365 matches
-
părintele Ștefan că mormântul străinului a rămas fără cruce, tocmai pe la sfârșitul toamnei; așadar a cinstit, la rateșul lui Petrache, pe doi români și le-a spus ce-l doare. Sătenii au intrat în lunca de pe coastă, au tăiat cu barda un mesteacăn frumos și drept ca o făclie de ceară albă și au meșterit o cruce. Au intrat în țintirim și au așezat-o la căpătâiul străinului. Pe când bătătoreau țărâna, unul zise: —Dumnezeu să-l ierte, era voinic om și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fricii. Eram copil pe atunci. Nu-mi păsa sau eram învățat a crede, așa cum am crezut mulți ani mai apoi. Înțeleg cum erau lucrurile cu titoiștii. Zâmbesc citind stupiditatea unor texte despre agonia imperialismului, despre călăul Tito (reprezentat cu o bardă însângerată), despre trusturile care vânau petrolul Irakului, despre Ciankai-și și banda lui și câte altele. Pe unii dintre autorii aceia i-am și cunoscut. Unii chiar, la un moment dat, mi-au fost șefi sau, oricum, aveau putere de decizie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
NICOLAE ANGHELESCU Dă cu barda, dă odată, Să sfîrșească viața toată. Părăsit sînt de cuvinte, Viața minte, moartea minte. Cîte-au fost s-au petrecut, Mie-mi sînt necunoscut. Dă cu barda, dă odată, Să despice viața toată. Am rămas o umbră-acum, Orice drum este de
Bardă cerească. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_854]
-
NICOLAE ANGHELESCU Dă cu barda, dă odată, Să sfîrșească viața toată. Părăsit sînt de cuvinte, Viața minte, moartea minte. Cîte-au fost s-au petrecut, Mie-mi sînt necunoscut. Dă cu barda, dă odată, Să despice viața toată. Am rămas o umbră-acum, Orice drum este de fum, Amintirile sînt scrum. Viața-i cîmp pe care pasc Caii morții ce renasc Din secunda ce-mi îmbracă Sufletul și carnea toată Strîns, cu cercuri
Bardă cerească. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_854]
-
umbră-acum, Orice drum este de fum, Amintirile sînt scrum. Viața-i cîmp pe care pasc Caii morții ce renasc Din secunda ce-mi îmbracă Sufletul și carnea toată Strîns, cu cercuri de aramă, Haină ce nu se destramă. Dă cu barda cea cerească, Lovitura să greșească!
Bardă cerească. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_854]
-
de ani și le spuneți pe nume, dar nu știți ce nume purtau ele atunci, nu-i așa? Surpriza lui Valedulcean fu atât de mare Încât ceru un răgaz de gândire. Zise: — Cum adică? Păi, degeaba zicem noi că-i bardă, baltag sau baros, dacă ei atunci Îi ziceau altfel. Așadar, el, profesorul Valedulcean, Încă tânăr și cu perspective, proaspăt cooptat de un colectiv de arheologi, se lansase să vorbească unor mucoși despre bivuacul lor din această vară, despre toate obiectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
fostului conac boieresc care adăpostea sediul comandamentului unității lor, În parcul uriaș, parc dendrologic la origine, se auzeau voci groase, pași foșnind pe tecile uscate ale salcâmilor roșcovani și se vedea ici-colo, În Întunericul dens, jarul roșu al țigărilor scânteind. * (BARDĂ,BAROS, BALTAG SAU BAIONETĂ) Stimate domnule profesor, probabil că vă mai amintiți În ce fel am făcut cândva cunoștință și cum, de multe ori după aceea, am tot stat de vorbă despre drăgălașele obiectele, În majoritate arme și podoabe, găsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o zi mi-a căzut În mână un dicționar al limbii române și am avut curiozitatea să mă uit mai cu atenție la cele câteva cuvinte de la care a pornit prietenia noastră. În primul rând, ele au origine etimologică diferită. Bardă vine din maghiară, baros din țigănește, baionetă din franceză, iar originea probabilă a cuvântului baltag este dată de autorii dicționarului În cuvântul turcesc balta, despre care n-am nici cea mai mică idee ce poate să Însemne. Unul dintre militarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
nu a făcut parte niciodată din dotarea unei armate (nici măcar a vreuneia din Țiganiada de Budai-Deleanu), deși cu el poate fi omorât un om. Celelalte, da, sunt date și ca arme și ca unelte. Pentru a diferenția Între baltag și bardă (mă refer deci la toporul de bronz de la care a Început discuția noastră pe vremea când eu eram un elev atât de indisciplinat) atenția noastră trebuie să se concentreze asupra cozii de topor, adică tocmai asupra elementului care nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
s-a păstrat (a putrezit În pământ) și, iarăși după părerea mea - de atâtea ori criticată de dumneavoastră -, sensul expresiei (coadă de topor = trădător) nu trebuie să ne lase indiferenți. Deci baltagul este un topor cu coada mai lungă, iar barda unul cu coada mai scurtă. Sunt și diferențe de lățimea tăișului, dar acestea cred că pot fi lăsate deocamdată deoparte. Știți bine că eu nu accept lipsa de importanță a coincidențelor. Ei bine, maghiarul bard din care provine la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
unul cu coada mai scurtă. Sunt și diferențe de lățimea tăișului, dar acestea cred că pot fi lăsate deocamdată deoparte. Știți bine că eu nu accept lipsa de importanță a coincidențelor. Ei bine, maghiarul bard din care provine la noi bardă coincide ca formă cu românescul bard venit prin franceză din latinește și care desemnează „poetul care (la vechii celți) compunea și recita cântece războinice și religioase“. În acest context sunt sigur că veți considera de prost gust orice legătură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ce-o vrut să facă cu dânsa, că de ce, nu știm cum... Grințu tăcu. Supărarea bătrânului nu putea fi alinată cu vorbe. Casă acoperită cu șindrilă. Peretele de bârne, la rându-i acoperit cu plăcuțe mici de lemn potrivite din bardă și dispuse precum țiglele pe o casă. Fereastra dinspre stradă Închisă. Prin ea se văd totuși perdelele Înflorate țesute În război de mâna bătrânei. Fântâna cu cumpănă În dreapta intrării În curte. Gardul de nuiele Împletite se oprește În ghizdul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Visez cum din ceruri sclipirea Se stinge, pierdută-n privire... Pe aripi nocturne mă duc Hipnotic, în hău, cu părerea, Trecutul încerc să-l seduc Păstrându-mi fecioară durerea... Păgânele șoapte mă ardă Cu focul iubirii pierdute, Privirea, tăișul de bardă, Să-mi toace durerile mute; Să crească în mine tăcerea Așa ca-nainte de-a fi, Că n-am găsit nicăierea Deplină...o sigură zi...
AZI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83749_a_85074]
-
săi în mâinile vânătorilor romani, se străpunse cu sabia sa, lăsând învingătorilor un cadavru...”. ȚĂRÂNA de la CĂLUGĂRENI S-a turnat apoi țărâna de la Călugăreni, unde Mihai Viteazul s-a repezit el însuși călare pe un cal alb în mijlocul turcilor cu barda în mână, zdrobindu-le oastea și punându-i pe fugă. Aici, la Călugăreni, a fost cea mai mare biruință a lui Mihai asupra turcilor. (scrisoare) „M-am dus cu trenul până la Mihai Bravu și de acolo, cu o căruță, vreo
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
prin porumbiște nu s-au Înspăimântat iremediabil: au dat un mic ocol, și-au chemat la rândul lor rubedeniile și au pornit o bătălie cum nici În filmele lui Ghiță n-ați mai văzut vreuna. Ciomege, furci, coase, seceri, topoare, bărzi, sape - fiecare ce-a apucat - și să te ții omor. Rumânii au fost goniți la Început, dar și-au Îngroșat rândurile oastei și s-au Întors, viteji, la prăpăd. A doua zi, când au intrat În sat camioanele cu jandarmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mi s-a reverberat în craniul gol, zvâcnind de durere. — Îmi vânează capul de un an de zile, Claire, a ridicat Phil din umeri. Ca să nu mai zic de alte detalii anatomice. Azi a fost ziua când a dat cu barda. Nu-mi venea să cred. Vivian îl concediase pe Phil, un editor senior? Phil era unul dintre cei mai buni din branșă și, cu siguranță, cel mai bun din editura noastră. Cum aveam eu să rezist până la sfârșitul săptămânii fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
văzut că-i place? Tu n-ai postit, Petrișor? întreabă Geta, îndesându-i bucățele de cârnat și pâine în gură, jubilând: îi place, oho, ce-i mai place! Petrișor molfăia lacom. E bun cârnațu’, Petrișor? I-a tocat mămica cu barda... — L-am învățat să mănânce de toate, absolut orice... Pe cine zici că i-a tocat cu barda? — Pă cârnați. Ie din carne tocată cu barda, nu cu mașina de tocat. D-aia ie așa gustoși. Mânca-l-ar nășica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în gură, jubilând: îi place, oho, ce-i mai place! Petrișor molfăia lacom. E bun cârnațu’, Petrișor? I-a tocat mămica cu barda... — L-am învățat să mănânce de toate, absolut orice... Pe cine zici că i-a tocat cu barda? — Pă cârnați. Ie din carne tocată cu barda, nu cu mașina de tocat. D-aia ie așa gustoși. Mânca-l-ar nășica de Petrișor scump. Ai copil frumos, Mirelo, te doare-n fund de toată lumea. Ce-ți mai trebuie? — C-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai place! Petrișor molfăia lacom. E bun cârnațu’, Petrișor? I-a tocat mămica cu barda... — L-am învățat să mănânce de toate, absolut orice... Pe cine zici că i-a tocat cu barda? — Pă cârnați. Ie din carne tocată cu barda, nu cu mașina de tocat. D-aia ie așa gustoși. Mânca-l-ar nășica de Petrișor scump. Ai copil frumos, Mirelo, te doare-n fund de toată lumea. Ce-ți mai trebuie? — C-așa ie, nășico, ce dracu-mi mai trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
are să se poată lupta cu tot satul și nici să oprească pe oameni de-a se răcori. De departe curtea Iuga vuia de gălăgie. Petre își iuți mai mult mersul. Era fără suman, ca la muncă, și avea în mână barda cu care cioplise și pe care a luat-o fără să-și dea seama, ca un băț când pleci la drum. În ograda cea mare a conacului, oamenii alergau de ici-colo năuciți, cu fețele aprinse, vociferând și neștiind ce să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
În clipa următoare, îi căzu vălul de pe ochi. Disprețul privirilor ei îi sfredelea inima și i-o otrăvea. Se simțea înșelat și pălmuit. Izbucni deodată răgușit: ― Uite drăcoaica asta cum ne batjocorește! Își aminti numai atunci că și-a luat barda. O învîrti deasupra capului, sări pe pat și izbi cu toată puterea. Zgomotul sticlei zdrobite păru o tânguire prelungă și înțepătoare. Cioburile împroșcau din locul loviturii ca stropii de sânge dintr-o rană. Câteva țăndări îl plesniră peste obraji, zgîriindu-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
scaune rupte, rufe sfârtecate, oale de noapte, perne spintecate și cu fulgii împrăștiați, rame de tablouri... ― După mine, fraților! strigă Petre peste un răstimp. Prin celelalte odăi și la parter toată lumea spărgea și urla. Petre alerga ca un nebun, agitând barda. ― Foc!... Foc!... Praf și cenușă să se aleagă! poruncea Petre coborând în parter către cei ce soseau de afară. ― Puneți foc, fraților! strigau alții învîrtindu-se pe loc. ― Apoi așa da, Petrică! făcu Serafim Mogoș văzîndu-l cu barda știrbită. Că destul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un nebun, agitând barda. ― Foc!... Foc!... Praf și cenușă să se aleagă! poruncea Petre coborând în parter către cei ce soseau de afară. ― Puneți foc, fraților! strigau alții învîrtindu-se pe loc. ― Apoi așa da, Petrică! făcu Serafim Mogoș văzîndu-l cu barda știrbită. Că destul am răbdat toate nedreptățile! Petre se pomeni afară. Soarele scăpătase în spatele conacului vechi. Amurgul își cernea lin întunericul. Oamenii păreau mai grăbiți și mai mânioși. Fața flăcăului lucea de sudoare și de amărăciune. ― Da ce-i, Petrică
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Degetele rămase din mănunchi continuau imperturbabil să fojgăie pe clape. Un miros greu, ca de odaie în care naște o femeie, se răspândi pe sub cetină. Când și ultimul deget căzu zvâcnind pe cauciucul striat de la picioarele arhitectului, saxofonistul, sclipindu-și barda sub stelele mici, făinoase, ocoli prin față resturile de caroserie prin care, pe alocuri, se vedea motorul întunecat și apucă strâns în pumn ciotul din care pornea celălalt mănunchi de degete. Dar, de data aceasta, când vru să izbească din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe zi să afle informații de la radio. Pe 1 februarie 1940 primesc ordin de concentrare la Regimentul 3 Vânători, Bolgrad de unde sunt repartizat la școala de ofițeri în rezervă. Armată la cataramă. Comandantul de pluton, sublocotenentul activ Ivănoiu, dădea cu barda în Dumnezeu. Dacă pierdea noaptea la cărți suplimenta “broasca”, culcat-sculat ca vai de noi, că mai bine am fi jucat noi pocher și nu el. În martie sunt avansat caporal și la două zile sergent. Pe 31 martie sunt trimis
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]