385 matches
-
se lămurească iute pe pielea lor, cum stăteau lucrurile. La început, studiindu-se unul pe celălalt, își mișcară cu mare precauție picioarele. Incitat de prietenii săi, Milone îl privea pieziș, rotindu-și pumnii mari, cu o grimasă batjocoritoare pe chipul bărbos. — Vino, vino, micuțule, îi spuse, e vremea faptelor, nu a vorbelor! în sfârșit, o să vedem de ce ești în stare. Metronius, incapabil să-și domine mânia și vrând să termine cât mai repede treaba, se azvârli înainte și aplică prima lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după ce aveau să intre în cetate; nu făceau nici cea mai mică mișcare, dar păreau și ei tensionați, precum o coardă de arc; Etbinus, cel mai tânăr, se prinsese cu o mână de marginea bărcii, celălalt, un bărbat robust și bărbos, pe nume Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grupul său, după lupta aceea scurtă, dar furibundă, era acum practic înjumătățit. Mai mult, ajuns la o răscruce, putu vedea ați barbari roind către piață pe o stradă paralelă. Trebui să întindă brațul și să-l tragă înapoi pe uriașul bărbos, care, în furia luptei, se ducea prea mult înainte. — Ce faci? Ești nebun? îi strigă. Suntem prea puțini. Ne întoarcem în piață. Soldatul îl fulgeră mai întâi cu o privire încărcată de furie și exaltare, după care, însă, dându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tumultuos, fără nici o direcție precisă, căci, pentru cetățenii Aurelianei nu se mai găsea un alt loc unde să se refugieze. — S-a sfârșit. Sunt huni! constată Maliban, scoțând cu iuțeală o săgeată din tolbă și potrivind-o în arc. Soldatul bărbos, pe care tovarășii săi îl strigau Duryodhan, își făcu loc și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu ochii săi negri ca tăciunele. Dar, dacă își închipuie că o să ne biruie așa ușor, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tactice: atacul în masă și fuga în dezordine. îi împărțise în șase cohorte, două dintre ele formate din armoricani, oameni deosebit de duri și primitivi, cei mai mulți încă păgâni, veniți la chemarea unui anumit Brettanione, un uriaș cu pielea roșie, crud și bărbos, cu care se chinuise destul ca să se poată înțelege. Fiecare cohortă își alesese propriul duce. Milone era printre cei desemnați și era cel mai bun: după schimbul de pumni, deveniseră, dacă nu chiar prieteni, cel puțin buni camarazi și, curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de copii lipăiau desculți în urma birjei, cerșind câțiva bănuți pentru roșcove. Cu gesturi mecanice de somnambul, grecul scotea din timp în timp, cu mâna lui fină străbătută de vinișoare, teancuri de bancnote mari, albăstrii, cu chipul filigranat al unor împărați bărboși, maiestuoși și necunoscuți, pe care le arunca în sus. Zbaterea lor de păsări rănite era urmărită până în zloata uliței, pentru a fi apoi aprig revendicate și sfârtecate de mâinile copiilor, în bucățele mici și lipsite de valoare. Toți mahalagiii ieșeau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dă și, mai ales, pe acei pentru care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil, nu are altă cauză... 16. Nimic nu este mai deosebit de bărbat, decât femeia. Priviți numai la aceste două ființe, la bărbosul animal masculin, atât de banal, bietul, și la gingașa creatură albă, idealizată în toate felurile, și în Venerea de la Milo și în Venerea Calipige de la Siracusa, și spuneți dacă aceste două ființe pot fi egale la suflet? 17. Se spune
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vagabonzii convertiți la Dharma, fabricanții de filtre pentru țigările gânditorilor, Beatnicii, Soioșii și Arțăgoșii, sectanții aleși, toți acei trufași experți care știu atât de bine ce trebuie să facem sau să nu facem cu bietele noastre organe sexuale, toți tinerii bărboși, îngâmfați, inculți și toți chitariștii lipsiți de talent și ucigașii de Zen și trupa de papițoi esteți care privesc de sus această planetă pe care (nu mă întrerupe) au poposit Kilroy și Hristos și Shakespeare - deci înainte de a ne alătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Sammler Îi simțea lipsa și recunoștea că se mutase cu Margotte În apartament pentru că Îi permitea să păstreze legătura cu Ussher. Dar observa unele din aceleași calități, calitățile lui Arkin, la acest Lal foarte diferit, mai negricios, mai mic, mai bărbos, a cărui Încheietură nu era mai lată decât o riglă. Atunci Shula-Slawa coborî pe scări. Lal, care o zări primul, avu o expresie pe chip care Îl făcu pe Sammler să se Întoarcă imediat. Se Îmbrăcase Într-un sari sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se tot lovea de parbriz În dreptul locului eliberat de șofer. Bărbatul Îl ținea În strânsoare, și Feffer arăta speriat. Opunea rezistență, se apăra, dar nu era În stare. Adversarul era mult mai puternic. Normal. Cum se putea altfel? Fața lui bărboasă era Îngrozită. Ținută În sus, cu obrajii În flăcări, ochii căprui, distanțați implorau ajutor. Sau cugetau ce să facă. Ce ar trebui să facă? Ca un om bâjbâind Într-un râu În căutarea unui obiect pierdut În timp ce se holbează la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se uitau la mort, parcă ar fi vrut să-l întrebe ceva. Oare de unde să fie, moș Gheorghe? — De unde să știu eu, măi țâcă? Ia, dintr-un sat, de la deal, cine știe!... Băieții nu se clintiră de la locul lor. —E bărbos tare, zise cel smead, căruia îi mijea mustața. Poate-i rus... Poate să fie și de-ai noștri, răspunse celălalt întorcându-se spre moșneag. Dar moș Gheorghe, cu pipa în gură, nu răspunse; nici nu se uita la mort. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și deodată, la o portiță îngustă, printre spinii gardurilor, răsări un cap spăriat, un cap negru, cu barba și cu părul ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu să coboare. La portiță, în clipa aceea, obrazul omului bărbos parcă se umfla de bucurie. Două mâni negre se ridicară, glasul ascuțit izbucni deodată: A! ce mai faci, iubite!... Încotro? Încotro? Și întindea și scutura acum o mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță. Doctorul sări din trăsură. Părea mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aici lucru curat? La un han vechi și mare cât o cetate, nu-s lucrurile curate niciodată... Să vedem ce are să zică ciocoiul? că eu de temut nu mă tem... Cum păși lângă prag, ușa grea se deschise și obrazul bărbos al hangiului i se puse dinaintea ochilor. Auzi glas gros: Mă rog, dumneata pleci la vreme așa de târzie? —Plec, zice Petrișor Dămian, mă duc să spun boierului cum a fost... —Faci rău că pleci la vreme de noapte... Petrișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cornul Caprei văzu că obloanele odăii aceleia mari sunt închise. Focul ardea în vatră, și hangiul sta c-o friptură înaintea focului. Dacă ți-i foame, iaca, frige-ți și tu un pui!... vorbi Mogoș, fără să-și întoarcă obrazul bărbos. Petrișor găsi o frigare; un pui sta pe o măsuță în lumină; îl puse în țapă, se apropie liniștit de jar, rezemă țigla de o cărămidă și începu să învârtă. Bine, vorbi Petrișor, da’ aici nu este una Anița? Zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl puse în țapă, se apropie liniștit de jar, rezemă țigla de o cărămidă și începu să învârtă. Bine, vorbi Petrișor, da’ aici nu este una Anița? Zice că-i strașnică muiere!... Hangiul nu răspunse... Dar flăcăul simți că fața bărboasă s-a întors. Ridică ochii și văzu pe ungur cum îl privește neclintit. Nu simți însă spaimă. Își plecă privirile și văzu o broască mare în țigla hangiului. Aha! vra să zică tu ești frate cu diavolul din poveste... grăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trupul lipsit de viață al cuiva apropiat; înmormântați-o cu respect și credeți în viața veșnică. Cuvintele lui Astaghfirullah răsunau în ritmul mătăniilor din chihlimbar pe care degetele lui slabe și cucernice le tot prefirau, neobosite. În jurul predicatorului, patru chipuri bărboase și grave, printre care și cel al lui Mohamed, tatăl meu, patru chipuri prelungi peste care se așternea aceeași neliniște pe care șeicul o întărâta fără milă. — Plecați, porniți în pribegie, lăsați-L pe Dumnezeu să vă îndrume pașii, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Ei și-au găsit mici ogeacuri acolo jos, cu paturi și scrinuri Banii i-au împins în jos... În jurul meu doar penurie de femei, mutre bărbătești, capete tunse, halci înfășurate în piei ca niște scafandri autonomi, arătări ca niște Adami bărboși, musculoși și asudați. Singurul lucru de care aveai nevoie în această lume de umbre și rumeguș era propria-ți bărbăție, testosteronul tău. Salut, spuse o voce din spatele meu. M-am întors. — Cară-te de-aici, am spus și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sadic, plin de profunde regrete pentru suferința pe care-i plăcea s-o provoace. Șamanul spunea că-i plăcea să le aducă durere celorlalți doar atunci când datoria îl obliga s-o facă, pentru că-și iubea munca. Arăta ca o morsă bărboasă, imensă și greoaie apărută lângă Vultur-în-Zbor care părea o stridie tăcută, încordată și reținută. — Scuzele mele pentru deranj, a rostit îndurerat Șamanul. Cred c-avem de discutat o problemă destul de delicată. îVultur-în-Zbor îi remarcă gura - saliva pe la colțuri.) — Hm, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pierduse firul argumentației încă de pe la început. Bănuia că și Irina cu Elfrida pățiseră la fel. Ridică privirea și-i văzu în pragul ușii pe Cerkasov și Moonshy. înfățișarea lui Moonshy îl surprinse. Arăta cu totul altfel decât vocea sa: era bărbos, îndesat și de statură medie. — Domnul Moonshy a venit să-și prezinte omagiile, spuse Cerkasov. Tocmai pleca. Moonshy spuse: — Am venit ca să vă spun că plec, nu ca să-mi prezint omagiile. Și mai ales nu lui! zise el, arătând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se ajunge la o distincție: Mița are insomnii din gelozie, pe când Pampon pierde nopțile la cărți. Modul în care iși declară Mița gelozia ține de domeniul pateticului, iar Pampon are o elementară pornire spre agresiune, un spirit de răfuială. „Înalt, bărbos, fioros”, turbat de gelozie, Pampon are predecesor în comedia dell’arte pe „furioso”. Violentul Pampon în urmărirea „Bibicului” amenință neîncetat: „O să-ți rup oasele... Oasele am să ți le rup!”, „am să-l sfâșiu!”. Violența lui evocă fosta calitate de
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
primit la Giurgiu pentru că veneau direct de acasă cu autocarele lor. Erau aproape două sute Înghesuiți În cinci mașini. Cred că În sat mai rămăseseră câteva persoane să aibă grijă de capre. Până și preotul venise cu ei, era un tip bărbos, de vreo cincizeci de ani, Îmbrăcat Într-un anteriu soios și cu o mutră mai vicleană decât a delegatului de grup și a celor cinci șoferi la un loc. Îl compar cu ăștia pentru că ei toți erau „directori“. Fiecare șofer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să-și stăpânească plânsul. Acela nu putea fi trupul puternic, musculos, al căpitanului Oană. Era trupul altcuiva, al unui sărman Înfometat și chinuit, În care viața abia dacă mai pâlpâia. Jovanka se Întoarse și Îl văzu pe Mihajlo, uriaș și bărbos, cu blana de pe umeri plină de zăpadă și cu pieptul stropit de sânge. Bărbatul voise să spună ceva, dar rămăsese neclintit la vederea lui Oană. Jovanka Îi Înțelese ezitarea și spuse: - Tortură. Douăsprezece răni de săgeată, articulațiile arse, degetele strivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Paradei Fericirii le-au luat încă cinci zile ca să ajungă la Peking. Când au ajuns la Poarta Zenitului, oamenii și caii erau atât de epuizați, încât arătau ca o armată înfrântă. Steagurile lor erau sfâșiate și pantofii tociți. Cu fețele bărboase pline de noroi, cărăușii palanchinelor își târșâiau picioarele bășicate. Gărzile erau fără vlagă și ieșite din formație. Mi l-am închipuit pe Su Shun și a sa Paradă a Mâhnirii, programată să sosească peste câteva zile. Greutatea sicriului lui Hsien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pe gură; de capătul subțire al barierei Închise atârnau doi copii; În spatele a toate, mare, cu ochii ferestrelor sparți și găuriți, cu streașina strâmbată de ploi și de soare, rânjea casa. În alt rând, pe Plocon se ivi un chip bărbos, vesel, dar și nedumerit. Omul ședea la o masă Încărcată din belșug și Înălța bucuros către nu se știe cine o damigeană Îmbrăcată În răchită Împletită. În jurul lui ploua cu bani. De-a stânga și de-a dreapta omului stăteau doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
actorul) Îl tălmăcise În limba noastră Scuturălance; nici pe măruntul meseriaș născut Într-un sat la Asfințit de al nostru și care a tapetat cu plută camera unui franțuz bolnăvicios ce se avântase În căutarea timpului pierdut; nici pe țăranul bărbos care, cu mâinile ce modelaseră șase mii de ani mai devreme Gânditorul, se apucase În atelierul său din Impasse Ronsin să pună În lemn, bronzuri și pietre de tot felul esența Însăși a civilizației umane. Pe mulți n-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]