306 matches
-
că îi este teamă: „Bătrîne, cred că te-a ras din funcție!” (vorbă profetică - nota 2012). Pe mine, ingerințele de acest gen mă ofensează. Le primesc cu o iritare fățișă. *„Sînt trei dimensiuni componente ale conștiinței umane. Ne naștem și asfințim odată cu ele, nu numai bătrînii se gîndesc la trecut, nu numai tinerii la viitor și nimeni nu poate trăi ca un cal jugănit numai în prezent, viața noastră ar fi ca și a lui, mîncare, ham, apă, somn, apoi iar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
trăit 70. „Aș mai avea 13”, a socotit. Am surîs vag, dîndu-mi seama că nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-l încuraja atît cît simțeam că are nevoie. În fața noastră, căzut pe jumătate dincolo de deal, soarele roșu sta gata să asfințească. Tot ieri a fost pe la noi și mătușa Saveta, sora lui Camilar. „Ca să nu vie cu mîna goală”, mi-a adus niște ouă și niște nuci. Ascultînd-o, am înțeles că e, pur și simplu, obsedată de faptul că sora cealaltă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, și e obositor pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri." (Antoine de Saint-Exupéry) (2) Educarea comunicării... ,,Aș vrea să văd un asfințit de soare... Fă-mi această plăcere... Poruncește soarelui să asfințească... Dacă eu i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare, asemeni unui fluture, ori să scrie o tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre de mare, și dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
ce le luau? Caii. Deci tot bieții căruțași-cărăuși erau cu paguba, că vinul rămânea pe loc, caii ioc iar negustorii urcau în tren spre case. După o pauză la Tudor Vladimirescu, i-am dat bătăi, fiindcă soarele fugea repede spre asfințit iar noi eram tot mai obosiți. Am făcut și ultima parte de drum. Se întunecase tare. Nu știu de ce dar eu aveam mare nădejde în Iancu. Eram sigur că el, diplomat în ale problemelor de strategii, că avea și pușcă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
cu cască Lohengrin, husari din Grodno îmbrăcați în verde și carmin, grenadieri, Preobrajenski 25, aduceau o notă de veselie în acea manifestație de forță abia temperată de norii de praf ce se ridicau în gloria sîngeroasă a soarelui de asfințit... ... Asfințit de soare: expresie nu tocmai exactă, căci în anotimpul cînd am fost la St. Petersburg era vremea nopților albe26. Astrul zilei cobora la orizont ca mai apoi să se ridice iar spre zenit: spectacol zilnic pe care mergeam să-l
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
ansamblu amenințător, datorat neînțelegerii și nebuniei, ce ne obliga să luăm de acum înainte măsuri adecvate unei situații periculoase. Impresia că șederea mea la Sofia se apropia de sfîrșit se întărea dintr-o clipă în alta. Plimbîndu-mă într-un senin asfințit de soare cu ministrul Germaniei pe șoseaua celui de-al patrulea kilometru, după cum era denumită, întrucît după grădina publică, plină de trandafiri, drumul dădea în cîmpie, la o bornă și un cabaret, conversația noastră era punctuată, la intervale regulate, de
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
-i pusă” (Petreni - Hunedoara). Eroul trebuie să încheie un ciclu solar pentru a fi consacrat, slăbirea forțelor leului la apus conotând încărcătura solară a bestiei. „Soarele călătorește pe un leu până la amiază”, dar aici fiara reprezintă o ipostază a soarelui asfințind, „animal devorator al soarelui”. Gilbert Durand apropie această prezență animalieră de o divinitate foarte familiară în spațiul mediteranean și nu numai: „acest soare devorator și tenebros ni se pare a fi rudă apropiată cu zeul Cronos al grecilor, simbol al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
munții Alpi, ajunge mulțumit la rădăcina Columnei lui Traian, pe care o admiră în toată măreția sa. În fața acestui simbol al virtuților latine, Badea Cârțan se închină creștinește, așa cum o făcea în fața icoanelor din biserica satului său Oprea Cârțișoara. Soarele asfințise de mult, stelele se arătaseră și licăreau pe cerul Italiei, iar ciobanul nostru, nu din obișnuința de a se culca acolo unde-l apuca noaptea, ci din dragostea descoperită față de acest simbol al originii sale, își întinde sarica, pune capul
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Theodor Burada și Grigore Buiucliu. Halal! zău de sfintele tinerețe!... Nimene dintre noi n-avea fruntea încrețită de necazuri, nimene nu ducea pe vremea aceea sacul cu grijile în spinare. Toți trăiau într-o lume trandafirie în care soarele nu asfințea. Alecu Șendre, amfitrionul, care ședea în capul mesei, ne stimula cheful, închina la sănătăți, istorisea anecdote cu haz, priveghea ca nimene să nu rămâie în urmă cu paharul, într-un cuvânt da mereu cep entuziasmului și butoaielor cu vin. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
le privește de veacuri stăpânind șesul și munții din înălțimea nourilor, fără a-și spune cuvântul. Maiestatea acestui străvechi cuib de viteji, tăcerea misterioasă ce îl învăluia, legendele care parcă dădeau viață zidurilor ne țineau pironiți în loc și, deși soarele asfințise și umbrele nopței începeau a se rădica de la poalele munților spre vârfuri, totuși stăteam nemișcați acolo, duși pe gânduri, cu inima strânsă și cu ochii închipuirei ațintiți asupra trecutului. Nu se mai vedea acum decât o dungă subțire roșietică la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
împrăștiere de știri false. Vă mai amintiți de sceneta aceea hazlie, cu care poetul care vrea cu orice preț să-și lanseze pastelul? „Versurile” sunt prea valoroase ca să nu le fi ținut minte din prima audiție: „Danga-langa! Danga-langa!” Sună-n asfințit talanga Și de la pășune, iaca, Tacticoasă vine vaca. Nu mai vrea să umble creanga, Vinea-acasă, Danga-lanaga!” „Versurile” cu pricina erau băgate insistent pe gâtul criticii, permanent, obraznic, nerușinat și agresiv, erau repetate dimineața, la prânz și seara, erau cu o
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
prin alte părți, apa și pământul se înlănțuiau și se despărțeau încet, ca în vis. Anticul Pont Euxin, care, potrivit anumitor ipoteze, ar fi provocat, înălțându-și străfundurile, potopul biblic și înnoirea omenirii, dormea cu obrazul împurpurat de soarele care asfințea. Își scoase pantofii și traversă plaja, răscolind cu plăcere nisipul călduț. Pe malul apei, un câine mare, negru, culcat pe labe, pe care de departe îl luase drept o epavă eșuată pe plajă, își înălță capul și lătră de două
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ca pe o adevărată povară; rămânând pururi tânăr 116, el persistă în imaginea posterității, tinzându-și dreapta în deșert 117... Crepusculul, evanescența premerg celor descrise mai sus, așa cum se aleargă în tradiția populară soarele cu luna: O, ceas al tainei, asfințit de sară118 este timpul concret al copilului, când ar fi trebuit să se întoarcă acasă, însă nu poate pentru că vrea să-l trăiască până la capăt. Este, de altfel, ora când Iisus își ia rămas-bun de la ucenicii săi, când ziua părăsește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în tăcerea sărei 25. Se aud pregnant talangele turmelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, câinii încep a lătra; pe deasupra, învăluind aerul dens al serii, s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace26. Moment al tainei, asfințit de seară 27 cum va spune poetul într-o variantă la Trecut-au anii... Nimic nu-i mai frumos ca acasă, în satul natal, raiul copilăriei și al aducerii-aminte: Ajunse-o vale mândră și frumoasă/ Părea că-i chiar grădina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o bătălie, oastea comandată de el a fost înfrântă de inamic, iar prințesa a murit. Chun Yufen a fost trimis acasă și tocmai atunci visul s-a sfârșit. Trezindu-se, el văzu că ai săi curățau curtea, soarele încă nu asfințise și un ulcior se afla la picioarele sale... Între vis și realitate, Chun observă că la rădăcina salcâmului era o adâncitură plină cu furnici, care în închipuirea lui fusese de fapt chiar țara salcâmilor. O creangă ce se întindea spre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
pe buzele celeilalte se stingea și el? murinda, ce se ridicase pe cotul mînei drepte, recădea, încet, încet, cu capul în perini, cântecul se stinse, buzele amuțiră și deveniră vinete, ochii se turburară și apoi se închiseră pentru totdeuna. Lumina asfinți! - Sofia! strigă Ioan, căzând pe spate de la fereastră în zăpadă. Sării jos. Îl învălii în mantă și, cum era înțepenit de leșin și ger, îl luai de-a umere. Era ușor ca o fată. Sării cu el gardul și traversai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
După câte mi-aduc aminte, acestea au fost cele din urmă cuvinte, căci Gundo deja sforăia. La ceasul stabilit al întâlnirii eram pe poziții, osteniți de povara celor două burdufuri de vin pe care le duceam în spinare. Pe când soarele asfințea cu repeziciune, s-a ivit un bărbat din pădurea din spatele nostru fără ca noi să fi auzit nici măcar un foșnet. Era îmbrăcat ca un fierar, și chiar asta trebuia să fie, fiind el bine croit în umeri și având mâini mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unde ne întâlniserăm și am luat-o pe o străduță îngustă. Pășea încet, greoi, iar eu mă nelinișteam văzând cum cerul se întuneca. El a simțit nevoia să mă asigure: - Nu-ți face griji că se înnoptează, Stiliano. Soarele nu asfințește niciodată pe strada Mesè. Dar să nu te abați de la ea, căci haite de păcătoși abia așteaptă să te prindă-n gheare. Am crezut că mă ironiza. La mănăstirea în care trăia am fost primit cu prietenie. Am putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Aida în halatul ei de mătase cu ape, îmi pune mâna pe umăr, Și-mi vine atunci să plâng dar, Cine-i puștiul?! vocea de dincolo ironică a bărbatului învăluit în fumul de țigară și deasupra lui pe fereastră soarele asfințind, Aida mă trage după ea în bucătărie, mi-a mângâiat părul ca unui copil îmbufnat ce și-a surprins mama cu un bărbat străin, Fii acum cuminte și du-te acasă! Nu te gândi la nimic, ascultă-mă! Voiam numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pruni, de la un prun la altul, Așternuturi în soare, soarele nu-i, darul lui Theo de a face prezente lucruri care sunt absente din tablou, pe fereastra ce dă spre grădină, văd de aici, din pat, cum coboară înfocat spre asfințit soarele, în încăpere umbrele se schimbă, Te las să te odihnești, Bine, părinte! Mulțumesc! Dacă ai nevoie de ceva suntem dincolo, nu închid ușa, Bine! Iese părintele, lăsându-mă singur în fosta cameră cu treisprezece palmieri, tot la Așternuturi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pământ sau cu un șanț cu apă, Întărit cu două-trei rânduri de fortificații. La căderea nopții, orășenii și sătenii deveneau neliniștiți. Așa stăteau lucrurile de pe vremea războaielor civile din secolul trecut și nimănui nu i se mai părea anormal. De cum asfințea soarele, oamenii se culcau. Când se vârau În paturi, lucrătorii, a căror singură plăcere era somnul, adormeau ca vitele. Acoperit cu o rogojină subțire de paie, Hiyoshi stătea Întins Într-un colț al camerei servitorilor, cu capul pe un suport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
au calmat repede. În acest moment, se pregătesc să se retragă spre Mikawa la căderea nopții și nu par dornici să lupte. Nobunaga ascultă rapoartele și, În felul său propriu, anunță Întoarcerea triumfală: — Bine, atunci, haideți acasă. Soarele Încă nu asfințise, iar curcubeul, care Începuse să se șteargă, se limpezi din nou. Un singur cap fu legat de șaua lui Nobunaga, ca amintire. Era, desigur, capul marelui Imagawa Yoshimoto. Când ajunseră la poarta Altarului Atsuta, Nobunaga sări de pe cal și intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
același lucru și plecară fără nici o vorbă de protest. Mesagerii de la comandament porniră În galop spre unitățile Înconjurătoare, ducând ordinele pentru trupele din linia Întâi, la baza muntelui. Dincolo de Shimeigadake norii de seară erau Încrestați cu culori vii, În timp ce soarele asfințea. Raze late de lumină roșie se Întindeau peste lac ca niște curcubee, pe când la suprafața apei se formau valuri. — Priviți! le strigă Nobunaga celor din jurul lui, privind de pe culmea colinei norii ce Înconjurau Muntele Hiei. Cerul e de partea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lui Ieyasu. — Nu putem rămâne aici. Trebuie să ne Întoarcem la Hamamatsu, insistă Tadahiro. Cu cât vă retrageți mai repede, cu atât mai bine. Ieyasu nu răspunse nimic. — Stăpâne! Stăpâne! Îl rugă Tadahiro. Seniorul nu-i privea fața. În timp ce soarele asfințea, Întunericul și ceața albicioasă a serii se separau tot mai clar, la marginea câmpiei Mikatagahara. Alergând În vântul iernii, drapelele mesagerilor aduceau necontenit veștile proaste. — Sakuma Nobumori din clanul Oda a fost strivit. Takigawa Kazumasu s-a retras În dezordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dintr-o dată, de foame și de oboseală, pentru a ieși la luptă. De peste o jumătate de lună, Însă, trupele atacatoare nu se mai apropiaseră de castel, iar această nepăsare era mai apară pentru trupele defensive decât orice moarte disperată. Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda Într-o beznă atât de adâncă, Încât părea să fi căzut În fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre vrăbiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]