482 matches
-
și nu la muncă silnică, fusese curată rătăcire a minții. Acolo, vederea unor bărbați care își spală rupturile în vasul din care mănîncă, pentru a le cîrpi apoi cu ace improvizate, te deprima. Aici, priveliștea acelorași bărbați, disprețuind frigul și bălăcindu-se ca animalele în sînul naturii, era reconfortantă. Aerul era pur, lumina nu-mi venea printre gratii și mă simțeam liber și neîngrădit ca într-un alt început de lume. Cîmpia înghețată, ce se întindea către interiorul insulei, cerul albastru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în carapacea de chitină conceptuală/ Am depășit atavica maree instinctiv lacrimală/ sunt pe celălalt mal e curat e răcoare/ Am ajuns în fine la mine/ un turn înalt peste natură/ Sunt în sfânta sfintelor, miezul creierului,/ în programul central,/ mă bălăcesc ca o navetă spațială beată/ în propriul meu vid neural/ Acum e jocul cine-în-cine, carepe- care/ spuma de mielină vrea în lumea suprareală/ sorbul sinapselor așteaptă un drog nou.” (p. 47) Noutatea nu e de ordin lexical (anii optzeci, așa
O, generația mea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3984_a_5309]
-
e ca un incendiator Într-o pădure, sau ca un scrîntit lăsat de capul lui cu o bombă artizanală; distrugerea este mult prea simplă. Tehnologii joase. Sau nici un fel de tehnologii. CÎnd revine În cameră, Franțoise, Cybelle și barmanul se bălăcesc deja goi În piscină, cu paharele lor de Corbu pe măsuța de sticlă alături de prosoape. Wakefield se dezbracă și li se alătură. Apa este caldă ca pentru baie, vibrînd de energia trupurilor lor. Apa, spune Cybelle, Înotînd către el, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
noroaie, ca niște biete bărci pe o mare agitată. Peste tot, locuințe sărace, oameni zdrențăroși și murdari, femei desculțe, copii anemici și palizi... Tiens, tiens! exclamă, la un moment dat, soția unui deputat francez, care zărise pe aproape un porc bălăcindu-se într-o băltoacă verzuie... Uite, uite... exclamă ea, adresându-se pe cât de uimită pe atât și de amuzată soțului său. N-ai crede că ne găsim la...? Și rosti numele, pe care nu mi-l mai amintesc, al unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Relicva arăta ciudat. Dacă o despătureai și-o țineai cu dosul în sus, puteai crede că e, după caz, o bucată de cravată sau de cămașă apretată. Pe interior, cravata avea lipite două bucăți de hârtie albă. Pe stânga, se bălăcea poza mea alb-negru, apoasă, lângă un rând reconfortant, completat cu pixul: D-l ...ROBE ALEXANDRU... îndeplinește funcția de ...LECTOR DR... la ...FACULTATEA DE LITERE... (punctele de suspensie arătau că, la o adică, putea fi vorba și de-altcineva). Pe bucata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și să butonez catastrofă după catastrofă. O plantă de canapea, admirată de toată lumea. Apoi să ies liniștit pe străzi și să mă simt al naibii de bine, cum nu ți se întâmplă decât în copilărie. Bineînțeles că treaba nu funcționa. Degeaba mă bălăceam în cadă, „dislocuind“ nu știu câte volume de apă. Spațiul secret al ordinii și seninătății, la care râvnisem ani în șir și pe care-acum căutam să-l găsesc măcar câteva minute, nu mai plutea la îndemână, reușiseră alții să-l umple cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
umbră erau prea egale; nu mai vobesc de textură. Unde ai prea multă potriveală, sigur e ceva dedesubt. Mai lipsea doar partea tehnică, aparatura. Adică un computer performant.“ „Cum ai făcut rost de el?“ „Era deja aici. Cât te-ai bălăcit tu prin cadă, eu am lucrat pe laptop. La noi, la «Hanul cu Tei», dacă ești cuminte și-ai rezultate bune, pleci cu calculatorul acasă.“ „Întotdeauna m-am gândit că «Hanul cu Tei» e-o cârciumă, nu o galerie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la bazar: găleți, o umbrelă de soare, mături, ipsos, ziare, chiar și-o băncuță (pe-asta o căra florăreasa în fiecare dimineață, să-și odihnească fundul de proporții biblice); în zilele bune, dormea și-o pisică pe trepte. Curtea se bălăcea în frunze. În pivniță, dacă deschideai grilajul, te împiedicai de-un motor de Isuzu. Lângă el, fiecare vecin pusese câte ceva la păstrare: un sac cu ciment, două fotolii, placaje, un monitor de calculator ars, o canapea, un closet, niște anvelope
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iar seara se plimbau pe faleză, holbîndu-se la aceleași tarabe seară de seară. La plajă, mama stătea de obicei pe cearșaf, ungîndu-se cu creme și întorcînd cîte o parte a corpului spre soare. Din cînd în cînd intra în apă, bălăcindu-se puțin sau doar stropindu-și cu apă pielea, fiindcă nu știa să înoate. N-o învățase nimeni. El, Cornel, construia castele din nisip și își îngropa eroii din plastic, pentru a vedea cît de repede se pot dezgropa și
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
o croazieră de instrucție în Golful Chesapeake. Am navigat în sus și în jos prin zăduful străveziu. Nava era o tărăboanță veche, cu mai multe punți, de pe vremea lui McKinley. Albă, o brutărie de fier, acoperită de făină, plutitoare, se bălăcea în dreapta și în stânga, aiurea, toată săptămâna. Feriboturile albe cu stâlpi Dixie treceau pe lângă noi, foarte elegante. Sau balenele acelea cu acoperiș lat, care aveau pe punte avioane mici de jucărie și dinspre laturile cărora se înălța un fuior monstruos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pe când avea unsprezece ani, în sala de lectură a unei biblioteci publice de pe Broadway, în apropiere de casa noastră. Era o dimineață de sâmbătă, deci fără școală, fără nici o perspectivă presantă în afară de masa de prânz, așa încât înotam lenevos și ne bălăceam printre rafturile cu cărți, pescuind ocazional câte un autor nou, când, deodată, mi-a făcut semn să vin lângă el să văd ce a descoperit. Extrăsese o grămadă de versuri traduse din P’ang, această minune a secolului al unsprezecelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ăsta era principalul lucru care mi se tot repetase cu o blândețe insistentă. Reacționasem bine, fapt care dăduse naștere la o stare de caldă recunoștință, palpabilă și permanentă, în care, fiind lipsit de orice altă mângâiere, eram invitat să mă bălăcesc în mod abject. Inevitabilitatea situației de a mă bălăci în această stare era exact lucrul de care încercam acum să fug. Ratasm momentul acțiunii; percepeam acest fapt uneori cu un regret crunt, îngrozitor, deși nu înțelegeam foarte clar ce formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu o blândețe insistentă. Reacționasem bine, fapt care dăduse naștere la o stare de caldă recunoștință, palpabilă și permanentă, în care, fiind lipsit de orice altă mângâiere, eram invitat să mă bălăcesc în mod abject. Inevitabilitatea situației de a mă bălăci în această stare era exact lucrul de care încercam acum să fug. Ratasm momentul acțiunii; percepeam acest fapt uneori cu un regret crunt, îngrozitor, deși nu înțelegeam foarte clar ce formă ar fi putut îmbrăca acțiunea pe care o ratasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
arse. Coada la urcarea În vagonul de Îmbăiere s-a lungit mult, pe măsură ce tot mai mulți supraviețuitori coborau din vagoane. Între timp s-au năpustit sute dintre ei pe băltoacele de apă formate În urma ploilor pe câmpul de lângă trenul lung, bălăcindu-se În ele ca porcii, aproape goi, printre ei și câteva femei. Toți sufereau de arsuri de piele de diferite grade, iar scufundarea În apa mocirloasă și chiar ungerea noroiului pe piele ușurau durerile. Aceste scene au fost fotografiate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
nu se mai scoală. Căldura era Înăbușitoare, cu cămașa ne ștergeam broboanele de sudoare și stoarcem. Cu repeziciune scobor. Îl ajut și pe tatăl meu șsă coboareț. În jurul meu lumea se tăvălea În bălți și sorbea apa murdară. Alții se bălăceau goi fără haine. Nimeni nu mai are voe să se apropie de tren, rămâne o gardă care trebue să jefuiască. Jandarmii fac un cerc În jurul nostru cu armele Îndreptate. Mă uit să văd cine sunt autoritățile. Ne ia În primire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
degenereze în plăcere pură persistă. Oricum ar fi, oamenii din orașul nostru profită din plin de această binefacere naturală. Fiecare cetățean înoată. Pruncii învață să înoate de la șase săptămâni, în bazinul bebelușilor, unde mamele urmăresc cu fericită uimire micuțele făpturi bălăcindu-se curajos în apă, mișcându-și brațele plăpânde și plutind fără teamă cu năsucurile abia mai sus de suprafața apei. Bătrânii înoată, fără să se rușineze de diformitățile lor: bărbați burtoși și femei zbârcite, în bikini. Totuși, decența se menține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sau o victimă a unui complex oedipian sau un protestatar individual împotriva conformismului burghez. Figura pe multe drapele care fluturau în vânt. Și, cu toate că George nu și-a dat niciodată osteneala de a-și justifica în vreun fel comportamentul, se bălăcea în propriu-i fel de a fi, încercând ici-colo să confere exceselor lui coloratura ameliorantă a unui interesant fundal psihologic. Simțea sau se prefăcea a simți că personalitatea lui haotică și dezlănțuită era, într-un anume fel important, mai reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zâmbitoare și tot atâția bebeluși care înotau plescăind și împroșcând apa. Pruncii acvatici alcătuiau, într-adevăr, o priveliște uimitoare. Sugari, dintre care unii nici nu împliniseră șase luni, și care pe podea abia de se târau în patru labe, se bălăceau în apă într-un chip absolut ciudat, ca niște mici animale din cu totul altă specie. Ivor Sefton se arătase extrem de interesat de fenomen și publicase un articol în The Lancet. Această practică, inițiată în Ennistone și difuzată azi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
minte scrisoarea lui? Dar nu se putea preface în asemenea hal. Ideea de a-și împreuna tocul cu hârtia era prea atrăgătoare. Răspunsul ei trebuia să prindă încă poșta de azi. După ce hotărî acest lucru, își prelungi reflecțiile și se bălăci în ele până la gât, ca în apa fierbinte a „oalei cu aburi“. În cele din urmă, se îndreptă cu mișcări lente spre birouașul ei, scoase tocul și hârtia și scrise: Belmont, Victoria Park, Ennistone „Dragă domnule profesor Rozanov, Vă mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
roti capul, își smuci umerii în față și în spate, își răsuci brațele ca pe niște șerpi, oftând și apoi gemând în tumultul asurzitor al apei care curgea. Căldura era binevoitoare cu trupul lui mătăhălos, stăpânit de dureri. În timp ce se bălăcea ușurel în apă, nu putea să nu creadă în forța ei terapeutică. Dar pentru istovita diminuare a celulelor creierului nu exista leac, decât poate un puternic șoc electric care să le scuture bine și să le readune, ca pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ea, Pearl, aceeași greșeală, nu scăpase un prilej extraordinar, apucând pe o cale care nu o ducea sus, spre înălțimi, ci jos, spre o viață măruntă, meschină? Banii, banii o tentaseră, își spuse Pearl. „Am petrecut toți acești ani prețioși bălăcindu-mă în satisfacția că am bani! Numai cu câteva zile în urmă m-am simțit grozav de încântată să mă duc la amărâta aia de mamă adoptivă a mea și să mă fudulesc față de ea! De parcă ar exista, în realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de albie sau canal de nisip se strecura printre stânci și intra direct în mare. Adam și Zet coborâră de-a lungul acestui făgaș, până ajunseră la marginea de care se spărgeau valurile mici. Băiatul își scoase pantofii și își bălăci picioarele în apă. Știa bine că n-are voie să înoate până nu se întoarce Brian, dar era atât de plăcut să pășească în mare pe nisip moale, catifelat, în loc să simtă pietre, și muchii ascuțite sub tălpi. Era în chiloți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
peste centurile de beton și ornamentele de marmură ori peste gărdulețele-capcană, din sârmă sau din fier forjat. În secunda cinci, Iulică este acroșat și placat, din plonjon, de doi haidamaci hidoși, bine-putreziți și este eviscerat numaidecât de către aceștia, care se bălăcesc până la coatele lor sidefii și țuguiate, în sângele său, ca șopârlele! Pe deasupra Fosei Infernului, se pogoară în cercuri concentrice, un cârd alb, înaripat și gălăgios, ca de cocori imperiali. Sunt detașamentele îngerești, trimise ca să respingă demonii din groapă! ghicește instinctiv
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
care să-l transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră condamnată să râme cu râtul în pământul cel mai murdar, scârbos și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care se bălăcește. în bestiarul filosofic, porcul e condamnat să rămână legat de pământ, de lumea aceasta, de realitate, de imediat. Conform perspectivei neopitagoriciene a unui Platon, în cursul reîncarnărilor, sufletele damnate - într-un fel, cele ale libertinilor, ale amatorilor de plăceri, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și stabilit în Italia, devine autorul și actorul acestei transformări. Vila Papirusurilor funcționează în geografia acestei dinamici filosofice. Alunecarea semantică de la epicurianul discipol al gândirii austere a lui Epicur la râmătorul fără credință și fără lege, animal grosier care se bălăcește în plăceri triviale, ține de bună seamă de o înțelegere greșită, vizibil orchestrată de dușmanii și de adversarii săi: ea datează din acea perioadă. Neînțelegerea dăinuie. Pentru că nici al doilea epicurism, așa cum n-a făcut-o nici primul, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]