1,268 matches
-
mai știu că mint. Și dacă fiecare minte, nimeni, mințind, nu mai minte... Minciuna este un element firesc al așa‑zisei societăți sovietice... Întruniri, congrese - mascaradă. Dictatura proletariatului - o mare cacealma. Masă spontană - organizare vigilentă. Dreapta, stînga - aceeași potlogărie. Stahanovism - batjocură. Bucuria vieții - farsă jalnică. Omul nou - gorilă. Cultura - incultură. Conducător genial - tiran imbecil...“ Oricum, orice asemănare cu povestirea este absolut Întîmplătoare. (n.a.) 1. Mazuranić, Anton (1808‑1888) - scriitor croat. 2. Meyerhold, Vsevolad Emelievici (1874‑1942) - regizor de teatru, pedagog și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mine, ce am de o iau toți la fugă, știi ce rău îmi pare?... foarte rău, eram așa de apropiați și de calzi, am fost prieteni sezonieri? îhî, am zis eu peste inima mea, am pierdut un prieten, mă enervează batjocura zâmbetului pe care Filosoful îl tot poartă pe la mese, încep să râd, indecent poate, dar așa râd eu, tare, deși știu că exagerez, dar îmi place, îmi face bine și cad peste un tip de la masă care-mi vorbea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
trec pe lângă el ca și cum ar dormi, să nu-l deranjez, și de ce mă șterg cu același prosop? Și Marius și el? Și Filosoful și el? Și același pat? Aici, în început de dragoste, care nu s-a consumat, și în batjocura mea când am deschis, 059 la interfon, la 9 urci, și el iese dezbrăcat din baie și se aruncă în pat ca și când i se cuvine... ca și când i se cuvine... eu atunci n-am putut să-l... și el nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
e, trebuie întoarsă și mușcată din coadă și pusă iar pe șina lumii, risipitorii de viață trebuie uciși, inutilii care mănâncă aberant și aliniază planetele ca să scuipe-n Univers cu otravă, cu respingerea magneților, cu decăderea și marele râs, cu batjocura din hohotul lui pe spate căzut în nisip, tu nu ești bărbat, cu anularea mea de femeie, de om, de dragoste drăgălașă ca genele, ca genunchii lângă pat, ca de jos în sus spre tine, iar tu habar n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
alienării și a cuvintelor neterminate și a șuvoaielor de cuvinte ca un suc de mere fără mere, verde ca gușterii, anormală, nenaturală și crescută fără rădăcină, lume licheni, lume parazită ce se hrănește ca vampirii, buba în cuvinte ce cheamă batjocura, privire urâtă și rea care te încarcă cu desagii fără să te cunoască. În miros de tămâie mă curăț și-n miros de frunze arse, în foșnet de țelină verde și în vocile părinților mei și-n lătratul câinelui meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
scoțând-și căciulile de astrahan sau chiar pălăriile. El se mulțumea să ducă două degete la cozoroc și atât. Dacă și-ar fi scos șapca, ar fi continuat drumul cu capul gol pentru că prefera să răcească decât să mai Îndure batjocura din privirile cunoscuților. Doar Marta Îl Încuraja să o poarte, pentru că era făcută de doamna Demarcsek, blănarul ei de lux. Ea Îi croise această minunată căciulă de inspirație polono-maghiară. Venise și ziua când șapca asta oribilă putea fi utilă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Mit? Ăsta-i cuvînt de rușine. Noi avem nevoie de Mitu, nu de "mituri" istorice ca "mitul" latinității, al continuității, al unității, al rezistenței... Repere de valorizare? Vîrful inegalabil (pînă la proba contrarie) al literaturii române, Miorița, e obiect de batjocură. Rîde cineva de Abel păstorul că s-a lăsat ucis de Cain plugarul? Agenții noștri de influență o fac. Încep să cred că da, ne e specifică înclinarea de a ne alia cu învingătorul; de a-i pupa papucul, cizma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
care îi rămăsese pînă la moarte, Ion a gîndit: Da, așa este cinstit, după blestem: durerea... pînă la sfîrșitul vieții... Blegul în călduri Blegul era un cîine alb, destul de mare și fără stăpîn. Întotdeauna murdar și flămînd, Blegul constituia ținta batjocurii copiilor din sat. Uneori era înconjurat de prichindei, fiecare avînd cîte un ciomag în mînă și începea jocul sadic, care consta în a-l otînji pe Blegul. Speriat, disperat, potaia încerca să fugă și șarja într-o anumită direcție, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
că este periculos de a arăta dispreț oamenilor și de a-i umili prin rușine, pentru că nimic nu face să-i irite mai mult și să le trezească indignarea decît aceste injurii, aceste reproșuri, fie ele fondate sau nu; căci batjocura amară, mai ales cînd se referă la ceva adevărat, lasă în inimă o rană adîncă." (II, 23) "Principii și republicile înțelepte trebuie să se mulțumească cu victoria, căci adesea, vrînd să cîștige prea mult, vor pierde totul." (II, 24) "Insolența
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pînă după miezul nopții și se jucau la o mașinărie pe care o făceau să se nvîrtă și care se uita la om cu un ochi roșu și cu unul negru, din nou unul roșu și altul negru. Puneau o batjocură de ban, nu rotuțe de dolari adevărați, pe una din holbăturile alea. Cum Floare Îi tot servea cu cîte ceva și tot debarasa, Bailey a oprit-o și a convins-o să pună și ea un cercușor cît gura de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Isus se retrage cu apostolii, dar Iuda, camuflat într-o tunică asemănătoare cu a lor, îi urmărește, îi deconspiră pe toți (apostolii se ascundeau!), apoi Îl prinde pe Isus și-L duce în fața Sinedriului. Isus e lapidat, apoi răstignit în batjocură de un cotor imens de varză (sic!). Bănuind că leșul va fi furat de ucenici cu intenția de a-L proclama „înviat”, Iuda Îl ia pe ascuns și-L îngroapă la loc sigur, în propria grădină. Când apostolii, descoperind mormântul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
zări un cuib de vrăbiuțe în frunzișul dafinului și prinse a jeli de una singură, zicând: „Vai mie, nefericita, cine m-a născut? Din ce pântece am ieșit la lumină? Blestem am devenit în ochii fiilor lui Israel și cu batjocură m-au alungat ei din Templul Domnului. Vai mie, nefericita, cu cine aș putea să mă asemăn? Nu sunt ca păsările cerului, fiindcă și păsările cerului aduc pe lume pui, în vreme ce eu nu, Doamne! Vai mie, nefericita, cu cine aș
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
chiabur, cei trei îi smulseseră căldarea din mâini și se apucaseră să urineze în ea, ca să se vadă bine cine conducea țara pe drumul cel luminos al socialismului și comunismului. Militarul nu avusese pe moment nici o reacție, îndurând cu stoicism batjocura, apoi intrase fără să spună nici o vorbă pe poarta casei sale și reapăruse peste câteva clipe înarmat cu o coasă, pe care o ținea pesemne prin apropiere. Și tot fără un cuvânt, ca un țăran când se apucă de cosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
surori de tată, numai că tu ai avut fericirea să te bucuri de prezența și dragostea lui paternă, pe când eu... Eu am fost un copil din flori, batjocorit de lume că nu am tată. Și am perpetuat, fără voia mea, batjocura... Oare și tu gândești că dacă am fost un copil ilegitim nu aveam dreptul să fiu iubită ? Aveai toate drepturile, numai că eu nu cred. Nu cred că tata... O iubea atât de mult pe mama. Cred că te înșeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
o mie de imagini!” Iar, la urma urmelor, chiar cu asta se preocupa Osvald neîncetat. 112 Rareș Tiron Privitor la trăsătura aceasta definitorie pentru dânsul - perfecțiunea -, sora sa, luându-l peste picior mai tot timpul, exprimându-se într-o ușoară batjocură, îl și întrebă odată curioasă: - Și, mă rog, cam cât timp va mai trebui s-așteptăm noi, o, preacinstite demiurg, pentru ca s-atingă Domnia Ta perfecțiunea râvnită? - Ce întrebare prostească!, făcu el surprins, trecând repede peste ironie. Ei bine, Mihaela, o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
asta am trăit o bună vreme. Însă - nenorocitul! - s-a dovedit a fi numai și numai un impostor jalnic, un păduche blestemat, o insectă afurisită, care a cutezat, în cele din urmă, să mă trădeze și să mă trateze în batjocură! Da, până și el... În nimeni nu mai poți avea încredere, fir-ar să fie! Dar, oare, de ce mă mai mir eu? N-ar trebui deloc. Doar este bine știut că, atunci când te afli în impas, adesea lumea de care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cască-ți bine urechile, ca să ții minte; acesta este tot adevărul, adevărul curat și singurul. De când mă știu, numai ai râs de mine și ai știut să-ți apleci urechea la durerile și la necazurile mele doar în chip de batjocură, nimic mai mult. Niciodată nu ai dorit să mă iei, întradevăr, în serios, atunci când eu chiar aveam deplină nevoie s-o faci. Cu alte cuvinte și mai explicit, ai știut să-mi fii mamă numai în legătură cu problemele pe care ai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
prezentul. Zâna protectoare a transmis Zeului protector conținutul celor trei dorințe. Zeul protector a adus în fața Duhului Sfânt dorințele de la Sfatul târâtoarelor și după șapte măsuri de ceas a dat răspunsul. -Asta este ordinea și nu poate fi schimbată. În batjocură, câțiva șerpi de stepă și din pustiu au venit cu ideea ca șopârlele să trăiască pe lângă ei dacă vor să fie apărate, dar nu a fost luată în considerare. În aceste condiții s-a terminat Sfatul târâtoarelor și după trei
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
merge eu din când în când. Apoi trebuie s-o ducă pe Zvârluga, pe Buburuza și pe Ciric. -Pe mine m-ai uitat ? a întrebat supărat Stup. -Ai uitat că ești câine? Tu vei merge pe jos a zis în batjocură Cârtița . -Tot drumul? l-a întrebat Stup pe Căiță. -Da, a răspuns scurt și hotărât Căiță. -Ce zici, stăpâne, te-ai hotărât? Gândește te bine, a întrebat din nou Cârtița. -Râmătoare afurisită, lasă că-mi intri tu în fabrică, zise
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
a fost de părere Cârtița. -Spune, hai spune! Ce ai simțit de sub pământul lor? a îndemnat-o insistent Ciric. -De ce să-ți spun? Nu cumva ai intrat la idei când ai văzut namila cea mare? l-a întrebat în batjocură Cârtița. -Defel. -Cum așa? l-a întrebat curios Trotinel. -Pentru că sunt niște șerpi obișnuiți. -Atunci ce-o fi ? a mai întrebat doar pentru el Căiță. -Stăpâne! i se adresă gărgărița. Vom fi nevoiți să-i provocăm indiferent dacă sunt
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Trotinel. -Pentru că sunt niște șerpi obișnuiți. -Atunci ce-o fi ? a mai întrebat doar pentru el Căiță. -Stăpâne! i se adresă gărgărița. Vom fi nevoiți să-i provocăm indiferent dacă sunt gigantici sau nu. -Cum, drăguțo? a întrebat în batjocură Zvârluga. -Mai întâi, să hotărâm cine preferă să-l provoace pe acest animal diform. -Eu, zice Ciric. -Ba eu, zice la rându-i Zvârluga. -Nu, eu pentru că sunt cel mai nimerit, zise Trotinel. -Niciunul, nu este bun, zise Cârtița. Cred
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
umeri, erau negri ca tot restul veșmintelor; la brâu purta o spadă cu o exagerată gardă-casoletă rotundă de oțel și cu o prelungă montură În cruce, pe care nimeni, decât un spadasin Încercat, n-ar fi Îndrăznit s-o expună batjocurii publice fără temeritatea și Îndemânarea necesare susținerii prin fapte a aspectului unui asemenea instrument. Or, individul acela nu părea să permită nimănui să-și bată joc de el. Nici pomeneală. Spuneai spadasin și asasin, și aveai portretul lui. — E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Strada Mare, când le puteai vedea pe doamne trecând În caleștile lor, pe femeile dubioase făcând pe doamnele, sau pe fufele caselor de toleranță din preajmă - una, foarte cunoscută, se găsea chiar peste drum: tot atâtea prilejuri de discuții, galanterii, batjocuri. Asta dura până la rugăciunile de seară, când, din nou cu pălăria În mână, trăncănitorii noștri se Împrăștiau care Încotro până a doua zi de dimineață, fiecare la casa lui și Domnul cu ei cu toți. Am zis ceva mai Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a treia zi. Oamenii murmurau. Străjile erau obosite și înfrigurate. Jandarmii râdeau de neghiobia tuturor; femeile, rămase cu greul casei - bărbații umblând creanga prin târg -, ocărau în gura mare. „Vânător! Să-l ia dracu’!” „Un scârbavnic!” „Așa păcăleală...” „Ce păcăleală, batjocură!” „Să ne lase-n pace veneticu’!” „Mă piș în puștile lui!” „Și-n capu’ lui!” Vox populi. Mulțimea are simțuri aparte, cade mereu în picioare. Târgoveții picaseră în căcat. „Ne-a împins un vântură-lume!” „Un nemernic! Ce, a fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
la rangul impus de demnitatea regală. Chiar dacă teza lui Fărcășanu nu te convinge, ea îți strecoară ceva din nostalgia după o țară în care conștiința apartenenței la o ordine monarhică era o sursă de demnitate civică, și nu prilej de batjocură cotidiană. Ce bună ar fi o republică în care politicienii ar inspira cetățenilor noblețea unei emoții cu rezonanță sacră. Secțiunea dedicată notelor și citatelor, egală ca întindere cu volumul propriu-zis, seamănă cu o pafta frumos îmbodobită ale cărei incrustații editorii
Rex sacrorum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6819_a_8144]