1,399 matches
-
și înțeles, făcîndu-l să înțeleagă că fusese uitat. La ora șase fără un sfert a sunat telefonul și nici nu a trebuit să ridice receptorul ca să înțeleagă că e Mihail. A răspuns calm, de parcă ar fi fost ceva firesc, "Leonard Bîlbîie la aparat". Era Mihail. Palma i s-a umezit fără voia lui și cel mai mult s-a temut să nu i se altereze vocea de emoție. Se putea întîmpla oricui, dar lui nu trebuia să i se întîmple, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a clipit cu prefăcută uimire, "încotro, șefule? Voiam să te scot la un schwartz!" S-a prefăcut nemulțumit. ,,Ei, fir-ar să fie, iar mă cheamă Mihail, cine știe ce-o fi visat astă-noapte și acum îi zbîrnîie creierașul, treci Bîlbîie de-l mulțumește." Și a trecut pe lîngă el fără să mai fie curios de-a vedea cum se transformă mirarea prefăcută într-una adevărată. Să fii chemat de Mihail însemna un eveniment care de obicei se sărbătorea la " Pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
găsească toți banii trebuincioși, să-l impresioneze pe patron, un buzoian negru și în albul ochilor, și să-l cheme din fundul pămîntului pe Cristian Vasile. Oricum ar fi fost viața în Serviciu, un chef zdravăn era sănătate curată. Numai Bîlbîie nu știa asta, trăia ca un șoricel, pîș-pîș, cranț-cranț, nevăzut, ciulit, tot atît de mare sau de mic cît umbra sa. Leonard Bîlbîie s-a strecurat neobservat de oricine altcineva pe lîngă pereții vopsiți într-un cenușiu economicos, un brîu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe Cristian Vasile. Oricum ar fi fost viața în Serviciu, un chef zdravăn era sănătate curată. Numai Bîlbîie nu știa asta, trăia ca un șoricel, pîș-pîș, cranț-cranț, nevăzut, ciulit, tot atît de mare sau de mic cît umbra sa. Leonard Bîlbîie s-a strecurat neobservat de oricine altcineva pe lîngă pereții vopsiți într-un cenușiu economicos, un brîu lat cu ulei, care putea fi spălat ușor și restul dat în humă după dorința expresă a lui Mihai Mihail, ca să-i aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bun și lavandă stăpînea odaia, aducîndu-ți aminte de toate cîte scriau ziarele în ceea ce privea viața mondenă a lui Mihai Mihail. Într-un tîrziu s-a răsucit greoi, ca un lup, cu tot corpul, a pufnit pe nas și atunci Bîlbîie a văzut că avea ochii albaștri, ușor îngălbeniți, o față mare, cu trăsături ferme, semănînd foarte mult cu un actor care te impresionează fără să scoată un cuvînt, doar încruntîndu-se ori doar zîmbind subțire și strîmb. S-a apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care din domnii de față e directorul Serviciului?" ar fi fost echivalent cu înaintarea unei cereri de demisie. Așa că în acele clipe se bucura și era mîndru de sine, așteptase cît așteptase, însă pînă la urmă se dovedise că Leonard Bîlbîie nu este un fitecine în Serviciu. Dacă îi va povesti lui George Stan de această întrevedere va reuși să-l facă să se emoționeze, să-i tremure vocea, chiar dacă avea renumele unui iceberg. Altfel nici nu se putea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu era decît "afacerea Cocoș". Turcul Ali Mehmet. Atunci îi spusese Mihail ceva asemănător. "Sigur, domnule director, o poveste inventată poate fi la fel de reală cît orișice lucru întîmplat." Era cu adevărat un tip nemaipomenit, acum se convingea că el, Leonard Bîlbîie, își găsise locul potrivit în lume, chiar se simțea fericit ca ieșise de la strîmtoare atît de ușor. Mihai Mihail ridică leneș pleoapele, recunoscu privirea albastră și rece despre care auzise atîtea, "așa-i frățioare, chiar așa cum spui. Tocmai de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bine, nu-i așa?" Nu avea de unde să știe despre ce anume vorbește Mihail, dar în general avea dreptate. În general Mihai Mihail avea întotdeauna dreptate, dacă n-ar fi avut, n-ar fi ajuns unde se afla. "Știi, domnule Bîlbîie, niciodată n-am fost îngrijorat cînd mi s-au adus la cunoștință informații despre fapte serioase, grave. Am așa, o convingere, că tot ce ni se înfățișează îngrijorător va termina într-un fel sau altul în ridicol, în carnaval. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu se tem că s-ar putea întîmpla ceva care să le scape de sub control. Toate nu sînt decît niște păpuși pe sfoară, niște măști pe care ei le pun, ei le scot. De fapt sînt nimicuri. Mă asculți, domnule Bîlbîie?" Sigur că-l asculta. Dar nu-i venea să-și creadă urechilor. Mihai Mihail declarase nu o dată că pe el nu-l interesează politica, din cînd în cînd avea grijă să dea cîte un interviu, că el este un tehnician
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
unei noi "afaceri", Mihai Mihail făcea politichie. De parcă i-ar fi ghicit gîndul, directorul Serviciului împinse ușurel către el hîrtia, acum vedea că era ceva ca un anunț, o proclamație tipărită, destul de neglijent, cerneala se întinsese. "Ia și citește, domnule Bîlbîie, și te rog să-mi prezinți un raport amănunțit. Nu mă interesează toate fleacurile legate de mascarada asta, cît cealaltă jumătate. Cea întunecată. Undeva există încă o parte, nevăzută, tăcută, grea. De aceea, cu adevărat primejdioasă. Celor mai mulți dintre oameni, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
noi n-am cum să le explic că e vorba doar de un sentiment, de o presimțire. Nici măcar nu ajunge la nivelul intuiției, asta ar fi prea mult și deja n-ar mai folosi. Atîta doar, am sentimentul, presimțirea, domnule Bîlbîie, că, dacă există o astfel de mascaradă, un asemenea carnaval, cu siguranță că în același timp, din aceeași cauză, se alcătuiește încet, dar sigur o tragedie. Întîi am vrut să spun o dramă, însă n-am reușit. E ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
împiedicată, dar poate fi amânată." II După plecarea prințului, urmată îndeaproape de o primăvară secetoasă, un fel de vară grăbită care a îngălbenit înainte de vreme frunzele viței ce stăpînea Vladia, Radul Popianu a trebuit să se despartă și de Leonard Bîlbîie într-un fel care nu i-a făcut plăcere. Cu toate că lucrurile s-au petrecut cu șase ani în urmă, memoria sa le păstra atît de vii, încît, dacă socotea bine, între timp nu se mai întâmplase nimic demn de luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din Italia, se găseau acolo probele pe doisprezece ani din bianco ai Banfi, primise Hariton și un lădoi cu vinuri de Albi și Laon, cît despre Moselle, acestea veneau cu regularitate datorită unui aranjament făcut în numele firmei Mott de către Leonard Bîlbîie, aranjament despre care cei de la firmă habar nu aveau. De asta îi și plăcea lui Radul Popianu de Leonard Bîlbîie, putea și făcea mult mai multe decît arăta figura lui domoală și clăpăugă, timiditatea oarecum afișată, de asta își dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de Albi și Laon, cît despre Moselle, acestea veneau cu regularitate datorită unui aranjament făcut în numele firmei Mott de către Leonard Bîlbîie, aranjament despre care cei de la firmă habar nu aveau. De asta îi și plăcea lui Radul Popianu de Leonard Bîlbîie, putea și făcea mult mai multe decît arăta figura lui domoală și clăpăugă, timiditatea oarecum afișată, de asta își dăduse seama la timp, un aer de adormire care plutea în preajmă. Descoperise, nici nu se putea altfel, doar era deșcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mult mai multe decît arăta figura lui domoală și clăpăugă, timiditatea oarecum afișată, de asta își dăduse seama la timp, un aer de adormire care plutea în preajmă. Descoperise, nici nu se putea altfel, doar era deșcă bătrînă, că Leonard Bîlbîie nu era nici pe departe așa cum arăta, dar nici prin cap nu-i trecuse că Leonard Bîlbîie era atît de mult și atît de important pe cît s-a dovedit. Iar descoperirea a făcut-o prea tîrziu, atît de tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seama la timp, un aer de adormire care plutea în preajmă. Descoperise, nici nu se putea altfel, doar era deșcă bătrînă, că Leonard Bîlbîie nu era nici pe departe așa cum arăta, dar nici prin cap nu-i trecuse că Leonard Bîlbîie era atît de mult și atît de important pe cît s-a dovedit. Iar descoperirea a făcut-o prea tîrziu, atît de tîrziu, încît i-a venit să-și dea cu pumnii în cap de ciudă. Nu era nici o pagubă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de tîrziu, încît i-a venit să-și dea cu pumnii în cap de ciudă. Nu era nici o pagubă, era doar un afront personal și încă un afront de care nimeni în afară de el nu-și dădea seama. Descoperirea în legătură cu Leonard Bîlbîie nici nu era întreagă, ci numai ca un petec de cer văzut prin oblonul tras al cancelariei, puteai să bănuiești și restul, dar putea fi și o cacealma. Puteai crede, văzînd prin crăpătura oblonului albastrul seninului, că peste tot cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
peste el, se zvînta văzînd cu ochii și iarba ridicase colțul binișor, așa încît roțile puteau alerga fără a se înnămoli. Radul Popianu a auzit motorul în aceeași clipă cu toți ceilalți locuitori ai Vladiei, în aceeași clipă cu Leonard Bîlbîie și Hariton, dar, spre deosebire de ei, el abia atunci a înțeles, a aflat că prințul pleacă. Cînd l-a întrebat pe Bîlbîie dacă el știa de plecarea lui Pangratty acesta i-a răspuns mustăcind, jucau domino în odăița lui de lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Radul Popianu a auzit motorul în aceeași clipă cu toți ceilalți locuitori ai Vladiei, în aceeași clipă cu Leonard Bîlbîie și Hariton, dar, spre deosebire de ei, el abia atunci a înțeles, a aflat că prințul pleacă. Cînd l-a întrebat pe Bîlbîie dacă el știa de plecarea lui Pangratty acesta i-a răspuns mustăcind, jucau domino în odăița lui de lîngă intrarea în Cramă: " Domnule adjutant, dumneata oricum nu crezi că ai avea vreo șansă să ajungi sublocotenent, după cum merg lucrurile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
auzite de propriile urechi, imaginea sa se desena tot mai limpede, mai clar conturată pe fundalul așezării, al dealurilor acoperite cu viță care o înconjurau și despre care nu puteai spune nici că o protejau, nici că o sufocau. Leonard Bîlbîie, cu care pînă atunci nu avusese nici un fel de necaz, nici o urmă de neînțelegere, s-a lăsat greoi pe speteaza scaunului și cu o voce schimbată, nu mai era deloc îngînată și adormitoare, i-a zis: Prințul Șerban Pangratty e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
jos din patul de campanie în care dormea, îi plăcea tot ceea ce era aspru, soldățesc, zdravăn, folositor, din preajma sa, așa își păstra viu "spiritul combativ" își zicea, măcar acolo, în văgăuna lui, pentru că în Vladia așa ceva era cu neputință. Leonard Bîlbîie în acele secunde nu era altceva decît o fîșie de cer înnorată, care. te putea face să crezi că lumea întreagă este umbrită și întunecată. Se schimbă vremurile, domnule adjutant, Generalul renunță cu totul, și la București vom avea guvern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de Bazna vîrît pînă la rît în nămol. Asta e zghihară, domnu' Leonard. E singurul vin alb care se face din vița autohtonă, cred că știi, numai la Vladia a mai rămas românească după dezastrul filoxerei. E un secret, nu? Bîlbîie a vrut atunci să se împace cu el, "ești grozav, dom' adjutant, cine ar fi reușit să-i smulgă lui Hariton așa ceva. Se ferește de mine ca dracu' de tămîie, crede că Mott o să-l îngroape, o să-l facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu bea de unul singur. Omul lui Mihail era mult mai priceput în ale băuturii decît domnul Witt, directorul general. El fusese acela care îi repetase privindu-l în ochi "să nu te apuci de băut de unul singur, domnule Bîlbîie. Știu că nu se poate să nu bei, mai ales acolo, în capătul ăla de lume unde este mai mult vin decît apă, dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu bea singur." Atunci i s-a părut ciudat, cel puțin ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
porunci. Și vezi ce ți s-a întîmplat. Bine că ți s-a făcut rău înainte de a ieși pe uliță. Și mai bine că ți s-a făcut rău la timp și te-am găsit eu. Nu știai, dom'le Bîlbîie, că omul care bea singur nu doar că se îmbată, dar se și îmbolnăvește la creier, atît de grav, încît nu mai știe pe ce lume trăiește, tot ce i se pare devine demn de crezut. Și nimeni nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Popianu i-a turnat iar în cana sa de tablă o jumătate de măsură și, după cum îi tot arăta cu degetul, se vedea că era foarte încîntat de ceea ce spunea. Iar a doua oară a fost la fel de mulțumit cînd Leonard Bîlbîie l-a întrebat plin de uimire și neîncredere "de unde știi dumneata, dom'le adjutant, chestia asta cu suferința lui Pangratty?" Erau justificate uimirea și neîncrederea, deoarece dacă trebuia cineva să știe totul despre prinț acela era Bîlbîie și nu adjutantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]