259 matches
-
am trecut la „piesa de rezistență” care vorbea despre un conflict caznic, izbucnit dintr-o eroare culinară: „Merge moșul pe șosea Cu doi pui de turturea. «Dă-mi-i mie moșule!» «Nu ți-i dau, mucosule! Că-i duc la băbuța mea Ca să facă tocăniță!» Tocănița n-a fost bună! Dă-i la baba peste mână!” Am sfârșit poezia într-un final apoteotic menit a glorifica atitudinea fermă și curajul moșneagului. Astfel, mi-am lovit mâna stângă cu cea dreaptă, sugerând
CEA DINTÂI DURERE de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1664 din 22 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372612_a_373941]
-
-i la baba peste mână!” Am sfârșit poezia într-un final apoteotic menit a glorifica atitudinea fermă și curajul moșneagului. Astfel, mi-am lovit mâna stângă cu cea dreaptă, sugerând, prin mimică, gestul categoric al moșului care o sancționa pe băbuța lui pentru nepriceperea de care dăduse dovadă în gătirea puilor de turturea. Ei, în momentul acela s-a produs „tragedia”: amploarea mimicii a fost atât de mare încât am atins Pobeda care stătea în așteptare pe colțul mesei, trimițând-o
CEA DINTÂI DURERE de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1664 din 22 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372612_a_373941]
-
ofranda înfericită nevoie mare, astfel că, după trei cruci mari, se duse la culcare adormind de oboseală și de mulțumire. Noaptea i se arătase în vis ființa vătămată. O privise blând, parcă o ruga ceva, apoi dispăruse. În urmă, o băbuță povârnită de ani murmurase ceva nedeslușit despre izbăvirea mândreței de flăcău cum fusese cândva Silvan. Și numele Mumei Pădurii încheie șirul de slove ascultate de Natalia. De la visul acela, tânăra se muncea cu gândul ce să fi însemnat?! Și tot
DARUL NATALIEI de ANGELA DINA în ediţia nr. 2186 din 25 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371705_a_373034]
-
poveste dureroasă! Ființa care trăise spectaculos de vital, se bucurase din plin de viață liberă (și libertină) dăduse romane capitale, Castelul de nisip, Clopotul, Timpul îngerilor, Marea, Discipolul, predase filozofie la Oxford, iat-o acum, într-un amurg de neimaginat, băbuță cu minte rătăcită, alături de nu mai puțin celebrul ei soț, John Bayley, condamnat, prin dragoste, să-și plimbe pisicuța prin coridoarele sordide ale unui Alzheimer devastator. Încă un Bartender's, da? Da. Filmul. Contrapunct dramatic al clipelor tinere și nebune
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu două perechi sfrijite! Ăsta noroc! Vecin 3: Fraților, potul ăsta mi-a făcut o foame de nu vă văd! Vecin 1: Pe masă, în sufragerie era cam secetă... Vecin 3: Facem un raid pe la bucătărie. Mă-nțeleg eu cu băbuța. (pleacă spre bucătărie) Pînă mă-ntorc, dați-i drumul cu mînă moartă. (lumina se mută în sufragerie; se deschide ușa și intră Val) Vecin 1: Numai că, fii atent, ușor cu cheltuielile că am cam dat de fundul pungii. Așa că
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
eu sînt la rînd. Domnule, da parcă biroul nu l-a câștigat nimeni? Vecin 1: E liber. Vecin 4: E, atunci cer și biroul lui nenea decanu! Vecin 3: Plus bucătărie. Că și asta parcă e liberă. Vecin 1: Cu tot cu băbuță? (se prăpădesc de rîs) Plus decanu! Vecin 2: Ți-a intrat, hai? E, atunci plus... ghitaristul. Vecin 3: Ei, și-acu, dacă nu vi se pare prea mult, dați-mi-o și mie pe tovarășa Maria. Vecin 4: Mă, da
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
În urechile noastre se stingea șoapta valurilor. Nu, nu era pentru prima oară că remarcam dedublarea aceea în viața noastră. Să trăiești lângă bunica însemna deja să te simți altundeva. Ea traversa curtea fără să se așeze vreodată pe banca băbuțelor, instituție fără de care o curte rusească este de neînchipuit. Asta nu o împiedica să le salute foarte prietenește, să întrebe de sănătatea celei pe care nu o văzuse de câteva zile și să le facă un mic serviciu spunându-le
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spunându-le, de pildă, cum putea fi îndulcit gustul cam acru al râșcovilor murați. Dar când le adresa cuvintele acelea amabile, rămânea în picioare. Iar bătrânelele limbute din curte acceptau această diferență. Toată lumea pricepea că Charlotte nu era chiar o băbuță rusoaică. Asta nu însemna că trăia ruptă de lume sau că avea vreo prejudecată socială. Dimineața devreme, eram smulși uneori din somnul nostru de copii de un strigăt ce răsuna în mijlocul curții: - Hai după lapte! Printre vise, recunoșteam vocea și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Un om care-i sfida pe milițieni blocând circulația de pe strada principală cu zigzagul capricios al mersului său, un om care tuna și fulgera împotriva autorităților și care, prin înjurăturile lui răsunătoare, făcea să zăngăne geamurile și mătura șirul de băbuțe de pe banca lor. Or, același Gavrilici, când o întâlnea pe bunica, se oprea și, încercând să-și aspire răsuflarea duhnind a vodcă, rostea cu un vizibil respect: - Bună ziua, Charlota Norbertovna! Da, era singurul, din curtea aceea, care o chema pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
execute numărul acela de acrobație sonoră: - Ce mai faceți, Charlota Norbertovna? Bunica îi răspundea la salut, ba mai și schimba cu Gavrilici câteva cuvinte nu lipsite de intenții educative ascunse. Curtea avea, în acele momente, o înfățișare cu totul aparte: băbuțele, alungate de furtunoasa intrare în scenă a bețivului, se refugiau pe treptele casei mari de lemn din fața imobilului nostru, copiii se ascundeau pe după copaci, la ferestre se vedeau fețe jumătate curioase, jumătate speriate. Iar în arenă, bunica discuta cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o curiozitate - purtătorul de cuvânt al destinului imprevizibil, schimbător, atât de drag sufletului rus. Și, deodată, franțuzoaica aceea cu privirea liniștită a ochilor ei gri, elegantă în ciuda simplității rochiei sale, subțirică și atât de diferită de femeile de vârsta ei, băbuțele pe care el tocmai le alungase de pe stinghia lor. Într-o zi, vrând să-i spună Charlottei ceva mai mult decât un simplu bună ziua, a tușit ușor în pumnii lui mari și a mormăit: - Așa, Charlota Norbertovna, ești singură de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mare de lemn cu două etaje, înnegrită de timp, cu ferestre mici, întunecate și bănuitoare. Pe asta și pe semenele ei voia guvernatorul să le înlăture cu limpezimea grațioasă a stilului modern. În clădirea aceea, veche de două secole, locuiau băbuțele cele mai pitorești, ieșite direct din povești - cu broboadele lor groase, cu fețele livide ca moartea, cu mâinile ciolănoase, aproape vinete zăcându-le pe genunchi. Când ni se întâmpla să pătrundem în lăcașul acela întunecos, întotdeauna mă îneca mirosul înțepător
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Simțeam, aproape fizic, densitatea carnală a vieților care se amestecau acolo. Gavrilici trăia în pivnița pe care o împărțeau cu el trei familii. Fereastra îngustă a camerei sale se afla aproape de pământ și, cum venea primăvara, era astupată de buruieni. Băbuțele, așezate pe banca lor, la câțiva metri mai încolo, aruncau din când în când priviri neliniștite - nu arareori vedeai printre tulpini, la fereastra deschisă, fața lată a „scandalagiului”. Capul lui parcă ieșea din pământ. Dar în clipele acelea de contemplație
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care, pronunțând „précepteur” în loc de „percepteur”, pătrundeam astfel într-un tăcut între-două-limbi, am remarcat și frumusețea Charlottei... Ideea de frumusețe mi s-a părut mai întâi neverosimilă. În Rusia de atunci, orice femeie trecută de cincizeci de ani se transforma în „băbuță” - o ființă căreia ar fi fost absurd să-i atribui femininate și, cu atât mai mult, frumusețe. Cât despre a afirma: „Bunica mea e frumoasă”... Și, totuși, Charlotte, care trebuie să fi avut pe atunci șaizeci și patru sau șaizeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de foșnetul paginilor, de liniște. Și mi-am închipuit-o pe Charlotte, singură, mergând pe străzile întunecoase din Saranza îngropată sub zăpadă... A doua zi, am văzut-o pe bunica vorbind cu Gavrilici, bețivul și scandalagiul din curtea noastră. Banca băbuțelor era goală - probabil le alungase apariția lui. Copiii se ascundeau pe după plopi. Locatarii, la ferestre, urmăreau cu interes scena: franțuzoaica asta ciudată, care îndrăznea să se apropie de monstru. Iarăși m-am gândit la singurătatea bunicii. Am simțit înțepături mărunte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ghicit fără efort ce voia să spună zâmbetul meu. Dar marele furnicar trezit nu a părut să o intereseze. A vorbit numai când am ajuns în stepă: - Iarna trecută, mi-a spus ea în franceză, i-am dus medicamente Frosiei, băbuța aceea cumsecade, știi, care fuge întotdeauna prima de îndată ce apare Gavrilici... Era tare frig în ziua aceea. Am deschis cu multă greutate ușa izbei lor... Charlotte și-a continuat povestea, iar eu, cu o mirare crescândă, simțeam cum se impregnau cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-i o comparație tocmai măgulitoare. în urmă cu două sute le ani, un bătrîn călător olandez l-a comparat cu un calapod de cizmar. Dar în acest calapod sau în acest pantof ar putea să se lăfăie ca-ntr-un palat băbuța din poveste, împreună cu tot roiul ei de copii. Cînd te apropii ceva mai mult de el, capul începe să aibe înfățișări diferite, după locul de unde-l privești. Dacă te urci în creștet și te uiți la cele două răsuflători în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
o nuntă și ... vă dați seama ... Mai discutați cu fata între timp ... După mai bine de trei sferturi de oră a revenit și m-a condus în sala unde trebuia să-mi susțin conferința, în care mai erau vreo trei băbuțe care s-au ridicat respectuoase la apariția noastră. După ce directorul mi-a arătat biroul la care trebuia să mă așez, s-a scuzat că va mai lipsi câteva momente „că se pare că cei însărcinați cu mobilizarea, nu au indicat
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
e că mi-am scos fierea. De obicei, după o expediție ca asta făceam crize. Mi se urca greața până la firele de păr. De-a lungul pieței se înșiră un vast șanț plin cu noroi. Pe laturi, o mulțime de băbuțe pipernicite și gârbovite (osteoporoza care mănâncă din femeia românească, fără ca ea să știe ce i se întâmplă) vând țelină, morcovi și păstârnac. Tarabele, câte-or fi, sunt clisoase și ele. Big-ul s-a umplut de 100 de magazine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
roșii, a vreji de fasole, a vița care ne lovea cu struguri verzi. Vacanța mea cu tata. O iubire senină, discretă, un fel de gesturi mici, toate de drag. Așteptam eclipsa. Popa sătesc, un tembel gângav, băgase spaima în toate băbuțele: - Doamne, apără poporul tău, hăl mai păcătos din lume și nu lăsa să cadă soarele pe el și să ne ardă pe toți în focul Apocalipsei! Tata și cu mine râdeam și o luam de la capăt. Invitam băbuțele la Coca-Cola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în toate băbuțele: - Doamne, apără poporul tău, hăl mai păcătos din lume și nu lăsa să cadă soarele pe el și să ne ardă pe toți în focul Apocalipsei! Tata și cu mine râdeam și o luam de la capăt. Invitam băbuțele la Coca-Cola de seară (că de-aia și veneau, fiindcă puteau să beie beuturi de-ali domnești) și iar ne apucam cu lumânarea, paharul și o cană să le explicăm de ce nu se mai vede soarele. El se pregătea de eclipsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
domnia sa, ca expert în materie cum se afirmă și acum, să le contemple cinstit și nu cred că pe fețele ofilite de ani și de suferințe în închisori nu ar descoperi totuși trăsăturile de netăgăduit ale frumuseții din tinerețea acestor „băbuțe” care, chiar dacă nu s-au cunoscut, au împărtășit suferințele detenției la comuniști cu soția și cumnata domnului Coposu. (Sebastian Mocanu) Comportamentului nostru leal i se răspunde cu o ură feroce, capabilă de cele mai mari infamii și nelegiuiri. Acei care
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
că nu sunt popă, pfui, fui, să nu te mai ploconești așa, doar ți-am spus. Mai bine cântăm noi doina aceea care zici că te rupe și după aia te lipește la loc... și domnișorul Anatol ar privi lung băbuța Jeny, să nu-i uite ochii negri, mult ieșiți din orbite, obrazul palid, buhăit, mâinile butucănoase, tremurând tot timpul, ca scuturate de friguri. Hai, coană Basedow, nu râde ca proasta, hai să cântăm doina aia, să-ți punem sufletul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-și găsească o cameră ieftină, cu pat și chiuvetă, la subsolul unei case din centru. Neapărat trebuia să fie în centru - nervii lor sensibili nu rezistau la tărăgănelile transportului în comun. Scoteau o chirie mică pentru că picau pe capul unei băbuțe centrale și îi împuiau capul cu setea lor de cultură, cu seriozitatea și cinstea lor, cu faptul că ar fi putut oricând să-i repare ușile, broaștele, caloriferul, motanul, că sunt chiriași de bază, care vor să păstreze camera cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ochelari cu lentile groase cât fundul unei sticle de whisky. Cea cu capul țuguiat ținea în brațe un pechinez cu privire fixă și blană jerpelită. De fapt nu-l ținea propriu-zis în brațe pe el, ci o scândură pe care băbuțele păreau lipite cu aracet. Făcu click pe butonul de zoom in și, mărind imaginea, putu vedea că pe muchia exterioară a scândurii scria cu pixul: Chilot. Cățelul ședea pe labele din spate. Avea forma unui G de tipar. Hm! L
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]