315 matches
-
Mare, care în disputa cu Ilarie, Episcop de Arles în privința provinciei romane,Galia, a obținut de la împăratul Valentinian al III-lea faimosul edict (445) prin care recunoștea supremația Episcopului Romei asupra tuturor celorlalți episcopi (supremația papală). La Narbonne, Hermes, fost arhidiacon, a fost numit de predecesorul său și instalat fără aprobarea expresă a Papei Leon. a convocat un conciliu în 462 care l-a confirmat pe Hermes ca episcop "titular", care își păstra atribuțiile de mitropolit. Celelalte decizii ale sale au
Papa Ilarie () [Corola-website/Science/305402_a_306731]
-
spre Suceava. Importanța acestui lăcaș ecleziastic este dovedită și de înzestrarea acesteia, în anul 1468, cu un clopot foarte mare , ce avea un sunet deosebit, dăruit de către Voievodul Ștefan cel Mare, clopot adus "cu carul din Danemarca”, potrivit scrierilor cunoscutului arhidiacon Paul de Alep, secretarul Patriarhului Macarie, cu care a călătorit pe meleagurile Țărilor Române. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, această mănăstire avea o mare influență în viața socială și culturală a Moldovei, cât
Biserica Sfântul Sava din Iași () [Corola-website/Science/302397_a_303726]
-
președinte a fost. a fost ales senator în Parlamentul României în 1992. s-a născut la data de 20 mai 1914 în Bobota, comitatul Sălaj. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost preot român unit (greco-catolic) la Bobota, asesor consistorial și arhidiacon, iar din 1929 protopop al districtului Șamșud, doctor în teologie, specialist în limba aramaică, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu. Valentin Coposu a fost trimis în timpul primului război mondial ca preot al armatei austro-ungare pe frontul din Galiția. La 1
Corneliu Coposu () [Corola-website/Science/299074_a_300403]
-
lui Ioan din neamul Kukenesrenold, capitlului de Albă Iulia. Donatorul își rezervă dreptul de a stăpâni până moartea să satele amintite. Actul acesta a fost întocmit la cererea Comitelui Renold pe de o parte și a canonicilor și a magiștrilor arhidiaconi Ioan de Albă și Benedict de Ozd, împuterniciți ai Capitlului de Albă Iulia, pe de altă parte"... Primele surse despre existența parohiei Ocnița amintesc anul 1330, în biblioteca grofului Teleki, "în actele de dare", iar în anul 1742 se amintește
Ocnița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300886_a_302215]
-
II-lea de la Colțea să le ofere o mănăstire, dar a fost refuzat. S-a îndreptat apoi către Iași, capitala Moldovei, unde au fost primit cu dragoste de mitropolitul Gavriil Callimachi, acesta din urmă era de origine română și fusese arhidiacon la Patriarhia Ecumenică și mitropolit al Tesalonicului (1745-1760), înainte de a fi ales ca mitropolit al Moldovei. Obștei venite de la Athos i s-a încredințat Mănăstirea Dragomirna cu toate moșiile, prin hrisovul din 31 august 1763 al domnului Grigore Callimachi (fratele
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
biserica Sfântul Ștefan sau Saint Étienne, pe locul căreia se afla astăzi o mănăstire dominicană. Numele de Poarta Ștefan se datora faptului că, după tradiție, în acest loc, în afara zidurilor Ierusalimului, s-ar fi desfășurat execuția prin lapidare a Sfântului arhidiacon Ștefan, cel dintâi martir al creștinismului. Numele Porta Stephani a fost atribuit ulterior unei alte porți din zidul de răsărit (Poarta leilor). Poarta originală a fost probabil construită în timpul regatului antic evreiesc, în anii celui de-al Doilea Templu, când
Poarta Damascului () [Corola-website/Science/323655_a_324984]
-
cu vechiul perete al bisericii de lemn, care avea direcția răsăritului de iarnă"". Cercetările arheologice ulterioare au scos la iveală alte două temelii de bisericuțe, pe lângă actuala biserică. Aflat în trecere prin Moldova ca secretar al patriarhului Macarie al Antiohiei, arhidiaconul Paul de Alep scria în anul 1650 următoarele: "“În Vaslui se află palatele, băile, locurile de plimbare, precum marea și superba biserică, cu o cupolă zveltă și foarte înaltă. Jur împrejurul bisericii sunt bolți și arcuri pictate și icoane ale
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Vaslui () [Corola-website/Science/311597_a_312926]
-
după toate probabilitățile, în vremnea lui Petru Rareș. Un călător polonez menționa în anul 1636 că biserica din Vaslui este ""zugrăvită atât în interior, cât și pe dinafară"". Aflat în trecere prin Moldova ca secretar al patriarhului Macarie al Antiohiei, arhidiaconul Paul de Alep descria în anul 1650 astfel pictura exterioară: "“Jur împrejurul bisericii sunt bolți și arcuri pictate și icoane ale tuturor sfinților. La ușa de la intrare, pe peretele inferior e pictată scena Judecății din Urmă, în aur și azur
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Vaslui () [Corola-website/Science/311597_a_312926]
-
a conților de Boulogne. Fulc, alături de frații săi Guy, Ugo și Manasse Robert, și-a dat consimțământul față de un privilegiu pe care tatăl lor îl acordare fundației sale monahale din Saint-Médard de Andres în 1084. Fulc și Ugo, pe atunci arhidiacon, a fost martori la o diplomă emisă de Manasse, la acea vreme conte, pentru aceeași mănăstire, în 1097. În 1117, Fulc și Guy au subsacris privilegiul prin care același Manasse a întemeiat o mănăstire dedicată Sfântului Leonard în suburbiile din
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]
-
Zakynthos, Sf. Mc. Anastasie, Sf. Mc. Panaghiotis, Sf. Spiridon, Sf. Nifon II, Sf. Ignatie Zagorski, Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, Cuv. Sava cel Sfințit, Sf. Mc. Eustatie, Sf. Mc. Theodor Stratilat, Cuv. Paisie, Cuv. Stelian Paflagonul, Sf. Mc. Mercurie, Sf. Mc. Arhidiacon Ștefan, Sf. Apostol Andrei, Sf. Mc. Dimitrie, Sf. Mc. Haralambie. De-a lungul timpului mai multe fețe bisericești au slujit în biserica din cadrul mănăstirii, din această listă fac parte și următorii:
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
dinaintea curții și le-au dus la patrierșie și acolea pre scurtŭ, pre cât au lăsat vremea de atuncea, l-au astrucat în patrierșie, în céiași noapte. Și de acolo apoi Vasilie-vodă spunŭ să hie adus oasele aicea în țară". Arhidiaconul Paul de Alep (secretarul Patriarhului Macarie al Antiohiei) susține însă că ar fi fost înmormântat în prima încăpere a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, în care au fost înmormântați și mai mulți boieri (tradiția menționând pe hatmanul Velicico Costin, pe cronicarul
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
o inscripție în limba slavonă cu următorul text: "Acest chivot l-a făcut binecredinciosul și de Hristos iubitorul Domn Io Miron Barnovschi Voievod, în nou zidita sa mănăstire, unde este hramul Adormirea Prea sfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 7136". Arhidiaconul Paul de Alep (secretarul Patriarhului Macarie al Antiohiei) susține că domnitorul Miron Barnovschi-Movilă ar fi fost înmormântat în prima încăpere a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, în care au fost înmormântați și mai mulți boieri (tradiția menționând pe hatmanul Velicico Costin
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
la intrare o clopotniță din lemn prin care se face actualmente intrarea în mănăstire . În 1956 bisericile mănăstirii au fost renovate de Comisia Monumentelor Istorice, iar după 1990 redevine mănăstire de călugări. În 1991 se construiește un paraclis pictat de arhidiaconul Gabriel Sibiescu, o casa arhierească și se renovează pavilionul mare în care se află trapeza și camera pentru oaspeți. A devenit din nou mănăstire de călugărițe în 2010. În decembrie 2014 un alt incendiu a distrus două corpuri de clădire
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
abside. Are o singură turlă joasă pe pronaos. Acoperișul este din șindrilă. Intrarea în incintă se face prin gangul clopotniței, care se afla la 40 m în dreapta bisericii mari. Paraclisul este clădit tot din lemn și a fost pictat de catre arhidiaconul Gabriel Sibiescu. In incintă mai sunt trei cladiri, una de lemn și două din zid pentru chilii, precum și alte clădiri cu rol de anexe gospodărești. Schitul Muntioru cu hramul Schimbarea la față, care se află la 64 km de Râmnicu
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
29 martie 1764 și 3 februarie 1767 - 14 iunie 1769) și Alexandru Callimachi (6 mai 1795 - martie 1799). S-a călugărit la Mănăstirea Putna, primind numele monahal de Gavriil. Cu ajutorul fratelui său, marele dragoman Ioan Teodor Callimachi, a fost numit arhidiacon al Patriarhiei Constantinopolului și apoi mitropolit al Salonicului (1745-1760). În februarie 1760, mitropolitul Iacov Putneanul (1750-1760) a demisionat din funcție și s-a retras la Mănăstirea Putna, refuzând să dezlege afurisenia rostită de el la adresa dării văcăritului. Ca urmare a
Gavriil Callimachi () [Corola-website/Science/325698_a_327027]
-
oaspeții în ajunul Anului Nou, 1999. Ca o înșelătorie, Blackadder îi informează pe aceștia că a inventat o mașină a timpului și pariază 30.000 £ că le poate aduce înapoi orice lucru solicită aceștia. Oaspeții săi - arhiepiscopul Melchett (Stephen Fry), arhidiaconul Kevin Darling (Tim McInnerny), locotenentul George (Hugh Laurie) și Lady Elizabeth (Miranda Richardson) - anunță că, dacă Blackadder vrea să câștige, el trebuie să aducă înapoi un coif al unui centurion roman, cizmele ducelui de Wellington și o pereche de izmene
Blackadder: Back amp; Forth () [Corola-website/Science/324752_a_326081]
-
și a devenit cunoscut în schimb ca inventator al pixului cu bilă, iar Marea Britanie a fost condusă de francezi timp de 200 ani în urma victoriei lui Napoleon Bonaparte la Waterloo. Îngrozit de vederea unei budinci tradiționale cu usturoi și a arhidiaconului Darling purtând hamleți și papuci de balet, Blackadder urcă înapoi în mașina timpului, strigând: "Trebuie să salvăm Marea Britanie!" Acest lucru este realizat prin încurajarea lui Shakespeare, măgulirea lui Robin Hood și prin prevenirea morții Ducelui de Wellington. Ei se întorc
Blackadder: Back amp; Forth () [Corola-website/Science/324752_a_326081]
-
Querfurt - d. 5 ianuarie 1790, Regensburg) a fost un teolog luteran german precum unul di cei mai faimoși botaniști, micologi, entomologi, ornitologi, inventatori și scriitori științifici din secolul al XVIII-lea. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Schaeff.. Fiul arhidiaconului Johann Christoph Schäffer a urmărit școala primară la Querfurt și Glaucha, astăzi suburbie de Halle, apoi liceul din Greiz (Turingia). După bacalaureat a studiat teologia protestantă la Universitatea din Halle fără absolvirea examenelor (1736-1738), apoi s-a străduit ca educator
Jacob Christian Schäffer () [Corola-website/Science/335208_a_336537]
-
avut vârsta pentru a urma studiile superioare, s-a înscris la Școala Patriarhală de Teologie din Halki (Istanbul), diploma obținând-o în 1910. Apoi s-a călugărit, primind numele de Athenagoras, după care a fost hirotonit diacon. A devenit apoi arhidiacon al episcopului de Pelagonia, apoi, puțin mai târziu, secretarul arhiepiscopului Meletios al Atenei care a devenit patriarh ecumenic al Constantinopolului în 1919. A fost hirotonit episcop de Corfu în decembrie 1922, înainte de a fi avut posibilitatea de a sluji ca
Athenagoras I () [Corola-website/Science/331179_a_332508]
-
întoarcere, i-a explicat împăratului situația și atunci, Constantin a convocat un sinod prezidat de el personal prin edicte imperiale la Niceea din Bithynia, participanții fiind în mare parte episcopi răsăriteni, dezbătând disputa Ariană. După discuții aprinse duse de Atanasie, arhidiaconul din Biserica Alexandrei, adversarul lui Arie, erezia lui Arie a fost condamnată și după introducerea unor corecturi, a fost adoptat Crezul, prin care Isus Christos era mărturisit ca fiul lui Dumnezeu, necreat și deoființă cu Tatăl . Crezul niceean a fost
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
să caute unde se va afla”. Ruinarea clădirii domnești este observată și de călătorii străini din secolul al XVII-lea precum episcopul catolic Marco Bandini (care consemnează cu prilejul vizitei din 7 noiembrie 1646 că palatul princiar „zace ruinat”) și arhidiaconul ortodox Paul de Alep (ce a trecut prin Vaslui în februarie 1653, unde a remarcat totuși, „superba și mândra biserică”). Reformele administrative introduse în secolul al XVII-lea de Constantin Mavrocordat a împărțit ținuturile în ocoale, numind în fruntea lor
Ținutul Vasluiului () [Corola-website/Science/334499_a_335828]
-
unor credincioși din Ponor care au plătit pictura. Iconostasul este tot din lemn și pictat în întregime. Ușile împărătești sunt simple, din lemn, pictate , se poate vedea și anul picturii, 1844. Pictura ușilor împărătești reprezintă pe apostolii Petru și Pavel, arhidiaconii Laurențiu și Ștefan, a căror realizare dezvăluie penelul altui zugrav cu mai mult talent. Biserica a fost renovată în anii 2000-2001.
Biserica de lemn din Sub Piatră () [Corola-website/Science/315888_a_317217]
-
l-a trimis să studieze la gimnaziile din Sibiu și Cluj, și apoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filozofie, istorie și de științe fizico-matematice. Ulterior a studiat și teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie. Din păcate a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un
Gheorghe Lazăr () [Corola-website/Science/306154_a_307483]
-
sosește în Țara Volohă, se așază în acea mănăstire"". Câțiva ani mai târziu, patriarhul Antiohiei, Macarios al III-lea Zaim, a asistat la liturghia din biserica mănăstirii în calitate de oaspete al domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). Această vizită a fost prezentată de arhidiaconul Paul de Alep în însemnările sale, acesta lăudând slujba religioasă. În anul 1735, a fost construit zidul de incintă care înconjoară actualmente Mănăstirea Galata de către egumenul Nectarie, cu banii obținuți din vânzarea unei jumătăți din satul Turbătești (din Ținutul Cârligătura
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
dată o serie de inovații de origine munteană, cum sunt: Biserica Mănăstirii Galata a fost pictată în interior în frescă la începutul secolului al XVII-lea, în mod sigur în altar și naos, după cum remarca secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, arhidiaconul Paul de Alep. Istoricul Nicolae Grigoraș își exprimă opinia că ar fi fost pictat pe alocuri și pridvorul. Pictura originală a bisericii a fost distrusă însă într-un incendiu din anul 1762, odată cu catapeteasma și alte obiecte bisericești. Unele fragmente
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]