392 matches
-
special în cazul pacienților proteinurici; de asemenea, la acești pacienți au fost observate modificări ale compoziției lipoproteinelor din aceste complexe, în sensul creșterii conținutului de colesterol și apoB. „Toxicitatea” renală a complexelor LDL-IC pare să fie legată direct de aviditatea autoanticorpilor pentru substratul LDLox, fenomen unoscut și în alte afecțiuni autoimune (LES). La pacienții diabetici, acești anticorpi fac parte în special din clasele IgG1 și IgG3 [247], cunoscute pentru aviditatea și capacitatea lor crescută de a activa sistemul complementului și de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92213_a_92708]
-
Sinteza acestei proteine GH-like încă din perioada embrionară determină o toleranță imună față de GH, adică împiedică recunoașterea GH ca proteină non-self de către sistemul imunitar. în acest mod, pacienții cu GHD-IB pot beneficia de tratament cu GH recombinant fără a dezvolta autoanticorpi anti-GH, adică fără a dezvolta rezistență la tratament . în multe familii din categoria GHD-IB nu se observă mutații la nivelul genei pentru GH, mutațiile putând fi localizate în amonte, la nivelul regiunii-promotor a genei pentru GH. în până la 10% dintre
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
multiple, de amplori diferite, însoțite de modificări RMN ce pot mima uneori un adenom hipofizar care duce până la intervenția chirurgicală inutilă cu extirparea unei hipofize infiltrate limfocitar sau, într-un număr limitat din cazuri, cu prezența unui titru pozitiv de autoanticorpi antihipofizari. Mai frecvent, hipofizita autoimună se poate instala în primul an după naștere la femei predispuse genetic, atunci când apare o reactivare a sistemului imunitar. în aceste cazuri se pune problema diagnosticului diferențial cu sindromul Sheehan, sau necroza hipofizară post partum
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
fost ulterior complet infirmate. Ipoteza ca terapia cu rGH să crească riscul recidivei unor tumori hipotalamo-hipofizare care să fi determinat deficitul de GH a fost, din nou, complet infirmată . O altă problemă legată de terapia cu rGH este apariția de autoanticorpi anti-GH care să confere rezistență la tratament. Deși prezența autoanticorpilor este confirmată într-un număr semnificativ de pacienți tratați, un număr mic dintre pacienții cu anticorpi anti-GH dezvoltă și rezistență la tratament. Excepții fac rarele cazuri de pacienți cu deleție
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
crească riscul recidivei unor tumori hipotalamo-hipofizare care să fi determinat deficitul de GH a fost, din nou, complet infirmată . O altă problemă legată de terapia cu rGH este apariția de autoanticorpi anti-GH care să confere rezistență la tratament. Deși prezența autoanticorpilor este confirmată într-un număr semnificativ de pacienți tratați, un număr mic dintre pacienții cu anticorpi anti-GH dezvoltă și rezistență la tratament. Excepții fac rarele cazuri de pacienți cu deleție a genei pentru GH. La acești pacienți, GH exogen e
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
dintre pacienții cu anticorpi anti-GH dezvoltă și rezistență la tratament. Excepții fac rarele cazuri de pacienți cu deleție a genei pentru GH. La acești pacienți, GH exogen e invariabil recunoscut de sistemul imun ca fiind o proteină non-self, sintetizându-se autoanticorpi anti-GH însoțiți de rezistență la administrarea GH . 5.1.2. Terapia pacienților cu deficit de GH aflați în perioada creșterii Deficitul de GH continuă să rămână indicația principală pentru terapia cu rGH. în vederea unui rezultat optim, este necesar un diagnostic
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
celor cu rGH, în condițiile în care răspunsul la rGH este păstrat. Terapia cu rIGF-I este așadar rezervată cazurilor de rezistență la acțiunea GH, precum și deficitelor de GH prin deleția genei pentru GH, care sunt însoțite de apariția de autoanticorpi anti-GH și de rezistență la acțiunea GH. rIGF-I se administrează subcutan în doze de 80 mg/kg de două ori pe zi. Efectele secundare ale terapiei constau în lipodistrofie la locul injecției, hipertrofia amigdalelor cu sindrom de obstrucție respiratorie
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
specifici pentru bolile autoimune. Numărul celulelor T cu rol supresor este un factor care influențează intensitatea răspunsului imun. Dacă există un număr suficient de limfocite T supresoare funcționale, atunci celulele autoreactive sunt distruse înainte de a se induce producerea patologică de autoanticorpi, iar organismul este protejat de apariția condiției autoimune. În prezent, nu este elucidat substratul asocierii dintre DR3, numărul redus de celule T supresoare și creșterea riscului apariției bolilor autoimune și nici care este marker-ul real pentru aceste asocieri (riscul
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
1. Efectul a fost similar și în cazul administrării de ulei de pește, cu un conținut mare de vitamina D (Stene et al., 2003). Mai recent, în cadrul studiului DAISY (Diabetes Autoimmunity Study in the Young) s-a raportat că prezența autoanticorpilor anti-?-celulari este invers corelată cu aportul de vitamina D al mamei în timpul sarcinii (Fronczack et al., 2003). Efectul administrării orale de vitamina D la om poate fi similar cu cel observat la șoarecii NOD, demonstrându-se recent că și la
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91984_a_92479]
-
la întreruperea tratamentului) sau ineficiența tratamentului [89]. Aproximativ 10% dintre pacienți ajung la transplant hepatic pentru ciroză și insuficiență hepatică. Candidații la transplant sunt de obicei pacienții la care nu se poate obține remisiunea după 4 ani de tratament susținut. Autoanticorpii persistă după transplant la majoritatea pacienților, dar la titruri mai mici. Rezultatele post transplant sunt în general bune. Recidiva bolii este posibilă la aproximativ 10-40% dintre pacienți [88,89]. În această etapă se aplică și strategia de supraveghere/screening pentru
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Gelu Osian () [Corola-publishinghouse/Science/92147_a_92642]
-
etiologie autoimună, T1DM, hipogonadism primar, miastenia gravis, boală celiacă. Majoritatea afecțiunilor sunt asociate cu haplotipurile HLA: A1, B8, DR3 (DQA1*0501, DQB1*0201) și DR4 (DQA1*0301, DQB1*0302). Deoarece majoritatea componentelor sindromului prezintă o lungă fază prodromală în care autoanticorpii sunt prezenți anterior dezvoltării afecțiunii, eforturile actuale sunt concertate în vederea stabilirii dacă medicația imunosupresivă sau imunomodulatoare poate preveni sau stopa procesele distructive (22). Diabetul zaharat este asociat afecțiunilor endocrine și în cadrul altor sindroame poliglandulare autoimune, întâlnite cu o frecvență mult
Tratat de diabet Paulescu by Rucsandra Dănciulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92223_a_92718]
-
Valorile insulinemice mari sunt sugestive pentru hiperinsulinismul endogen. Mai pot fi însă întâlnite în unele cazuri rare, de neoplasme nepancreatice însoțite de hipoglicemie. Pentru a fi siguri de valoarea determinată trebuie exclusă administrarea secretă de insulină, precum și prezența anticorpilor sau autoanticorpilor insulinei (2, 6, 24, 33, 35, 36, 56. 58). O insulinemie à jeun crescută (de exemplu, 30 sau 40 μU/ml) nu justifică diagnosticul de hiperinsulinism dacă glicemia concomitentă este și ea crescută. Această situație poate fi întâlnită în obezitate
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cornelia Pencea, Olivia Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/92245_a_92740]
-
raportul fructoză/albumină ale cărui limite normale sunt cuprinse între 54-86 μmol/g (2). 1.15. Anticorpii anti-insulinici Determinarea anticorpilor anti-insulinici este importantă pentru diagnosticul hipoglicemiilor, din două puncte de vedere: -prezența anticorpilor anti-insulinici (produși împotriva insulinei exogene) sau a autoanticorpilor anti-insulinici (produși împotriva propriei insuline, devenită imunogenă din motive necunoscute) poate explica unele hipoglicemii, prin mecanismele care sunt descrise pe larg în alte capitole; -un titru de anticorpi insulinici crescuți, la pacienții cu hipoglicemie, care neagă administrarea exogenă de insulină
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cornelia Pencea, Olivia Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/92245_a_92740]
-
80. Principalele argumente care „au propulsat-o” în această poziție sunt rolul cheie al insulinei în mecanismul de apariție a diabetului zaharat, faptul că până în prezent insulina este singurul antigen cunoscut ca fiind absolut specific celulei ?-pancreatice și faptul că autoanticorpii antiinsulinici (IAA) sunt primii autoanticorpi anti-?-celulari care apar la copiii ce vor dezvolta DZ tip 1 (Bonifacio et al., 1999). Cu toate acestea, primele studii efectuate au dat rezultate oarecum contradictorii (Owerbach și Nerup, 1982; Bell et al., 1984; Hitman
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91983_a_92478]
-
propulsat-o” în această poziție sunt rolul cheie al insulinei în mecanismul de apariție a diabetului zaharat, faptul că până în prezent insulina este singurul antigen cunoscut ca fiind absolut specific celulei ?-pancreatice și faptul că autoanticorpii antiinsulinici (IAA) sunt primii autoanticorpi anti-?-celulari care apar la copiii ce vor dezvolta DZ tip 1 (Bonifacio et al., 1999). Cu toate acestea, primele studii efectuate au dat rezultate oarecum contradictorii (Owerbach și Nerup, 1982; Bell et al., 1984; Hitman et al., 1985; Thomson et
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91983_a_92478]
-
menționăm că la om, datele care să susțină asocierea între alelele locusului INS-VNTR și răspunsul autoimun îndreptat împotriva insulinei sunt încă controversate. Există studii care au arătat că numărul de alele de clasa I INS-VNTR este direct proporțional cu prevalența autoanticorpilor antiinsulinici (IAA) la debutul DZ tip 1 (Graham et al., 2002). Un alt studiu a indicat același efect, indiferent de prezența genelor de susceptibilitate HLA (Walter et al., 2003). Există însă și date care ar indica contrariul. Astfel, un studiu
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91983_a_92478]
-
ar indica contrariul. Astfel, un studiu efectuat pe 53 de subiecți cu DZ tip 1 nou descoperit a arătat că nu există diferențe semnificative între purtătorii alelelor de clasa I și, respectiv, de clasa a III-a INS-VNTR în ceea ce privește prezența autoanticorpilor antiinsulinici (IAA) și a răspunsurilor imune T celulare antiinsulinice (Sarugeri et al., 1998). O altă genă a cărei expresie este sub controlul alelelor INS-VNTR și care ar putea interveni în modularea riscului pentru DZ tip 1 este reprezentată de gena
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91983_a_92478]
-
subiecții afectați de acest sindrom (Forrest et al., 1967). Actual se știe că diabetul apare la circa 10-20% dintre pacienții cu CRS (McIntosh și Menser 1992). La aceste cazuri, pot trece mulți ani până la apariția diabetului clinic, iar prezenta majorității autoanticorpilor anti-β-celulari sugerează o posibilă etiologie autoimuna (Ginsberg-Fellner et al., 1984). Este de notat, de asemenea, posibilitatea mimetismului molecular și în cazul virusului rubeolic, existând similitudini între secvență GAD65 și respectiv proteine din capsida virală (Karounos et al., 1993). Totuși, introducerea
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
pancreatice responsabile de atacul autoimun mediat de limfocitele Ț și care duce în final la apariția DZ tip 1 a constituit unul din subiectele majore de cercetare în domeniul etiopatogeniei DZ tip 1 în ultimele decenii. ICĂ au fost primii autoanticorpi descriși ca fiind asociați DZ tip 1. Se știe că ei sunt îndreptați împotriva unor antigene citoplasmatice din celulele ?, dar natură acestora nu a fost încă complet elucidata. Pot fi detectați prin imunofluorescența directă pe secțiuni de pancreas, iar
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
mari de 20 JDFU indicând o probabilitate de 35-40% de instalare a bolii în următorii 5 ani, cu o sensibilitate de 80% (Bingley, 1996). Titruri ICĂ mai mari de 28 JDFU se asociază de regulă cu prezența și a altor autoanticorpi și sunt asociate cu un risc maxim de apariție a DZ tip 1. Ar mai fi de remarcat că uneori seroconversia ICĂ poate fi tranzitorie. Acesta este totuși un fenomen rar, doar 9% dintre copiii ICĂ+ revenind la un status
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
îndreptat împotriva insulinei exogene animale, cu apariția de anticorpi anti-insulinici, era un fenomen cunoscut de mai mult timp. Acest fenomen a stat la baza ideii de a testa pacienții cu DZ nou depistat (înainte de inițierea insulinoterapiei) pentru prezență sau absența autoanticorpilor anti-insulinici (Palmer et al., 1983), dovedindu-se prezenta acestora la pește 20% dintre pacienți. Apariția precoce a anticorpilor anti-insulinici, încă din etapele preclinice asimptomatice ale DZ tip 1, a sugerat faptul că insulină per se ar putea acționa că un
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
pot apare în ser înaintea debutului T1DM până la 100% din cazuri (Pietropaolo et al., 1997). Prezenta IAA se corelează cu vârsta mai mică la debutul bolii și cu progresia mai rapidă a T1DM. De altfel, IAA sunt de regulă primii autoanticorpi care apar în ser la copiii cu risc înalt pentru DZ tip 1, ei devansând în medie cu 1,8 luni apariția ICĂ (Kupila et al., 2002). Este interesant de notat că la pacienții cu DZ tip 1 nou depistat
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
la copiii cu risc înalt pentru DZ tip 1, ei devansând în medie cu 1,8 luni apariția ICĂ (Kupila et al., 2002). Este interesant de notat că la pacienții cu DZ tip 1 nou depistat au fost identificați și autoanticorpi îndreptați împotriva proinsulinei, anticorpi care însă nu reacționează încrucișat și cu insulină, sugerând că reactivitatea lor este îndreptată împotriva peptidului C din moleculă de proinsulină (Kuglin et al., 1988). Acest lucru este susținut și de existență reactivității limfocitelor Ț CD4
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
tip 1 nou descoperit (Baekkeskov et al., 1982). Această proteină a fost identificată mai apoi ca fiind izoforma de 65 kDa a GAD (Baekkeskov et al., 1990). Ulterior a fost demonstrată existența în serul pacienților cu DZ tip 1 a autoanticorpilor anti GAD (date privind determinarea și semnificația acestora sunt redate mai jos). În plus, numeroase studii au indicat existența unor răspunsuri imune Ț celulare îndreptate împotriva unor epitopi ai GAD, atât la modelele animale (șoarecii NOD) cât și la om
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
imun încrucișat și împotriva antigenului self. Astfel, la începutul anilor ’90 s-a arătat că între GAD-65 și p2C (o proteină nonstructurală a virusului Coxsackie B4) există o omologie structurală importantă (Baekkeskov et al., 1990). Într-un studiu privind reactivitatea autoanticorpilor la GAD-65 și respectiv un polipeptid p2C sintetic s-a demonstrat posibilitatea unei reactivități încrucișate (Hou et al., 1994). De asemenea, s-a demonstrat că fragmentul din p2C omolog GAD-65 și care este bine conservat în grupul de enterovirusuri Coxsackie
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]