421 matches
-
ușor. Poemul e structurat în ordine alfabetică*, mai puțin prologul, care introduce tema fundamentală, și epilogul. între strofe apare un refren, cîntat în cor; textul se bazează pe monorimă, deoarece fiecare vers se sfîrșește cu sunetul -e, ca în modelul augustinian. Bibliografie. Texte: M.G. Bianco, „Abecedarium Fulgentii Episcopi Ecclesiae Ruspensis”, în Orpheus n.s. 1 (1980), pp. 166-178; Corona Patrum, SEI, Torino, 1983 (A. Isola). b) Opere contra (semi)pelagienilor Fulgențiu trebuie considerat unul dintre cei mai importanți continuatori ai lui Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
literaților din Gallia, care nu erau de acord în totalitate cu episcopul de Hippona: din acest motiv, în Evul Mediu a fost supranumit „Augustinus breviatus”. La drept vorbind, episcopul de Ruspe nu dovedește că a aprofundat în mod special tematica augustiniană pe care o propune însă cu multă insistență; pentru el, Augustin este maestrul prin excelență. Nu numai că i-a redus la tăcere pe pelagieni, dar n-a mai lăsat ereziei nici o posibilitate de a renaște. Operele care abordează această
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mistică; tipologiile sînt adunate în Alegorii din Sfînta Scriptură (Allegoriae quaedam sacrae Scripturae) și în întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină în sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă o reprezintă reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice ale convertirii și pocăinței, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sînt adunate în cele trei cărți de Maxime (Sententiarum libri tres) care, potrivit unor studii recente
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
asemenea propuneri, Morgenthau a argumentat că, departe de a presupune o armonie eternă a intereselor, viața politică „își are rădăcinile în dorința de putere, comună tuturor oamenilor, șșiț este astfel inseparabilă de însăși viața socială”6. Plecând de la o interpretare augustiniană a naturii decăzute a omului, Morgenthau sugera, citându-l pe Luther, că „nu poate fi biruită concupiscența” și, în consecință, că dorința arzătoare de putere, ubicuă condiției umane, trebuie recunoscută ca „sursa corupției și a păcatului care inserează și în
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
pare ci mai ales ceea ce ar putea să sugereze. Să mergi murind, cântând. Și umbra s-o botezi cu sânge babilonic de nobil luptător. Cu-albastrul tuș al suferinței parafezi cuneiforme pe un auriu covor 1092. Ceea ce imită alegorismul scriptural augustinian și aspiră la o funcție cognitivă este alegorismul poetic. Ca în fața oricărui text, și în prezența poesiei ne întrebăm care este țelul și intenția discursului, adică raporturile dintre litera, sensul și tâlcul fizic, orto, meta și parafizic al acestuia. Toma
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Biserică și Imperiu devine unul identic, în măsura în care Ecclesia, ca și Statul, este interesată mai întâi de lumea de aici, realizând un soi de "stat al lui Dumnezeu pe pământ cu Episcopul Romei în frunte", aceasta ca o ilustrare a teoriei augustiniene a lui Civitas Dei. De fapt, Civitas terrena constituie modelul întrupării acelei Civitas Dei în plan uman, a realizării Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Un alt tip de reacție împotriva idealismului creștin este protestantismul, considerat pe bună dreptate, de Simion
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
17.000 de locuitori care au pierit și ei ca Pliniu cel Bătrân. În 1895, niște arheologi descoperă cetatea, o scot parțial de sub cenușă și, cu această ocazie, găsesc o comoară compusă din vase de preț și fresce din epoca augustiniană. Printre piesele de argintărie, o cupă filosofică (!) pe care este reprezentată o scenă ciudată: Zenon stoicul și Epicur figurează în jurul unei mese pe care se află un tort, ceea ce n-ar fi deloc uimitor dacă cei doi n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Aceste întâlniri pregătesc o ecloziune ulterioară, predictibilă de altfel. Credința lui Steinhardt nu apare de nicăieri. Cel care urma a se boteza era în expectativă. El își oferise disponibilitatea de a căuta, și deci se pusese prin asta în postura augustiniană: Nu Te-aș fi găsit dacă nu mai fi căutat. Închisoarea îi oferă doar perspectiva timpului limitat. Crede că, bolnav fiind, nu va supraviețui închisorii și nu vrea să rateze botezul. Nu o face din oportunism, în spiritualitate asta ar
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
care acționează împotriva naturii sau folosesc resursele fără grijă pentru nevoile viitoare. De asemenea, chiar și prezervarea vieții sălbatice poate fi teoretizată dintr-o perspectivă utilitaristă tradițională. Tot ceea ce ar trebui să eliminăm din etica tradițională este teza de sorginte augustiniană că cruzimea față de animale este reprobabilă numai dacă are consecințe asupra oamenilor. Ideea de natură ca physis a vechilor greci este revigorată de romantici. Deși conceptul grecesc are o ambiguitate recunoscută încă de Aristotel, sensul în care sofiștii opun pe
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
și jefuirii cumplite a Romei de către vizigoții lui Alaric în 410. Concepută inițial ca o scriere polemică față de acuzațiile aduse creștinilor de către păgâni, lucrarea a devenit un răspuns providențial și genial al bisericii creștine occidentale la provocările viitorului, iar idealul augustinian a constituit punctul de plecare pentru zidirea unei noi civilizații. Cartea cuprinde două părți: prima apologetică, a doua tratează despre relația și lupta dintre două cetăți, cea cerească și cea pământească. Pentru viitorul sociologiei, cea de-a doua parte este
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
Bacon, René Descartes, Baruh Spinoza îmbrăcând forma Iluminismului. Reforma Protestantă, câteodată numită și Revoluția Protestantă, a fost o mișcare în secolul XVI orientată spre a reforma Biserica Catolică din Europa Occidentală. Inițiatorul său a fost Martin Luther, călugăr al ordinului augustinian, profesor de științe biblice la prestigioasa universitate Wittenberg. La sfârșitul lunii octombrie 1517, a afișat pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg folosită în mod obișnuit ca afișier pentru comunitatea universitară, cele 95 de teze despre practica indulgențelor. Apoi, în noiembrie
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
sau dacă viziunea de la Ostia ar fi de tip filosofic. Marrou obiectează însă pe bună dreptate că „dilema... dintre meditație filosofică și contemplație mistică e foarte probabil una falsă: dacă există (și eu aș admite bucuros acest lucru) o mistică augustiniană autentică, aceasta n-a putut fi decât o mistică de filosof; experiența sa depășește și trece dincolo de aportul activității propriu-zis filosofice, dar o presupune și și-o asumă”. Bibliografie. Firește, textul fundamental este chiar biografia lui Augustin, Confesiunile adică, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și irațională, ci ca un instrument ce servește înțelegerii, de aceea în opera târzie despre Trinitate (XV, 2, 2) se spune: „credința caută, intelectul găsește” (cf. și mai departe, p. ???). Despre Biblie în opera lui Augustin, cf. A. Labonnardière, Biblia Augustiniana, Et. Augustiniennes, Paris 1960, și volumul de studii diverse Saint Augustin et la Bible, în lucrarea colectivă Bible de tous les temps, Et. Augustiniennes, Paris 1986; A. Pollastri - F. Cocchini, Biblia e storia nel cristianesimo latino, Borla, Roma 1988 (secțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Naldini, L. Alici, A. Quacquarelli, P. Grech, trad. de V. Tarulii). Studii: H.I. Marrou (Sant’Agostino e la fine della cultura antica, op. cit.) examinează pe larg această operă. În plus: D. De Bruyne, Saint Augustin reviseur de la Bible, în Miscellanea Augustiniana, II, Roma 1931, pp. 521-606; F. di Capua, Il ritmo prosaico in S. Agostino, ibidem, pp. 607-764; F. Darrell Jackson, The Theory of Signs in St. Augustine’s De doctrina christiana, REAug. 15 (1969) 9-49; H. Hagendahl, Augustine and the
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
s De doctrina christiana: A Treatise on Christian Education, „Recherches Augustiniennes” 4 (1966) 97-133; C.P. Meyer, Die Zeichen in der geistigen Entwicklung und in der Theologie des jungen Augustins, Augustinus Verlag, Würzburg 1969; J. Pepin, Saint Augustin et la dialectique, Augustinian Institut, Villanova 1976. Despre utilizarea lui Ticonius de către Augustin, cf. P.C. Bori, La ricezione delle regole di Ticonio, da Agostino ad Erasmo, ASEs 5 (1988) 125-142; G. Gaeta, Il liber regularum di Ticonio. Studio sull’ermeneutica scritturistica, ibidem, 103-124. Continuă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să fie exclusă a priori; de aceea, Augustin găsește nimerit să folosească cu discreție resursele retoricii cu care fusese familiarizat încă de tânăr; ritmul frazei, extrem de variat, servește aceluiași scop. Tocmai acesta este unul din lucrurile de preț ale omileticii augustiniene: atingerea unui uimitor echilibru între simplicitate și elaborarea retorică. Acest echilibru este consecința unei atente discipline, formulată pe plan teoretic de Augustin însuși în Doctrina creștină, unde spune că predicatorul trebuie să-i povățuiască pe ascultători, să placă acestora și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de propovăduire în sânul comunității. Și, în orice caz, nu e de crezut că aceste predici ar fi axate exclusiv pe probleme de etică practică; chiar dacă într-un stil diferit, aici sunt propuse și explicate și doctrine fundamentale ale filosofiei augustiniene ce sunt apoi discutate cu metode mai științifice în alte opere (de exemplu, în aceea despre Trinitate), cum ar fi aceea a funcției esențiale a credinței, necesară pentru a înțelege. „Cu îndreptățire câte unul obiectează: «eu trebuie să înțeleg pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omului, incapabil să dorească binele și, în consecință, răspândirea răului în lume. Liberul arbitru e considerat de-acum absolut irelevant pentru comiterea binelui în raport cu harul lui Dumnezeu și tocmai acesta va fi unul din motivele principale ale reacției contra doctrinelor augustiniene care s-au înregistrat în cultura creștină din secolul al cincilea. Așadar, așa cum am spus, Iulian începuse să trimită scrisori prin care contesta deciziile conciliului de la Cartagina și respingea doctrinele lui Augustin care stătuseră la baza acestuia. După ce citește epistolele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și a unor precizări ulterioare, creștinismul latin nu va mai reveni la moralismul și raționalismul pre-augustinian care își trage originea din filosofia păgână. Concepția augustiniană despre har pare să ridice o problemă foarte gravă, aproape insolubilă: aceea a concilierii harului cu liberul arbitru. Dar așa cum bine observă Gilson, pentru Augustin această contradicție nu există deloc. Potrivit lui Augustin, dacă e adevărat că eu posed liberul arbitru
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trebuie dojeniți, trebuie doar să ne rugăm pentru ei. În această operă, Augustin consolidează doctrina sa referitoare la predestinarea celor aleși ce își are originea în proiectul divin gratuit și de nepătruns. Și în afara Africii se discuta însă despre doctrina augustiniană a harului care părea foarte nouă (vom vedea în continuare că doctrina predestinării nu a fost întâmpinată favorabil în cercurile culturale din Galia, mai ales în mănăstirile din Marsilia și Lérins. În 428, Augustin a trebuit să răspundă prin scrierea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tradiției culturii creștine, idee apărată de Augustin întreaga sa viață. 16. Activitatea de scriitor a lui Augustin În paginile precedente, accentul a fost pus aproape exclusiv (chiar dacă, din necesități de spațiu, în mod succint) pe importanța, profunzimea și subtilitatea producției augustiniene, pe temele care au animat polemicile sale, pe motivele care au constituit armătura marilor construcții teologice și filosofice. Și se poate spune că drumul pe care merge cultura modernă atunci când se apropie de Augustin este aproape întotdeauna acela al speculației
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
conversione, 3 volume, Augustinianum, Roma 1987; Signum pietatis, Festgabe für C.P. Meyer... hrgg. von A. Zumkeller, Augustinus Verlag, Würzburg, 1989; Interiorità e intenzionalità in S. Agostino, Actele primului și ale celui de-al II-lea seminar al Centrului de Studii Augustiniene din Perugia, sub îngrijirea lui L. Alici, Augustinianum, Roma 1990. Amintim, în sfârșit, că „Revue des Études Augustiniennes” (Paris 1954) publică anual un buletin bibliografic dedicat antichității creștine în ansamblul său, și că o parte consistentă a acestuia este rezervată
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Perugia, sub îngrijirea lui L. Alici, Augustinianum, Roma 1990. Amintim, în sfârșit, că „Revue des Études Augustiniennes” (Paris 1954) publică anual un buletin bibliografic dedicat antichității creștine în ansamblul său, și că o parte consistentă a acestuia este rezervată bibliografiei augustiniene; și că Academia de Științe din Viena publică în „Sitzungsberichteder Österreichischen Akademie der Wissenschaften” o serie de cataloage ale manuscriselor operelor lui Augustin, fiecare dedicat uneia sau mai multor țări: nn. 263, 1969 și 267, 1970 (Italia: M. Oberleitner); 276
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a făcut mai mult decât îi ceruse Augustin în 415 și, întors din Palestina, a reelaborat materialul adunat, compunând o istorie universală în șapte cărți, de la crearea omului până în epoca contemporană. Nici punctul de plecare n-a mai fost cel augustinian: scriitorul, pornind de la doctrina celor patru împărății, lansată de el, a conceput o istorie în care se manifestă directa intervenție a lui Dumnezeu, și o escatologie milenaristică. Atunci, Augustin n-a mai fost interesat de proiectul lui Orosius și când
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Scripturi privitoare la promisiunile și la profețiile Domnului încă de la începuturile lumii; este parcursă istoria mântuirii începând de la facerea omului și mergând până la eterna fericire a sfinților. Examinând istoria umanității prin prisma realizării promisiunilor Domnului, Quodvultdeus renunță la schema augustiniană a vârstelor omenirii și o înlocuiește cu aceea care cuprinde epoca anterioară Legii, epoca ce stă sub Lege și epoca ce stă sub Har (de aici și împărțirea în trei cărți); a treia perioadă se prelungește în escatologie, divizându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]