197 matches
-
rural. Țăranii să nu mai părăsească satele pentru munci care să le îngăduie o viață mai omenească. Puii de țărani să nu mai năzuiască spre lumina mare, cu superba năvală către școlile înalte. Ci să se înghesuie și să se asfixieze toți, acolo în bordeiele și dughenile cătunelor din vârsta pietrei. Orice acces către ideal, către o viață superioară - interzise cui nu se naște în burg. Adevăratului neam românesc i se aplică formula: înapoi la sate, unde e ținut ca într-
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
rostită, nu pot să spun mai mult de „bună ziua” sau „ce bine îmi pare că ne-am întîlnit” sau „ce mai face colegul nostru X ?”... toate aceste fraze scurte îmi cer un efort imens și după ele simt că mă asfixiez, glasul îmi dispare ca un ecou. nu am de ales deci și încerc să-mi scot pe furiș bucățelele de carne sedimentate în gură, bătucite prin diversele alveole ale gurii mele. mă aplec discret, îmi introduc două degete în gură
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
o Întocmesc după La soirée avec M. Teste. Dar era cu neputință de lucrat. În odaia de alături tăifăsuiau Montenegro și Miss Bilham. N-am Închis ușa, de teamă să nu o jignesc pe Miss Bilham și să nu mă asfixiez. Cealaltă ușă a odăii mele dă, după cum știți, În vaporosul patio vecin cu bucătăria. Am auzit un strigăt, dar nu din odaia ocupată de Miss Bilham; mi s-a părut că recunosc vocea nepereche a doamnei Mariana. Străbătând coridoarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cîteștrei știri politice și de pe front. Da, nu era bine. Nemții înaintau adânc în inima Rusiei, mai ales spre sud spre Donbass și Volga. Era clară intenția lor, vroiau să taie Volga și sursele de petrol ale Rusiei, s-o asfixieze și să învăluie Moscova dinspre Stalingrad. Era adevărat, câteva lucruri importante se petrecuseră, nemții fuseseră respinși în decembrie din fața Moscovei, războiul fulger eșuase, nici o revoltă nu se petrecuse în spatele frontului rusesc, cum sperase Hitler, Statele Unite intraseră în război atacate de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pe lume Lottie și a dat din degețel, a devenit sclavul ei pe viață. La fel o să se întâmple și cu Laurence, așteaptă și-ai să vezi. Privește lucrurile și așa, Fran. Henrietta se apropie și o cuprinse cu brațul, asfixiind-o cu mirosul de Opium. — O să ai un copil. E ceea ce ți-ai dorit. Nu poți să te bucuri pur și simplu de asta? Mâna lui Fran alunecă peste pântecele încă plat. Într-un fel, Henrietta avea dreptate. Obținuse ceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să-l aștept și, zîmbindu-mi, dispăru pe ușă lăsîndu-mă iarăși singur în încăpere. Spre deosebire de coridoarele întunecoase, camera în care mă aflam era inundată de soare. O lumină gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
realizat abia când m-a lovit nenorocitul ăla de cancer, e bine ca la ananghie să ai puterea să te conectezi la timpul creație, e ca și cum te-ai conecta la un tub de oxigen în momentul când simți că te asfixiezi. Al doilea aspect, nu prea are importanță când iei startul, important e să nu ratezi cursa, cel mai bine e să nu gâfâi niciodată în spatele vreunui confrate, îți prăfuiește scrierile, îți întunecă sufletul, te termină, este extrem de bine ca drumul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
netipărită la timp rătăcește apoi multă vreme până își găsește locul potrivit în conștiința publicului și a istoriei unei culturi. Din păcate pentru dorința de atemporal a multor începători de azi, romanul e legat de istorie și fără ea se asfixiază. Trebuia să tipăresc ceea ce scrisesem atunci și nu mai târziu, cu toate că romanul acesta despre țărănimea antebelică era neterminat: nu mă interesa dacă țărănimea română continua să se ruineze în capitalism, așa cum spunea o frază la sfârșitul volumului, pe care ulterior
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
țitiea o casetă din trusoul ei de fată, încuiată și interzisă ca și camera nevestelor din Barbe-Bleue. Intr-o zi, Lina, întoarsă din oraș pe neașteptate, găsise pe Sia la șifonier cu caseta în mâini, neviolată încă. Lina nu se asfixiase complet, dar trebuise ca însuși doctorul Rim, cuprins de panica unei văduvii neașteptate, să ajute babei s-o aducă în fire. Sia dispăruse și se întorsese abia seara, târziu, pe furiș iar. Când a doua zi Lina cercase să zbiere
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
descurajare a cititorului. Construiește fraze lungi, de câte 3-4 pagini fiecare, care, dacă ar fi recitate pe o scenă, ar duce în mod sigur la asfixierea actorului și la prăbușirea lui, în fața asistenței. (Nu citez asemenea fraze, ca să nu se asfixieze grafic propriul meu comentariu.) Cui folosește această carte, despre care autorul afirmă că reprezintă a VI-a parte din „Apokalipsa indiană“? Nimănui, nici lui George Anca însuși. El crede probabil că, rămânând neînțeles, se va bucura de mai mult respect
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
dar ardoarea retorică a comentariului rămâne mereu aceeași, uniformizându-i. Unele fraze sunt atât de lungi, încât ar merita consemnate în Guiness Book. Dacă cineva ar vrea să citească o asemenea frază cu glas tare, dintr-o răsuflare, s-ar asfixia pe la mijlocul ei: „Înregistrând, din perspective preponderent senzuale, polietajarea intrași extratextuală a lumii, nerepudiind utopia mitică salvgardantă a genezei scripturale a macroexistării și a destinului orfic al autorului care se obstinează neîncetat să-și ‹ decanteze jaloanele individualității din substanța fluidă, anamorfică
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în clădire. Într-un loc în care doar domnul Whittier ar căuta-o. Și totuși, chiar dacă-l omoară, Miss America procedează corect. Dacă dă foc clădirii și speră ca pompierii să vadă fumul și s-o salveze înainte să ne asfixiem cu toții - procedează, din nou, corect. Dacă înfige vârful cuțitului în ochiul lui împânzit de cataracta lăptoasă, și i-l scoate să se joace cu el pisica pe covor - tot corect procedează. — Ținând cont de acestea, spune domnul Whittier în timp ce pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
E flămândă după trupul lui. Rareori, când se întâlnesc, aproape că nu îl vede. Deocamdată iubirea ei pentru Alex nu i-a adus decât suferință. O suferință cumplită, cum nu crezuse că i se poate întâmpla unei ființe umane. Se asfixia, nu mai avea răbdare la nimic, nu mai era bună de nimic. Se concentra cu mare greutate pentru a face măcar lucrurile curente, pentru a nu se da de gol, era totuși o femeie căsătorită, avea o profesie, luptase din
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
capătul ăla, da, cu căpățâna de conserve, e o sculă bună, la mașinile care erau atunci. De proastă ce-i Dacia, și dacă apeși mai tare în butuc se deschide. Sunt cele mai proaste mașini ca încuietori. Era să mor asfixiat într-o mașină, am vrut s-o pornesc, am legat firele pe direct, n-am legat bine, a făcut scânteie, s-a topit plasticul, și mult fum... am ieșit pe geam. Odată era să mă prindă proprietarul în mașină, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
lumea asta, să nu o mai vedem nici pe fereastră din crîșmele de la suprafață, sub pămînt, tot mai adînc sub beton și asfalt, aveam și noi nevoie de liniște, cei de la suprafață nu pricepeau nimic, spuneau că o se ne asfixiem În abatajele noastre de atîta fum, o să și surzim din pricina boxelor date tare pînă la refuz, de rock-ul ce zguduia, din adînc, dormitoarele lor În care făceau copii legali, că o să murim În vizuinile subpămîntene inundați de alcool, pentru că
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
așa se străduia să pară; se Închina des, spunea rugăciuni Înainte de masă, la culcare, poate și Înainte de a face sex ori după. O vrăjitoare. Ingrid, prefăcuto, lasă vorba și treci În pat, nu o să Înghiți nici un copil azi, Îi voi asfixia Într-un prezervativ. Criminali amîndoi. Thomas nu se mai Îngrijora prea tare de povestea cu donările. Clinicii nu-i făcea bine un proces, ar fi aflat toată lumea că nu exista nici o siguranță a datelor; identitatea clientelor putea fi aflată de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
final. Nu voi servi șerbet. Nathaniel tocmai a ridicat una dintre tigăile mele cu ceapă arsă. Se face că ia o lingură și o înghite. Delicios, spune din buze. Abia îmi mai pot stăpâni lacrimile de râs. Simt că mă asfixiez din cauza efortului de a nu scoate un sunet. — Bine atunci ! Ne vedem mai târziu ! Trish se îndepărtează țaca-țaca și mă prăbușesc efectiv de râs. În viața mea n-am râs atât de tare. Mă dor coastele ; tușesc ; mai am un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
realitate, culoarea de gheață murdară care acoperă solul, interminabila mare de plastic unde serele, croite după aceeași măsură, seamănă cu iceberguri împietrite, cu gigantice pietre de domino fără puncte. Înăuntrul lor nu e frig, dimpotrivă, oamenii care lucrează acolo se asfixiază de căldură, fierb în propria lor sudoare, leșină, sunt ca niște cârpe muiate și stoarse de mâini violente. Dacă nu sunt toate cuvintele la fel, pătimirea e aceeași. Azi furgoneta e goală, Cipriano Algor nu mai aparține clubului de vânzători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nostru neatinse Încă de remușcarea paradisului pierdut. Ar trebui să vorbesc acum despre munți, să Închid ochii În fața mării. Aș putea evoca aici o grădină sălbăticită de țipetele cocoșilor În amiază și de merii care au crescut Între timp torențial asfixiind iarba caldă și plină de soare... o curte unde un măr bătrîn cu fructe sticloase și acrișoare a rămas martor fidel al timpului cînd am făcut și eu parte dintre zeii ce se jucau În țărînă fără să se Întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nemuritoare copiilor, dar ei spun că nu este adevărată, că le spun o poveste ireală, precum sunt cele cu fețifrumoși, Ilene-cosânzene, zmei și harapi-albi. Mă Întristez și mi-e teamă că majoritatea copiilor de astăzi,/ Într-o zi, vor muri asfixiați de realitatea crudă În care se scaldă, și mă Întreb: cine este oare de vină?” Poate de aceea am rămas ancorată cu sufletul În tinerețe- chiar dacă m-am Înțelepțit la umbra anilor- acest lucru m-a făcut să mă simt
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
debitează toată ziua cuvinte neînțelese, explicând, în răstimpuri, că sunt contraversuri. Poezii de-a-ndoaselea. Ifose de bard dezabuzat. Am notat mii de expresii, nimic inteligibil. De-a lungul, de-a latul, de la coadă, oricum ai citi. Normal: numai consoane. Te poți asfixia. Ca să pară și mai interesant, ține un jurnal secret. Stă cu cheile la brâu. Și Mijlociul ține unul. Un sistem sigur pentru a-i teroriza pe cei din preajmă. Nimeni nu știe cum va fi încondeiat acolo. La rândul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nici un grunz de mălai,în plus, față de cât am slobozit, eu, de-acolo, pentru o mămăliguță, cât ne este nouă, amândorura, necesar! A încarcerat o muscă,în spațiul de detenție repartizat ei, i-a asigurat ventilația necesară, ca să nu se asfixieze, și, ordinul a devenit, uzura zilnică, ani și ani. El se păzea tare de ea. Și o controla, la sânge,în fiecare zi, de trei ori. Mai cu seamă, după ce-și făcea somnul programat, la care nu renunța pentru
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
aștept și, zâmbindu-mi, dispăru pe ușă lăsându-mă iarăși singur în încăpere. Spre deosebire de coridoarele întunecoase, camera în care mă aflam era inundată de soare. O lumină gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
traversează râul noroios Dâmbovița și să te arunci în cap de-acolo era ca și cum ai fi încercat să-ți iei viața, folosindu-te de o pereche de șosete. Șosetele puteau să nu fie îndeajuns de murdare, nu te-ar fi asfixiat, iar dacă totuși dânsele și noroiul dâmbovițean și-ar fi dat, o clipă, mâna pentru a-ți rezolva dezagrementul, era lesne de știut că o asemenea moarte era plictisitoare, era cîh, nu era șic. Te-ai fi dus și tu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sânul guvernului britanic, o mare efervescență, în legătură cu momentul apariției dumitale." Pinky își putu imagina efervescența care domnea, de exemplu, în Camera Comunelor, ca pe o alergare în grup, de la un telefon public la altul, a unor domni foarte în vârstă, asfixiați de propria lor morgă, pentru a lua la cunoștință în comun, dacă miercurea lui Pinky îi ajungeau măcar banii de țigări ori dacă, în general, pe Andra o scârbeau lonjeroanele. 253 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Abandonă, nervos, tot
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]