197 matches
-
episod mai slab. Stambul, deschide-te! Episodul 32 RĂSĂRITUL SEMILUNII. LA STAMBUL La începutul secolului al XVII-lea, pe ulițele și-n piețele Stambulului, în șandramalele albicioase și cocoțate vraiște unele peste altele ale păgânilor, pe țărmurile Bosforului înțesate de barcagii, de bragagii, de iaurgii, de lactagii, de halvagii, de geamgii, de cheflii, de scandalagii și reclamagii hazlii, sultanul părea să aibă răbdare cu oamenii. De-abia intrat prin Marea Poartă de Răsărit, drumețul e izbit de-un vuiet de chiote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cel care umbla fără grijă pe mal urma să moară. Să moară de mîna lui. Dacă ar fi stat cuminte în groapă, soldatul ar fi trecut mai departe, fără să-și dea seama de nimic. Dar după ce a aprins felinarul barcagiul nu mai avea de ce să se teamă, poate peste cîteva clipe chiar o să-l strige, se încredințează cu totul în prevederea sa. Nu mai avea încotro, băut-nebăut, soldatul, neamț, austriac, bulgar, orice-o fi, tot își va da seama despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
punctul de a deveni paralizia lor. Era îngrozit, gura îi era plină de salivă, scuipă, mai mult apă, care se prelinse pe la colțul buzelor și îl îngrețoșă. Soldatul s-a oprit nehotărît, peste șopronul apei se auzea clar scîrțîitul furcheților, barcagiul n-avea nici o grijă, era prea bucuros că găsise locul, nu era prea ușor să traversezi orbește fluviul și să nimerești într-un anumit loc. Nu era departe de soldat, cu tot întunericul reușea să-i distingă silueta ușor cocoșată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
noapte. S-a auzit un tunet fără fulger. Era mai bine. I s-a părut că soldatul se clătină ușurel, probabil voia să se dezmeticească, să-și dea bine seama ce se petrece pe apă. "Îngere", s-a auzit vocea barcagiului, "Îngere, unde ești?" Mai mult nu se putea. Îngerul era el, era numele său conspirativ, cam ciudat, dar avea o explicație, îl chema și Mihai și Mihail. "Înger" îți putea aduce ușor aminte de arhanghelul cu același nume și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cumva un fel de geamăt întretăiat, animalic, stătu cu gura în țărînă și cel mai bun lucru era acela că simțea pe buze gustul pămîntului. Nu era soldatul, era el cel care gemea. De jos, din apă se auzi strigătul barcagiului, "Îngere, unde ești, Îngere?!" S-a ridicat anevoie, amețit, sfîrșit, n-a îndrăznit să uite către soldatul care cu greu s-ar mai fi deslușit din întuneric, știa, pînă atunci nu crezuse, dar de atunci a crezut, că o ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
știa, pînă atunci nu crezuse, dar de atunci a crezut, că o ființă vie poate fi deslușită în întunericul cel mai grozav, însă un mort devine de nevăzut, ca tot ce-l înconjoară, a mormăit ceva, "vin" ori "sînt aici", barcagiul l-a auzit și s-a liniștit. A coborît la apă și s-a spălat îndelung, simțea întrebarea celuilalt, după ce s-a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceva, "vin" ori "sînt aici", barcagiul l-a auzit și s-a liniștit. A coborît la apă și s-a spălat îndelung, simțea întrebarea celuilalt, după ce s-a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație, "ești tare, Îngere, eu să fi fost în locul tău făceam pe mine". Atunci, prima dată cînd a omorît un om, un dușman, dar un om totuși, a încercat să fie nemilos cu sine și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tău făceam pe mine". Atunci, prima dată cînd a omorît un om, un dușman, dar un om totuși, a încercat să fie nemilos cu sine și nu cu celălalt, " Eu am făcut. De ce crezi că m-am spălat în Dunăre?" Barcagiul n-a înțeles nimic. A amuțit și toată traversarea s-a petrecut într-o tăcere desăvîrșită. Cînd a fost să coboare din barcă omul a sărit să-l ajute și l-a auzit șoptind "vă rog să mă iertați, Îngere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
inima strânsă din cauza lui Ben. Fără un cuvânt, aprinse lumina în bucătărie. Ben stătea îngenuncheat pe podea, cu brațele în jurul unui câine ce părea un hibrid nereușit între ciobănesc scoțian și lurcher. La gâtul jegos avea legată o eșarfă de barcagiu, cu buline, pe roșu și alb. Era, oricine ar fi recunoscut, o potaie jalnică. — Ben, exclamă tatăl lui pe un ton acuzator - văzând întinzându-i-se dinainte ani de plătit facturi la veterinar, tapițerii roase și procese pentru stabilirea paternității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spatele. Jack ar fi putut să jure că plângea. — A fost oribil, tată. Ralph e prietenul meu și n-au vrut nici măcar să ne lase pe mine și Rover să intrăm să-l vedem. Jack studie potaia, căreia eșarfa de barcagiu pe care Ben ținea morțiș să i-o lege de gât îi dădea un aer și mai dubios, și îi înțelese și pe ei. Se temuseră probabil ca nu cumva să ridice piciorul și să facă pipi pe vreunul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a trecut prin flori și mi-a răcorit fruntea; m-am simțit, într-o clipă de sănătate deplină, înfrățit cu toate, eliberat de dureri și de gânduri. După ce a trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea, barcagiul, a cunoscut și el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
afli dumneata și dânșii or rămânea la leasa lui Crăciunete. Dacă poftesc, îi aduc și pe dumnealor unde te duci acum dumneata. Am întrebat zâmbind: Unde m-oi fi ducând eu, Ștefan Gâdea? —Dumneata te duci acum în Fundul Lintiții, răspunse barcagiul. Este acolo colibă și polog. Dormi bine, iar mâne dimineață arunci undița în gârlă, cu câștig. Este pește acolo, sodom; dacă vei avea noroc, poți prinde și pe împăratu crapilor. Mă mulțămesc și cu crapi de rând, Ștefan Gâdea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ți le înșiră și ți le zugrăvește. Are ăst dar. Trăind cu povești, a rămas prost și sărac. Gâdea m-a lăsat câteva clipe, să mă gândesc și să mă hotărăsc. Eu nici nu mă gândeam, nici nu mă hotăram. Barcagiul a înțeles și asta. — Mergem în Fundul Lintiții. —Bine; să mergem. —Și să mă duc să vestesc pe ceilalți domni? — Cred că trebuie să-i vestești. Și să-i las să doarmă la leasa lui Crăciunete? — Fie; lasă-i acolo, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ne întrebase privindu-ne puțin pieziș. Agreabil surprinsă și încurcată își mișca brațele și sânii și avea o undoire a trupului. Ne întreba ca să nu tacă și să înțelegem că ne acordă atenția cuvenită. —Ne ducem în colo, îi răspunse barcagiul. Dumneata ești, nene Fane? După cum se vede. Poate duci pe dumnealui la coliba uncheșului? Omul meu nu catadicsi să-i răspundă. Ea râse cu toți dinții. —Iaca, i-am dat unui berechet opt lei, să-mi cumpere pâine și pamblică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nou vocea-i de ceartă, pentru cei opt lei, pentru pâine și panglică, adăogind o serie proaspătă de considerații pitorești referitoare la acel Gogu necunoscut, pe care ea îl simțea încă în preajmă. Cine-i fata asta? am întrebat pe barcagiu. Ștefan Gâdea era un om strict. Deci îmi răspunse: —Care fată? Eu i-am făcut un semn cu ochii. Glasul abia se mai auzea, ca un descântec neostenit. A! Raruca? se făcu a înțelege omul meu. A fost ea fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întorcea: —Apăi am adus apă. Am fost surprins mai târziu, când mi-a declarat căse duce undeva pentru niște necesități personale. Nu mai puțin surprins am fost când, întorcându-se, a comunicat, oarecum indiferent, că acele necesități au fost satisfăcute. Barcagiul meu plecase; soarele se înclina la orizont aprinzând un pârjol imens în pădurile de sălcii. La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana vresperilor lacomi, care se țeseau după albitură măruntă. Fluiera o mierlă nu departe; doi granguri îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dălcăuș se strecurase pe cărări mai devreme și l-a simțit. De un singur om n-avea a se teme, dar a priceput primejdia. —Rarucă, zice, știi tu ceva cumva despre un domnișor cu undița, pe care-l duce un barcagiu din Turtucaia? Nu știu, Sandule. Nu l-ai văzut? — Nu. — Nu ți-a vorbit? Nu. — Să n-ai parte de mine? —Să. El s-a uitat la ea crunt. —Muiere, tu mă vinzi. —Aoleo, Sandule, ce mi-e drag eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un soi de „luntraș”, o făptură a tărâmurilor mărginașe și un mijlocitor al trecerii, întocmai ca și waki. Dubla figură a luntrașului apare cu claritate în Kanehira lui Zeami. Oare în prima parte a piesei shite nu este acel bătrân barcagiu, transportator de lemne care a luat chipul barcagiului de pe malurile râului Yabase, chipul unui om obișnuit, al unui ky:gen? El e cel care, în această primă parte, îl trece pe waki de pe un mal pe altul. Când se întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mărginașe și un mijlocitor al trecerii, întocmai ca și waki. Dubla figură a luntrașului apare cu claritate în Kanehira lui Zeami. Oare în prima parte a piesei shite nu este acel bătrân barcagiu, transportator de lemne care a luat chipul barcagiului de pe malurile râului Yabase, chipul unui om obișnuit, al unui ky:gen? El e cel care, în această primă parte, îl trece pe waki de pe un mal pe altul. Când se întoarce, în partea a doua a piesei, ca fantomă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nu este numai o figură a visului, o apariție onirică susținută de forța memoriei, căci ea nu bântuie doar visele ci și realitatea făcându-ne să credem că e aievea apa atât de familiară luând înfățișarea unui luntraș, a acestui barcagiu (care) negreșit a lui Kanehira întruchipare era formă sub care ați putut să-l vedeți de-adevăratelea șs. n.ț. Fantoma e, așadar, nu numai o închipuire, ci și un soi de realitate care poate fi văzută. Iată de ce waki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
din puținele congrese mondiale netrase de păr n-a avut ambiția să comunice și să lase o urmă în viața omenirii, dovedindu-se sectar. Challengeul internațional al coafurii 1969 revine Comitetului artistic din Luxemburg. S-a dezlegat misterul Moitessier - singuraticul barcagiu care, lăsându-și baltă toate interesele, a părăsit cursa transoceanică organizată de Sunday Times tocmai după trecerea sinistrului Cap Horn, adică în momentul cel mai potrivit, renunțând la glorie și la premiul întâi, spre uimirea lumii și a nevestei sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
și o bucată de pânză pictată cu peisaje pe ambele părți. Pe o parte era o imagine cu lebede plutind pe un iaz cu multe flori rozalii de lotus; pe cealaltă, un apus de soare purpuriu pe mare, cu un barcagiu într-o barcă minusculă încremenit la linia orizontului. Salutaaaaare, spuse Sampath, încântat de ocazia de a poza. Nu ești tu băiatul care trimitea în secret scrisori de amor fetei aceleia de la școala mănăstirească? Bietul fotograf fu așa surprins că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Yamuna, vaca sfântă și Gangele. Spor la decriptat! La incinerat pe Ghat* Zi-mi ceva care începe cu Zen*, se continuă cu fum, cenușă, cercei, ulei de bambus, balegă de vacă sfântă, palak paneer*, sitar*, Charlie*, mătase, Lotus Lounge*, Yamuna*, barcagiu, japonezi*, Maria*, cadavru, și se termină cu esență de iasomie și de carne arsă! Zi-mi ceva care sună a OM*, sau a om, sau a somn! Zi-mi ceva care arde și zi și noapte, seamănă cu tine și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
aruncă cu rupia, smulge cămașa, ia mătasea, afumă inspirația, expirația, incantația. Intră în navă, azvârle povara, aruncă brățara, pune cerceii, invocă tibetanii, uită americanii. Spatele răspunde de conectivitate. Full flower power*. Închide cercul, deschide matca, descifrează harta cu mantra. Lasă barcagiul să spună, spune-i copilului să te ducă, ia șalul, deschide buzunarul, închide mintea, zburdă intuiția. La templu te așteaptă soluția de legat, delegat, alungat. Sparge inhibiția, fumează-ți intuiția, lustruiește-ți sclipirea, șterge doctrina. Chai în loc de cafea, puls în loc de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
oferea nu numai cel mai minunat refugiu visat de un școlar, dar și posibilități de a-ți petrece timpul ușor, plăcut și mai ales sportiv! Nu cred să greșesc afirmând că dintre toți liceenii Capitalei, de pe timpuri, cei mai buni barcagii erau lăzăriștii. Spunând așa, nu înțeleg să le aduc nici o laudă, pentru că această calitate a lor s-a dezvoltat normal, prin natura împrejurărilor: era firesc ca mai toți să canoteze; în orele de "l'école buissonièrre" este mai plăcut să
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]