201 matches
-
de conducător al Diecezei Romano-Catolice de Iași, pr. Gheorghe Petz s-a întors în satul Butea la data de 2 august 1950, administrând de aici Episcopia. A fost acuzat de Securitate că i-a adăpostit în clădirile Parohiei Butea pe aviatoarea Smaranda Brăescu și pe sătenii Iosif Gal și Mihai Albert, urmăriți de Securitate, că a refuzat să dizolve "gărzile de apărare" constituite la Butea, că a refuzat să semneze "Apelul de pace de la Stockholm", îndreptat împotriva papei Pius al XII
Gheorghe Petz () [Corola-website/Science/315936_a_317265]
-
, cu numele său real de Irina Cioc (1909, Ciurari - 1997, Geneva) a fost o avocată română din baroul Ilfov, cunoscută în special datorită activității sale ca aviatoare în perioada dintre cele două războaie mondiale. Născută în Muntenia, și-a luat numele de „Burnaia” de la apa curgătoare care străbate satul său natal. A fost a doua aviatoare brevetată în România, obținându-și brevetul de pilot civil la date
Irina Burnaia () [Corola-website/Science/330888_a_332217]
-
română din baroul Ilfov, cunoscută în special datorită activității sale ca aviatoare în perioada dintre cele două războaie mondiale. Născută în Muntenia, și-a luat numele de „Burnaia” de la apa curgătoare care străbate satul său natal. A fost a doua aviatoare brevetată în România, obținându-și brevetul de pilot civil la date de 27 octombrie 1933 și prima femeie care a traversat pilotând un avion, Munții Carpați. Impresionată de Raidul aviatic românesc București - Malakal din 1933, a încercat în prima parte
Irina Burnaia () [Corola-website/Science/330888_a_332217]
-
trebuia să plece în raidul aviatic african din 22 octombrie 1933 și dorea să se asigure că Irina va primi brevetul de pilot gr. I (pilotaj), brevet pe care îl obține cu nr. 3/27.10.1933 fiind a doua aviatoare brevetată în România, după Ioana Cantacuzino. Raidul aviatic românesc organizat în Africa în 1933 a avut un mare răsunet în epocă. Irina se hotărăște să parcurgă și ea traseul, cu un avion personal și apelează la Ivanovici, care participase la
Irina Burnaia () [Corola-website/Science/330888_a_332217]
-
Marie Ana Aurelia (Mariana) Drăgescu (n. 7 septembrie 1912, Craiova - d. 24 martie 2013, București) a fost una din aviatoarele Escadrilei Albe, calitate în care a evacuat pe calea aerului răniți de pe Frontul de Răsărit în perioada 1941-1943. A făcut războiul din prima și până în ultima zi, fiind singura aviatoare care a luptat atât împotriva URSS, cât și împotriva Germaniei
Mariana Drăgescu () [Corola-website/Science/329184_a_330513]
-
Craiova - d. 24 martie 2013, București) a fost una din aviatoarele Escadrilei Albe, calitate în care a evacuat pe calea aerului răniți de pe Frontul de Răsărit în perioada 1941-1943. A făcut războiul din prima și până în ultima zi, fiind singura aviatoare care a luptat atât împotriva URSS, cât și împotriva Germaniei naziste. În timpul războiului escadrila a transportat peste 1500 de răniți. Fiică a unui ofițer și a unei profesoare de muzică, a urmat liceul la Lugoj. S-a înscris la Facultatea
Mariana Drăgescu () [Corola-website/Science/329184_a_330513]
-
Regal, unde a avut ocazia de a cunoaște mai mulți piloți francezi care participaseră la Primul Război Mondial, între care colonelul Brocard, comandantul escadrilei Cygognes, René Fonk și, în 1936, pe Antoine de Saint-Exupéry. În 1938 participă, alături de alte cinci aviatoare (Marina Știrbey, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu și Irina Burnaia) la manevrele militare ce au avut loc la Galați. În 1939, Marina Știrbey a depus un memoriu la Ministerul Aerului prin care solicita înființarea unei escadrile sanitare pentru transportul
Mariana Drăgescu () [Corola-website/Science/329184_a_330513]
-
de ziaristul italian Curzio Malaparte, și venea de la faptul că era dotată cu avioane de tip RWD-13, de fabricație poloneză, vopsite inițial în alb, cu crucea roșie aplicată pe fuselaj și pe aripi. a fost încadrată, ca și celelalte trei aviatoare, ca pilot stagiar bugetar și primea soldă și prime de zbor echivalente gradului de sublocotenent aviator. În 1938 își cumpără un avion personal de tip Messerschmitt Me 35B, înmatriculat YR-MAR la 21 decembrie, cu care zboară un an de zile
Mariana Drăgescu () [Corola-website/Science/329184_a_330513]
-
fusese decorată cu Ordinul Vulturul German, clasa a III-a, pentru salvarea răniților germani, iar la 18 mai apăruse, împreună cu colegele din escadrilă pe coperta revistei "Hamburger Illustrierte". De asemenea, "Berliner Illustrierte Zeitung" a publicat fotoreportajul "Frauen in Rumänien", despre aviatoarele românce. În anul 1943, între 8 august și 22 septembrie participă la campania din Crimeea, având baza la Simferopol. După desființarea Escadrilei 108, în vara anului 1944 Mariana Drăgescu se întorce pe front, unde execută misiuni până în luna august, ca
Mariana Drăgescu () [Corola-website/Science/329184_a_330513]
-
furnizat nicio dată „utilă”, spunând că legătura cu unchiul ei a încetat în 1951. În anul 1981 Marie-Josephe de Beauregard înființează în Franța Federația Femeilor Pilot din Europa () care să reunească Asociațiile Femeilor Pilot din țările Europei. Din lipsă de aviatoare care să îndeplinească criteriile (!) în România nu s-a înființat o astfel de asociație, Mariana Drăgescu fiind singura din blocul comunist cooptată ca membră a Asociației Internaționale a Fostelor Femei Pilot. În această calitate a participat la reuniunile de la Zell
Mariana Drăgescu () [Corola-website/Science/329184_a_330513]
-
răniților cu avioane pilotate de femei, i-a revenit prințesei Marina Știrbei (membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din România). Unității înființate în anul 1940 i-au fost atributie mai multe tipuri de aeronave, în principal avioane poloneze. Primele aviatoare ale escadrilei au fost Nadia Russo, Mariana Drăgescu, și Virginia Thomas. Ulterior, acestora li s-au alăturat și altele. Deoarece inițial avioanele au fost vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie, jurnalistul italian Curzio Malaparte, le-a denumit „”, denumire
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
Greu". "Secția I" a fost desființată în septembrie 1943, avioanele ei fiind preluate de "Secția II", care și ea s-a retras în țară la sfârșitul anului 1943 și și-a încetat activitatea la 25 august 1944. O parte dintre aviatoare au continuat să activeze ca instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. Dupa instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea, aviatoarele fiind readuse
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
retras în țară la sfârșitul anului 1943 și și-a încetat activitatea la 25 august 1944. O parte dintre aviatoare au continuat să activeze ca instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. Dupa instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea, aviatoarele fiind readuse în conștiința publicului abia după 1989. Convenția de la Geneva din 1929, a reglementat situația aviației sanitare aflate sub emblema Crucii Roșii
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
parte dintre aviatoare au continuat să activeze ca instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. Dupa instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea, aviatoarele fiind readuse în conștiința publicului abia după 1989. Convenția de la Geneva din 1929, a reglementat situația aviației sanitare aflate sub emblema Crucii Roșii pe timp de conflict armat. În urma unui raid efectuat în Suedia și Finlanda, prințesa Marina Știrbei (membră
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
o formație de avioane sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei, după modelul organizației feminine finlandeze „Lotta Svärd”. Forțele Aeriene Regale ale României au fost receptive și au invitat la manevrele militare regale de la Galați din 1938 câteva aviatoare brevetate, pentru demonstrație. Au fost invitate Marina Știrbei, în calitate de membru în comitetul de conducere al Crucii Roșii Române, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu și Irina Burnaia. Acolo au avut ocazia să zboare cu un avion echipat sanitar
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
militare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Memoriul a fost aprobat de subsecretarul de stat al Aerului din România cdor. av. Gheorghe Jienescu, și, la 25 iunie 1940, a luat ființă Escadrila Sanitară, având ca prime titulare pe aviatoarele stagiare Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, lor alăturându-li-se în scurt timp și Virginia Duțescu. La comanda escadrilei era cpt. av. Gheorghe Valvarie. Sediul escadrilei era la aerodromul Băneasa. Deși erau considerate necombatante, iar zborurile erau considerate
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
Drăgescu și Virginia Thomas, lor alăturându-li-se în scurt timp și Virginia Duțescu. La comanda escadrilei era cpt. av. Gheorghe Valvarie. Sediul escadrilei era la aerodromul Băneasa. Deși erau considerate necombatante, iar zborurile erau considerate ca având caracter umanitar, aviatoarele aveau grad de sublocotenent, primeau soldă și purtau uniformă militară pentru a nu fi considerate spioane în caz de capturare. Inițial, escadrila a avut în dotare doar două avioane Monospar ST-25 Universal care aparținuseră prințului Nicolae, ambele pierdute în accidente
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
ordine: Nadiei Russo (nr. 1), Marianei Drăgescu (nr. 2) și Virginiei Thomas (nr. 3). Din totalul de 28 de aparate RWD-13 refugiate au mai fost alocate câteva escadrilei, în mai multe etape. Escadrila dispunea și de un aparat Potez 65. Aviatoarea Victoria Pokol s-a înscris voluntară în escadrilă împreună cu avionul ei personal Bücker Bü 131 „Jungmann”. La început avioanele erau vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie, asemănător ambulanțelor, motiv pentru care jurnalistul italian Curzio Malaparte, aflat în 1941
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
vânătoarea adversă nu cobora, dar le ataca la sol. Ca urmare, în august 1941 ele au fost vopsite în culori de camuflaj, verde închis deasupra și albastru deschis dedesubt, iar crucile roșii au rămas în cercuri albe. Până în octombrie 1940 aviatoarele s-au familiarizat cu aparatele RWD-13S și au efectuat 45 de zile de practică la Spitalul Militar, unde au învățat să facă pansamente și injecții. La 1 aprilie 1941 escadrila s-a mutat de la Băneasa la Pipera. Cu puțin timp
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
escadrila s-a mutat de la Băneasa la Pipera. Cu puțin timp înainte de 22 iunie escadrila a fost trimisă pe aerodromul de la Focșani, iar în ziua începerii ofensivei escadrila s-a mutat la Tecuci. În acel moment din escadrilă făceau parte aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, precum și adj. șef. av. Nicolae Popescu („Roată”), care pilota avonul Potez 65. La comanda escadrilei era lt. av. Traian Demetrescu. La 10 iulie escadrilei i s-au alăturat și av. Virginia Duțescu, infirmiera
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
făceau în zone neamenajate și staționările trebuiau să fie foarte scurte, pentru a evita ca avioanele să fie atacate la sol de către aviația sovietică. Virginia Duțescu nu a făcut față stresului și la 1 septembrie a părăsit escadrila. Pentru celelalte aviatoare campania din 1941 s-a încheiat la 6 noiembrie, când avioanele RWD-13 au fost aduse la aerodromul militar de la Pipera, urmând să intre în revizie generală. În timpul bătăliei de la Odessa au fost transportați răniți din din Zalci (), Baden (), Iaska (), Mihailovska
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
perioada 22 iunie - 31 decembrie 1941 au fost evacuați de pe front 5249 de răniți și bolnavi. Prin Înaltul Decret Regal nr. 2712/12.09.1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 238/8.10.1941, toți aviatorii escadrilei, inclusiv cele patru aviatoare, au fost decorați cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cruce de Aur. Ioana Grădinescu a fost decorată cu Medalia Aeronautică de Război, iar Gheorghe Ernest cu Crucea „Meritul Sanitar”. La 6 noiembrie escadrila a încheiat campania și a fost
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
av. Șerban Mănciulescu, serg. TR av. Ștefan Petrescu, adj. av. Gheorghe Cojocaru, pilot voluntar Victoria Pokol, pilot voluntar Maria Nicolae și pilot voluntar Smaranda Brăescu. Dotarea secției era 7 avioane RWD-13 și un avion Bücker Bü 131. La 15 mai aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas au fost decorate cu Ordinul Vulturul German clasa a III-a, iar la 18 mai apar pe coperta revistei "Hamburger Illustrierte", care publică în interior și un articol despre ele. În 18 august
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
august) - Melitopol - Stalino (19 august) - Nikolaevskaia (20 august) - aerodromul de la Kotelnikovo, la 160 km SV de Stalingrad (21 august). Secția II a escadrilei 108 a ajuns la 30 august la Tiraspol și apoi la Stalino. În afară de transportul răniților la Tiraspol, aviatoarele au executat și misiuni de recunoaștere, cum a fost cea efectuată în 4 septembrie de Mariana Drăgescu pentru identificarea unui teren de zbor. La 10 septembrie escadrila s-a deplasat pe aerodromul de la Plodovitoe (), 40 km S de Stalingrad. Deși
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
I au primit ordinul de retragere de la Plodovitoe la Kotelnikovo, iar în 24 octombrie au fost trimise cu trenul în țară pentru revizie generală la ICAR București. Personalul a venit în țară cu un avion Junlers Ju 52 al Grupului. Aviatoarele escadrilei au primit ordinul să urmeze Școala de Infirmiere Voluntare la Spitalul Militar „Regina Elisabeta”. Din august până în octombrie au fost transportați peste 300 de răniți, ceea ce însemna câte 3 zboruri pe zi pentru fiecare avion. Pentru eroismul în campania
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]