204 matches
-
Ar fi un dezastru. Wilt vizualiză scena din biroul directorului colegiului și cum încearcă el să explice modul în care ajunsese să... Și, oricum, nici n-or să-l găsească, nici n-or să-i audă strigătele. Afurisitele alea de betoniere făceau o larmă îngrozitoare și să-l ia dracu’ dacă avea de gând să riște să fie îngropat dedesubt... Căcat! Să mai vorbești de dreptate poetică! Nu, singurul lucru pe care putea să-l facă era să expedieze afurisita aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o dimineață de luni -, iar clasa se liniști și începu să mediteze la soarta grea a fermierilor, timp în care Wilt rămase cu privirea ațintită pe fereastră, absorbit de un spectacol dramatic mai apropiat în timp. Un camion cu o betonieră rotativă plină cu beton lichid sosise pe șantier și acum dădea încet cu spatele înspre pătratul de furnir. Se opri. Urmă o așteptare agonizantă, timp în care șoferul se dădu jos din cabină și își aprinse o țigară. Un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
bărbați dădură la o parte placa de furnir. Șeful de echipă făcea semne, dirijându-l pe șofer. Jgheabul de scurgere pentru ciment a fost și el fixat în poziția adecvată. Un alt semnal de la șeful de echipă. Containerul rotativ al betonierei începu să se încline. Cimentul începu să curgă. Wilt se uită cum pasta semilichidă începe să coboare pe jgheab și chiar în acel moment șeful de echipă se uită în jos, în puț. Unul dintre muncitori îl urmă. în clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să fie așa, Wilt, zise inspectorul. — Ah, exclamă Wilt, dar atunci unde altundeva poate fi Eva? Spuneți-mi. Simplele speculații nu sunt suficiente... — Mie-mi spui? ridică glasul inspectorul, gata să-și răstoarne ceașca de cafea. Tu știi în ce betonieră ai aruncat-o sau ce crematoriu ai folosit! — Eu mă exprimam metaforic... vreau să spun retoric, explică Wilt. încercam să-mi imaginez ce-ar deveni Eva dacă gândurile ei, așa cum erau ele, ar fi luat forma realității. Visul meu tainic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Luni, Petre și Ana participară la solemnitatea punerii "pietrei de temelie", părintele Haralambie binecuvântă șantierul, nu se știe cine anunțase și "presa", așa că erau prezenți ziariști și fotoreporteri. Au fost scoși bani și au apărut camioane cu cărămizi, cherestea, ciment, betoniere, tablă pentru acoperiș. S-a făcut și un gard pentru îngrădirea obiectivelor și polițaiul din Bucura a fost solicitat să fie cu ochii pe "materiale". Cu șantierul inaugurat și toate puse la punct, Petre răsuflă ușurat. Reveni la Ana, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mâine, da’ să muncești ca și cum ai ști că nu vei mai muri niciodată. Io... n-am mai avut timp de suflet... Nu știu... Poate că... mai este și blestemu’... Nu-l mai întreb nimic. Arunc prund cu lopata într-o betonieră de mână, ca să-l ajut și eu cu ceva. I-au crăpat palmele până la sânge. Eu i-am adus o alifie, dar n-o folosește. Era ziua mea de naștere. De Adormirea Maicii Domnului. Să nu-ți închipui că sărbătorea
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
În mod inexplicabil ajunsese lucrător; Ferăstrău; Turturică; PÎine cu șuncă, unuia cam durduliu; Agheasmă, unuia care era neînchipuit de firav și care tușea și cînd urca și cînd cobora. Toți urcau și coborau și profitau de momentul cînd lucrătorul de la betonieră le umplea gălețile ca să dea fuga să bea cîteva Înghițituri de bere și uneori chiar să-și vîre capul murdar, de obicei acoperit cu un coif țuguiat din hîrtie de ziar, Într-un butoi uriaș umplut cu apă murdară. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mîncării, ce puteau și ele, săracele și cele care veniseră Înainte plecau acum fără să-și ia rămas-bun de la bărbații lor. Cei care mîncaseră se codeau să se Întoarcă la lucru și făceau pe surzii cînd meșterul le spunea că betoniera era plină și că trebuia să Înceapă iar căratul. Planșeul dracului! strigă unul fără poreclă stabilită. — Dă-i găleata ta lui Julius, s-o ducă și el puțin, spuse Agheasmă și fu cuprins de un acces de tuse. — Slăbănogul naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ba chiar să renunțe, spuse În mod cu totul inexplicabil că nu și cei de jos izbucniră Într-un hohot de rîsete presărat cu cîteva Înjurături admirative, ba chiar cu aplauze, pe care ei nu le auziră din pricina zgomotului de la betonieră. „Adu-l Înapoi! striga meșterul. Să nu pice tocmai acum inginerul!“ Dar Albinețu spuse: „Haide, Julio“ și Julius era surd la orice zgomot care venea de jos, lumea lui se reducea acum la această bucată de schelă Înclinată și alunecoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Întreagă eu și familia mea am fost prigoniți, marginalizați, interziși la apariții sub nume proprii În reviste și ziare; exmatriculat din școli, liceu și universitate; izgonit că un râu făcător din șantier În șantier, mai mult la roaba decât la betoniera, mereu la munci care n-au ținut seama de pregătirea noastră profesională și intelectuală; ocolit de drepturi și libertăți că atâția de seamă mea, condamnat public și ostracizat, În Occident eroizat dar În România mereu un mort posibil, arestat și
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
din populația germană sudetă, care se prezentaseră voluntari la construirea de buncăre în apropierea graniței franceze. Încă mai am înaintea ochilor imagini din jurnalul săptămânal: bărbați mânuind lopețile, tasarea betonului. Până cu puțin înainte de începutul războiului, erau umplute cu ciment betoniere cu bene rotative. Noi, băieții, priveam cu enuziasm cum crește bastionul ridicat împotriva dușmanului de moarte. Baraje de tancuri lungi de kilometri, care ajunseseră să facă parte dintr-un peisaj ușor delurit, ni se păreau de netrecut. În interiorul buncărelor căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rătăcindu-se unul de altul, trebuie să dispară discret, care-ncotro, pentru a se reîntâlni în jurul halbelor de votcă. Atracția cârciumilor mereu pline, devansând interesul față de orice altă întrecere, plonjează totul într-un deșert dezolant, cu dune din cărămidă spartă, betoniere încremenite, lopeți aruncate, saci de ciment golindu-se singuri și pe nesimțite, astfel că liniștea solemnă se extinde pretutindeni, ca un lux impudic. Un soare prăfuit în drojdii rubinii, arătând un contur tot mai apoplectic, încearcă să sugrume, apoi, umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
puțin chichineața, ideea lui Roja, cu ocazia Mineriadei. După ce cîrtițele au făcut-o una cu pămîntul de ciudă că n-au găsit nici un strop de rachiu înăuntru, am reclădit totul așa cum se vede acum, lucru manual, a lopătat Tîrnăcop la betonieră pînă i-a ieșit pe nas. Ăsta e secretul lui Roja, zice Dendé, și-a făcut adăpost dedesubt, refugiul său cînd vrea să scpe de mizeria de afară, nu e deloc o glumă, Curistule. Numai tu puteai să fii, se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
erou, scîrnăvie, mîncătorule de rahat. — Roja a făcut pe șeful, Curistule, așa cum face el întotdeauna, zice Gulie, cel mai tare a simțit-o pe pielea lui Tîrnăcop, nu-i așa Dendé? Corvoadă în toată regula, unelte vechi și uzate, o betonieră care scîrțîia din toate încheieturile, antichitate, piesă de muzeu. Am schimbat cinci curele pînă am terminat toată șandramaua. — Mare ștengar Roja ăsta, zice admirativ Curistul, privind în aceeași direcție, abia acum înțeleg cît de tare a dus dorul vechii Barăci
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
din stranii culturi, care te ajutau să treci prin ziduri ca să-i tulburi nopțile secretarului general. Dintre toate, șantierul de construcții rămâne imaginea cea mai complexă a românului la muncă. Șantieristul român, când zidește, sapă gropi sau face cofraje, descarcă betoniera sau tencuiește, întinde fierul-beton sau sudează armături, mătură frunzele sau încarcă molozul în camioane, se simte în plină natură. Mioriticul din el gâlgâie revărsat și libertatea zburdă deplină. Poate cânta. Poate urla. Poate înjura. Îi poate povesti biografia colegului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Existența unor asemenea nuclee materiale se Încarcă În timp de spiritualitate, devine inconfundabilă, se contopește cu viața oamenilor unui anumit loc, le domină destinul ca o trăsătură de caracter. În pătratul de oraș delimitat de marginile ferestrei mele Închise e betoniera. Din spatele blocurilor de patru etaje, acolo unde șina face un cot ocolind vechea cărămidărie, noaptea Îi aud scîrșnetul dinților mușcînd cu Înverșunare pietrișul. CÎnd se sting zgomotele zilei și Întunericul Înghite pe Îndelete contururile severe ale realității, mi se cuibărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
autocondamna la tăcere. După un timp se ridica ușor ca o umbră din fotoliu și se ducea dincolo să se culce. Doar cînd era singur ca acum pe stradă, frazele Începeau să se adune, Întîi timid, În propoziții simple: uite betoniera cine o fi pierdut galoșul ce fată frumoasă grozave picioare avea Betty O’Connor de unde-i fraza asta parcă așa Începea povestirea pe care am scris-o de mult pe Ghica Tei unde s-a născut Tiberiu e acum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
depozitîndu-se, crescînd În mine, nemaiîncăpînd - neputința evacuării, neputința nașterii - un plod moare lent În viscerele Înfundate și gura care se cască să apuce aerul Înghite cu nesaț doza letală strecurată perfid În lingurița de viață. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric. Zidurile, schelăria, turnurile metalice, șinele, treptele Înguste, jgheaburile de tablă, totul pare o alcătuire de oase calcinate - vertebre și femure, clavicule, maxilare uriașe, risipite de-a valma, părăsite Într-o deplină Împietrire peste care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de ciment, pe ziare. În vagonete sticle goale de lapte, de vodcă, cutii ruginite de conserve. Turturele rapace ciugulesc din Încheieturile metalice fărîme de hrană. Haite de cîini dau ocol de la distanță acestor resturi promițătoare. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric. Parcă au trecut milioane de ani de cînd Își dezvelește aici la marginea orașului trupul nerușinat și sfidător, milioane de ani de cînd se macină absent și răbdător În rădăcinile unui oraș prefăcîndu-i arborii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vreodată să și-o Însușească. Ei se gudură, dau din coadă, ling mîinile care le aruncă resturi. E și acesta un privilegiu. Să ne bucurăm deci laolaltă cu necuvîntătoarele. Important este să supraviețuim. În zilele de duminică și la sărbători betoniera e o biserică. Mai albă decît toate bisericile din oraș, mai tainică și mai ezoterică decît o paradigmă. Doar fuioare de praf se Înalță de o parte și de alta a turnului mut, biserica doarme, respiră, așteaptă. Dar poate acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sclipitoare, Închiriate din Obor, și restul lumii, mai cu șepci, mai cu basmale, mai cu genți, mai cu sacoșe, fetițe fără sîni, cu cercei și brățări de tablă lîngă băieței Împiedicîndu-se În blugii fraților plecați la armată. Peste drum de betonieră se află bufetul Alba cu saloane speciale pentru nunți și botezuri. Vara cînd petrecerea atinge nivelul maxim și arșița dinăuntru Întrece arșița de afară, poporul ia cu asalt grădina improvizată - un loc viran năpădit de urzici, de rapiță și păpădie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
botezurile lor, precum În cer așa și pre pămînt. O petrecere adevărată! Și peste toate cele văzute și cele nevăzute ale acestui colț de lume, tronează impasibilă și suverană silueta aceea spectrală ca un deget scheletic sfîșiind noaptea de vară. Betoniera. În fiecare noapte, pe la ora 12, ucid. După cîteva luni de program această Îndeletnicire Îți intră În reflex, devine un viciu. Mă apropii tiptil de bucătăria cufundată În Întuneric și aprind brusc lumina. Activitatea nocturnă a gîndacilor e În toi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
azi ieșim la vînătoare, mîine nu mai ieșim. Mai sînt și gloanțe care nu nimeresc ținta și gloanțe oarbe. Și Dumnezeu se distrează uneori, ne Învață să ne apărăm, o dată, de două ori... pac, pac, pac! În marile malaxoare ale betonierei, unde se amestecă cimentul, tot efortul acela, toată lupta urmărind un singur țel - uniformitatea totală. Praful din care nu se mai poate recompune nimic, nici o formă, nici o culoare, nici o asperitate, praful, cea mai perfectă stare de anonimat, de aneantizare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bunici și bunice țipînd din cînd În cînd: Vineee! Atunci toată massa aceea plată, destinsă, Începe să se Înfoaie ca o saltea pneumatică În care se pompează aer, face valuri, se umflă, crește. Camionul o cotește pe lîngă restaurant spre betonieră fără să oprească. Un fîsÎit general și salteaua recade moale, placidă, În zbîrciturile ei. Dar azi e o zi norocoasă. Au băgat carne de vită! RÎndul a ajuns pînă la capătul blocului nostru. Un rînd zgomotos, optimist, plin de vitalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
au amuțit. Tocmai acum cînd mergea atît de bine. Fața galbenă se uită În spate, Își mișcă buzele parcă ar număra. Coada se Întinde pînă dincolo de bufetul Alba. Se strecoară Încet din rînd și o pornește cu pași clătinați spre betonieră. Șirul mai rămîne cîteva clipe neclintit, apoi oamenii Încep să se desprindă Întîi cîte unul, apoi În pîlcuri, merg tăcuți, cu capul În jos, se opresc după cîțiva pași, mai privesc În urmă, așteptînd parcă să-i cheme cineva Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]