297 matches
-
Reminiscența culturală, aluzia atent cultivată indică și un alt mod de a se confesa prin recurs la alteritate. Adesea, punctul real de pornire al poemului nu se mai lasă ghicit, pentru el vorbește însă elocvent o atmosferă de tristețe și blazare ce nu are cum să înșele: ,tot mai mult în poemele mele/ sunt sindicul străduței întortocheate/ dintr-un oraș cuprins de ciumă/ fac numărătoarea morților/ îi somez pe cei vii să răsară-n/ ferestre văruite încui ușile/ pun în jgheaburi
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]
-
fim" (Despre învingători p. 53) Lumea Clarei Mărgineanu este o lume contorsionată, în care biruința este începutul eșecului, iar eșecul forma supremei biruințe. Trecerea de la extaz la agonie se face fulgerător, nimic nu durează, fericirii de azi i se opune blazarea de mâine. Singurul reper sigur în această lume a imponderabilelor este poezia. Ea transformă înfrângerile vieții în clipe de visare, completează cu imaginație spațiile pe care viața le-a lăsat deschise, permite revanșa acolo unde amintirile dor. Scriind, poeta își
Dance me to the end of love by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11202_a_12527]
-
lipsa de chef, mai puternică decât atracția exercitată de vitrine asupra mea de când mă știu- de ce mi-aș mai împopoțona trupul bătrân? Etc.” Scrisoarea trimisă lui Allan Bloom din Halifax, la 15 august 1981 exprima însă cu totul altceva decât blazare: „...Alexandra e foarte speriată, îngrozită de răul pe care cartea mea [Iarna Decanului] îl poate face: persecutarea prietenilor familiei din România. Cel mai stăruitor coșmar este că Sandei [Loga] i se vor refuza vizele pentru a-și vizita părinții bătrâni
Prietenul sinucigașilor by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5776_a_7101]
-
Tudorel Urian Stranii și singuratici, sfidînd cu superbie și blazare "aerul timpului", aflați mereu pe un scandalos contrasens cu normele comportamentale și morale ale vremii lor, indiferenți la farmecul eternului feminin, admirați, disprețuiți, imitați, maimuțăriți, dar niciodată ignorați, promotori ai noului din plictiseală, postmoderniști avant la lettre, dandy-i au
Cavalerii dreptului la diferență by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12731_a_14056]
-
a plictisit deja pe la jumătatea romanului, cel puțin tot eșafodajul spectaculos și atât de lăudat al finalului ar sări în aer. Mergând mai departe, ar trebui să ne întrebăm cum de rețeta aceasta, de real succes după cum se pare, a blazării apoteotice, n-a fost aplicată și până acum: de ce Hegel nu s-a oprit și el pe la jumătatea muncii lui, din aceleași motive? De ce nu ne-am opri cu toții din scris, pe la pagina o sută, să zicem, stabilim noi prin
Droguri și hobbiuri by Alex. Cistelecan () [Corola-journal/Imaginative/11905_a_13230]
-
un autor inteligent, dar rezultatul dezamăgește. Poemele sunt acum neconvingătoare. Critic lucid al poeziei, Geo Dumitrescu reușește totuși până la urmă, cu multă răbdare, să pună la punct mecanismul care provoacă emoții. La maturitate, el nu mai are acel firesc al blazării pe care îl avea în tinerețe, ajungând să cultive, la extrema cealaltă a registrului liric, un patetism artificial, aparent incompatibil cu temperamentul său. Dar acest patetism artificial impune respect prin ceea ce s-ar putea numi profesionalismul simulării și, mai ales
Geo Dumitrescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12444_a_13769]
-
să fie înfruntarea finală după ce se va fi ras în cap. A exersat uitătura la masa lor din fundul localului, nu departe de intrarea la wc, a privit țapăn în fumul țigării și și-a mai compus și rictusul de blazare; așa îl va scruta din priviri pe colonel, chiar așa cum se uită delincvenții, golanii, rătăciții, evadații, transfugii, rătăciții, cei plecați de acasă în lumea largă și care au trecut prin atît de multe încît nimic nu-i mai poate impresiona
Jimi Hendrix se vede într-un colț, întors din profil by Daniel Vighi () [Corola-journal/Imaginative/13141_a_14466]
-
Ion Simuț Viitorul imediat al receptării lui Tudor Arghezi depinde de imaginația criticii și a istoriei literare. La 23 mai a.c. s-au împlinit 125 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi. Constatând obiectiv o anumită blazare, am impresia că preocuparea pentru Arghezi se află astăzi într-un unghi mort, ca și aceea pentru Mihail Sadoveanu. Pentru a suscita din nou interesul față de Arghezi e nevoie de schimbarea subiectelor tradiționale de meditație, de schimbarea întrebărilor, adică a
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
reușit pînă acum. Nu știu de ce, am prejudecata că din momentul în care ajungi într-o istorie a literaturii, fie chiar doar și în una a celei contemporane, sau a unui gen, ești un autor cam ... terminat." Nu știm cîtă blazare obosită s-a adunat în ființa lui Liviu Antonesei, dar cînd te gîndești cîți autori români ar sta și în cap numai să se vadă într-o istorie literară recentă, superstiția de a crede că, odată ajuns într-un astfel
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6088_a_7413]
-
vorbesc Baudelaire și Benjamin. Mi-am dat seama, ascultînd lectura cu voce tare, de un lucru pe care îl intuisem vag mai de mult: farmecul scrierilor lui Susan Sontag e de import european, el provine dintr-un melanj savant de blazare și pathos, de plictis melancolic creator de subiecte stranii și entuziasm de gînditor care vrea să schimbe pe cont propriu lumea. Reflectînd pe teme socotite de mulți drept marginale și uneori chiar minore, Sontag are ținuta filozofului de calibru, convins
O Europă interioară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16563_a_17888]
-
că, la 85 de ani, Stroescu e o buhă tînără a cărei vigoare de spirit se simte cu precădere în priviri, în prezența de spirit și în curiozitate. Și, peste toate, o buhă creștină care nu se lasă molipsită de blazarea vîrstei sau de indolența epocii, ba chiar o buhă înzestrată cu conștiință conservatoare și cu profilul unui caracter ferm. De scris, scrie cum vorbește: sintaxă lentă, cu bucle largi, deschizînd multe paranteze pe care le închide în ordinea inversă deschiderii
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
curioasă dacă reeditarea de către Humanitas a valoroasei cărți va avea efectul scontat. Avînd în vedere cele cîteva sute de cărți de acest gen (care au apărut după căderea comunismului) s-a vorbit, la un moment dat de un fel de blazare a cititorului, de o sufocare a lui și chiar de o "monotonie a ororii". În conștiința românilor, reeducarea de la Pitești a constituit punctul crucial: comentariile asupra acestui fenomen au generat, cu toții ne aducem aminte, discuții furtunoase și speculații pînă la
Cititorul român fată în fată cu Gulagul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/17777_a_19102]
-
răutăți savuroase, concise, cu neputință de contrazis, spre slava disperată a atotputerniciei deșertăciunii: "Romantismul englez a fost un amestec fericit de laudanum, exil și ftizie; cel german - de alcool, provincie și suicid." Din loc în loc, miezuri de scînteie neatinsă de blazare: Ne deosebește de înaintași dezinvoltura cu care privim Taina. I-am schimbat pînă și numele: așa s-a născut Absurdul." O formă de rîs, în fond, în fața neînțelesurilor. Sau formule învecinate, în elipsa lor, cu poezia: "Shakespeare: loc al întîlnirii
Zodii și planete by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7746_a_9071]
-
generos și așa mai departe. Eram unul și același mereu, niciodată preocupat să las în urma mea o impresie încântătoare, să farmec sau să amăgesc pe cineva." (p. 31) Nici măcar această atitudine cool nu l-a salvat însă pe personaj de la blazare, iar sfârșitul inevitabil a fost ruperea relației. Personajul se scufundă fără speranță, totul pare să concure la prăbușirea sa. Fragilizat de faptul că facturile neplătite se adună, iar șefii săi îl sar mereu când vine vorba de avansări, Matei trăiește
Destine în derivă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8032_a_9357]
-
lor prematuri, întreținînd o relație meteorică cu un domeniu de predilecție de care se desfac repede: toți sfîrșesc în ruptură de cuvînt. Ei sunt niște copii bătrîni, epuizați la vîrste proaspete, dar purtînd trăsături veterane: ofiliți interior și atinși de blazare. Deși în exces, talentul lor nu durează din lipsa copturii interioare. Cazul opus e al creatorilor la care senectutea păstrează o tentă iremediabil infantilă, de teribilism sfidînd așteptările: Salvador Dali sau Eugen Ionescu. Longevitatea lor vine dintr-o vînă puerilă
Bagheta lui "Kolb" by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4401_a_5726]
-
atâta ușurință, contrastând cu alienarea tipică, alteori, spiței umane. În majoritatea poemelor din a doua parte a cărții, bunăoară, golul se adâncește, tonul devine sarcastic, nemișcarea, plumbul, senzația carcerală, pigmentată cu scene grotești și străbătută de o mare oboseală, de blazare, domină, în poeme precum: Orașul ("Oh, atâta oboseală/ În oftatul uriaș/ Al orașului"), Istm ("Înstrăinați de tot, iubito,/ Alături ne aflăm în țara nimănui/ Sub cer de gheață"), Arătare, La nunta lumii, Merry Jungle, Requiem, Circul, Muzeu sau Tăcere. "Copii
Pelerinul neliniștit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8210_a_9535]
-
a teatrului e atinsă de carență spirituală. În fine, condiția reușitei teatrale e fuga de siguranță: cînd un actor ajunge să fie sigur pe reputația sa, intrînd pe scenă cu aerul că pășește pe covorul admirației curgînd spontan din partea publicului, blazarea e la ea acasă și piesa va fi un eșec. Din nou, distincțiile lui Brook sunt curat intelectuale, atîta doar că le îndreaptă împotriva intelectului. Una din piesele la care Brook face dese trimiteri în volum e Furtuna lui Shakespeare
Declinul scenei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2486_a_3811]
-
variată și pasionată, alții sînt condamnați la masturbare și singurătate." Exceptînd bizarele fabule pe care informaticianul le scrie ca pe niște parabole ale societății contemporane, Extinderea... este o carte plictisitoare. Mai ales că ratarea sinuciderii e previzibilă. Tema înserierii și blazării din debutul lui Houellebecq ne propune un personaj diametral opus celui din Memoriile unui tînăr țicnit (1990), debutul celuilalt enfant terrible al literaturii franceze contemporane, Frédéric Beigbeder. Marronnier este un clubber snob, un dandy de pub, un pierde-vară hedonist ahtiat
Și ei au debutat odată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11426_a_12751]
-
află la a cincea carte de proză și la a doua de proză scurtă, după debutul din 1993 cu Tricoul portocaliu fără număr de concurs. Am citit cu încîntare romanele Dumnezeu binecuvântează America (1995), adaptat ulterior și pentru scenă, și Blazare (2005) - apariții în jurul cărora nu s-a făcut un mare tam-tam, dar care l-au impus, cred, pe autor pe harta literaturii contemporane de primă linie. Cu aceste lecturi plăcute în minte, m-a bucurat apariția volumului Până la capătul liniei
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
reclamă de la o cu totul altă formulă, de factură optzecistă, aș zice, ușor anodină azi, deși lasă mai mult loc de manifestare ironiei auctoriale. Este însă o ironie mai puțin rafinată decît cea pe care am apreciat-o în romanul Blazare, de pildă, și complet lipsită de prezența în text a naratorului, fie ea și inegal dozată, ca în restul prozelor, ceea ce face ca textele amintite, deși însumează cantitativ aproape jumătate din volum, să facă notă discordantă față de cele care reușiseră
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
ca și cu cele ale orgoliului, aceste categorii interferîndu-se astfel încît s-a putut vorbi despre un orgoliu al umilinței și despre o umilință a orgoliului... Cu toate că ne oferă relativ puține nominalizări negative (să fi intervenit oare un grad de blazare, de inhibiție "marginală"a condeiului d-sale acid de sub care ar fi putut izvorî polemici mai susținute?), Constantin Călin e un spirit ce ne forțează prețuirea printr-o penetrare iscusită, ușor melancolică, a aparențelor, prin desăvîrșită urbanitate, ca și printr-
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
numai bună de aplicat în caz de "narcoză (cronică, n.a.) a identificărilor livrești" cu metaforizare narativă acută și nostalgie postmodernă a logosului platonician. Joc de tenis, aventură cosmică într-o parte, devoțiune casnică în cealaltă, expansiv vs. retractil, febrilitate vs. blazare, metaforă vs. notație și transcriere a realului, rostire augurală vs. crepuscul, sensibilitate vs. clișee livrești, post-literatură și palimpsest. Concluzia? Postmodernismul e, pentru Ivănescu, manifestarea unei "patologii a spiritului", în structura intimă el rămâne un modern alungat din cetate, bântuit, renegat
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
scriitor atipic, preocupat de construcția marilor epopei tradiționale, inițiatice, alegorice și revelatoare, într-o lume ce și-a pierdut însă gustul pentru sacralitate, preponderent profană și nihilistă. Personajele lui vin, într-o primă fază a evoluției epice, cu o anumită blazare "modernă", dar, supuse unor circuite formative, cumva ieșite din normalitatea diurnă, ele (re)descoperă adevăruri ontologice fundamentale, precum discipolii lui Socrate la sfîrșitul complicatelor procedee maieutice. "Anamneza" le prilejuiește revelații existențiale de esență și, implicit, devine un pretext pentru mutații
Epifaniile unui ateu by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7532_a_8857]
-
de simboluri pretențioase. Căci ce e lumea lui Caragiale altceva decît o societate de fideli, cărora le lipsește vanitatea felină, dar nu le lipsesc colții? O lume în care se duce trena cu mimica parșivă a combinației de pîndă cu blazare. Pălăria și umbrela sînt însemnele stăpînului așezat care, din piesele și schițele Iancului (și nici, ros de genealogii bolnave, din nuvele), nu lipsește niciodată. Protocolul venirii și plecării lui, într-o vreme în care religia s-a înlocuit cu tabietul
Scriitori de cărți poștale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9643_a_10968]
-
dar "prins", exuberant, dar "orientat", Ovidiu Bălan pare un năvalnic și vârtos mecanism învârtit de o cheie fermecată, fără rest disponibilă. Poate și de aceea, simfoniile sau concertele instrumentale născute sub bagheta sa împrăștie energii torențiale, răspândesc furtuni magnetice, topesc blazarea din sufletele ascultătorilor, impunând anodinului cotidian suportabilitate. Dirijând, Ovidiu Bălan pare a ne spune că paradisul muzicii este totuși cu putință.
Vârsta ca virtute by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14475_a_15800]