289 matches
-
ginerele lui Teodoric și prezumtivul urmaș la tron. Avînd în vedere cine i-a sugerat lui Cassiodor să scrie această operă, sînt de înțeles și unele caracteristici ale ei, Cronica fiind în mod deschis filogotică, așa încît nu vorbește despre arianism, deoarece goții erau arieni, trece ușor peste jefuirea Romei de către goți în anul 410 și înglobează și alte detalii care corespund acestei cerințe. Cassiodor a scris și Originile și faptele goților (De origine actibusque Getarum), o istorie a goților în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
creștin. Astfel, Avitus putea să combine în epistolele sale conținutul dogmatic și intențiile didactice. Astfel e construită, de exemplu, Epistola 1, unde este înglobat Dialogul cu regele Gundobald (Dialogus cum Gundobaldo rege), compus anterior, în care scriitorul apăra ortodoxia contra arianismului. Această operă ne este cunoscută și grație fragmentelor păstrate în scrierile literaților carolingieni Florus și Agobard din Lyon, originari din aceeași regiune (și, ca atare, mai bine informați decît alții). Alte epistole cu conținut dogmatic, specie cu o lungă tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
542 sau 543. a) Opere dogmatice Literații din Gallia nu manifestau un interes prea mare pentru problemele dogmatice. Cezar nu pare să reprezinte o excepție și puținele tratate consacrate de el acestui domeniu nu au merite deosebite. Pentru a combate arianismul, a scris o operă Despre taina Sfintei Treimi (De mysterio Sanctae Trinitatis), din care ne-au parvenit fragmente, un Scurt tratat contra ereticilor (Breviarum adversus haereticos) și Capitolele alese din operele Sfinților Părinți (Capitula sanctorum Patrum), constînd în extrase din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ermenegild și apoi al fratelui acestuia, regele Reccared. între timp, Isidor își începuse formația culturală sub îndrumarea lui Leandru, fratele său mai mare, și a fost impresionat, probabil, de episodul crucial din istoria Spaniei marcat de renunțarea lui Reccared la arianism și de proclamarea convertirii goților la catolicism, în 587-589, în cadrul conciliului de la Toledo. în 599, Isidor ocupă scaunul episcopal al Seviliei, ca succesor al fratelui său Leandru, și rămîne aici pînă la sfîrșitul vieții (636), bucurîndu-se de prietenia și de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Chiril: A. Kerrigan, St. Cyril of Alexandria, Interpreter of the Old Testament (Analecta Biblica 2), Pont. Universitas Gregoriana, Roma, 1952; M. Simonetti, Lettera e/o allegoria, cit., pp. 216-226. c) Opere dogmatice înainte de controversa nestoriană Deși Alexandria fusese leagănul arianismului, Atanasie redusese mult influența acestuia și, la începutul episcopatului lui Chiril, importanța arienilor la Alexandria trebuie să fi fost foarte scăzută (spre deosebire de Constantinopol, unde ei au reacționat energic la provocările lui Nestorie din 429). Diversele scrieri contra arienilor ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
polemicii teologice a episcopatului alexandrin. Epistola sărbătorească nr. 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lîngă dualismul cristologic, și arianismul, reproducînd chiar citate din texte ariene (cf. I, 4, PG 73, 56-57: respingerea unor opinii eunomiene; IX, 1, PG 74, 217-221; X, 1, ibidem 316; X, 2, ibidem 337: citate din texte care nu sînt bine precizate, dar evident ariene
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
PG 73, 56-57: respingerea unor opinii eunomiene; IX, 1, PG 74, 217-221; X, 1, ibidem 316; X, 2, ibidem 337: citate din texte care nu sînt bine precizate, dar evident ariene), sau condamnă în mod explicit, însă în mod generic, arianismul (de exemplu II, 4, PG 73, 293A). însă Chiril și-a dezvoltat polemica antiariană, susținînd deplina divinitate a Fiului (și a Sfîntului Duh) în două opere (cărora li se adaugă epistola despre Crez, pentru care cf. infra, p. 000). Există
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în timp ce stătea la Constantinopol, a scris o Istorie bisericească prin care își propunea să continue în douăsprezece cărți opera omonimă a lui Eusebiu, pînă în anul 425; Filostorgios și-a încheiat scrierea în 433. Partizan entuziast al celui mai radical arianism, el era convins că cei mai importanți creștini din vremea sa fuseseră tocmai arienii Aetius din Antiohia și Eunomiu din Cyzic și că Atanasie distrusese Biserica, iar adevărata ortodoxie era aceea a celor considerați eretici. Din nefericire, potrivit istoricului, acești
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Constantin din cauza ereziei lui Arie, iar în a doua continuarea luptei ortodocșilor sub Constanțiu. A treia e dedicată istoriei lui Iulian Apostatul, iar a patra evenimentelor care au loc pînă la moartea împăratului Valens. A cincea cîntă victoria ortodoxiei asupra arianismului și asupra celorlalte erezii, precum cele ale lui Apolinarie și Macedoniu. Nu fără îndreptățire, s-ar putea spune că opera lui Teodoret e un fel de istorie a arianismului, de altfel, concepția strict creștină a scrierii se încadrează în ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pînă la moartea împăratului Valens. A cincea cîntă victoria ortodoxiei asupra arianismului și asupra celorlalte erezii, precum cele ale lui Apolinarie și Macedoniu. Nu fără îndreptățire, s-ar putea spune că opera lui Teodoret e un fel de istorie a arianismului, de altfel, concepția strict creștină a scrierii se încadrează în ansamblul producției acestui autor, extrem de preocupat de chestiunile religioase, spre deosebire de cei doi istorici laici, Socrate și Sozomen. Istoria bisericească, așa cum am spus, a fost scrisă în grabă și stilul ei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scop: evreii "nu manifestă nici un fel de solitaritate adevărată (real, în limba engleză), însă se unesc, oportuniști, pentru a îl seduce pe arian"450. Ultima "problemă tehnică"451: dacă persoana este atât de importantă, din punctul de vedere al doctrinei arianismului, cum putem continua să denigrăm "individul" evreu? Iată cum: "evreul reprezintă individualismul; arianul reprezintă "super-individualismul""452. A nu se confunda, atenționează Kenneth Burke, cu "supraom"-ul nietzschean. Criticul mărturisește că, ajuns în acest punct al periplului său prin Mein Kampf
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
o serie de erezii în cadrul protestantismului și au provocat reacții dure ale calviniștilor, în special ale puritanilor (prezbiterieni și independenți). Astfel, arminianismul susținea că sursa obligației morale se află în rațiune și în armonia lucrurilor, precum și în utilitatea virtuții, în timp ce arianismul vedea sursa obligației în natura lucrurilor; socianismul postula că rațiunea umană este suficientă pentru a descoperi natura și obligația virtuții, iar deismul admitea că obligația se bazează pe utilitate și pe natura lucrurilor, iar rațiunea este singura lumină naturală a
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
anume a provocat o atitudine atât de ofensivă, de instituire a puterii imperiale absolute și a unui complicat program politic, ideologic și juridic - ceremonialul era oricum complex, în linie romană -, de sanctificare a împăratului și a drepturilor sale asupra imperiului? Arianismul nuanțat al lui Eusebiu din Cesareea, se consideră, a reprezentat impulsul ideologic pentru crearea portretului ideal de împărat creștin (în panegiricul dedicat lui Constantin I). Religia a oferit și ea tot suportul, pentru că "le pouvoir de fait ne devient pouvoir
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sfârșit întreaga scriere au dăunat întrucâtva structurii care se dovedește dezlânată și dezordonată; totodată, tocmai din cauza duratei prelungite de redactare, multe din doctrinele expuse aici sunt reluate și în alte opere din aceeași perioadă. Începutul e consacrat polemicii cu adepții arianismului care, deși fusese condamnat de conciliul de la Constantinopol și de cel din Aquilea din 381, era încă viu în Occident și chiar la Cartagina, așa cum vom vedea imediat. Primele patru cărți sunt consacrate așadar combaterii ereziilor și în special confutațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
conciliul de la Constantinopol și de cel din Aquilea din 381, era încă viu în Occident și chiar la Cartagina, așa cum vom vedea imediat. Primele patru cărți sunt consacrate așadar combaterii ereziilor și în special confutațiunii celei mai importante dintre ele, arianismul, în privința căruia Augustin reia multe din considerațiile avansate de teologia orientală, mai cu seamă de scriitorii din Capadocia, cunoscuți de el probabil doar în traducere latină. Fundamentală este apoi insistența asupra problemei relației dintre Persoanele divine: Dumnezeu este iubire și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în 418) o Predică a arienilor (Sermo Arrianorum), un text anonim care circula în Africa (cf. p. ???). Zece ani după aceea, a avut loc la Hippona o dispută publică între Augustin și episcopul arian Maximinus care venise în Africa după ce arianismul fusese condamnat la Aquilea; profitând de această ocazie, Augustin reia polemica împotriva arienilor și scrie o Confutațiune a „Predicii arienilor” (Contra Sermonem Arrianorum), o Dezbatere cu Maximinus, episcop al arienilor (Collatio cum Maximino Arrianorum episcopo), și o operă Împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
totodată, explicării simbolurilor credinței le sunt consacrate predica Împotriva iudeilor, a păgânilor și a arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul contra celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgânismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă nu uităm faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali care erau adepții lui Arie. Oricum
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ele. Interesul scriitorului se îndreaptă mai cu seamă spre evenimentele care au loc în patria sa, răvășită de invaziile barbarilor; e mai puțin preocupat de Galia și Africa. Evenimentele menționate de el sunt mai ales cele privind istoria Bisericii (ereziile: arianismul, priscilianismul și maniheismul) și apoi fenomenele naturale (cutremure, eclipse, comete etc.); oricum, opera lui este importantă pentru reconstrucția istoriei Spaniei din secolul al cincilea, iar prin varietatea întâmplărilor prezentate, fie ele și menționate în treacăt, scrierea prevestește punctele de interes
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de credință ariană. În consecință, viața culturală din Africa ortodoxă stăpânită de vandali a fost dezorganizată de persecuții până la începutul secolului al șaselea și a ajuns într-o stare de plâns; totodată, a apărut din nou necesitatea de a combate arianismul care părea să se fi stins încă de pe vremea lui Augustin. Africa s-a întors înapoi în timp. Scriitorii creștini din acea epocă vorbesc, într-adevăr, despre o adevărată campanie de persecuții pusă la cale de vandali. Bibliografie: P. Courcelle
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că monofizitismul, care triumfa în Orient, ar putea să amenințe și provincia sa; oricum ar fi, spune multe despre amploarea preocupărilor lui Vigiliu faptul că, în timp ce scriitorii africani dinaintea lui, cei despre care avem informații, se limitau să discute despre arianism cu vandalii, el s-a interesat și de chestiunile teologice dezbătute în Orient. Vigiliu dorește să se exprime simplu ca să fie înțeles de toată lumea; cu toate acestea, nu lipsește din opera lui o anumită coloratură retorică. În ultima carte din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
apoi și-ar fi publicat opera în Grecia în timp ce erau împărați Theodosius al II-lea, în Orient, și Valentinian al III-lea în Occident, adică între 425 și 450. Activitatea sa poetică pare însă anterioară anului 431 pentru că poetul condamnă arianismul și sabelianismul, însă nu-l cunoaște pe Nestorius. Opera cea mai cunoscută a lui Sedulius este Poemul Pascal (Carmen Paschale) care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. Într-adevăr, Paștele nu e doar solemnitatea festivă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
problema teologică a celor Trei Capitole n-a fost, cu siguranță, nerelevantă, însă ar fi fost greu de realizat dacă Africa ar fi fost încă sub stăpânirea vandalilor, situație care îi determinase pe intelectualii creștini de-acolo să reia combaterea arianismului, chestiune de-acum depășită. 1. Fulgențiu din Ruspe În cadrul creștinismului african dintre secolele al cincilea și al șaselea, Fulgențiu a fost poate personalitatea cea mai importantă și mai valoroasă; activitatea sa intelectuală a fost orientată în primul rând spre combaterea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
contra omiliei arianului Fastidiosus (Contra sermonem Fastidiosi Arriani ad Victorem liber unus) a fost scrisă de Fulgențiu după întoarcerea sa din exil, adică după 523, probabil la Ruspe. Acest Fastidiosus fusese înainte preot și călugăr catolic și apoi trecuse la arianism. O parte importantă a predicii lui Fastidiosus conținea argumente contra donatiștilor luate din scrierile lui Augustin. Există doar în treizeci și nouă de extrase opera, la origine în zece cărți, intitulată Contra lui Fabian (Contra Fabianum libri decem), scrisă tot
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adevăr, din Psalm rezultă cu claritate că persecuțiile ariene continuă și că nu există nici o speranță de reconciliere. Fulgențiu ia ca model Psalmul contra adepților lui Donatus scris de Augustin și vrea să explice oamenilor aspectele cele mai dezbătute ale arianismului și să le dea curaj ca să facă față persecuțiilor vandalilor. E vorba de o poezie de popularizare ce trebuia cântată așa cum o dovedesc structura ritmică (de-acum, nu mai e metrică) și caracteristicile lingvistice datorită cărora Psalmul trebuia să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Lui Monimus, în trei cărți (Ad Monimum libri tres) prin care scriitorul se adresează unui laic din Cartagina explicându-i misterul predestinării divine și al „chemării” lui Pavel; în schimb, a treia carte atacă încă o dată o problemă legată de arianism, adică adevărata interpretare a sentinței din Ioan 1, 1: „Și cuvântul era la Dumnezeu”; Despre adevărata doctrină a predestinării și a harului lui Dumnezeu, lui Ioan și Venerius, în trei cărți (De veritate praedestinationis et gratiae Dei ad Ioannem et
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]