395 matches
-
Vasile Vasiu. "Rudăritul" era apanajul băieșilor. Ei confecționau juguri, roabe, grape, „melințe” și frîngătoare, lăzi de făină, troci pentru pâine, trocuțe, furci, greble, uneori și jucării pentru copii. Fuse, linguri, mosoare, etc., erau făcute de către „regățenele” din Țara Loviștei. Rudari, băieși, vestiți au fost „Lia Damii”, „Mitiu' Rîpii” și Anghel Crucean. "Tâmplăritul", numit și „măsărit”, tâmplăritul a fost larg răspândit în sat, „măsarii” confecționând din cele mai vechi timpuri piese de mobilier țărănesc, uși, ferestre, porți, războaie de țesut, urzoaie, vărtelnițe
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
însemnată în [[comerț]]ul local o deținea produsele din lemn ca: dricuri de car, juguri, obede, grindeie de plug, greble, furci, ""coșuri"" și ""leși"" pentru [[Căruță|căruțe]], ""țâchiri și chelteauă""(coșuri) de diferite mărimi și forme, produse în special de ""băieșii"" din capătul satului. Alte produse din lemn ca: linguri, fuse, mosoare, troci și trocuțe, aveau însă o pondere mai scăzută în "balanța comercială" a satului. De menționat faptul că ultimele "bolte" din sat și-au încetat activitatea o dată cu apariția "Magazinului
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
rezultat pe ansamblul întregii țări care a fost de 57.1%. Dintre știutorii de carte: Neștiutorii de carte, un total de 130 bărbați și 212 femei au fost înregistrați după cum urmează: De remarcat este că majoritatea lor aparțineau populației țigănești, băieși și "cortorari" deopotrivă. <br>Ca oameni liberi din cele mai vechi timpuri și mai apoi ""cătane împărătești"" care s-au bucurat de numeroase privilegii, racovicenii s-au deosebit întotdeauna de locuitorii satelor învecinate datorită: La numai 12 ani de la înființarea
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
la 219, despre ei făcându-se precizarea că și-au uitat limba și s-au romanizat. Până la mijlocul secolului al XX-lea, țiganii satului erau împărțiți în patru categorii distincte: Coroborând argumentele menționate mai sus, se poate avansa ipoteza că băieșii racoviceni au venit din Banat, unde s-au ocupat efectiv cu ""băieșitul""(mineritul) și că au ajuns aici din motive încă necunoscute. Cunoscători ai prelucrării lemnului, și-au înjghebat o mică așezare "În Arini", în locul denumit până astăzi "În Rudari
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
confecționau diferite unelte agricole sau gospodărești pe care le vindeau în sat. Cu timpul, când li s-a permis, ei și-au părăsit așezarea inițială și au venit în sat, spre "Valea Lupului" unde sunt și astăzi. Pe lângă prelucrarea lemnului, băieșii s-au mai ocupat și cu cărămidăritul, fiind neîntrecuți muncitori cu ziua, harnici, cinstiți și "curați" comparativ cu ceilalți țigani. Din rândurile lor s-au recrutat în trecut, ""diplașii"" satului, după cum unele băieșițe au fost ""cusătorese"" talentate de ii și
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
s-au recrutat în trecut, ""diplașii"" satului, după cum unele băieșițe au fost ""cusătorese"" talentate de ii și cămăși de sărbătoare, apreciate și căutate de către toate racovicencele. De menționat este și faptul că până în primele decenii ale secolului al XX-lea, băieșii aveau ""voivodul"" lor, care reprezenta mica lor comunitate în fața autorităților comunale. În anul 1988 în sat existau circa 100 de familii de țigani reprezentând peste 300 de persoane și peste 12% din populația Racoviței. De menționat este faptul că la
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
Rimetea este înconjurată de masive montane mai înalte cu 500 - 600 de metri și este străbătută de la nord la sud de râul Rimetea. Masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt împadurite în partea vestică (Vf. Cornului - 1238 m, Ardașcheia - 1250 m, Dealul Băieșilor - 1010 m) și golașe în est, unde localitatea este dominată de Piatra Secuiului - 1128 m și de Tarșa - 999 m. Masivul Piatra Secuiului este un masiv calcaros, golaș și alungit, împărțit în două părți de o „râpă” (ceea ce face ca
Rimetea, Alba () [Corola-website/Science/300269_a_301598]
-
În timpul în care a funcționat ca parohie, adică până în anul 1970, în localitatea Bungard, timp de 230-235 ani, au slujit din tată în fiu familia preotului Cheresteșiu, ultimul care a slujit din această familie a fost ginerele, pe numele Octavian Băieș. Din anul 1970 ca preot în filia Bungard a slujit Nicolae Pâslaru. De la 1 august 1977 - octombrie 1988 a slujit P.C. Vasile Turc, în timpul căruia s-au turnat treptele din ciment care duc spre Sfânta Biserică. Au urmat pentru o
Biserica de lemn din Bungard () [Corola-website/Science/316599_a_317928]
-
prin perimetrul unei băi =(exploatare minieră la zi=carieră de piatră (calcar marmorean)) care a fost deschisă o dată în 1918 de niște italieni (și când un inginer a spus că aceste zăcăminte erau cunoscute de pe vremea romanilor,conform spuselor unor băieși care au lucrat atunci la baie) , a doua oară prin ’48-’49 cînd a funcționat până în anul 1956, când a fost închisă datorită condițiilor foarte costisitoare de exploatare (descopertă apr.17 m, zăcămîntul cobora, curent electric lipsă, transportul prin târâre
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
recensămintelor, dar ar putea fi printre cele referitoare la români. Astfel, în 2011, pe toată Croația s-au înregistrat 955 de persoane cu limba maternă română și 435 de naționalitate română, dar nu se poate ști câte din acestea sunt băieși, care au ca limbă maternă dacoromâna. În județul Istria se declară români 49 de persoane și vlahi 6, iar cu limba maternă română și vlahă 70, respectiv 6. În județul Primorje-Gorski Kotar, unde se găsește Žejane, sunt înregistrați 31 de
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
sau sunt denumiți și cu alte etnonime, dintre care cel mai răspândit este cel de rudari. i se caracterizează în principal prin faptul că limba lor maternă este româna în toate țările în care trăiesc. Ocupația lor tradițională era mineritul (băieș inseamnă miner în româna medievală) dar astăzi se ocupă cu confecționarea de obiecte pentru gospodăria rurală. Este vorba de o așa-numită „minoritate discretă”, adică o etnie ce nu a devenit națiune, nu este în general recunoscută oficial, nu are
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
sau aproape deloc în viața publică. Acest grup etnic a început să facă obiectul unor cercetări antropologice, etnografice și lingvistice aprofundate numai în anii 1990, și cunoștințele despre el sunt încă lacunare. Începând cu această perioadă, se constată în rândul băieșilor un proces de afirmare a identității etnice, în grade diferite de la o regiune la alta, care se manifestă mai ales prin organizații civice și preocupări de a-și promova cultura și în formă scrisă. Sursele documentare vechi despre băieși sunt
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
rândul băieșilor un proces de afirmare a identității etnice, în grade diferite de la o regiune la alta, care se manifestă mai ales prin organizații civice și preocupări de a-și promova cultura și în formă scrisă. Sursele documentare vechi despre băieși sunt rare. Prima oară sunt menționați într-un document românesc, hrisovul domnitorului Țării Românești, Gavril Movilă, din 20 septembrie 1620, către mănăstirea Cozia, dar din care reiese că ei erau prezenți în această țară mai dinainte. Italianul Luigi Ferdinando Marsili
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
sfârșitul secolului al XVII-lea, în Transilvania, țigani care se ocupă cu culegerea metalului prețios din nisipul aurifer al râurilor, vorbitori de română și de religie ortodoxă, despre care scrie că sunt bogați și curați. Era o ocupație veche a băieșilor, pe care au abandonat-o după un timp. Dimitrie Cantemir scrie la rândul său, în "Descriptio Moldaviae" (1714), despre țigani aurari. Nume de familie ce reflectă prelucrarea lemnului și aurăritul practicate de romi apar în documente din Transilvania din prima
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Sibiu. Într-o lucrare în limba franceză din 1837, Mihail Kogălniceanu menționează ca două subgrupuri ale țiganilor domnești rudarii sau aurarii și lingurarii, pe aceștia din urmă calificându-i drept „cei mai civilizați”. Primul autor croat care menționează prezența unor băieși în Slavonia este învățătorul Ferdo Hefele, într-un articol din revista "Vienac" din Zagreb, în 1890. Un călător german, Heinrich Renner, pomenește despre caravlahii (unul din etnonimele băieșilor) din Bosnia în cartea sa din 1897. Cele dintâi cercetări propriu-zise despre
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
-i drept „cei mai civilizați”. Primul autor croat care menționează prezența unor băieși în Slavonia este învățătorul Ferdo Hefele, într-un articol din revista "Vienac" din Zagreb, în 1890. Un călător german, Heinrich Renner, pomenește despre caravlahii (unul din etnonimele băieșilor) din Bosnia în cartea sa din 1897. Cele dintâi cercetări propriu-zise despre băieși apar la începutul secolului al XX-lea și continuă doar sporadic până în anii 1990. S-au ocupat de această temă Teodor Filipescu (1906), Isidor Ieșan (1906), Gustav
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
în Slavonia este învățătorul Ferdo Hefele, într-un articol din revista "Vienac" din Zagreb, în 1890. Un călător german, Heinrich Renner, pomenește despre caravlahii (unul din etnonimele băieșilor) din Bosnia în cartea sa din 1897. Cele dintâi cercetări propriu-zise despre băieși apar la începutul secolului al XX-lea și continuă doar sporadic până în anii 1990. S-au ocupat de această temă Teodor Filipescu (1906), Isidor Ieșan (1906), Gustav Weigand (1908), Tihomir R. Đorđević (1911), Constantin S. Nicolăescu-Plopșor (1922), Martin Block (1936
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Block (1936), Emil Petrovici (1938), Ion Chelcea (1944), M. R. Barjaktarović (1964), Ion Calotă (1974) etc. Cercetările antropologice, etnografice, etnosociologice și lingvistice se intensifică după 1990 (vezi secțiunea Bibliografie), odată cu sporirea interesului pentru minorități în general, dar chestiunile legate de băieși sunt numai parțial lămurite. Din cauza insuficienței surselor, despre istoria băieșilor există mai mult ipoteze decât certitudini. În ceea ce privește originea lor, primii autori care s-au ocupat de ei i-au considerat români. Chelcea (1944) a văzut în ei un popor de
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Barjaktarović (1964), Ion Calotă (1974) etc. Cercetările antropologice, etnografice, etnosociologice și lingvistice se intensifică după 1990 (vezi secțiunea Bibliografie), odată cu sporirea interesului pentru minorități în general, dar chestiunile legate de băieși sunt numai parțial lămurite. Din cauza insuficienței surselor, despre istoria băieșilor există mai mult ipoteze decât certitudini. În ceea ce privește originea lor, primii autori care s-au ocupat de ei i-au considerat români. Chelcea (1944) a văzut în ei un popor de origine necunoscută, nici romă, nici română. Originea romă a fost
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
ocupat de ei i-au considerat români. Chelcea (1944) a văzut în ei un popor de origine necunoscută, nici romă, nici română. Originea romă a fost de asemenea contestată de Block (1936). Un autor actual care contestă originea romă a băieșilor este Marcel Courthiade, după care aceștia ar fi autohtoni din sudul Dunării romanizați, ce ar fi migrat și în nordul Dunării. Însă majoritatea cercetătorilor, de la Đorđević (1911), Petrovici (1938) și Barjaktarović (1964), până la cei actuali optează pentru originea romă. Băieșii
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
băieșilor este Marcel Courthiade, după care aceștia ar fi autohtoni din sudul Dunării romanizați, ce ar fi migrat și în nordul Dunării. Însă majoritatea cercetătorilor, de la Đorđević (1911), Petrovici (1938) și Barjaktarović (1964), până la cei actuali optează pentru originea romă. Băieșii ar fi devenit o ramură aparte a romilor în zona Munților Apuseni, unde ar fi lucrat ca robi la exploatarea aurului împreună cu minerii români până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Etnonimul „băieș/băiaș”, derivat de la „baie”, din maghiarul "bánya" „mină
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
1964), până la cei actuali optează pentru originea romă. Băieșii ar fi devenit o ramură aparte a romilor în zona Munților Apuseni, unde ar fi lucrat ca robi la exploatarea aurului împreună cu minerii români până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Etnonimul „băieș/băiaș”, derivat de la „baie”, din maghiarul "bánya" „mină” este numele dat minerilor în general în Transilvania acelei epoci. Etnonimul „rudari” se referă tot la această îndeletnicire, fiind un derivat al termenului slav "ruda" „minereu”. După o perioadă de bilingvism, ei
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
de bilingvism, ei ar fi abandonat limba romani și adoptat limba română. Pe baza unor trăsături ale graiurilor lor din afara României, zona lor de origine mai exactă ar fi sud-estul Crișanei, extremitatea nord-estică a Banatului și extremitatea sud-vestică a Crișanei. Băieșii au început să migreze în mai multe direcții: spre sud-vest în partea de sud a Ungariei, nordul Serbiei și nordul Croației de astăzi, spre sud în Țara Românească și Bulgaria și spre est în Moldova. Această migrație ar fi pornit
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Țara Românească și în Moldova, rudarii au avut statutul de robi, ca și romii în general, până la eliberarea lor completă în 1855 (Moldova) și în 1856 (Țara Românească). După dezrobirea romilor a pornit un nou val de migrare, mai însemnat, băieșii răspândindu-se în toată Europa de Sud-Est și Centrală. În Bulgaria s-au așezat mai ales după dezrobire. În arhive din Serbia se găseau la începutul secolului al XX-lea documente din prima jumătate a secolului al XIX-lea ce
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
1938 „țigani românizați” pe care i-a identificat după grai ca veniți din Muntenia. Înainte de a ajunge aici, ar fi stat o vreme în Banat, după cum reiese din unele trăsături fonetice ale graiurilor lor. Pe teritoriul actual al Ungariei, majoritatea băieșilor s-a așezat între 1893 și 1918, dar imigrarea lor a continuat și între cele două războaie mondiale, ba chiar și în primii ani de după al Doilea Război Mondial. Majoritatea trăiește în sud-vestul țării, dar este un grup mai mic
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]