177 matches
-
nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, într-un anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci trăiește etern cel care trăiește în pre zent“ (§ 6.4311). Într-o astfel de experiență nu poate fi vorba de un sfârșit, cel puțin nu în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Ce aș dori acum să spun în marginea acestor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceea ce orice ființă umană, animal sau insectă poate percepe cu ajutorul sistemului de percepție al fiecăruia. Dar super-creierul Gosseyn pare să funcționeze la "nivelul" inexistenței fundamentale. Pentru super-creier, care operează prin simliarizare dodecimală, nu există timp, nici spațiu, nici univers... În atemporalitatea în care se manifestă. S-a căzut de acord (spuse Gosseyn) că universul nu este posibil să existe. Nu există explicație pentru el. Pur și simplu nu poate exista. Și totuși - el este aici, în jurul nostru, printre noi, întinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
pe icoanele numite prăznicare: nașterea, botezul, întâmpinarea la templu, schimbarea la față, învierea lui Lazăr, intrarea în Ierusalim, răstignirea, învierea, încredințarea lui Toma, înălțarea, pogorârea Duhului Sfânt. În cele mai multe icoane îl vedem pe Iisus săvârșind multe minuni. Fondul auriu înseamnă atemporalitatea (de exemplu: nașterea, schimbarea la față). Când veșmintele acoperă tot trupul (excepție făcând icoana botezului și răstignirea), înseamnă că icoana sugerează desprinderea de trupesc, de pământesc. Când membrele trupului sunt modificate sfântul exprimă mai mult starea interioară, iar greutatea redusă
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
sfșiată” poeți merituoși, din țară și din diaspora română, membrii ai LSR ori USR, cu volume mai multe ori mai puține, publicate la diferite edituri din țară și din străinătate, care au scris despre orice mișcă-n univers, pornind din atemporalitate, de dincolo de Zidul lui Planck, dincolo de Big Bang, din haos, din absolut, o poezie antropologică, a existențialității din micro și macrocosmos, În altă ecuație, ontologică. Nu voi numi nici pe poet, nu voi menționa nici poezie, aș face, cred, o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
trăsăturile acestei lumi tăcute: arhitectura albă menită să aducă uitarea; odihna forțată care fosiliza sistemul nervos; aspectul aproape africanizat - dar În maniera unei Africi de Nord inventate de cineva care nu vizitase niciodată Magrebul; aparenta absență a oricărei structuri sociale; atemporalitatea unei lumi aflate dincolo de granița plictiselii, fără trecut, fără viitor și cu un prezent care se tot Împuțina. Oare așa ar arăta un viitor axat pe odihnă? Nimic nu s-ar putea Întîmpla vreodată pe acest tărîm lipsit de afecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pentru a putea distinge și cea mai vagă licărire personală În Întunecimea impersonală dintre extremele vieții mele. Faptul că această Întunecime este produsă doar de zidurile timpului ce mă despart pe mine și pumnii mei zdreliți de lumea liberă a atemporalității este o convingere pe care o Împart bucuros cu sălbaticul pictat În cele mai țipătoare culori. Am călătorit Înapoi În gând - și gândul se Îngusta tot mai mult, fără speranță, pe măsură ce Înaintam - Înspre regiuni Îndepărtate unde am bâjbâit În căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nu cred În timp. Îmi place să-mi strâng covorul fermecat după folosință, În așa fel Încât să suprapun o parte a modelului peste alta. Vizitatorii n-au decât să se Împiedice. Și bucuria cea mai mare a senzației de atemporalitate - Într-un peisaj ales la Întâmplare - o am atunci când mă aflu printre fluturi rari și uzinele lor de hrană. Pentru mine este un extaz și În spatele extazului mai e ceva, greu de explicat. Este ca un vacuum momentan În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
a istoriei și a naturii, realitățile sociale sînt negate, iar țăranul, erijat în figură simbolică a poporului, este scos în afara mediului său socio-economic. În cîteva rînduri, Brătianu evocă nașterea unei națiuni apărute, inocent, la început de creație, creație survenită în atemporalitate: "într-o dimineață de vară, aș vrea să va treziți la poalele Carpaților. Veți vedea aici frumuseți pe care nici Bernardin de Saint-Pierre, nici Chateaubriand nu și le-au imaginat vreodată. Vi se va părea că v-ați trezit pe
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
p. 257) Povestitorul este astfel cel care, în ultimă instanță, îmbină realul cu fabulosul în cele mai surprinzătoare moduri. Poveștile stau sub semnul acestei permanente oscilări care ilustrează de fapt nevoia omului de a se situa între realitate și idealitate. Atemporalitatea basmelor, sugerată prin formula inițială „Era odată” care urmărește doar aparent tiparul folcloric, reflectă încercarea autorului de a permanentiza întâmplările, de a le da un caracter de generalitate cu dominantă umoristică. Mesajul basmelor lui Creangă este, în cele din urmă
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
la autogenerarea organismului. În realitate se îmbină două fenomenologii, una atemporală și închisă (cea a sistemului nervos), alta istorică și deschisă (cea a organismului și a mediului ambiant la care sistemul nervos este cuplat). Implicație permanentă a istoriei și a atemporalității 82. 2. Delimitarea Varela Varela întărește prin conceptul său de închidere operațională ceea ce gîndirea auto-organizării lăsa încă în vag. El înțelege să se situeze în interiorul însuși al mecanismului prin care persoana vie se autorealizează. El întărește punctul de vedere al
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
sa verticală și perechea de ochi sau o figură frontală cu membre simetrice ori fațada unei clădiri. Chiar și într-o scenă ticsită, dominanta poate fi dată de o anumită figură datorită poziției ei centrale. O atare figură deține o atemporalitate calmă chiar și atunci când este antrenată într-o acțiune viguroasă. Figura lui Hristos din tabloul lui El Greco Izgonirea din templu (figura 63) ̀ l pedepsește aspru pe neguțător cu o întoarcere decisivă a brațului, drept care forțează întregul trup să se
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ori a extazului contemplativ cu o conștiință melancolică pregnantă. Lunga și delicioasa desfacere a mirării în Ether... provine tocmai din înțelegerea precarității de fond a lumii, pe care în acest caz numai discursul poetic o poate reangaja în lupta pentru atemporalitate. Aceasta e, de altfel, una între certitudinile transmise cu obstinație în discursul polifonic din Rezervația de îngeri (Editura Humanitas, București, 2013) admirabilă metaforă-simbol a poeziei înseși. Mizând, nu exclusiv însă, pe semnificațiile complexe ale figurii angelice (asociate când feminității, când
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
epocă, de loc, de împrejurare, altfel spus să ajungă în cele din urmă să trădeze ceea ce poate apărea esențial în vocația sa? Nu trebuie să considerăm drept antiistoric prin definiție un demers care tinde, explicit sau implicit, să reducă la atemporalitate faptele pe care și le propune să le studieze? Ce se poate spune despre o știință a trecutului care nu s-ar mai limita să-și plaseze cu prioritate datele în perspectiva duratei, adică a evoluției și a schimbării, care
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
pare "a nu se fi impus decît destul de tîrziu, la sfirșitul secolului al XlX-lea, concurînd-o pe cea a octogonului 78. În planul imaginarului simbolic ea rămîne totuși un model. Prin ea afirmarea unității Franței ajunge să dobîndească obiectivitatea și atemporalitatea unei figuri geometrice. Ceea ce simbolizează și impune este în primul rînd noțiunea de echilibru: echilibru între dreptele echidistante care-i alcătuiesc un contur puternic, iar în interiorul spațiului circumscris sînt rețeaua hidrografică ordonată, repartiția echilibrată a reliefului în zonele de deal
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Pentru cei captivi acestei inadecvări conceptele au materialitate aplicată, deși este imposibil să certifici corectitudinea interpretării fenomenelor anterioare instituirii epistemice a conceptului. Aceasta pare să fie cel puțin o problemă nedeslușită a istoriei cunoașterii verificată după criterii de consistență logică. Atemporalitatea conceptelor chiar reprezintă o chestiune nebuloasă când acceptăm faptul că și conceptele au o viață, se nasc la un moment anume, au o perioadă de înflorire și apoi intră în eternitate, fie ca folosință, fie ca inutile, adică mor epistemic
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
nebuloasă când acceptăm faptul că și conceptele au o viață, se nasc la un moment anume, au o perioadă de înflorire și apoi intră în eternitate, fie ca folosință, fie ca inutile, adică mor epistemic. Temerea unora ca nu cumva atemporalitatea să fie un drept al conceptelor, indiferent în ce segment de timp apar, nu este de neglijat. Constituția lor metafizică, legată de eternitate, pare să le confere conceptelor dreptul de a se suprapune recursiv pe axa timpului. Dacă este așa
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
perioade marcate sau nu de evenimentereper (războiul, de pildă) - timp realsubiectiv: durată interioară, timp psihic (timpul magic al copilăriei, timp den sificat al clipei înveșnicite prin iubire/timp dilatat prin cunoaștere etc.) - timp ireal, imaginar: al aventurii imaginare, al visului; atemporalitatea eului creator, timp regăsit, al recuperării unității pierdute; indeterminarea timpului basmic; timpul fantastic etc. - timp simbolic: timp limitat (durată trecătoare: clipa, ceasul, ziua, anii; timp ciclic, rotitor; „fugit irre parabile tempus“, „râul heraclitean“ al timpului)/ilimitat (vecia, veacurile, prezentul etern
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
prezintă drept realitate nici simbolul metafizic al "Dumnezeului-Creator". Aceste imagini au totuși o semnificație perfect determinabilă. Ele se bazează pe evidența că misterul existenței nu începe o dată cu nașterea individului și nu dispare o dată cu moartea acestuia. Misterul este atemporal, iar imaginea atemporalității este eternitatea, opusă vieții trecătoare. 3) SIMBOLUL "SUFLETULUI NEMURITOR" ȘI SIMBOLUL "MORȚII SUFLETULUI" Ceea ce este înaintea și după viața temporală nu constituie un neant absolut, ci unul relativ la capacitatea de înțelegere umană, ceea ce exprimă tocmai cuvîntul "mister", întreaga viață a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și jubilator, de precizia aproape clinică a observației psihologice, a sentințelor istorice, a decorticării mizeriei umane. E adevărat și că această inactualitate tematică (cu cîteva excepții) a operei lui Cioran îl salvează de modă, de o contextualizare facilă și efemeră. Atemporalitatea cultivată cu artă îl definește și ea, cu atît mai mult cu cît este canalizată printr-o limbă venită de altundeva decît din sîngele lui, o limbă care nu doar îl structurează și îl constrînge, ci îi și oferă un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
consolidarea ei e, de altfel, unul din trucurile și farmecele constante ale autorului. Egale între ele atât ca mecanism poetic, cât și ca valoare, versurile din volumele lui U. păstrează maniera fără a o sărăci prin autopastișă sau epuizare: manierism, atemporalitate, repertoriu retro, neoexpresionism relativizat prin punerea în perspectivă, bonomie, ironism, predispoziție către retorizare, obscuritate semantică. Unul din punctele de vârf, Poemul de purpură, ilustrare în zece pași neconsecutivi narativ, decupați după o indeterminare variabilă, a temei sângelui, poate fi privit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
depersonalizare" a discursului confesiv, atribuind criticului atât funcția narativă, cât și rolul de personaj implicat pe scena vieții literare; în cazul celălalt e vorba despre o literatură de atmosferă, paseist-lirică, "subiectivă", "personală" în sens îngust, mărturisind refugiul în mit și atemporalitate, regresiunea panteistică ce dizolvă eul de unde și neputința "diferențierii" estetice în raport cu modelul imuabil (paseist-folclorizant) prescris de psihologia rasei. Prin însuși faptul că ilustrează etapa afirmării conștiinței de sine a literaturii noastre, grație unei personalități exemplare (a criticului făuritor de canon
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
corecte la întreb]ri morale, ci doar r]spunsuri acceptate, simple convenții. În acest sens, „scepticismul moral” se refer] atât la curente puternice, precum nihilismul, cât și la unele mai slabe, precum relativismul. Aceste curente neag] obiectivitatea credințelor morale sau atemporalitatea concluziilor morale. (Aceste curente sunt discutate în capitolul 35, „Realismul”, capitolul 38, „Subiectivismul” și capitolul 39, „Relativismul”). În concluzie, gradul de abstractizare a teoriei dreptului natural nu e deloc surprinz]tor dac] înțelegem aceast] teorie că negare a scepticismului moral
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a-l cerceta prin obiectivări, prin "sărbătorile sale, prin actele sale creatoare, prin faptele sale de credință, în genere, prin cadrele sale noologice" (Bădescu, 1997:78, 43). De aici înțelegem că identitatea este latență. Una din calitățile sale esențiale este atemporalitatea, cu alte cuvinte, din această "postură" identitatea se uită la nenumăratele fețe ale istoriei, dar nu îmbătrânește în rând cu ele. Apoi, identitatea înseamnă trăire comună. Trăirea înseamnă aducerea / unirea timpului istoric cu timpul împlinirilor, trăirea înseamnă actualizare și, deci
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
armonice sau a disonanțelor, tratând în egală măsură toate vocile cu aceeași importanță. În linii mari, putem să spunem că muzica lui Palestrina se impune, în primul rând, prin distanțarea sa, prin impersonalitatea sa și, într-un anumit sens, prin atemporalitatea sa; surprinde nu atât prin ceea ce spune, cât prin naturalul și sublimul control cu care spune. Limbajul polifonic al lui G.P. da Palestrina nu este deosebit de tradiția franco-flamandă, dar se dezvoltă în direcția inteligibilității textului, în baza directivelor sugerate de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în sensul concentrării maxime asupra unei idei. Poetul vizează în primul rând lumea lăuntrică, dovedindu-se un „intimist înrăit” care, într-un discurs lirico-muzical, expune „radiografii corecte ale unei biografii interioare”. Sustrăgându-se efemerului, el aspiră să se situeze în atemporalitate și vede „amforele stelare” ca niște depozite misterioase de amintiri. Poeziile din Iubește clipa de față (1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică arătându-se și de această dată sinceritatea rostirii. Dominantă este conduita epicureică, aplicată cu precădere erosului, iubirea fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]