decret al regelui persan și 1Ezd. 4,8-6.18, nimic altceva decât o corespondență oficială, tipică pentru aramaica imperială. După căderea Imperiului persan, greaca va deveni noua lingua franca a Orientului Apropiat, în timp ce aramaica oficială va cunoaște un proces de fragmentare în dialecte locale, proces care coincide de fapt cu a doua perioadă din istoria acestei limbi semitice (300 î.Hr.-200 d.Hr.). Originalitatea cărții profetului Daniel stă în schimbarea limbii în care a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
schimbarea limbii în care a fost redactată: după ce începe în ebraică, odată cu versetul 4 din capitolul 2 trece la aramaică, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă la ebraică, motivul acestui bilingvism rămânând un subiect deschis în lumea bibliștilor. Aramaica acestei cărți, ca de altfel și cea întâlnită în câteva texte de la Qumran - Tobie, Visul lui Nabodius, fragmente din cărțile Enoh și Melchisedec, Apocriful Genezei, Testamentul lui Levi - aparține perioadei mijlocii. Caracteristicile aramaicii apusene devin cunoscute din ce în ce mai mult datorită numărului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
rămânând un subiect deschis în lumea bibliștilor. Aramaica acestei cărți, ca de altfel și cea întâlnită în câteva texte de la Qumran - Tobie, Visul lui Nabodius, fragmente din cărțile Enoh și Melchisedec, Apocriful Genezei, Testamentul lui Levi - aparține perioadei mijlocii. Caracteristicile aramaicii apusene devin cunoscute din ce în ce mai mult datorită numărului ridicat de inscripții din mormintele, osuarele și sarcofagele descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate în regiunea Ierusalimului. Aghiografii Noului Testament au folosit în scrierile lor câteva expresii aramaice: talita koum (Mc. 5,41), Maran

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
lui Levi - aparține perioadei mijlocii. Caracteristicile aramaicii apusene devin cunoscute din ce în ce mai mult datorită numărului ridicat de inscripții din mormintele, osuarele și sarcofagele descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate în regiunea Ierusalimului. Aghiografii Noului Testament au folosit în scrierile lor câteva expresii aramaice: talita koum (Mc. 5,41), Maran atha (1 Cor. 16,22), Effata (Mc. 7,34) și Eli, Eli, lama sabahtani (Mc. 15,34), precum și câteva toponime: Golgotha, Ghetsimani, Bethesda. Mântuitorul și apostolii au vorbit dialectul aramaic galilean, diferit de cel

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
scrierile lor câteva expresii aramaice: talita koum (Mc. 5,41), Maran atha (1 Cor. 16,22), Effata (Mc. 7,34) și Eli, Eli, lama sabahtani (Mc. 15,34), precum și câteva toponime: Golgotha, Ghetsimani, Bethesda. Mântuitorul și apostolii au vorbit dialectul aramaic galilean, diferit de cel întâlnit în Iudeea (Mt. 26,73). Scrisorile lui Bar-Kohba, alături de inscripțiile de pe osuare și morminte reprezintă o sursă importantă pentru cunoașterea dialectului aramaic iudaic. Perioada recentă din istoria limbii aramaice se apropie de sfârșitul primului mileniu

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
34), precum și câteva toponime: Golgotha, Ghetsimani, Bethesda. Mântuitorul și apostolii au vorbit dialectul aramaic galilean, diferit de cel întâlnit în Iudeea (Mt. 26,73). Scrisorile lui Bar-Kohba, alături de inscripțiile de pe osuare și morminte reprezintă o sursă importantă pentru cunoașterea dialectului aramaic iudaic. Perioada recentă din istoria limbii aramaice se apropie de sfârșitul primului mileniu creștin, cunoașterea acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Mântuitorul și apostolii au vorbit dialectul aramaic galilean, diferit de cel întâlnit în Iudeea (Mt. 26,73). Scrisorile lui Bar-Kohba, alături de inscripțiile de pe osuare și morminte reprezintă o sursă importantă pentru cunoașterea dialectului aramaic iudaic. Perioada recentă din istoria limbii aramaice se apropie de sfârșitul primului mileniu creștin, cunoașterea acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de scrierea siriacă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de scrierea siriacă. În secolul al III-lea î.Hr.

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de scrierea siriacă. În secolul al III-lea î.Hr., apare scrierea iudeo-aramaică1, în dezvoltarea căreia se cunosc trei faze: 1. faza paleoiudaică (250-150 î.Hr.); 2. faza

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Deși am discutat în principal probleme legate de transmiterea textuală și reconstituirea istoriei transmiterii textuale sub titlul „textele ebraice ale Vechiului Testament”, ceea ce am spus se referă în egală măsură la transmiterea tuturor textelor Vechiului Testament, de exemplu textele grecești, aramaice sau siriene ale acestuia. Acestea, la rândul lor, au fost transmise în comunități particulare, au suferit modificări - omiteri sau adăugiri - în procesul de transmitere, au fost transcrise de către scribi etc. Motivul pentru care ne-am referit la problema istoriei manuscriselor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
După fixarea acelui textus receptus iudaic, care nu conținea vocale, cercurile rabinice au început să lucreze în vederea păstrării acestui text și a modului în care se citea. Cei implicați în această lucrare istovitoare se numesc masoreți sau „transmițători” (derivat de la aramaicul rsm, care înseamnă „a transmite”). De-a lungul secolelor au făcut mai multe copii ale textelor, cu tot felul de indicații și verificări pentru a fi siguri că textul va fi copiat corect. În pasajele următoare sunt câteva exemple legate

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
majoritatea manuscriselor babiloniene descoperite în genizah din Cairo datează din secolele VI-IX d.Hr., așadar din perioada de glorie a masoreților babilonieni; în același timp, vocalizarea babiloniană nu se reflectă cel mai bine în manuscrisele biblice, ci în targumurile aramaice. Sistemul babilonian prezintă asemănări cu sistemul dezvoltat de creștinii sirieni, începând cu secolul al IV-lea d.Hr., prin care aceștia încercau să stabilească reguli de deosebire a cuvintelor scrise în același fel; acest sistem a fost perfectat de către sirienii

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
important în evenimentele furtunoase de la curtea regală, înainte de distrugerea Ierusalimului în 586 î.Hr. Cea mai importantă descoperire de acest fel a avut loc în colonia militară de la Elefantine, în Egiptul de Jos, unde au fost scoase la lumină numeroase papirusuri aramaice din perioada persană (secolele V-IV î.Hr.). Acestea reprezentau documente juridice și administrative, ce cuprindeau scrisori, acte de vânzare, acte de căsătorie, documente financiare și altele. Papirusurile erau împăturite de mai multe ori și legate cu sfoară, pe care se

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
și Meremot, menționate în Sfânta Scriptură (Ier. 20,1 și 1Ezd. 8,33). O altă ostraca raporta o urgență și solicita căpeteniei cetății Arad să trimită întăriri la Ramat Neghev contra unui atac edomit. Cele 85 de ostraca în limba aramaică din stratul perioadei persane atestă faptul că Aradul îndeplinea în acea perioadă o importantă funcție militară, majoritatea inscripțiilor vorbind despre transportul bunurilor cu ajutorul cailor și al măgarilor, despre distribuirea hranei și despre numărul călăreților ce participau la diferite bătălii. După

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
regiunea Mării Moarte. Pentru o mai bună păstrare, sulurile din papirus erau ținute în vase mari din lut (Ier. 32,14). În perioada preexilică, în conformitate cu tradiția egipteană, sulurile erau confecționate din papirus. În perioada persană, când evreii au adoptat limba aramaică, scrisul pe pergament începe să fie folosit pe scară largă, devenind chiar obligatoriu pentru copierea cărților biblice. Platon (Phaidros 278), descriind modalitatea în care un autor își scria opera, lasă să se înțeleagă că totul consta în „tăierea și lipirea

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
dintr-o perioadă importantă a evoluției și a dezvoltării ideilor religioase. Aceasta este perioada care precedă fixarea definitivă a textului Bibliei ebraice, formarea iudaismului rabinic și nașterea creștinismului 3. Deoarece aceste manuscrise au fost păstrate în limba lor originară - ebraică, aramaică și câteva în greacă -, studierea lor va putea completa cunoștințele noastre despre cum erau scrise și vorbite aramaica și ebraica în Palestina în timpul perioadelor elenistică și romană. Întrucât majoritatea sunt texte religioase care provin direct de la un grup de evrei

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a textului Bibliei ebraice, formarea iudaismului rabinic și nașterea creștinismului 3. Deoarece aceste manuscrise au fost păstrate în limba lor originară - ebraică, aramaică și câteva în greacă -, studierea lor va putea completa cunoștințele noastre despre cum erau scrise și vorbite aramaica și ebraica în Palestina în timpul perioadelor elenistică și romană. Întrucât majoritatea sunt texte religioase care provin direct de la un grup de evrei, analizarea lor ne va permite să înțelegem cum era în realitate lumea ebraică înainte de căderea Ierusalimului din anul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.1.1. Biblia complutensianătc "6.1.1. Biblia complutensiană" A fost alcătuită de către cardinalul Francis Ximénez, arhiepiscop de Toledo. Primele patru volume ale acestei lucrări cuprind textul Vechiului Testament, iar primul volum conține textul ebraic, aramaic (Targumul Onqelos), latin și grecesc al Pentateuhului. Întrucât era opera unor învățați creștini, Vulgata ocupă o poziție centrală, alături de textul în greacă și latină, iar ordinea cărților biblice este aceeași cu cea întâlnită în Vulgata. De asemenea, împărțirea masoretică a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
din moment ce a fost tipărită cu banii donați de către regele Filip al II-lea, a fost îngrijită de către Benito Arias Montano și tipărită de către Christophe Plantin în 1569-1572, în opt volume, primele patru fiind dedicate Vechiului Testament. Textul ebraic și cel aramaic folosesc vocalizarea tiberiană, cu toate că nu sunt menționate notele masoretice. Textul ebraic este identic cu cel al Bibliei complutensiene, ținând cont de primele două Biblii rabinice ale lui Felix de Prato (1516-1517) și Iacob ben Chayyim (1524-1525)1. 6.1.4

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
fiind în același timp foarte buni cunoscători ai Septuagintei, de care s-au și folosit la alcătuirea traducerii. Din păcate, s-au mai păstrat doar câteva fragmente ale acestei traduceri și doar câteva referințe în Hexapla. 7.4.2. Targumul aramaic samariteantc "7.4.2. Targumul aramaic samaritean" Este o traducere a Pentateuhului samaritean în dialectul aramaic al samaritenilor. Toate manuscrisele cunoscute ale acestui targum diferă foarte mult între ele, în privința originii lor existând două teorii principale. Prima teorie susține că

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]