180 matches
-
un poem închinat omului-erou, un poem ce preamărește măreția faptei cutezătoare și noblețea sentimentului adânc, un poem ce cheamă la luptă, îndeamnă spre izbânda idealurilor de dreptare și libertate. Simfonia a IV-a ocupă oarecum un loc aparte în creația beethoveniană, deosebindu-se prin seninătatea coloritului și atmosfera liniștită. În simfonia a V-a însă, problemele abordate în simfoniile precedente sunt rezolvate integral și consecvent. Aici, compozitorul dezvăluie o neasemuită profunzime de gândire și bogăție de sentimente, iar sfera fundamentală a
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
dispoziții luminoase, de bucurie de viață, grațiosă, plină de farmec și despre care Ceaikovski a spus că ,,revarsă în sufletele ascultătorilor torente întregi de sentimente de bucurie și fericire”. Și-n cele din urmă, piscul cel mai înalt al simfonismului beethovenian, simfonia a IX-a, măreață și impunătoare, monument nemuritor al libertății, care a întruchipat pentru întâia oară ideea ,,înfrățirii milioanelor de oameni”. Simfonia a IX-a, una dintre cele mai grandioase lucrări revoluționar-eroice ale culturii muzicale universale, zugrăvește viitorul însorit
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
deosebit îl au părțile conclusive, codele și finalurile, menite să exprime sentimente izbânditoare și să le întipărească în mintea și în conștiința ascultătorilor, ca un rezultat al înfruntărilor dramatice la care a fost martor. Partea a II-a a simfoniilor beethoveniene nu se depărtează prea mult de la tradițiile simfoniilor lui Haydn și Mozart, în schimb partea a III-a, menuetul, suferă o importantă schimbare. Beethoven transformă vechiul menuet în scherzo, imprimându-i un diapazon expresiv foarte larg. De la veselia scânteietoare a
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
care figura la urmă), se pare că Beethoven a inprovizat la pian pe o temă de Haydn. Simfonia I urmează același plan de construcție și are în linii mari aceleași caractere ca și simfoniile lui Haydn și Mozart. Dar individualitatea beethoveniană se face aici simțită. Simfonia a fost primită în general cu căldură de către lumea muzicală. I s-a reproșat însă autorului că abuza de instrumentele de suflat. Chiar în introducere, el le acordă precumpănire; deși sunt pe alocuri dublate de
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
atrag totuși în chip deosebit atenția. Partea I-a. După o introducere lentă, urmează o mișcare vioaie, allegro con brio, scrisă în formă de sonată. Viorile prime expun în piano tema I. Ea e zburdalnică, dar conține germenii clocotului lăuntric Beethovenian. Tema II, mozartiană prin grația ei, este cântată la început în imitații de către oboi și flaut, fiind acompaniată de coarde. După un joc de accente ce alternează între suflători și coarde, urmează un moment culminant, în care orchestra își concentrează
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Menuetto, deși are caracterul vioi al unui schezo. Viorile cântă o frază ascendentă, a cărei sonoritate crește de la nuanța piano la forte. Opunerea acestor două sonorități, accentele neașteptate, orchestrația subtilă, dau acestei pagini o notă de umor fin și autenticitate beethoveniană. La mijlocul menuetului intervine, ca de altfel și în scherzo-uri, așa-numitul trio, un episod mai puțin dinamic. În această Simfonie, el este executat de către suflători. Viorile dantelează din când în când aceste sonorități de orgă. Menuetul se reia, da
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Melodia oboiului predomină. ( În Simfonia IX vom găsi o frază muzicală foarte asemănătoare cu aceasta ). Partea a IV-a. Finalul ( allegro molto ) este dominat de neastâmpăr. Mișcarea începe cu un motiv care năvălește furtunos. El este de o autentică factură beethoveniană. Începutul temei pare o întrebare nervoasă, căreia i se dă un răspuns plin de haz, în piano. După un episod melodic calm, în care sonoritățile se amplifică, apare și tema II. Aceasta contrastează puternic cu prima, prin nota ei potolită
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
în căldura învăluitoare și totuși eroică a liniei melodice cu care continuă tema principală. Tema răsună apoi la corn ca o chemare și e reluată fragmentar de celelalte instrumente, ca și cum suflul eroic ar aduna mulțimi în juru-i. Accentele dramatice, autentic beethoveniene, care se ridică parcă în calea afirmării temei, nu reușesc să-i împiedice mersul. Ea izbucnește strălucitoare la suflători, a căror sonoritate este domi nată de trompete și corni. Intervin unele momente mai potolite. Elanurile sunt întretăiate de clipe de
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
un rol de seamă, cedează locul reprizei. Partea a II-a ( adagio ), ca o nocturnă, pune în valoare și de astă dată latura lirică a sensibilității lui Beethoven. Frazele melodice sunt aici cu mult mai largi decât în alte lucrări beethoveniene. Suava melodie, care începe din măsura a doua, lunecă pe o figură de acompaniament ( a se vedea măsura I ) ce străbate întreaga mișcare. Tema II, tot cantabilă, este cântată de glasul catifelat al clarinetului, peste care coardele suprapun arabescuri. Cele
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
tema de marș ce deschisese finalul. Încheierea exprimă un sentiment de izbândă afirmată deplin: ,,din întuneric spre lumină”. SIMFONIA VI, ,,PASTORALA” , op. 68 în FA MAJOR Soră bună cu Simfonia IV, a VI-a ocupă un loc aparte în creația beethoveniană. Este pătrunsă de la un capăt la celălalt de sentimentul de nemărginită admirație față de frumusețile și măreția naturii, față de viața oamenilor de la țară. Se pare că ideea compunerii unei lucrări inspirate de natură a încolțit din tinere țe în mintea compozitorului
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
urme adânci în sensibilitatea sa . Natura îl reconforta, îi insufla noi forțe vitale. Partea I a ,,Pastoralei” are titulatura ,,Impresii de bucurie trezite de sosirea la țară”. Tempoul (allegro ma non troppo) nu păstrează nimic din fervoarea acelui obișnuit ,,brio” beethovenian. Orchestra sună aici transparent, fraged, limpede, trezind imagini aproape vizuale, picturale. E dimineață; se arată primele raze de soare; în aerul răcoros, în care se prelungesc parcă misterele întunericului nopții, se ridică aburii pământului. Natura respiră viața; omul, cea mai
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
tot caracter de dans: Neastâmpărul ritmurilor, în care pulsează parcă tot freamătul vieții, melodiile de o neasemuită vigoare, izbucnirile orchestrei, toate laolaltă îndreptățesc pe deplin caracterizarea pe care Richard Wagner a făcut-o în lucrarea sa ,,Arta viitorului” acestei capodopere beethoveniene; Wagner spunea despre Simfonia VII că este ,,o apoteoză a dansului”. SIMFONIA VIII, op. 93, în FA MAJOR Simfonia VIII a fost terminată în toamna anului 1812. Beethoven își petrecuse lunile de vară în mijlocul naturii, prietena lui de totdeauna, într-
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
e con brio - este compusă în formă de sonată, cu două teme înrudite prin cantabilitatea lor și nu puternic contrastante, ca în alte simfonii. Tema I-a, asemeni altor melodii din Simfonia a VIII-a, a fost găsită în caietele beethoveniene de schițe din vara anului 1812. Ea e atacată dintr-un început de viori, ajutate de suflătorii de lemn iar clarinetul răspunde ,,dolce” acestui început viguros: Fragmentul melodic cântat de clarinet aduce, prin timbrul moale al instrumen tului, un colorit
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
gigantică, de epopee, ne apare ca o grandioasă sinteză a sensibilității unui artist care a înglobat într-o singură operă tot ceeace era mai de preț în cele de mai înainte; Simfonia a IX-a conține cele mai autentice trăsături beethoveniene. După ce în ,,Eroica” și ,,Fidelio”, întruchipează eroul pozitiv ca exponent al ideilor înaintate ale epocii sale, în ultima simfonie Beethoven nu mai pune în centrul atenției eroul, personalitatea înzestrată cu calități deosebite, ci însăși omenirea animată de același țel. Trecuseră
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
stat la baza întregii activități a Congresului de la Viena. În ultima perioadă a existenței compozitorului, neajunsurile de tot felul, bolile, nu-i ofereu artistului liniștea și timpul necesar compoziției. Înainte de a apune, înainte de a lăsa negurile să-l învăluie, soarele Beethovenian a mai strălucit încă odată, scăldând parcă tot pământul în razele sale. Geniul și-a adunat toate puterile creatoare, le-a înzecit și iată că la 7 mai 1824 a avut loc prima audiție a Simfoniei a IX-a. Memorabilul
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
de-a doua idee muzicală, plină de melancolie. Melodia aceasta, legănată de contrabași și fagoți, este împletită cu o altă temă de o nespusă frumusețe. Pe bună dreptate scria Berlioz că este imposibil de zugrăvit prin cuvinte minunăția acestei pagini beethoveniene care vorbește în mod nemijlocit, prin ea însăși. Deodată se aud semnale intonate de corzi și suflători. De aici începe coda: Aceste semnale răsună ca o chemare la luptă. Ultima parte a Simfoniei începe cu o introducere în care fantezia
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
cîțiva pași, pînă la lift. * Săptămîna următoare, pe la mijloc, scenariul a fost gata. Mihai l-a recitit în liniște, într-o noapte, foarte tîrziu, cînd în cameră nu se auzea decît răsuflarea regulată a Cristinei iar în căști, acordurile muzicii beethoveniene de la pick-up-ul dat pe sonoritate minimă. I-a plăcut. Dar s-a și întristat în același timp. I-au ieșit peste o sută de pagini scrise de mînă. Zece dacă reușea să scrie din roman, l-ar fi bucurat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ar fi mărit numărul punților de legătură. N-aș mai fi fost doar cenușăreasa de nicăieri, înșelată în tot ce are mai de preț, pe care o mai lega de trecut numai amintirea unei stări de sentiment redeșteptată de acordurile beethoveniene. Vara, eu nu eram dusă la bunici. Mă trimiteau în tabere. Despre străbuni am auzit ceva, dar nu le știu groapa, în care să fi descoperit generații de oase. Am deschis ochii sub tutela unui tată adoptiv, avar și cameleonic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
totuși... În cei câțiva ani de destindere ai regimului trecut, la sfârșitul anilor ’60, televiziunea română i-a înecat și ea pe melomanii noștri cu imaginile unui Karajan cu alură mistică, dirijând cel mai adesea cu ochii larg închiși simfoniile beethoveniene. Și mulți au jurat atunci numai pe el. Cu excepția lui Leonard Bernstein, pentru Karajan nomine odiosa, imaginile altor mari dirijori ai secolului au rămas atunci practic necunoscute. Sau erau cunoscute doar pentru cei puțini care aveau șansa să primească de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
fie abundentă, cuprinde în reluările pe discul compact, câteva înregistrări faimoase din perioada interbelică. Așa sunt, datând din 1934, Trioul pentru coarde și Cvartetul, Op. 22, ale lui Hindemith, cu trioul compozitorului (la Koch Schwannă și trio-ul de coarde beethovenian Op. 8, cu Emanuel Feuremann la violoncel (Pearlă. Li se adaugă sonate de vioară de Mozart, înregistrate în compania pianistei Lili Kraus în anii 1935-1937 (Toshiba EMIĂ, Duo-urile lui Mozart pentru vioară și violă avându-l ca partener pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
verificată, lăudată capacitatea muzicii de a transporta psihicul ascultătorului în zone fără consistență, definiție sau graniță, unde fiecare găsește exact ce-i trebuie: liniște, furtună, Nirvana sau Jerihon (mai nou - Baghdad). De cele mai multe ori, eu am ales a IX-a beethoveniană ca să ies din clinciul disputei cu mine însumi. Dar în acea zi nu urcasem atât de sus (nu coborâsem atât de jos?) în imensitatea vidă, ca să fie nevoie de-un „medicament“ consacrat. Ori poate capotasem în teritorii vulgare, unde senzația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
alternativa: - Or à Babi Yar! Am vrut să mă ridic, mă împiedică strângându-mi și umerii, și picioarele; era foarte puternic și - autosugestie sau nu - abia atunci am simțit o emanație de coniac din cămașa sa, din bărbia întru totul beethoveniană despre care citisem într-o descriere a moscoviților când e ger; l-am îmbrâncit - nu cu curaj, desigur, ci din spaimă - și el căzu grămadă, moale, fără vreun icnet pe patul său, lăsându-mă astfel să deschid ușa și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
între degetele bondoace, îl împachetă într-un șervețel și-l puse în geanta sa enormă, spunându-mi, desigur, spasiba într-o frază din care am vrut să înțeleg că mă pot baza pe el în orice moment; nu avea bărbia beethoveniană, aducea perfect cu Ilia Ilinski, birocratul din toate comediile muzicale sovietice despre care tocmai scrisesem în Cinema că n-au de ce să le invidieze pe cele americane; i-am zis cât mai vesel cu putință: Volga, Volga! La care el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
profesor la Academia de muzică a Universității Tel Aviv, solist în toată lumea, sub baghete ce nu mai au nevoie de prezentare: Sergiu Celibidache (Concertul No. 3 de Beethoven, în decembrie 1964 și ianuarie 1965, în Israelă, Sir John Barbirolli (Imperialul beethovenian, înregistrat în 1959 și republicat pe discul compact de compania Dutton, în 1999Ă, Sir Adrian Boult, Joseph Krips, Antal Dorati ș.a.m.d. Îmi fac iluzii că din arhivele radio sau, poate, de la vreunul din colecționarii timpului va apărea și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
și ele concepute astfel încât să ne stoarcă lacrimi din ochi. După ce formează, în sfârșit, o familie, îndrăgostiții ne sunt prezentați ca doi porumbei care stau toată ziua cioc în cioc. Gânguritul lor sună, din nefericire, fals: „— Ce-ți inspiră imnul beethovenian al bucuriei? m-a întrebat soția mea într una din seri. — Să-ți spun ce simt cu adevărat? Ei bine! Află că ori de câte ori ascult acest imn, un îndemn lăuntric de-a străbate treptele devenirii mă cuprinde și mă îndeamnă să
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]