288 matches
-
mistuit în fulgere și începe a se regăsi, a-și reveni în noi cu aceleași trupuri, gânduri, cuvinte. Asfințiturile bucureștene n-au nimic sfâșietor, trist în ele. Sunt doar ca liniștea dinaintea adormirii îndrăgostite, un lent dus între vise răsfățate. Asfințea atunci, când eu o așteptam pe Lia. La ferestrele C.C.-ului se aprindeau rând pe rând luminile. Mă uitam spre unele dintre acele înalte ferestre, întrebându-mă: „Care-o fi a lui Ceaușescu? Oare stă și el la fereastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ferestrele C.C.-ului se aprindeau rând pe rând luminile. Mă uitam spre unele dintre acele înalte ferestre, întrebându-mă: „Care-o fi a lui Ceaușescu? Oare stă și el la fereastră și privește cum dincolo de biserica Kretzulescu, dincolo de Cișmigiu, Soarele asfințește? Oare vede și el cerul ăsta cu atâta miere revărsată?“. Mă plimbam pe Boteanu, așteptând-o pe Lia. La un moment dat, chiar la picioarele mele, s-a aprins lumina la o ferestruică deschisă. Instinctiv m-am uitat într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu mers știut, cunoscut, de amurg pogorându-se nepăsător. 9tc "9" M-au atras (și încă mă mai atrag!) ferestrele. Chenarul lor magic, deschis spre dincolo. Am trăit magia ferestrei, pe la 12-13 ani, într-o seară de toamnă la R. Asfințise de mult. Luminile pâlpâiau în capătul străzii. Isprăvisem joaca, dar nu mă înduram să plec acasă. D., băiatul unor oameni necăjiți, cu mulți copii, înghesuiți într-o căsuță ca o jucărie, cu două odăi, sub streașina unui depozit de lemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la Gândirea de pe vremuri. Am făcut o notiță despre acea întâlnire și am dat-o la Viața studențească. A apărut și, nu știu din ce impuls (m-o fi sfătuit cineva?), m-am dus să-i arăt isprava mea maestrului. Asfințea. Nu mai țin minte ce și cum a fost. Revăd doar un salon cu câteva fotolii, cu tablouri, cu lumina difuză și Eftimiu tolănit pe un fel de sofa, cu o fetișcană tot roind în jurul lui. Mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care Medor le scrisese întru sărbătorirea căsătoriei sale cu frumoasa regină. Roland a încercat să se convingă că aceea căreea I se închinau aceste versuri era o altă Angelică, iar cât despre Medor, nu mai auzise nicicând asemenea nume. Soarele asfințea; Roland încălecă și și-a urmat drumul. El a văzut curând acoperișul unei căsuțe țărănești din hornul căreia se ridica o dâră de fum; auzi lătrat de câini și muget de vite; iar după puțin timp a ajuns înaintea unei
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
se va cutremura țara din pricina acestor mișelii, și nu se vor jeli toți locuitorii ei? Nu se va umfla toată țara ca rîul, ridicîndu-se și coborîndu-se iarăși ca rîul Egiptului? 9. În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfințească soarele la amiază, și voi întuneca pămîntul ziua în amiaza mare. 10. Vă voi preface sărbătorile în jale, și toate cîntările în bociri pentru morți, voi acoperi toate coapsele cu saci. Și voi face toate capetele pleșuve, voi arunca țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
colț de cer parcă pretinde Că liniștea învinge-ntreaga fire; Și ca oricând, amurgul mă cuprinde Mai trist c-o zi, mai greu c-o amintire... Cântec despre dragostea ei Când soarele răsare înspre seară Și-n suflet, tristă, mi-asfințește luna, în minte-mi vin ninsori de astă vară Când viscolea în inimă întruna. Și-mi amintesc de iarna nesfârșită Când calde ploi plângeau pe-obraz, tăcute, O clipă-n gând părea că-i infinită Și îmi mureau iluzii nenăscute
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
simt seva miruirii curgând peste candela ochilor mei niciodată aprinși. Am sfâșiat tablouri cu pasta încă umedă de teamă să nu fiu înghițit de putregaiul flăcării proiectat ca o rană în pântecul-dojană. Și-am rătăcit pe căi ascunse mimând renașteri asfințite din candelabre prăfuite. Și, la final, doar la final, ochilor mei li s-a permis să afle de ce nu și-au primit lumina de la nceput: ... mi-era păstrată pentru asfințit. NICOLAE STANCU Născut în Iași la 04 -12 -1948 Am
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
care, dacă au de mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfînt. 6. Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi fără nici o vedenie! Și întunericul fără nici o proorocie! Soarele va asfinți peste acești prooroci, și ziua se va întuneca peste ei. 7. Văzătorii vor fi dați de rușine, ghicitorii vor roși, toți își vor acoperi barba, căci Dumnezeu nu va răspunde. 8. Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85117_a_85904]
-
cine știe cine ce zic eu aicea, că nu am de gând să fac rău la nimeni, eu nu sunt polițai și nici judecător ca să spun dacă e cineva vinovat ori nu.” (Oamenii se traseră sub un dud, chiar dacă soarele aproape că asfințise și nu era În stare nicidecum să ardă.) „Eu de văzut nu am văzut nimic; numai am auzit câte ceva, iar restul pot să mi-l Închipui. Stam ieri, duminică după-amiază, la masa mea din fața Bufetului, sub umbreluță. Aveam o halbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dintr-o dată, de foame și de oboseală, pentru a ieși la luptă. De peste o jumătate de lună, însă, trupele atacatoare nu se mai apropiaseră de castel, iar această nepăsare era mai apară pentru trupele defensive decât orice moarte disperată. Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda într-o beznă atât de adâncă, încât părea să fi căzut în fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre vrăbiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auzi o bătaie de tobă mare, iar chemarea cornului pluti pe poarta castelului, proclamând mobilizarea. Florile de prun erau aproape albe, în acea pașnică înserare de primăvară dintr-o provincie montană. Armata porni înainte de sfârșitul zilei. Grăbiți de soarele care asfințea, cinci mii de oameni porniră pe Drumul Fukushima și, până la căderea nopții, din Nirasaki plecaseră aproape zece mii de ostași. — Cu atât mai bine! Ne-a făcut să înțelegem cât se poate de limpede că ne-a trădat. Dacă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-mă. Cred că v-am cam stricat cheful. Mâncați și beți cu toții după pofta inimii. Și, cu aceste cuvinte, ieși grăbit și se închise în apartamentele lui private. * * * Sub streșinile adunăturii de magazii ciripea un stol de rândunici. Deși soarele asfințea, adulții continuau să le aducă de mâncare puilor din cuiburi. Ar putea fi subiectul unui tablou, nu credeți? În camera unei clădiri aflate la o oarecare distanță de marea grădină, Saito Toshimitsu, un vasal superior al clanului Akechi, se întreținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi fost pus sub comanda lui Hideyoshi. Lipsa de respect față de rangul cuiva era cea mai mare insultă pentru un samurai. Rușinea incidentului de la banchet fusese accentuată printr-un ordin militar. Din nou oamenii erau scandalizați. Între timp, începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui în amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci, pe culoar se auziră pașii câtorva samurai. Presupunând că stăpânul lor se întorcea, toți săriră în picioare să-l primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armată primi ordin să înainteze neîntârziat spre miazănoapte. În timp ce oamenii se apropiau de trecătoarea Tochinoki, văzură la apus Marea Tsuruga, în timp ce munții din Echizen se deschideau la miazănoapte, părând să se afle drept sub copitele cailor. Soarele începea deja să asfințească, iar cerul și pământul ardeau într-o văpaie a amurgului care avea culorile curcubeului. Chipul lui Hideyoshi era intens înroșit. Totuși, nu arăta ca un om nedormit de mai multe zile. Uitase că oamenii aveau nevoie de somn. Înaintând permanent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
E o pasăre pe care n-o vom prinde nici cu lațul, nici cu plasa. Dar fiți voi atenți, că-l voi face pe Ieyasu să se poarte puțin mai cuviincios, după câțiva ani, și să se plece în fața mea. Asfințea deja și se știa că un atac de noapte asupra castelului trebuia evitat. Mai mult, armata venise din Gakuden fără să se odihnească, așa că, orice alte acțiuni pentru noaptea aceea fură, temporar, amânate. Ordinele se schimbară. Oamenii urmau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
n-or să vie iară, Căci nu mă-ncîntă azi cum ma mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-nțelese, pline de-nțelesuri Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, O, ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, că din nou să tremuri Cu mîna mea în van pe lira lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gură dulce-a altor vremuri
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
zâmbește și îi spune că e acolo ca să-i transmită un mesaj din partea surorii lui. Yu Shan și Domnul Zhao ne-au invitat la cină. Vrei să vii, te rog? Începem să ne întâlnim. Facem lungi plimbări prin campus, când asfințește soarele. Inițial, campusul a fost o bază militară germană. Biblioteca a fost construită la mijlocul unui deal care dă spre mare. Are acoperișul din plăci de sticlă roșie, iar ferestrele au cercevele delicate din lemn. De pe deal, priveliștea îți taie răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în locuințele oamenilor, chiar dacă, în blocurile noastre, începe cu timpul să ți se pară că te afli la un fel de bâlci, unde fiecare se holbează la celălalt. Se apropia seara, soțul meu încă nu venise de la facultate, soarele tocmai asfințea și blocul de peste drum s-a colorat în roșu. Nu pot să vă spun cât era de frumos. Iar când l-am zărit pe el, asta s-a potrivit de minune cu tot restul. Era acolo vizavi, la etajul trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am întors din călătorie, ca nu cumva să cred că se întorsese în brațele mele, dar eu nu dau importanță nuanței, în urechile mele răsună profeția aceea pe care o repetasem lângă patul lui Noga, soarele tău nu va mai asfinți și luna ta nu se va mai retrage; căci Domnul va fi lumina ta pe vecie și zilele suferinței tale se vor sfârși, dar acum sunt golită precum piscina aceea veche, o să-și frângă gâtul dacă va încerca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Serii, Vânt, Virago, Cupă a Faraonului, Urină de Copil, Vultur, Placentă, Menstră, Sclav fugar, Mână stângă, Spermă a Metalelor, Spirit, Staniu, Suc, Sulf unsuros... În bezna acum cenușie se desena treptat un orizont de stânci și arbori uscați, dincolo de care asfințea un soare negru. Apoi s-a făcut o lumină aproape orbitoare și au apărut imagini scânteietoare care se reflectau pretutindeni, creînd un efect de caleidoscop. Efluviile erau acum liturgice, bisericești, am Început să simt dureri de cap, o senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a fi deajuns. Să ne vedem fiecare de ale noastre și mâine, la același ceas, o să ne continuăm cisla. Poftă bună și somn ușor. ― Sărut dreapta, părinte, și noapte bună - am răspuns înainte de a ieși pe poarta chiliei bătrânului. Soarele asfințise deja, dar m-a întâmpinat o boare de aer cald, îndemnându-mă să alerg la izvor... M-am bălăcit o vreme, pentru a-mi reveni din iureșul dialogului cu bătrânul. Am pornit spre chilie, cu pas domol. De obicei, la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ajungem în noaptea aceea în gară. În plus, nimerisem acum într-o zonă unde pământul era și mai plin de omizi și alunecam la fiecare pas pe mâzga lor lipicioasă. Cu greu am ajuns la albia din fundul văii. Soarele asfințise, noaptea era grăbită și, acum, nu se mai distingea aproape nimic. Ne-am continuat drumul, mergând oarecum la întîmplare, până ce tufele de mărăcini au început să se îndesească. Atunci ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ce le luau? Caii. Deci tot bieții căruțași-cărăuși erau cu paguba, că vinul rămânea pe loc, caii ioc iar negustorii urcau în tren spre case. După o pauză la Tudor Vladimirescu, i-am dat bătăi, fiindcă soarele fugea repede spre asfințit iar noi eram tot mai obosiți. Am făcut și ultima parte de drum. Se întunecase tare. Nu știu de ce dar eu aveam mare nădejde în Iancu. Eram sigur că el, diplomat în ale problemelor de strategii, că avea și pușcă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
o Închirieze pentru un colegiu, una din ultimele construite după cele mai moderne concepții arhitectonice, chiar pe faleză, parcă agățată deasupra mării, Își sorbeau ceaiul parcă se jucau de-a ceaiul la ora cinci după-amiază, contemplînd soarele care avea să asfințească În curînd. Și apoi Își făcea apariția Juan Lucas și devenea regele acestui minunat joc de șah, Închipuirea sau simulacrul unei bătălii pe care ei o purtau În joacă Împotriva scurgerii timpului, Împotriva tuturor lucrurilor care nu erau la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]