3,039 matches
-
Întoarse pendula cu fața la perete. Sparse clepsidra, cu un sentiment de vinovăție că pune capăt zilelor unei viețuitoare. își șterse instinctiv mâinile de nisipul scurs din trupul de sticlă. încăperea Bătrânului era aglomerată până la refuz. Spiritul lui meticulos și ordonat, de arhivar, nu mai acționase de data aceasta. Nu se mai putea mișca prin cameră decât călcând sau cățărându-se pe obiectele îngrămădite în dezordine, ca într-un panopticum abandonat: un obuz neexplodat din cine știe ce război al neamului; hărțile unor ținuturi imaginare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Nu încerca să urci muntele, căci o dată ajuns în vârf va trebui să-l cobori..." Astfel se sfârșea acest ciudat asamblaj cronologic de obiecte, întocmit de o rudă sau vreun prieten al gornistului. De-a lungul întregii sale vieți de arhivar, în dosarele pe care le citise și studiase, Bătrânul găsise zeci de mii de biografii și autobiografii, fiind întotdeauna surprins de ariditatea, nefirescul și răceala lor. Îi era greu să-și facă vreo idee despre un om citindu-i biografia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
noiembrie 1978 Dosar de presă Savoarea inteligenței Andrei Oișteanu ne oferă sub titlul Cutia cu bătrâni (Editura Meta, 1995) o carte-obiect elaborată cu grijă, de la alegerea corpului de literă până la ilustrația elegantă a copertei. Cartea reunește două microromane: Comisionarul și Arhivarul, având fiecare, nu întâmplător, câte nouă capitole. în ciuda scurtimii lor (sub o sută de pagini fiecare) cele două istorii pot fi caracterizate drept romane, deoarece ele constituie universuri autonome, consistente, bine articulate. Tentația este mare de a judeca ambele romane
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
adolescentin, se simte că s-a hrănit din frământările vârstei de formare, pe care le decantează într-o meditație ordonatoare și reculeasă. Al doilea roman este mai baroc, el mărturisește gustul autorului pentru extravaganță și simțul lui estetic ascuțit. Un arhivar pensionat, devenit colecționar de curiozități, inventariază cufărul obținut de la personajul breughelian Rebis. Achiziționează apoi stranii prototipuri de perpetuum mobile care aduseseră ruina unei familii burgheze prospere. Vizitează pe fascinantul conte Augenstein, pasionat vânător și familiar al unui Bestiarium prin care
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
apoi pe la bisericuța ascunsă în munte a unui sihastru, de la care obține pilitură de aur din călcâiul haiducului Zlota. Povestea acestuia, de o cruzime la limita suportabilului, ne este redată în durități de acvaforte. în sfârșit, retras printre obiectele strânse, arhivarul se lasă supus influențelor acestora, meditează asupra lor, ajungând să intuiască un sens obscur în procesul de revenire la condiția de obiect. Impresionează în acest roman simțul pentru materialitatea obiectelor, intuiția înscrierii lor într o temporalitate care le conferă memorie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sa conține bătrâni, semne îmbătrânite în circuitele lor existențiale, instanțe care își preiau regnul una alteia, care parcurg, în virtutea atitudinilor lor, traiectorii închise, circulare. Luarea lumii în posesie intră între temele volumului: "paznicul" din Comisionarul este "colecționarul de oameni" din Arhivarul, ambii stăpâni ai unui univers complex, uzurpat, care nu poate fi privit inaugural. Addenda, scrisă ca un basm, nu răspunde nici unei inocențe, fiind, de fapt, incantația îngemănării, a descoperirii celui cu "îndoită față", mereu același, de oriunde ar privi spre
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față..." Al doilea text, Arhivarul (titlu-metonimie), tratează despre Palingenezie. în adâncul ființei umane se ascund sumedenie de eu-uri rătăcitoare în timp și-n spații. Această populație de invarianți psihologici se regăsește în metafora constitutivă a "cutiei cu bătrâni", recompunerea arhetipală a omului din protoplasma
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
doar pe calea ritualică a întoarcerii la increat: Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4, Serie nouă, ianuarie 1996 Confruntarea cu moartea [...] Arhivarul a fost scrisă cu trei ani înainte de Comisionarul. E mai puțin închegată. Bătrânul Arhivar a trăit o viață întreagă închis în arhiva subterană a orașului, izolat de lume. "Acceptase instinctiv arhiva ca spațiu extrasocial, în care tot sistemul de valori
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4, Serie nouă, ianuarie 1996 Confruntarea cu moartea [...] Arhivarul a fost scrisă cu trei ani înainte de Comisionarul. E mai puțin închegată. Bătrânul Arhivar a trăit o viață întreagă închis în arhiva subterană a orașului, izolat de lume. "Acceptase instinctiv arhiva ca spațiu extrasocial, în care tot sistemul de valori e spulberat și înlocuit, în care etichetele nu au noimă decât pe dosare, un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de fără rost". Acum, ieșit la pensie, se hotărăște să colecționeze obiecte stranii. Diferitele capitole ale povestirii relatează expedițiile lui întru achiziționarea acestor obiecte stranii. Pretext epic foarte lax, întărit numai prin finalul care închide simetric cercul, lăsându l pe Arhivar să se întoarcă la locul primei sale expediții și să ia el însuși locul personajului misterios, Rebis, pe care-l întâlnise, prima oară, șezând neclintit în jilțul său. [...] în această însăilare de capitole diverse, rămâne impresionantă alăturarea de tablouri cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
omenire ca berzele peste broaște". Cel mai reușit capitol îmi pare cel în care se vorbește despre mirajul oglinzii: "Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit". Din apele adânci ale oglinzii, bătrânul Arhivar face să răsară imaginea ispititoare a unei tinere femei, Despina: "Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se dezvăluise și ea Despinei, ca și cum amândoi ar fi privit
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
omului. Căci obiectele "înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum luna reflectă lumina soarelui...". Două idei se profilează ca un fundal filozofic: misterul dublului și primordialitatea imperfecțiunii, a asimetriei. Bătrânul Arhivar se regăsește în sihastrul Pimen: "Ca cerul și marea se simțeau a fi fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc. Pe drept cuvânt. Căci este unitar închegată. Și, deși cu unele lungimi reflexiv intelectualiste, impresionantă în simplitatea ei măreață. O dramă filozofică pe tema dreptului la sinucidere. Bătrânul Filip a renunțat de mult la meseria
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
că există, într-adevăr, lupe care măresc un text, așa cum altele, sus ridicate, ar depărta rândurile de priviri, ca pe niște tărâmuri îndepărtate. Două nuvele în câte nouă capitole, simetrice, două personaje ce dau, fiecare, câte un titlu: Comisionarul și Arhivarul, profesii atât de depărtate lumii computerului și a sateliților interstelari de astăzi, cum și existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i imobilitatea. Vom
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în simbolurile faldurilor. Filip, eroul din prima nuvelă, dialoghează sau monologhează, cu un alter-ego rebel, ce se refuză, acesta monologând la rândul său în același deșert unde, totuși, difuz, la ultima vorbă, s-ar putea naște o speranță îndreptățind viața. Arhivarul este unul singur, între personajele mortificat titanice, conștiința unică a unor entități fantasmatice, cum am spune, oameni reificați sau lucruri vivificate malefic. El este un mag care nu se cunoaște, un alchimist izbit de amnezie, dar străfulgerat de aduceri aminte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să scrie proză (așa își
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și cu proza a doua. Pusă artificial în formele povestirii cu ramă, ea ar fi valorificat mult mai spectaculos erudiția autorului și "anevoioasele nimicuri" dacă s-ar fi menținut eseu. Cutia cu bătrâni este o carte ciudată. Dacă, asemenea Bătrânului arhivar, ați dat vreodată un anunț în ziar "Caut obiecte stranii" o să vă încânte. Dacă nu, nu. Ioana PÂRVULESCU, "ROMÂNIA LITERARĂ" nr. 24-25, 21 iunie-4 iulie 1995 Misterul adevăratei identități [...] Adesea, a comenta plauzibil o carte înseamnă a te plasa corect
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Dan C. Mihăilescu, că ar fi trebuit să apară de acum 10 ani [la începutul anilor '80 n.ed.]. Cele două narațiuni, purtând titluri scurte, generice, ghiftuite de sensuri, prelungesc cu mijloacele ficțiunii artistice universul erudiției savantului. Mai cu seamă în Arhivarul, unde hobby-ul protagonistului este colecționar de obiecte stranii aglutinează o recuzită magic alchimică de mituri, eresuri, ritualuri păgâne, istorii vânătorești cu animale populând bestiarii medievale, bijuterii diavolești, mașinării fabuloase, unelte arhaice, orori greu de mistuit și imaginat revărsate ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
plan ontologic: nimeni nu cunoaște răspunsul la întrebare, totuși important Cutia cu bătrâni 253 este să fim angajați în căutarea lui, să dăm sens existenței noastre. Comisionarul îmi pare, pe ansamblu, o bucată mai bine "legată", mai persuasivă structural decât Arhivarul, care înfățișează de multe ori o aglomerare de amănunte și procedee împrumutate din "glosarele" literaturii ocultiste (specialitatea autorului), în dauna altor mijloace narative. însă ceea ce constituie "dorul", tentația irepresibilă a lui Andrei Oișteanu, pe care o pot împărtăși pe deplin
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
același timp miza, liantul celor două povestiri la un asemenea pariu m-am referit în prima parte a prezentei cronici este decodificarea, valorificarea acestei lumi paralele, secunde, mustind de înțelesuri, care ne exprimă într-un mod tulburător identitatea, cum în Arhivarul valiza gornistului "cu vertebră de delfin". Acolo zac "etajele" secrete ale ființei, de unde respiră, discret și nevăzut, misterul stocat în memoria obiectelor. O biografie încape într-un dosar, destinul omului se citește mai degrabă pe capacul unui ceas de buzunar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în infern, revelație a Dublului, două chipuri, două jumătăți ce compun (conform etimologiei verbului sym-balein) rotundul uman înghițit de cunoașterea supremă prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din România! Dincolo de acestea toate, l-am văzut cu plăcere (și, desigur, auto... înduioșare) palpitând ca acum treizeci de ani la un concert Phoenix cu țăndărică și trupa lui de dubași, după cum n-am uitat că tot Andrei Oișteanu autorul Arhivarului de aici! era cel care semna în 1980 în România literară un tulburător reportaj din New York la asasinarea lui John Lennon... Ce zici, Andrei: ne dăm întâlnire tot aici, într un alt P.S., în 2015? Promit un "I'm going
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
S-au jurat, s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și-altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față.... Arhivarul Capitolul I DE FUNCȚIONAR ÎL DESPĂRȚEAU DOUĂ straturi de sticlă lentilele ochelarilor și geamul ghișeului. Funcționarul stătea nemișcat, privind în gol cu ochi bulbucați. Era complet chel și fără gât. De sub bărbie îi plecau două brațe negre cu mănuși la
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
partea ascuțită. Nemulțumit de prima sa formulare, Bătrânul reveni, ridicând glasul: Am venit în legătură cu anunțul. Cu ce te ocupi? se răsti Rebis cu o voce care nici ea nu trăda sexul căruia, cândva, îi aparținuse. Sunt la pensie. Am fost arhivar. Rebis îi indică lada ferecată, cu un gest prin care punea capăt discuției și vizitei. Bătrânul înțelesese că lui îi fusese pregătit conținutul cufărului, îl trase afară și închise ușa în urma sa. Praful se reașeză, moliile reintrară în somnul lor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Cât era ziua de lungă, îl urmărea cum devora cu privirea relicve și vechi obiecte insolite sau îl lăsa să citească tomuri groase, cu foile îngălbenite și sfoiegite. Când împlini 14 ani, Sofron îi găsi un post de ajutor de arhivar, într-o urbe apropiată. După un timp, băiatul rămase singur în galeriile acelea subpământene de cârtiță. I s-a permis să-și amenajeze în fundul arhivei un pat, pe care dormea câteva ore pe noapte. în restul timpului citea cu nesaț
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]