1,498 matches
-
nu unui filon secret. Cu urmarea că iubitorul de clasicități va prefera acele piese ce rămân fidele unei unice linii directoare, pe când lectorul la zi va afla în libertatea, în autonomia unor cadențe de aparentă necontingență, în fond miezul pariului auctorial. Desigur, Poetul, Secretar în misterii, îl așteaptă pe Expert să-l confirme în substanța mesajului, acel Frate invocat în titlul antologiei. Îl va găsi și în strictul cadru al literaturii. Din punctul de vedere al Catedrei, criticul pur și simplu
Un sapiențial vitalist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16698_a_18023]
-
acest gigantic volum (900 de pagini în format măricel), Updike mărturisește senin că a adunat toate (n-or fi toate, dar sînt cu siguranță multe!) textele pe care le-a produs în ultimii ani, din narcisismul pe care orice activitate auctorială îl presupune inevitabil, dar și în nădejdea că ele vor folosi cîndva vreunui student sîrguincios, sau biografului devotat. Dar motivația care stă la baza alcătuirii acestui volum depășește cu mult simpla avariție auctorială: ea pleacă de la un respect adînc față de
Gazetăria de substanță by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16829_a_18154]
-
ani, din narcisismul pe care orice activitate auctorială îl presupune inevitabil, dar și în nădejdea că ele vor folosi cîndva vreunui student sîrguincios, sau biografului devotat. Dar motivația care stă la baza alcătuirii acestui volum depășește cu mult simpla avariție auctorială: ea pleacă de la un respect adînc față de gazetărie și ajunge pînă la o viziune aparte, estetică și teoretică, asupra actului literar ca permanentă încercare de apropiere de perfecțiune. La începuturile experienței noastre de receptare a artei, ne reamintește Updike, noi
Gazetăria de substanță by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16829_a_18154]
-
ajungem să ne apropiem de tulburarea ei, de stările ei agitate și confuze, fără să înțelegem. Altminteri, Anna Karenina devine pentru noi o ridicolă femeiușcă, cuprinsă de o gelozie absurdă care în final îi va distruge la propriu viața. Omnisciența auctorială, convenție literară a realismului literar, nu-l deranjează deloc pe Updike, atîta vreme cît ea nu se manifestă ca psihologism. Tolstoi ne descrie tot ce se petrece în sufletul Annei, dar nu ne și explică de ce. Omnisciența lui se reduce
Gazetăria de substanță by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16829_a_18154]
-
postliceal. Dar deși pare deconcertant de amplu, efortul lui Lester Faigley este, de fapt, foarte concentrat și cu bună știință esențializat. Autorul pornește de la un singur aspect, pe bună dreptate socotit drept fundamental, al metodologiei din domeniul compoziției: problema identității auctoriale. Altfel spus, cea a scriitorului, a acelei făpturi ubicue, spre disperarea mea la primul contact cu mediul academic american, the writer. Viziunea dascălilor de compoziție este de a "elibera" o voce interioară a fiecărui student în parte, care apoi să
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
mă las mai curînd în voia unei active reverii (...). Să umplu un gol. Să-l transform într-o plenitudine care este a mea". Aceasta este, așadar, mișcarea lirismului în cauză: de la gol înspre plenitudine, o mișcare pozitivă, bizuită pe "tensiunea auctorială", act în stare a înavuți existența cu o prezență estetică. Golul învins, covîrșit de fertilitate, apare ca un motiv al său predilect: "Să ne lăsăm în voia aerului/ ce ne strînge/ ușor/ de gît/ să ne apropiem/ de un loc
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
și Ion Negoițescu), iar la polul opus, laude dintre cele mai înalte. Eugen Simion e printre cei mai neclintiți întru admirație. Dacă ar fi fost de găsit în acest ultim roman semnat Fănuș Neagu cea mai mică urmă de luciditate auctorială sau vreo cît de palidă auto-ironie, poate ar fi fost posibil să ajungem la concluzia că în mod deliberat, suprarealist, avangardist, scriitorul își aruncă în aer propriile premise. Cartea arată în mod evident cum tot ce s-a spus laudativ
Apogeul creatiei lui Fănus Neagu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15900_a_17225]
-
Berberova, căreia, întîmplător, i-ar coincide rînd cu rînd. Cum spațiul nu ne permite satisfacerea unui asemenea capriciu, ne vom mulțumi să remarcăm faptul că peste tot, în fiecare paragraf, în fiecare rînd, în replicile personajelor ca și în pasajele auctoriale vibrează aceea melancolie reținută, aceeași nostalgie a fericirii niciodată întîlnite din piesele și nuvelele lui Cehov. Nu întîmplător autoarea Cărții fericirii plasează acțiunea povestirii în anul 1940, așadar în plin război, și nu întîmplător Maria Leonidovna Sușkova, eroina cărții, este
Baudolino, păsările roq si pădurea narativă by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15899_a_17224]
-
cantitatea. Importantă mi se pare însă înaintarea constantă și erudită a gânditorului către un filon al reflecției personale. Indiferent de scopul (sau de scopurile) pentru care va fi scris, Sorin Pavel s-a plasat de timpuriu la nivelul unei hibernări auctoriale. Cu rare excepții, el a fost radiat din orice fel de referiri. Mă întreb dacă nu și refulat. Pe fondul contextului istoric nefavorabil și al cotației sale modeste la bursa valorilor naționale, mai contează drept cauză și narcisismul moștenitorilor spirituali
Împliniri majore by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15690_a_17015]
-
ar putea atribui, un mijloc de cunoaștere a Chinei - sau mai bine zis, a Chinelor - profunde. Cum e posibil acest lucru, ne vom strădui să arătăm pe scurt și parțial (cum altfel?) în ceea ce urmează. Pare a fi în intenționalitatea auctorială ca Muntele din suflet să nu se poată povesti, deși există. E un Bildungsroman contemporan, care evocă o călătorie spre un țel - un munte întrezărit, știut, însă necunoscut, mereu aproape și mereu îndepărtat, părînd tangibil, dar, de fapt, de neatins
Urcușul muntelui spre sine by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15775_a_17100]
-
mesaje din lumea de dincolo". Aceasta e povestea și e ușor de intuit că o asemenea întîmplare senzațională în sine dă naștere la o mulțime de interpretări. Interesant e cum sînt inserate aceste interpretări în narațiunea de bază, alături de considerații auctoriale, balade și descîntece. Montajul e simplu, simplist chiar, cu toate lipiturile la vedere. Nimic din trecerile insesizabile de la Mircea Eliade, nici o preocupare pentru tehnicile literaturii de gen. Vasile Andru își prezintă povestea sec, într-un stil copilăresc, brutal în directețea
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
nerecognoscibil, tot așa protagonistele din roman sînt în mod voit făpturi cu identitatea dispărută, rămasă undeva într-un timp devenit imemorial - înainte ca nenorocirea să înceapă. Desfășurarea epică a romanului e de o asemenea natură încît ea face orice comentariu auctorial deseori de prisos: personajul principal, S., este o femeie de 29 de ani, de origine din Sarajevo, ajunsă învățătoare într-un sat majoritar musulman, în Bosnia. Într-o zi, pe neașteptate, toți locuitorii satului sînt ridicați de către soldați sîrbi, urcați
Războiul din Bosnia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16165_a_17490]
-
cultural continent, în înțelesul modern, firește... Mai întîi, André Gide. De notat, în treacăt, că nici unul dintre cei trei suscitați nu este propriu-zis prozator. Nici măcar André Malraux, cel mai apropiat de William Faulkner, nu atît ca stil, cît prin sadismul auctorial, bine regizat. " Nu există personaj faulknerian care să aibă propriu-zis suflet", - îl execută scurt Gide pe prozatorul american. Destin, da; suflet însă, nu, cel puțin în tradiția europeană. Malraux e mai explicit. "O lume inegală, puternică, sălbatică, nu lipsită uneori
Tatăl nostru Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16180_a_17505]
-
și polițist. Ultima lui carte Evanghelia după Fiu (1997) este o combinație de biografic, memorialistic, povestire și roman, de fapt, o repovestire, o rescriere a evangheliei la sfârșit de secol XX de către Isus însuși (persoana întâi care sugerează identificarea eului auctorial cu naratorul e și o ocazie unică pentru Mailer de mitologizare a eu-lui). Căci evangheliștii au scris "multe exagerări [...] mi-au pus în gură vorbe nerostite de mine cândva și care au zis că aș fi fost blând, când eu
Fiul după Mailer by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16389_a_17714]
-
un context narativ în care să pot include un eseu, aș zice, despre istoria biologică a țiparului, dar acest capitol cu țiparul își are sensul și scopul lui în roman. Tendința recentă din scrisul meu se îndepărtează de acest amestec auctorial de stiluri, mergând spre o voce determinată de personaje. Și Last Orders e un 'amestec', dar acolo se împletesc câteva voci și narațiuni la persoana întâi. Istoria e recompusă de personaje. Aș vrea să sper că prezența autorului mai că
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
ceea ce scriu, Părinții trimit nu la rodul gândirii proprii, ci la ceea ce li se descoperă. Aceasta nu înseamnă că personalitatea lor e subordonată, anulată, ci ea primește valența de purtătoare a unui adevăr care o depășește. Neîncadrându-se în categoria auctorială, a operei, ci în cea a mărturiei, textul patristic e cel mai puțin susceptibil de falsitate; el nu vine să alimenteze orgolii sau dorințe ascunse, ci se face oglindă a unor experiențe creștine care, în cele din urmă, sunt compatibile
Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri. In: Nr. 1-2/2007 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/162_a_102]
-
optulea, o nouă modalitate artistică, perfect adecvată reprezentării fenomenului politic, structurii și mecanismelor puterii. Mihai Zamfir sesiza, dintr-o altă perspectivă, apariția, în aceeași perioadă, a unei specii aparte de roman, care s-ar caracteriza prin subiectivizarea accentuată a vocii auctoriale și prin utilizarea generalizată a unei narațiuni homodiegetice în care un singur personaj, un hiperpersonaj, de fapt, acaparează discursul; ca formulă stilistică, "narațiunea subiectivă" ar oferi totodată și "un răspuns ontologic la problemele unei realități în derivă". În Adio, Europa
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
lumea narată. Singurul punct de vedere creditabil din acest roman aparține naratorului-personaj (Desiderius Candid), celelalte personaje având doar rolul unor parteneri ideali, abstracți, necesari structurării discursului. Doar eul-narant are acces la propria interioritate, discursurile tuturor personajelor sunt raportate la macrodiscursul auctorial, ceea ce face ca monologurile naratorului să poată fi omologate drept transcrieri factuale ale gândurilor autorului însuși. Opțiunea retorică a lui Ion D. Sîrbu e cu atât mai revelatorie, fiindcă în Adio, Europa! există câteva indicații paratextuale care exprimă tranșant non-ficționalitatea
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
a scriitorului. Doar în titlurile sub formă de rezumat ironic (ca în romanele din secolul al XVIII-lea cu care textul lui Sîrbu are mai multe afinități) ale celor douăzeci și două de capitole ale cărții se identifică o voce auctorială, diferită de cea a naratorului-personaj Candid. Dacă distincția dintre autor și narator indică ficționalitatea unui text, narațiunea subiectivă, homodiegetică și focalizarea internă fixă asupra naratorului-personaj principal relevă însă implicarea accentuată a autorului în actul enunțării, interferarea elementelor factuale cu cele
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
schematiza, să fure ceva din problemele filozofiei. De aceea, cu riscul de a sacrifica realismul (descripției, analizei), voi crea numai personagii... care să deschidă orizonturi". În Adio, Europa! personajele nu au o identitate estetică realistă, fiind simpli purtători de cuvânt auctoriali. Autorul doar sugerează anumite trăsături caracterologice descriind fizionomii, cel mai adesea grotești, într-un stil cerebral, abstract: "Ochiul drept îi fugise spre ureche, nările i se despărțiseră, diferitele componente ale fizionomiei sale păreau a executa, ca într-o dementă pictură
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
aluziile culturale. Tendinței regresive a literaturii i se asociază un "complex succesoral", o "umoare" specifică, numită de autoare "melancolie a descendenței". Aceasta se descompune într-un adevărat "spectru de nuanțe retorice", "atribuite în anumite texte personajelor, transferate, în altele, instanței auctoriale și, deci, convertite în conștiință estetică". Autoritatea ascendenței literare e acceptată cu resemnare sau naște revolta; prilejuiește ireverența, ironia și maliția ori cultul modelelor, devine obiect al parodiei sau, dimpotrivă, al reluării pioase. Ea este privită ca motiv de orgoliu
O reeditare by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/16535_a_17860]
-
săvîrșite de oameni în acest veac. Dacă cineastul francez este recunoscut pentru predilecția de a specula frisonul pascalian pe care vidul ecranului îl provoacă, spaniolul Ventura Pons inițiază un joc narativ ce vizează un impact moral mai grav, dincolo de voința auctorială. Unor inși oarecare - inclusiv celui ce inițiază experimentul - li se oferă a doua șansă - anularea decesului iminent: A muri (sau nu). Islandezul Fridrik Thor Fridkrisson propune o incursiune în lumea labililor psihici, Îngeri ai universului, posibili martiri ce încearcă disperat
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
e. Romanul e valoros mai ales prin reflecțiile la care te îndeamnă: despre identitate și alteritate, despre loialitate și aventură, căutare și acceptare. Susan Sontag este, însă, înainte de orice o excelentă povestitoare. Cartea e construită simplu, din dialoguri și comentarii auctoriale, aparte-uri ale vocii narative, fără tehnice postmoderniste, fără complicații și ambiguități formale. Vocea narativă aparține unei persoane care o cunoaște pe Maryna la o petrecere unde fusese invitată întîmplător și unde aude diverse fragmente de conversație, bîrfă, mici certuri
O Europă interioară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16563_a_17888]
-
1968 - este de a fi luat cunoștință de sine, de forța sa: de aici înainte, el va putea fi ucis, dar nu înfrânt". Nu erau vorbe în vânt. Într-un grad sau altul, și lucrul se poate constata urmărind biografiile auctoriale, scriitorii de valoare au făcut ei înșiși experiența acestei măreții. Tot avea Iona senzația de a fi "geamăn" și nu știa cu cine. Ei bine, a fost geamăn cu acest model existențial, "o iluminare născută în miezul ființei", care a
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
Gheorghe Grigurcu Cu toate că beneficiază de un nume suficient de cunoscut, d-sa își pune în chestiune identitatea auctorială, întrebîndu-se dacă ar putea fi omologat, doar în chip restrictiv, așa cum socotește un confrate, drept "istoric și om de opinie" sau și într-un chip ce răspunde mai exact realității activităților polivalente pe care le susține, drept "profesor, istoric, jurnalist
Cine este Ovidiu Pecican? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11858_a_13183]