271 matches
-
prin tradiție de liberul schimb, va trebui în 1931 să adopte măsuri protecționiste și să se bazeze doar pe propriul imperiu? Aceste măsuri întrețin o atmosferă de tensiune puțin propice cooperării intereuropene visată de Briand. Opțiunea statelor totalitariste pentru soluții autarhice în vederea crizei, apoi trecerea la o reînarmare înverșunată nu pot decît sale împingă spre o politică de forță în momentul în care statele democratice, motivate de opțiuni economice diferite (politicile deflaționiste nu se împacă cu întreținerea unui instrument militar puternic
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
istoricește, a noilor atitudini față de limbajul poetic. În critica mai nouă, reactualizându-se ideile lui Voronca din faza „integralistă” despre „obiectivitatea” limbajului poeziei și „materialitatea” lui, accentul interpretării a început să cadă pe capacitatea de „autoreprezentare”, a cuvântului ca „material autarhic” supus unui proces al textualizării care „transformă o grămadă de semnificanți (semnele literare), într-un sistem coerent ce poate fi decodat apoi în semnificația lui globală care nu depinde de cutare sau cutare «sens» dat cuvintelor, luate separat. În cadrul textului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Leonard Woolf (1916), de exemplu, arată cum intensificarea interacțiunilor economice sporește pericolul transformării conflictului local în conflict regional, dacă nu chiar global. Concomitent, pentru Woolf, același context - ceea ce astăzi numim interdependență economică - pune sub semnul întrebării abstracția statului ca unitate autarhică, de sine stătătoare. În ceea ce-l privește pe Norman Angell, analiza impactului sporirii interdependenței economice asupra relațiilor internaționale îl conduce la concluzia transformării războiului, în contextul epocii industriale dintr-un instrument predilect al politicii externe într-o soluție irațională („disfuncțională
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
cînd argintul viu al unificării este de fapt capitalul și puterea sa. De aceea, avem teorii economice extrem de fragmentate și de inexacte. Autorul se așteaptă să se pună "bazele unei ecuații economice fiabile, care să definească funcționarea unei economii mondiale autarhice prin natura sa, în scopul controlului puterii capitalului și al păstrării sale în slujba oamenilor" (p.318). Și mai e ceva: pentru asigurarea unui viitor mai bun, oamenii trebuie să fie suficient de modești și să-și dea seama că
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
cu diavolul, lăsându-se ispitiți de smârc, în detrimentul cerului. Rezistența prin cultură, o sintagmă deja amfigurică, deși pentru mulți sinonimă cu boicotul istoriei totalitare, nu trebuie supralicitată. Căci chiar și operele de prim rang nu sunt scutite de unele "prejudecăți autarhice", tip narcisism, autoexaltare, izolaționism. Viața literară de după 1989 nu este scutită de ciudate omisiuni și amnezii în privința unor acte de sfidare veritabilă a ideologiei ceaușiste (cazul Goma). Departe de a nega propria retragere în lașitate și frică, S. Damian nu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
mai răspunde de nimic. Nu contează că au trecut 13 ani de la ieșirea lui Ceaușescu din scenă. El e de vină! Tot Ceaușescu e de vină pentru că nu se face privatizarea a diverși monștri industriali, fiindcă el i-a proiectat autarhic. Dar de 13 ani, tot Ceaușescu e de vină că la noi privatizarea e făcută imbeciloid? Iar dacă îl întrebi pe omul de rînd, acesta îți răspunde că sub Ceaușescu trăia mai bine ca azi. Pe el nu-l omoară
Obsesiile ceaușismului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13519_a_14844]
-
moaște la crucifixe și de la jertfă la feștilă, în timp ce în cealaltă au sedimentat concepte barbare, cum ar fi instalație, performance, video art, land art, happening, body art și așa mai departe. Evident că de cele dintîi se leagă tendințele tradiționaliste, autarhice și animate de nostalgii spirituale, iar în jurul celor din urmă se construiesc ideile integratoare și se întrețin aspirațiile sincroniste. Dacă privirea rămîne ațintită doar în cîmpul pur al esteticului și nu cedează tentației de a coborî către ideologic și către
Mic dicționar socio-artistic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9435_a_10760]
-
rămîne demn. Să fii un hipopotam îngălat, știrb și strîmb, hm, asta nu mai e de colea, e de curtea miracolelor. Nu altfel a fost paranghelionul aceleiași Antene 1. Pe scenă se foiau diferite exemplare humanoide pline de viață brută, autarhici, autosuficienți și ingenui ca niște organisme unicelulare de după Big Bang, sau, dacă vreți, ca niște dumnezei underground inelari. Personajele astea sunt - numele nu lipsesc, dar nici nu acoperă - inconștientul, trupul nostru fără suflet, instinctul nostru, bălegarul în care avem, deh
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7724_a_9049]
-
vagă legătură cu adversarii. În plus, spre deosebire de iubire, care este referențială (avînd nevoie de o persoană la care iubirea să se refere), ura este autoreferențială. Se alimentează singură fără a avea nevoie de cauze care să-i întrețină existența. Este autarhică și crescîndă, avînd drept efect dorința de a distruge doar de dragul distrugerii. Nu e vorba așadar de a învinge sau de a convinge, ci de a distruge. Miza urii este distrugerea ca scop în sine. Cînd totuși distrugerea nu are
Ura planetară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9476_a_10801]
-
Neamului. Dar și în condițiile acestea ea este, în felul ei, prezentă și pe lîngă statui; pentru că acolo unde pune comanditarul gradul, trupețul solda, primăria spațiul și sculptorul botul, soborul pune busuiocul și livrează norișori de tămîie și imponderabile cețuri autarhice. Născut militar și creștin, după cum arată sondajele, sponsor și deținător de spații publice, după cum se poate observa la fața locului, românul se trezește acum o biată făptură (oarecum animată) în mijlocul unui popor implacabil de statui. In aceste condiții, Comisia pentru
Negoțul cu eternitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6533_a_7858]
-
sejurului. Locuințele individuale, mobilate minimalist sunt adaptate imperativelor creației. Dar există și spațiile colective ale comunicării: biblioteca, sala de concerte și spectacole, restaurantul - nu foarte străin de structura unui refectoriu... Academia Schloss Solitude este și un univers în sine, aproape autarhic mai ales pentru cei dornici să se rupă cu totul de lumea din jur. Semnalele înafară ale acestui topos al creației nu lipsesc: Academia dispune de o editură proprie, de un program editorial, de un program lunar de lecturi literare
Cu Nora Iuga la "Schloss Solitude" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14469_a_15794]
-
ezitare trebuie căutată referința (adică adevărul) din lumea lui Caragiale; o lume a cărei legitimitate e textuală”. Și încă: „Cititorul e obligat să vadă textul, nu lumea, nu realitatea, pulverizată, disipată - spre textul care devine autonom, semn al celui care, autarhic, scrie, gândește, proiectează lumea”. Privind din această perspectivă noului exeget i se pare impropriu să vorbească despre faptul că I. L. Caragiale „înfățișează”, că „răsfrânge” lumi, când el în fond „aruncă în aer mimesisul”, „sabotează figurativul”, articulând ceea ce criticul numește „mari
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
Pavel Șușară Există în aceste lucrări un rousseau-ism tardiv și provincial, un mod, cam naiv, de a afirma inocentă originară a lumii rurale, bucuriile ei autarhice, nepervertite încă de impactul cu mecanismele socialului și cu sistemul său discutabil de norme. Că tip de reprezentare, personajele feminine din aceste lucrări sînt mai degrabă butaforice și ornamentale decît fixate ferm, așa cum da de înțeles intenția subsidiara, în atitudini
Camil Ressu, la o nouă privire (IV) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16455_a_17780]
-
cuvintele lui Marion și lumea reală înseamnă să te străduiești în van. De fapt autorul nici nu-și propune asta, cum nici un preot, atunci cînd își ține slujba, nu pretinde că vorbește despre realitate. Lumea unei lucrări de filozofie este autarhică: nu are nevoie de realitate pentru a exista. În schimb are nevoie de cititori care, sub efectul unui ritual de degustare conceptuală, își scot din latență o sensibilitate religioasă.
Liturghia filozofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8528_a_9853]
-
ignorat. În această poezie de serie mare se conturează clar și din nou eroul, eroul pe care îl crezusem pierdut, efasat, uitat sau bine dosit în poezia română, care a încercat, multă vreme, să devină, măcar în aparențele ei, impersonală, autarhică, princiară” (pp. 105 - 106). Trei fraze și nici un pas înainte. Până la capătul eseului mai sunt exact pe-atât. Trei fraze. Rotunde. A căror concluzie, ieșită de neunde, e că în poezie originalitatea e prima care devine stereotipă. Poate că, dezvoltată
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
mult ca maiorescieni decât ca lovinescieni. Ultima frază pune accentul pe necesara deschidere spre o europenizare de care va mai fi vorba și în afirmațiile programatice ulterioare: Pentru noi, literatura română nu înseamnă un fenomen închis, petrecut într-o țărmurire autarhică, nu o contribuție pitorească la etnografia europeană, ci o ramură tânără a spiritualității continentale, ramură străbătută de aceeași sevă și încărcată de aceleași roade, chiar dacă pământul în care s-au împlântat rădăcinile e altul" (op. cit., p. 374). Metafora critică din
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
se referi la ceva real. Așa se face că nu există decît un singur infinit: cel al matematicienilor. Pentru ei, cuvîntul "infinit" are un simbol și o semnificație operațională exactă, ale cărei consecințe teoretice nu au valabilitate decît în lumea autarhică a formulelor aritmetice. Dar din clipa în care părăsim domeniul mulțimilor și revenim cu picioarele pe pămînt, în lumea concretă și pipăibilă a vieții biologice, infinitul încetează să mai fie o problemă. Lucrul acesta trebuie subliniat: în viața unui om
Răul de infinit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8178_a_9503]
-
este dedicat profesorului Eugen Coșeriu, începând cu lucrarea lui Mihai Cimpoi privind limbajul poetic ca limbaj absolut. Se dezvoltă concepția savantului privitoare la delimitarea între stilistica lingvistică, stilistica literară, limbajul ca atare și limbajul poetic, care își instituie în mod autarhic calitatea de limbaj absolut. Concepțiile savantului român originar din Basarabia sunt analizate și dezvoltate de colaboratori ai facultății de filologie: Anatol Gavrilov Fondul epistemologic și umanistic al conceptului de lingvistică generală; Aliona Zgardan Interferența dimensiunilor universale ale limbajului uman. Tezele
Curierul „Ginta latină” by Gligor Popi () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2351]
-
impersonală, temperamentul liric și inovația, inefabilul, originalitatea, meditația lirică, toate, instrumente obligatorii ale criticii de aproape orice nivel, chiar și după invazia "spiritului științific" al structuralismului, pînă azi. A doua "parte" urmărește simptomele bolilor poetice ale "vîrstei" '60: "cuvîntul-capcană" (cuvinte "autarhice" care "încercînd să se constituie în simboluri-cheie[...] se golesc de orice conținut", p.153), delirul verbal, beția de imagini, disprețul pentru formă, falsa profunzime, teribilismul, maeștrii la modă, "moda la maeștri". După cum se vede și din simpla înșiruire, nu e
Vîrsta lirică by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16858_a_18183]
-
obișnuia să se prevaleze și defuncta dictatură, în ostilitatea ei față de elita intelectuală și critică a culturii naționale. Reprezentanții autorizați ai acesteia au putut intra după 1989 în consiliile televiziunii publice și ale Audiovizualului - nu și în cel al cinematografiei autarhice. Tot prin legea amnezică, rolul O.N.C.-ului renăscut mort a fost profilat ca al unei "bănci de credit" (comparația aparține unui încă tînăr regizor, bine integrat noului sistem uzurpator), care funcționează în spiritul celorlalte instituții de gen mafiotice și
Fatalitatea falimentului by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16599_a_17924]
-
concursuri de "scenarii" legiferate ca niște competiții sportive de provincie, în care cîștigă automat primii clasați, chiar dacă sînt cu mult sub normele profesioniste, fără a mai vorbi de recorduri. Arbitrii (recte "juriile" sau "comisiile" constituite din aceeași clientelă precum Consiliul autarhic) își au mandatul mărginit la stabilirea clasamentului (în prezența strict simbolică, inoperantă, a cîte unui critic, selectat oricum prevenitor, ca să nu tulbure ordinea prestabilită și să nu pună în discuție sistemul). După care banii încep să curgă, indiferent de ce se
Fatalitatea falimentului by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16599_a_17924]
-
propoziții deja existente pare a fi specialitatea lui Răzvan Petrescu. El aprobă pentru a avea răgaz să se îndoiască și se miră pentru a găsi prilejul de confirmare. Aici se întrevăd schemele tactice ale comentariului său, imun la plăcerile postulatului autarhic. Vocea implicată în analizele din Foxtrot XX nu-și uită niciodată ținta, chiar atunci când zăbovește nepermis de mult asupra câte unui detaliu. Mulțimea ricoșeurilor capătă - brusc - valențe de legi deductive. De aici se naște, mai ales pentru filologi, pregnanta senzație
Proza cea mai scurtă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8440_a_9765]
-
intelectual român nu era, întotdeauna, la înălțimea entuziastelor sale așteptări. Printre notațiile de călător ale lui Adrian Marino, nu de puține ori întîlnim și semnale de pragmatică evaluare a "realităților europene". Mai întîi, cele privind "culturile mici" în raport cu "marile culturi autarhice": "doar culturile mici sînt cu adevărat universaliste, deschise întregii lumi"". Celelalte sînt "predispuse să transforme sistemul propriei culturi în normă universală, prin satelizare" (Prezențe europene..., p. 280). Avea perfectă dreptate! Iar vizată era, în primul rînd, Franța, unii intelectuali francezi
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
face în mod necesar compatibile, pentru a identifica filiații directe sau măcar premise comune, cea de-a doua ar fi la fel de falsă prin excesul de orgoliu, prin utopia unicității și, mai ales, prin ideea subînțeleasa a unui climat etnicist și autarhic. Așadar, singura atitudine cu șanse reale de a valorifica în esență caracteristicile celor două școli de pictură, fără excese și fără falsificări născute din lecturi voluntariste, rămîne cea de-a treia , pe care, de fapt, d-na Ruxandra Ionescu a
Confruntări româno-belgiene by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18073_a_19398]
-
făceați afirmația că atunci cînd scrieți nu vă gîndiți la cititor. Vă gîndiți la ce scrieți? Deci acordați și prin aceasta o autonomie literaturii? M. M.: "L'art pour l'art"... Da, cred că zona artei este de fapt specific autarhică și nu coincide cu cea a vieții empirice, autentice. Nu avem voie să uităm că există felurite legături: avem deci autorul și cartea - o unitate binară - iar cînd cartea este terminată, ea îi aparține cititorului. Nu există o legătură directă
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]