1,241 matches
-
morților, Lucia se străduia să găsească noi surse de inspirație pentru tatăl ei. „Locul unde ea [Lucia] își întâlnește tatăl nu este în conștient, ci în lumea mult mai primitivă a preconștientului” conchide Shloss. Într-un mod poate exagerat, același biograf numește relația dintre Lucia și James Joyce „una din marile povești de dragoste ale secolului al douăzecilea”. Mai mult, ea îi acuză pe Richard Ellmann și pe Brenda Maddox, biografii lui James Joyce, respectiv Nora Barnacle, pentru faptul că au
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
a preconștientului” conchide Shloss. Într-un mod poate exagerat, același biograf numește relația dintre Lucia și James Joyce „una din marile povești de dragoste ale secolului al douăzecilea”. Mai mult, ea îi acuză pe Richard Ellmann și pe Brenda Maddox, biografii lui James Joyce, respectiv Nora Barnacle, pentru faptul că au stăruit fără milă pe ideea că Lucia ar fi fost nebună. Lor li s-ar fi adăugat și rudele sau prietenii lui Joyce care doreau să șteargă orice urme ale
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
se înconjura de o suită de exegeți (Beckett, Budgen, Gilbert etc.) care să explice operele sale publicului larg, conform propriilor lui indicații, în timp ce imaginea lui rămânea impenetrabilă și misterioasă celor neinițiați. Joyce îl controla cu pricepere și pe Herbert Gorman, biograful său (de altfel singurul pe care îl lăsa să-i scrie biografia), obligându-l să elimine pasaje indezirabile din "James Joyce, o biografie definitivă" ("James Joyce, a definitive biography"). Un alt defect al scriitorului era o ușoară manie a persecuției
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică. Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: " Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit". La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a camerelor din Vatican, cunoscute
Rafael () [Corola-website/Science/297794_a_299123]
-
(Mary Wollstonecraft Godwin, 30 august 1797 - 1 februarie 1851) a fost o scriitoare britanică, dramaturg, eseist, biograf și editor al operelor soțului ei, poetul romantic și filozoful Percy Bysshe Shelley. A fost fiica lui William Godwin, care era preocupat de filozofia politică și a scriitoarei, filozoafei și feministei Mary Wollstonecraft. este cel mai bine cunoscută pentru romanul
Mary Shelley () [Corola-website/Science/312229_a_313558]
-
dublura cu sabia, văzând-și astfel propria față în spatele măștii. „William Wilson” explorează în mod clar tema dublurii. Acest al doilea sine îl bântuie pe protagonist și îl duce în pragul nebuniei și reprezintă, de asemenea, propria sa nebunie. Potrivit biografului lui Poe, Arthur Hobson Quinn, cel de-al doilea sine reprezintă conștiința. Această diviziune a sinelui este întărită de recunoașterea naratorului că „William Wilson” este de fapt un pseudonim. Numele în sine este o alegere interesantă: fiul voinței („son” of
William Wilson (povestire) () [Corola-website/Science/334284_a_335613]
-
E ∞ mv². Deși principiile de mecanică clasică expuse de Émilie du Châtelet nu pot fi comparate cu conceptul lui Albert Einstein asupra masei și vitezei, care derivă din faimoasa sa ecuație: E = mc² (în care c reprezintă viteza luminii), mulți biografi și istorici moderni văd totuși o corespondență între cele două ecuații. Trebuie totuși precizat că, din punctul de vedere al fizicei moderne, principiul expus de Émilie du Châtelet este corect în ceea ce privește energia cinetică (E) în mecanica clasică (în formularea modernă
Émilie du Châtelet () [Corola-website/Science/311010_a_312339]
-
cazul execuției lui Maria Stuart dovedește că el este dispus să-și asume responsabilități pe care regina nu vrea să și-i le asume. Teoriticianul american Hans Morgenthau, a susținut că Cecil a acceptat o pensie(mită) de la Spania, dar biograful său Conyers Read, a afirmat că nu există nici o dovadă în acest sens. În general, este mai hotărât în privința unei intervenții în favoarea protestanților de pe continent, decât Elisabeta I. Este personal responsabil pentru Soluționarea anglicană "Anglican Settlement" , pentru "Poor laws"(Legile
William Cecil, I Baron Burghley () [Corola-website/Science/331118_a_332447]
-
expediție Monongahela. Acesta a fost un efort major de recucerire al zonei Ohio. În timp ce Braddock este ucis și expediția se sfârșește într-un dezastru militar, Washington se distinge ca eroul de la Monongahela. Rolul lui Washington în timpul bătăliei este încă dezbatut, biograful Joseph Ellis, afirmă că Washington a călărit de-a lungul și de-a latul câmpului de bătălie reorganizând rămașițele forțelor Britanice și a milițiilor din Virginia pentru a se retrage. În urma acestei acțiuni, lui Washington i se încredintează comanda unei
George Washington () [Corola-website/Science/297957_a_299286]
-
accident de mașină în 1997, Diana a fost una dintre cele mai cunoscute femei din lume — o celebritate proeminentă a generației sale. În timpul vieții sale, ea a fost adesea descrisă ca fiind "cea mai des fotografiată femeie din lume". Un biograf a sugerat că Diana suferea probabil de tulburări de personalitate. Diana a recunoscut că se lupta cu deprimarea și cu tulburări ale digestiei (bulimia), care s-au repetat de-a lungul vieții ei de adult. Biografa regală Sarah Bradford a
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
ca fiind unul dintre primii maeștri ai lojei Steaua Dimineții, cu gradul de Mare Maestru Nr. 27. Această lojă fusese organizată în Poultney înainte de anul 1800. Un autor susține că Miller obținuse gradul de Mason al Arcului Regal. Practic toți biografii lui Miller recunosc că acesta a făcut parte din elita masonică. Chiar și mai târziu, după ce se va reconverti la credința baptistă în 1831, și se va retrage din masonerie, Miller nu va disprețui pe masoni și nu va demoniza
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
3] Ororile războiului, precum și victoria americanilor asupra englezilor, l-au determinat pe Miller să-și reconsidere vederile filozofice. După terminarea războiului, Miller s-a retras din armată în 1815, întorcându-se acasă la Poultney, apoi mutându-se la Low Hampton. Biografii lui descriu deprimarea pe care i-a cauzat-o această credință de liber-cugetător lipsită de orice speranță și care nu oferea vieții nici un sens. A început să conștientizeze tot mai mult că este un muritor, iar moartea tatălui și a
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
dar credea în venirea apropiată a lui Iisus. Spre deosebire de alte valuri de trezire americane care trecuseră, Mișcarea Millerită, cu puține excepții, a fost ocolită de fanatisme, în ciuda zvonurilor populare alimentate de unii jurnaliști ostili. Predicile lui Miller sunt descrise de biografi ca fiind serioase, profunde, inspirând tăcere, nu isterie religioasă, și conduceau la pocăință, nu la porniri fanatice. În mod inevitabil însă, credința milleriților ducea la sacrificii mari pentru progresul misiunii adventiste, prin predicare și prin publicații care treceau chiar dincolo de
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
eșecurile băieților și solitudinea provinciei îl deteriorează emoțional și moral: cu un an înaintea morții sale, o menajeră cu care a întreținut relații după moartea soției va naște un copil nelegitim, iar băutura devine unul din principalele sale vicii. Unii biografi l-au asociat pe Mihail Dostoievski, ajuns în această ipostază degradantă, cu personajul Feodor Karamazov din romanul "Frații Karamazov", dar analogia este improbabilă, deoarece scriitorul nu și-a vizitat deloc tatăl în cei doi ani care au precedat moartea acestuia
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Sursa nu este foarte credibilă: Hotiaințev ar fi putut să cumpere foarte ușor terenul vacantat, dacă șerbii ar fi fost găsiți vinovați și trimiși în Siberia. Acuzații sunt achitați de tribunalul din Tula, dar Andrei Dostoievski, fratele scriitorului, precum și unii biografi vor continua să susțină veridicitatea complotului. Joseph Frank, profesor la Princeton, enumeră ipotezele emise de-a lungul timpului - asasinatul ar fi putut fi spontan, comis într-un acces de furie, sau dimpotrivă, premeditat, având probabil drept cauză tratamentul inuman aplicat
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Frank remarcă însă că în scrisoarea lui Feodor Dostoievski adresată fratelui mai mare, scriitorul se arată mai degrabă ușurat, despovărat fiind de sarcina de a deveni inginer militar și putând să își plănuiască viitorul în literatură cu mai multă relaxare. Biograful intuiește însă inevitabilul sentiment al vinovăției: din cauza notelor slabe obținute la academie și a eșecului de a promova (veste care i-a provocat, de altfel, părintelui un atac cerebral parțial), din cauza egoismului cu care a extras ultimele resurse financiare ale
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
degrabă ca un moderat. Mihail Bakunin chiar îi scrie la un moment dat lui Aleksandr Herzen că grupul este « unul din cele mai nevinovate și inofensive companii » și că membrii săi « se opun sistematic tuturor obiectivelor și mijloacelor revoluționare ». Mulți biografi, precum Joseph Frank, insistă pe latura complet inofensivă a organizației, deși ea poate fi pusă în discuție, deoarece în cercul Petrașevski exista și o orientare extremă radicală, aliniată în spatele lui Nikolai Speșnev, personaj care îi va servi lui Dostoievski drept
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
scriitorului în mod repetat atât halucinații auditive cât și vizuale, unele dintre ele luând forma unor veritabile stări de extaz; Dostoievski le va interpreta drept confirmări ale existenței Raiului, și în consecință a unei lumi supranaturale. În opinia mai multor biografi opera dostoievskiană însăși reprezintă totuși o dovadă a permanentei lupte dată între scepticism și credință în conștiința scriitorului, remarcat fiind de către aceștia și faptul că multe personaje ale marilor lui romane și nuvele deși credincioase, ele nu sunt însă și
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbușirea dinastiei Romanov. Data de naștere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulți cercetători și de numeroșii lui biografi sunt cuprinse între anii 1863 și 1873. Grigori Efimovici Rasputin s-a născut în familia unor țărani într-un sătuc siberian de pe râul Tura, Pokrovskoie, în gubernia Tobolsk (în zilele noastre regiunea Tiumen). Pe la 18 ani, a petrecut trei luni
Grigori Rasputin () [Corola-website/Science/300212_a_301541]
-
Roșie, iar în 1945 a fost repatriat în Italia, după o lungă călătorie prin toată Europa, descrisă în cartea "Armistițiul". Moare la 11 aprilie 1987, căzând în gol în casa scărilor de la etajul al treilea al locuinței sale. Unii dintre biografii săi sunt de părere că scriitorul s-a sinucis, date fiind episoadele de depresie precedând moartea acestuia. Această teorie este însă infirmată de faptul că nu există niciun bilet care să explice gestul său, de acela că Levi, un chimist
Primo Levi () [Corola-website/Science/322295_a_323624]
-
Casa Frogmore din Windsor, Berkshire. A fost primul copil al Prințului de Wales și al Alexandrei, Prințesă de Wales. Conform dorinței reginei Victoria, a fost numit Albert Victor după bunicul lui însă în familie i se spunea "Eddy" și mulți biografi se referă la el sub acest nume. Fiind nepot al unui monarh britanic pe linie masculină era numit de la naștere "Alteța Sa Regală" Prințul Albert Victor de Wales. Albert Victor a fost botezat la Palatul Buckingham la 10 martie 1864 de
Albert Victor, Duce de Clarence () [Corola-website/Science/315406_a_316735]
-
ei a refuzat să accepte acest lucru. Mai târziu, Hélène s-a căsătorit cu Ducele de Aosta. La mijlocul anului 1890, Albert Victor a fost văzut de câțiva doctori, însă în corespondență, referirile la boala lui erau "febră" sau "gută". Mulți biografi au presupus că el suferea de "o formă ușoară de boală venerică", posibil gonoree, însă nu există surse cunoscute care să confirme asta. Se suține că în 1891 Albert Victor a fost subiectul unui șantaj a două prostituate, cărora el
Albert Victor, Duce de Clarence () [Corola-website/Science/315406_a_316735]
-
și suferință. Poemul utilizează o temă frecventă a lui Poe și anume tema „moartea unei femei frumoase”, pe care el o considera ca fiind „subiectul cel mai poetic din lume”. Folosirea acestei teme a fost adesea sugerată de criticii și biografii lui Poe ca fiind autobiografică, ea decurgând din pierderea repetată a femeilor de-a lungul vieții lui Poe, inclusiv mama sa Eliza Poe și mama sa adoptivă Frances Allan. Identitatea Ulalumei din poezie este incertă. Cercetătorul și ruda îndepărtată a
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
unul dintre citatele cele mai reprezentative ale lui . Scrierile sale arată cum se dobândește bogăția și oferă o formulă prin care orice om poate dobândi averi nemăsurate, atât în plan material, cât și spiritual. Conform cercetărilor întreprinse de Tom Butler-Bowdon, biograful său, Napoleon Hill s-a născut într-o casă mică din orașul Pound, din Virginia de Sud. Mama sa a murit când Napoleon avea 10 ani, iar tatăl său s-a recăsătorit doi ani mai târziu. La vârsta de 13
Napoleon Hill () [Corola-website/Science/308863_a_310192]
-
de G. Călinescu, a stabilit relații cordiale cu Al. Piru si Adrian Marino si s-a bucurat de simpatia specială a mentorului său. La revista Jurnalul literar (1939) nu a colaborat nici măcar o singură dată, după cum eronat afirmă unii dintre biografii săi, deoarece era încă elev de liceu, însă a publicat în periodicele Lumea, Națiunea si Tribuna poporului, conduse si supervizate de G. Călinescu. Biografii si cercetătorii operei lui G. Mărgărit, printre care menționăm pe Emil Manu, Lucian Dumbravă, Mihai lovănel
Noi contribuții la bibliografia lui George Mărgărit by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6151_a_7476]