1,433 matches
-
inteligent la logica substituției vizibilă și în poezia Ilenei Mălăncioiu. Și în ele se produce Ťînlocuireať, uneori cu o urmă de cochetărie șăgalnică în reconstituirea dramei". Fără șagă, comentatoarea purcede la alte comparații, dorite probabil flatante pentru autoarea comentată: "frumusețea arhetipală este atributul tinereții și, paradoxal, ca în Luceafărul eminescian, al morții". Ileana Mălăncioiu, Mihai Eminescu... Oare ce alți termeni poetici și valorici ar mai putea fi introduși în discuție, pentru a dimensiona convenabil statura Carolinei Ilica? "E capătul de drum
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7466_a_8791]
-
se petrece în nuvela "Proiecte de trecut". În aceeași categorie am putea situa "O rană schematică" -tresărirea "carnală" pe care o provoacă substantivul este contrabalansată de răceala adjectivului - "Zburătoare de consum" -, puține expresii se îndepărtează atât de mult de descrierea arhetipală și idealizată a unui înger (aici îmi amintesc că găsisei o formulare mult mai bună) - sau "Gimnastica de seară", exemplu al repetatei umanizări la care sunt supuse aceste creaturi divine în opera Anei Blandiana. În aceeași ordine de idei, trebuie
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
adiacentă, în care Coman își concepe volumele de poeme. (Aici se aseamănă cel mai mult, dintre congenerii săi, cu Teodor Dună. Catafaziile acestuia erau, în ciuda bunei orchestrări morfologice, nici mai mult, nici mai puțin decât niște insistente sondări de ferment arhetipal.) Tentația arhetipului există și la Coman. El e, în definitiv, un tată profund. Levitația, frecventă aici, e o consecință a înrădăcinării. Poza călătorului care rătăcește, folositor, cu o oaie pe umeri are izvoare în scenariile semitice. Alipirea trece, de la un
Exiguum Etimologicum by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7173_a_8498]
-
creațiile spirituale resimțindu-se cu deosebire de pe urma personanțelor. Distanțîndu-se de teoria psihanalitica a sublimării conținuturilor inconștiente în producțiunile artistice - pe care nu o refuză în întregime, filosoful român, definind inconștientul la modul jungian, elaborează, în fond, o teorie a imaginarului arhetipal, prin susținerea ideii că prin personanță „anume conținuturi inconștiente apar în conștiința, scăzute cu un ecou, dar nedeghizate”. Studiul lui Jung, chiar dacă elimina dintru început perspectiva metafizica - în dimensiunile căreia funcționează gîndirea blagiana - probabil pentru a menține cercetarea în limitele
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
sens”. Procesul acesta de semantizare a lumii prin activitate simbolică este numit de Cassirer pregnanta simbolică. În gîndirea jungiană, sînt remarcate definițiile simbolului, pe urmele romanticilor germani: simbolul că realitate plurivoca, ambiguitatea simbolului. Sînt evidențiate procesele de „umplere” a formelor arhetipale: „Inconștientul furnizează «formă arhetipala» prin ea însăși «goală» care, pentru a deveni sensibilă conștiinței, «este umpluta imediat de către conștient cu ajutorul elementelor de reprezentare, conexe sau analoge». Arhetipul este așadar o formă dinamică, o structură organizatoare a imaginilor, care depășește întotdeauna
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
semantizare a lumii prin activitate simbolică este numit de Cassirer pregnanta simbolică. În gîndirea jungiană, sînt remarcate definițiile simbolului, pe urmele romanticilor germani: simbolul că realitate plurivoca, ambiguitatea simbolului. Sînt evidențiate procesele de „umplere” a formelor arhetipale: „Inconștientul furnizează «formă arhetipala» prin ea însăși «goală» care, pentru a deveni sensibilă conștiinței, «este umpluta imediat de către conștient cu ajutorul elementelor de reprezentare, conexe sau analoge». Arhetipul este așadar o formă dinamică, o structură organizatoare a imaginilor, care depășește întotdeauna concrețiunile individuale, biografice, regionale
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
Măcar sintactic, poemele capătă o fluență neașteptată. Dispar sincopele, se împuținează punctele de suspensie, se îmblânzesc incoerențele, se atenuează, în cele din urmă, interjecțiile. Ar fi interesant să comparăm, atunci când avem ocazia, tratamentul radical diferit la care sunt supuse viziunile arhetipale într-un interval de exact treizeci de ani. Citez din La fanion, debutul din 1980 al lui Stoiciu: „BUN, S| CONTINUI... cum/ îți spuneam, mai vedem, noi, Danaidele, cum scot, cu/ sânii goi, cu pompa, apă, suite/ pe un vas
Vârstele poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5954_a_7279]
-
scop ataraxic, dar și pentru a-și igieniza sufletul infestat de moarte. Katherine, în inima deșertului, citește poezie de Stephen Crane și John Milton, precum și povestea regelui Candaules și a reginei sale (scrisă de Herodot), cea din urmă devenind schema arhetipală pentru triunghiul erotic Geoffrey-Katherine-Almâsy. Madox, prietenul geograf al lui Almâsy, este marcat de lectura romanului Anna Karenina. Toți sunt cititori împătimiți pe îndelete, deslușind și descărnând cărțile până la os. În background, adevăratul personaj al romanului este deșertul ca pasiune și
Arta cititului pentru aleși by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/6173_a_7498]
-
adresare, un mijloc de comunicare. Prin muzică cunoști lumea în esențele ei. Și eu, și colegul meu, Corneliu Dan Georgescu, în mod absolut independent, el la Berlin, eu aici la București, amândoi am afirmat faptul că muzica este o artă arhetipală; căci, prin vocația ei, operează cu esențe. Muzica este un mijloc universal de adresare. Depășind cadrul aspectului lingvistic, al celui noțional, etnic. - Si totuși există un anume tipar al idiomurilor muzicale ce aparțin unei civilizații, unei epoci, unei colectivități, unei
Despre „trezire“ cu Octavian Nemescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6138_a_7463]
-
interesat de problema structurii sunetului? Dar de problema semnificației relațiilor dintre sunete? - In mod inevitabil trebuie să-ți pui această problemă, aceea a mijlocului artistic, a limbajului. Cum ar putea muzica opera cu un limbaj esențializat? Mă refer la ipostaza arhetipală. Suntem câțiva compozitori, aici, în România, care ne-am considerat urmași ai lui Brâncuși, cel care, intuitiv, a pus pentru prima oară în cultura europeană problema unui limbaj artistic esențializat. Păsările lui Brâncuși sunt esențe ale zborului fără să identificăm
Despre „trezire“ cu Octavian Nemescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6138_a_7463]
-
mi-a dat a doua cetățenie și niște aripi pe care nici o altă cultură nu ar fi putut să mi le dea. Exilul meu concret a durat doi ani. Dar multă vreme m-a bîntuit „coșmarul refugiatului”. E un vis arhetipal pe care mulți români l-au avut în acea perioadă: visezi că te-ai întors în țară pentru un detaliu minor (de exemplu, să cauți în sertar un manuscris, să-ți vezi părinții etc.) și brusc te trezești captiv într-
prezențe la Festivalul „Zile și nopți de literatură“, Neptun, 2011 Matei Vișniec: „La 55 de ani trebuie să furi cît mai mult timp pentru tine însuți“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5456_a_6781]
-
scris poezie, pe unde au trecut greierii, eu am scris poezie, pe unde au trecut îngerii, era scrisă poezie”. Într-un soi de panteism liric, abstractul și concretul fuzionează: „Lucrurile abstracte sunt lucruri firești, așezate pe ochelarii lui Dumnezeu”. Vîrsta arhetipală a acestui bard ingenuu n-ar putea fi decît cea edenică. Întrebîndu-se, atunci cînd Masa Tăcerii i se înfățișează acoperită de o zăpadă zaharoasă, „cine taie tortul pentru îngeri?”, d-sa numește copiii precum un substitut al celestelor înaripate. E
Vîrsta edenică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5469_a_6794]
-
amintirea fermecată a locurilor natale”. Cultul naturii solare, plasticizat în aceeași manieră evocatoare, conferă legitimitate identității eului poetic ce-și caută cu fervoare și evlavie necontrafăcută „obârșiile”, încercând să restabilească, prin intermediul magiei verbului, legătura cu spațiul natal, cu o natură arhetipală, surprinsă în ceea ce are ea mai semnificativ ca manifestări, rezonanțe ontice și esențe exemplare. Întoarcerea „acasă” devine astfel un gest ritualic, o înscenare a unei inițieri, printr-o coborâre spre sursele mitice ale ființei, spre centrul unei lumi ideale, al
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
cel de-al treilea roman din seria epică dedicată excavărilor în istoria comunismului românesc (după Supunerea și Cât ar cântări un înger), Eugen Uricaru păstrează cam aceeași formulă hibridă: realism cu deschideri de frescă, grefat pe structuri de adâncime simbolic arhetipale, condimentat cu elemente de senzațional și de miraculos. Insolitul, parcă mai temperat acum, de aici vine, fiindcă tehnica narativă este simplă: secvențele, montate ca într-un film care eludează, uneori, mici intervale temporale, variază doar perspectivele, nu și vocea supracategorială
Dragoste în vremea holerei roșii by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4963_a_6288]
-
face un veritabil stil al inaderenței: „După părerea mea, diferențele dintre poezia tinerilor de naționalitate germană din România și poezia generației optzeci din literatura română sunt mai importante decât asemănările. Cu puțină fantezie, am putea vorbi chiar de o opoziție arhetipală dintre cele două structuri. Nu vreau să fac, în ceea ce urmează, vreo discriminare valorică: la fel ca poeții români, poeții germani își servesc formula cu mai multă sau mai puțină forță, după înzestrarea naturală a fiecăruia. Dar cunoscând tânăra literatură
Pact de neagresiune by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4419_a_5744]
-
permanență a genurilor literare, percepându-le doar ca un fel de construcții istoricește variabile... Pentru fiecare dintre noi, momentul formării e prezidat de prezența, mai mult sau mai puțin exemplară, a unor figuri tutelare, a unor modele cu valoare aproape arhetipală. Au existat, la un moment dat, în etapa formării proprii, profesori, mentori care au influențat devenirea dumneavoastră spirituală? Scriitorii au fost cei care m-au marcat mai întâi: Rousseau, care îmi place de când i-am citit Confesiunile, la vârsta de
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
țării ai trecut în altă lume/ și-ai rămas într-o câmpie să duci dorul lor de-atunci/ Să te-mbeți în amintire de livezi și de legume/ Pân’ la dealurile tale așteptând să mai ajungi” (Vedere). Lumea satului, matrice arhetipală a viziunilor lirice, e conturată în versuri limpezi și precise, eliberate de orice rafinament inutil, de orice artificiu retoric, versuri ce refac o întreagă atmosferă, un întreg ritual al copilăriei, prin exercițiul evocator al cuvântului frust, cu arome regionale (nime
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
niște disonanțe cu bătaie lungă: „De undeva, de sus, venea un foșnet metalic, un freamăt de arme, o fîlfîire grăbită de aripi metalice. Păsări mari nevăzute sau păduri urnite din loc coborau lovindu- și aripile, crengile“. Într-un spațiu vădit arhetipal, unde „totul păru oprit pe loc, desprins din timp“ - pe munte, într-o pădure întunecată - se petrece un misterios război transcendent între cer și măruntaiele pămîntului: „Undeva deasupra, în văzduh, valuri imense se loveau și zgomotul lor străbătea pînă jos
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
al lui Faulkner.“ George Steiner „Densitatea cărților lui António Lobo Antunes vine din respectul scrupulos față de personaje, față de fiecare detaliu și față de fiecare cititor. Prin muzica ei, o literatură care poate părea dificilă datorită arhitecturii sale complexe dobândește o simplitate arhetipală. De o veritabilă frumusețe, în pofida infernului pe care îl înfățișează.“ Le Monde „Fiecare vocabulă din romanele lui Lobo Antunes are aceeași valoare citită individual sau într-o frază, fiecare cuvânt este dăltuit până la epuizare, un travaliu aproape tăcut care nu
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
niște disonanțe cu bătaie lungă: «De undeva, de sus, venea un foșnet metalic, un freamăt de arme, o fâlfâire grăbită de aripi metalice. Păsări mari nevăzute sau păduri urnite din loc coborau lovindu-și aripile, crengile». Într-un spațiu vădit arhetipal, unde «totul păru oprit pe loc, desprins din timp» - pe munte, într-o pădure întunecată - se petrece un misterios război transcendent între cer și măruntaiele pământului: «Undeva deasupra, în văzduh, valuri imense se loveau și zgomotul lor străbătea pînă jos
Alte dileme ale identității by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5648_a_6973]
-
îl atinge în joacă parcă doar cu laba strângă... Alta, bătrână, își întinde spre el capul ca o hârcă. Totul este gris, negru, cărămiziu... Paroxismul existenței, la Goya, până la desfigurarea umană și apariția Urâțeniei. Urâțenie nu compusă - o urâțenie transcendentală, arhetipală, ideală... Oroare. Plutonul de execuție francez țintind, povârnit, în elanul mișcării, al tragerii - cei împușcați azvârlindu-și cu toții brațele în sus, - parcă îi auzi zbierând. Apoi soldații francezi ai invadatorului Napoleon tăiați în două cu fierăstrăul... Nicăieri, oroarea nu-i
Goya - reporter - Le grand bouc, Marele Țap... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5470_a_6795]
-
chiar erotic, ori unul de atmosferă, dar și o frescă socială, valențele din acest câmp semantic fiind clare și robuste, în contururi de un relief net și sever. Deși aparțin actualității, personaje precum Salomea și Lala se revendică de la fondul arhetipal, iar Stratis, naratorul și alter egoul autorului, este poetul și exilatul ce, întors în patrie, contemplă cu tristețe o societate săracă și periferică, năzuind s-o purifice din interior. Multiplele piste de lectură sugerează o aventură spiritual celestă cu direcție
Yorgos Seferis și romanul unei resurecții în spirit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4514_a_5839]
-
clișeului cu ambientul și „formația populară” a scriitorului, care provine dintr-o lume tradițională, dar geniul creației îl duce spre alte înserieri și înrudiri. Comparația cu tipul de narațiune a Renașterii nu apare deloc exagerată. Boccaccio, de pildă, considerat modelul arhetipal al povestitorului spre modernitate, consacră dialectul toscan ca limbă literară (cum va face și Creangă din graiul moldovenesc), înclină spre caricatura veselă, care biciuiește (!!) nobilimea, târgoveții și călugării, dar și moravurile vremii, spre gluma corozivă, licențioasă, impudică din Decameronul (scris
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
la indistinct. Prin urmare, ipostazele în care îl găsim pe individ de-a lungul existenței sale sînt doar activările temporare ale uneia sau alteia dintre dimensiunile modelului ambivalent prim, în funcție de stimulii oferiți de viața propriu-zisă. În esență, avem aici parabola arhetipală a coruperii inocenței, a mitului salvării prin pauperitatea neprihănită. O idee, să recunoaștem, fascinantă pentru stîngismul universal, cu atît mai mult cu cît ea s-a grefat, în timp, pe irepresibila înclinație a omenirii către utopie.
Pauperitate și inocență by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2928_a_4253]
-
Cronicar A gândi totul pe cont propriu Recomandăm din revista 22 (nr. 49) eseul semnat de Vlad Zografi despre Richard Feynman, considerat „al treilea fizician arhetipal după Newton și Einstein”. Este interesant un anume accent pe care Vlad Zografi îl pune privind felul, absolut impresionant, cum funcționa mintea savantului: „De la bun început, Feynman a gândit în întregime pe cont propriu. Toată matematica pe care a învățat
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2957_a_4282]