315 matches
-
substantival apozițional. Noua ediție a Gramaticii Academiei interpretează, însă, aceste structuri (profesorul Popescu, orașul București) ca „atribut substantival în nominativ”. (vol.II, p. 601) 44. Motiv pentru care G.A. situează atributivele circumstanțiale în categoria atributivelor explicative, în opoziție cu atributivele determinative în care se înscriu cele de calificare și de identificare (cf. vol.II, p. 277 ș.u.). 45. V. Hodiș, Elementul predicativ suplimentar. Contribuții, în LR, 1969, nr. 2, p. 139 ș.u.). 46. Predicativ suplimentar (V. Guțu Romalo
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
139 ș.u.). 46. Predicativ suplimentar (V. Guțu Romalo, lucr. cit., p. 146 ș.u.; I. Iordan și Vl. Robu, lucr. cit., p. 637 ș.u.), atribut predicativ (Gh.N. Dragomirescu, Atributul predicativ în limba română, LL, VI (1962), pp. 99-121), atributiv (G. Pană-Dindelegan, lucr. cit., p. 133 ș.u.), atribut circumstanțial (Mioara Avram, Corespondența..., în SG, I, p. 158), nume predicativ circumstanțial (M. Rădulescu, Numele predicativ circumstanțial, în SG, II, p. 121 ș.u.). 47. Cf. și D.D. Drașoveanu, Despre elementul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1989) au lucrat cu categorii mai largi, și anume cu „secvențele care explicau un eveniment” - în care naratorii atribuiau explicații unor situații din viața lor. Aceste secvențe au fost analizate în funcție de trei scale, bazate pe modelul lui Seligman privind stilurile atributive, și anume „internalitatea”, „stabilitatea” și „globalitatea”. Această metodă a dus la detectarea unor stiluri individuale de atribuire, bazate pe materiale narative bogate și variate, cum ar fi: citate din discursurile politice, transcrieri ale unor ședințe de terapie, jurnale și scrisori
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
hemiplegie) de partea dreaptă a corpului. Comunicarea verbală este practic imposibilă. Prognosticul unei recuperări a limbajului este foarte rezervat. AFAZIA AMNESTICĂ (Pitres) Afazie nominală sau Anomie este caracterizată printr-o tulburare a accesului lexical (în special pentru substantive și adjective atributive), atât la vorbit cât și la scris. Manifestările cele mai obișnuite constau în dificultatea găsirii cuvântului adecvat cu apariția de parafazii apropiate de sensul cuvântului dorit și tulburări discrete ale înțelegerii semantice. Repetiția cuvintelor sau frazelor, precum și cititul cu voce
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
Iluț, Matei, 1994 ș.a.). Reconsiderarea factorilor de personalitate în ecuația conducerii a implicat și luarea în studiu a unor noi variabile (locul controlului - Rotter, 1966), a unor structuri operaționale (structuri de procesare a informației - Lord, 1985; Lord, Maher, 1990; structuri atributive - Green, Mitchell, 1990 ș.a.) ceea ce reprezintă revenirea pe un plan superior, la persoană și calitățile ei. Este o diferență imensă între încercarea de a stabili corelația dintre operațiile gândirii și eficiența conducerii - ca în modelul personal -, pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
la persoană și calitățile ei. Este o diferență imensă între încercarea de a stabili corelația dintre operațiile gândirii și eficiența conducerii - ca în modelul personal -, pe de o parte, și explicarea conducerii prin prisma structurilor de procesare a informației, inclusiv atributive, pe de altă parte. Interpretările și considerațiile de mai sus sunt valabile și în ceea ce privește liderul carismatic/transformativ, în sensul că o serie de atribute ale personalității superior dezvoltate pot interacționa cu așteptările ridicate ale adepților săi. În esență, realizările și
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
forma logica a judecăților de esență, iar reflectarea etero-raporturilor se cristalizează în forma logică a judecăților de relație. Judecățile de esență sunt de trei feluri : substantivale (prin care identificăm genul din care face parte un lucru: "acesta este un creion"); atributive (prin care identificăm o însușire care aparține unui lucru: „acest creion este ascuțit") și predicative (prin care identificăm o acțiune suportată sau exercitată de un lucru: "acest creion scrie")37. Daca printre judecățile de esența primordială este cea substantivală, deoarece
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
fi surprinzător faptul că noțiunea de monolog compozițional, cuprinsă în analiza romanului Ulise, poate fi aplicată, de asemenea, operei lui Thomas Mann. Francis Bulhof a întreprins acest experiment interesant în studiul său asupra romanului Muntele vrăjit 412. Bulhof explică utilizarea atributivă a unor noțiuni, motive, formulări ciudate sau expresii conversaționale stereotipe ca pe o serie de trăsături deosebite ale mai multor personaje ficționale și, probabil, ale naratorului, fără ca o comunicare relevantă să aibă loc între persoanele în discuție. El denumește acest
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
temporale, locale etc.), care "slăbesc sudura grupului nominal, în sensul că sustrag participiul de sub controlul substantivului, segmentează sintagma, creând un al doilea centru sintactic, în care participiul e regent [...]. În plus, el poate fi tratat ca nucleu al unei foste atributive, care mai păstrează relativa autonomie a subordonatei, manifestată prin rezistența la acordul cazual" Gruiță (1981: 125). 2.3. Persoana În domeniul nominal sunt două elemente care se acordă cu substantivul centru și care au trăsătura de persoană: pronumele posesiv și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
fi o problemă sunt concedierile abuzive. Topica nemarcată a structurilor copulative specificaționale este cea în care termenul cu rol de variabilă sau necunoscută este primul. Din punct de vedere semantic, termenul care exprimă necunoscuta (variabila) are o utilizare de tip atributiv. Cel care precizează entitatea (entitățile) cu care se identifică această variabilă are o valoare referențială mai puternică, având rolul de subiect în această structură copulativă. Acordul verbului copulativ cu N2 este un acord cu subiectul său. Din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
predicativ, rămâne in situ (cf. Stowell, 1978): (28) a. [este [Ion inginer]] > Ion este inginer. b. [este [Ion vinovat]] > Ion este vinovat. Conform lui Moro (1991, 1997, 2000), în propozițiile copulative specificaționale se ridică din propoziția redusă termenul predicativ (cel atributiv), iar nominalul subiect rămâne in situ. Astfel de structuri copulative el le numește inverse, deoarece au o structură inversată în raport cu structurile copulative tipice, în care se ridică subiectul. (29) [este [Ion vinovat]] > Vinovatul este Ion. (vs (28)b) Moro corelează
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sunt conflictuale, acordul cu sintagma în ansamblu nu se poate realiza. Singura posibilitate rămâne repetarea demonstrativului (aceste fete și acești băieți). 3.5. Adjectivul 3.5.1. Acordul adjectivului cu sintagma coordonată În gramaticile limbii române, se arată că acordul atributiv cu cel mai apropiat conjunct este corect și reprezintă o caracteristică a acordului în limba română, fiind norma tradițională de acord atributiv (atât pentru adjectivul propriu-zis, cât și pentru adjectivele pronominale)149. Acordul cu întreaga sintagmă coordonată, la plural, al
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
5. Adjectivul 3.5.1. Acordul adjectivului cu sintagma coordonată În gramaticile limbii române, se arată că acordul atributiv cu cel mai apropiat conjunct este corect și reprezintă o caracteristică a acordului în limba română, fiind norma tradițională de acord atributiv (atât pentru adjectivul propriu-zis, cât și pentru adjectivele pronominale)149. Acordul cu întreaga sintagmă coordonată, la plural, al adjectivului atributiv "reprezintă o influență străină modernă (romanică, în primul rând), acceptată pentru că satisface nevoia de claritate a exprimării" (Avram 2001: 358
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cel mai apropiat conjunct este corect și reprezintă o caracteristică a acordului în limba română, fiind norma tradițională de acord atributiv (atât pentru adjectivul propriu-zis, cât și pentru adjectivele pronominale)149. Acordul cu întreaga sintagmă coordonată, la plural, al adjectivului atributiv "reprezintă o influență străină modernă (romanică, în primul rând), acceptată pentru că satisface nevoia de claritate a exprimării" (Avram 2001: 358). În GALR (II: 650-651) sunt acceptate ambele tipuri de acord: la singular, cu cel mai apropiat conjunct, și la plural
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
12) [m. sg. + m. sg.] a. Ochiul și obrazul sunt neatinși / %neatinse. (Graur, 1937a) b. Pantoful și ciorapul sunt albi / %albe. (semnul % arată că doar o parte dintre vorbitori acceptă acest acord) Aceleași observații se pot face și pentru adjectivul atributiv: (13) a. scaunul și tabloul mutate / *mutați în altă cameră b. podul și gardul însorite / *însoriți (14) a. ochiul și obrazul neatinși / %neatinse (Graur, 1937a) b. pantoful și ciorapul albi / %albe Aceste exemple cu sintagme coordonate arată că proprietatea de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
umbră fără de noroc (M. Eminescu); Soarele, lacrima Domnului; Suflete, prund de păcate (L. Blaga); Dar soarele, aprins inel, / Se oglindi adânc în el (I. Barbu); Leoaică tânără, iubirea (N. Stănescu); o! gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta (Ilarie Voronca) construcție atributivă: Atunci luna iese, norilor regină. (M. Eminescu); Pe coarde dulci de liniște / pe harfe dentuneric; Roata stelelor en tine / și o lume de jivine. (L. Blaga); Sub arginții muntelui orbit. (I. Barbu); MARIA: Între inima ta și inima mea simt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
își dă seama cum a ajuns la spital "Îmi spun ce s-a întîmplat ... ne-am izbit într-un copac" se combină cu un exemplu de discurs indirect liber introdus de anacronicizantul "ce s-a întîmplat" și precedat de indicația atributivă a vorbitorilor: "îmi spun". O a treia problemă apare cînd încercăm să determinăm poziția unităților narative. Care este timpul pe care ar trebui să-l considerăm ca fiind timpul primar al povestirii: adică timpul în raport cu care celelalte unități pot fi
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
focalizare sînt posibile. În enunțurile anterioare se vede cu claritate cum focalizarea este transferată de la primul nivel la cel de-al doilea. O arată forma verbală " a(m) văzut". Asemenea elemente care marchează transferurile de nivel pot fi numite semne atributive ele indică trecerea de la un nivel la altul și pot rămîne implicite. Uneori le putem deduce din alte informații, mai puține. În exemplul c), în descrierea perspectivei asupra și din Burubudur am avut nevoie de pasajul precedent pentru a găsi
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
trebuie întîi să descriem paradisul, desigur" este utilizat pentru a indica faptul că un FP intern își va prezenta propria viziune asupra raiului. Verbe precum "a vedea" și "a auzi", pe scurt, toate verbele de percepție, pot funcționa drept semne atributive explicite. Mai axistă și o altă posibilitate. Un FE extern poate fi spectator alături de o altă persoană, fără a lăsa focalizarea exclusiv în sarcina Focalizatorului-Personaj. Acest lucru se întîmplă cînd un obiect (pe care personajul îl poate percepe) este focalizat
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
sufocate de atâtea determinări, este că el se căznește... Scrisa nu-i iese ușor, își compune în chinuri ca și Creangă fraza, cu deosebirea că la Creangă fraza iese bine, rotunjită, aproape savantă prin numărul mare de propoziții subiective și atributive strânse ca boabele de strugure într-un ciorchine, în timp ce la bietul Slavici frazele ies nădușite, "bâiguite" (un cuvânt ce se repetă în vocabularul scriitorului) adică zăpăcite, amețite... Creangă și I.L Caragiale au geniu lingvistic, Slavici are doar talent (mare
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
februarie 1997 Aici, ca și în textul precedent, este vorba de un text non-ambreiat care "aplatizează" diferența dintre planul principal și cel secundar; toate aceste verbe la imperfect nu ar putea fi transpuse la perfectul simplu: putem presupune astfel că atributiva "care juca foarte bine și utiliza arma sa preferată" ar rămîne la imperfect într-un text care ar utiliza cuplul imperfect/perfect simplu. Imperfectul narativ este util cînd vrem să creăm un efect de "suspans" căci, din punctul de vedere
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
forma logica a judecăților de esență, iar reflectarea etero-raporturilor se cristalizează în forma logică a judecăților de relație. Judecățile de esență sunt de trei feluri : substantivale (prin care identificăm genul din care face parte un lucru: "acesta este un creion"); atributive (prin care identificăm o însușire care aparține unui lucru: „acest creion este ascuțit") și predicative (prin care identificăm o acțiune suportată sau exercitată de un lucru: "acest creion scrie")37. Daca printre judecățile de esența primordială este cea substantivală, deoarece
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
și laboratorul Multimedia, laboratorul de simulare fnanciar-contabil etc.). Rezultă din cele de mai sus că evaluarea demersurilor strategice constituie o problemă complexă și cu mare responsabilitate Întrucât impune evaluarea tuturor componentelor sistemului de Învățământ caracteristice universității. De aceea evaluarea este atributivă pe baza unor rapoarte specifice realizate și fundamentate de colective de specialiști cu multă experiență În domeniu. Evaluarea poate fi internă sau externă, ambele realizate de colective specializate, cu asemenea atribuții structurate pe orizontală sau structurate ierarhic superior, În baza
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
și mixtă) realizează clasificări ale elementelor celor două părți de vorbire, în sensul că fiecare substantiv și fiecare verb se repartizează la un tip, în vreme ce la adjectiv declinarea este tare, slabă sau mixtă în funcție de existența altor determinanți în componența structurilor atributive, încît un adjectiv poate ilustra contextual oricare dintre cele trei tipuri. Distribuirea substantivelor la cele trei declinări se realizează în funcție de desinențele de la genitiv singular și de la nominativ plural, unele dintre substantivele de declinare tare cunoscînd la plural și fenomenul umlaut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tipul determinat determinant) numai în cazul determinanților calificativi, realizați de obicei prin adjective propriu-zise sau prin substantive precedate de prepoziții, căci determinanții necalificativi sînt în principiu antepuși. Această situație continuă, de altfel, topica din latină, care presupunea, în cazul determinării atributive, așezarea determinanților după substantivul determinat (vita omnis "viața întreagă"), dar antepunerea determinanților de individualizare, fără a fi exclusă însă posibilitatea unor inversări (mortis periculum "pericolul morții"). În aceste circumstanțe, poziția în fața substantivului a determinanților calificativi reprezintă o abatere de la norma
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]