351 matches
-
Press, 2000, pp.1-35. 9. Barnes P.J., Pedersen S., "Efficacy and safety of inhaled corticosteroids in asthma", în Am Rev. Respir.Dis., 1993, 148, pp. 1-26. 10. Bartlett J.G. Lung abcess, in Cecil textbook of Medicine, 20 th edition, Bennett & Blum ed. Saunders, Philadelphia, 1996, pp. 413-416. 11. Baum G.L., Wolinsky E. Textbook of Pulmonary Diseases, 4-th edition, little, Brown & Co, Boston, 1989. 12. Bercea O. "Bronșiectaziile", în Medicina Internă (red. L. Gherasim), Ed. Medicală, București, 1996, vol.1, pp. 104-115
Curs de pneumoftiziologie by Antigona Trofor [Corola-publishinghouse/Science/940_a_2448]
-
Dragomirescu, Viața și opera lui P. Cerna (1932), În privința lui Cerna (1933). În 1928, M. Pricopie tipărește o versiune prescurtata a Țiganiadei lui Ion Budai- Deleanu. Revista publică folclor dobrogean și studii despre poetul latin Ovidiu, exilat la Tomis: Carol Blum, Cauzele relegării poetului P. Ovidius Nașo la Tomis (1928), St. Bezdechi, Din elegiile lui P. Ovidiu Nașo (Epitaful lui Ovidiu, Dor de țară, Originea numelui Tomis, Iarna la Tomis, Atacurile barbarilor ș.a. (1924-1928). M. Pricopie traduce din Horațiu, Hugo și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285334_a_286663]
-
Humanitî la Petrogard, Kricevski - în Scrisorile sale din 1917 -, menșevicul Iuri Martov în Bolșevismului mondial (1923) sau social-democratul german Kautsky în Dictatura proletariatului (1918) și Terorism sau comunism (1920). De asemenea, în timpul congresului de înființare a PCF*, în 1920, Lîon Blum recuză metodele de acțiune leniniste și se opune aderării partidului la IC. încă din anii 1920-1921, anarhiștii ruși se ridică cu arma în mână împotriva bolșevicilor, la chemarea „Jos comisarocrația, trăiască sovietele”. Dacă sunt de acord cu distrugerea marii proprietăți
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
țărănești - acuzându-i mai întâi că fac jocul contrarevoluției, apoi - ca la Kronstadt* - că sunt contrarevoluționari. Această stigmatizare a concurentului cel mai apropiat va fi practicată de ansamblul partidelor comuniste. Astfel, după congresul de înființare a PCF* în 1920, Lîon Blum, care a refuzat aderarea la Internaționala Comunistă*, este desemnat ca instrumentul sau aliatul contrarevoluției. Odată cu bolșevizarea și apoi stalinizarea PC, termenul „contrarevoluționar” cunoaște unele derapaje, toți comuniștii* fiind adesea asimilați, de la sfârșitul anilor 1920, cu fascismul, fie că sunt autentici
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
progresiv „statului reprezentativ burghez”. Cu toate acestea, mișcarea muncitorească și socialistă este curând agasată de chestiunea democratică; acest fapt grăbește apariția fracturilor interne, evidențiind mai ales marea ruptură dintre social-democrați și comuniști. Chiar dacă primii, după exemplul lui Jean Jaurès, Lîon Blum și Karl Kautsky, se reclamă în mod public de la doctrina lui Marx, ei evaluează pozitiv moștenirea rămasă de la democratismul „burghez”. Distincția specificată de Jaurès între „principii” și „metode” are valoare de doctrină: dacă „proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producție” este
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1936, în Franța, unde câștigă alegerile din mai 1936 și, în sfârșit, în Chile, în 1938. Totuși, Frontul Popular încă nu autorizează participarea comuniștilor la un guvern „burghez”. în mai 1936, IC se opune oricărei participări la guvernul lui Lîon Blum a PCF care trebuie să se mulțumească cu „ministerul maselor”. Dar, odată cu izbucnirea războiului din Spania*, în iulie 1936, și luând notă de ajutorul dat lui Franco de Mussolini și de Hitler, PCF pozează în campion al securității Franței, amenințată
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
guvernare. Anschluss-ul fiind până la urmă realizat, în martie 1938, Thorez propune să se treacă de la Frontul Francez la Frontul Național - expresie rezervată până atunci extremei dreapta - și cere de la IC permisiunea de a participa la un guvern condus de Lîon Blum, deschis și dreptei republicane. Răspunsul, negativ, precizează că numai războiul ar justifica o asemenea decizie. După acordurile de la München, în septembrie 1938, și după punerea în cauză a câștigurilor din 1936, PCF organizează o grevă generală destinată să resudeze Frontul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1935, mai ales în regiunea pariziană unde se încheagă „periferia roșie”, și apoi la alegerile legislative din aprilie-mai 1936, când obține 15,4% din sufragiile exprimate și 72 aleși. Interdicția, notificată de IC, de a participa la guvernarea lui Lîon Blum nu-i dăunează influenței, iar efectivele îi cresc până la peste 328000 aderenți în 1937. Profitând de reunificarea CGT în martie 1936, comuniștii se dovedesc extrem de prezenți în grevele din mai-iunie 1936, străduindu-se să împiedice degenerarea lor; ei realizează o
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
fondatoare - Dictatura proletariatului, în 1918; Comunism și terorism, în 1920 - și în numele democrației, formulează o critică radicală a puterii bolșevice. Același tip de critică este profesat - cu ocazia congresului de aderare a SFIO la IC, în decembrie 1920 - de Lîon Blum, care „rămâne în casa părintească” și devine liderul socialismului francez. Manevra leninistă nu atinge decât un succes moderat. Acolo unde social-democrația este puternică - Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Belgia și chiar Germania -, comunismul rămâne slab, chiar marginal. în Franța și Cehoslovacia, el
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Războiul Rece în 1934-1935, Stalin își schimbă politica externă* și instaurează o politică a Frontului Popular*, încununată, în 1934-1938, cu numeroase acorduri politice între socialiști și comuniști. Franța cunoaște, în 1936, primul ei guvern cu majoritate socialistă, condus de Lîon Blum, care înscrie în lege marile reforme sociale, inspirate de Confederația Generală a Muncii reformistă - concedii plătite, contracte colective de muncă, creșteri salariale și mari șantiere de interes public. Din contră, guvernul de front popular, ales în Spania în februarie 1936
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a unei organizații față de alta". Mai mult, denumirea partidului rămîne "partid socialist, secțiunea franceză a Internaționalei Comuniste"12. Alte două texte se opun acestei alegeri. Unul dintre ele, al lui Jean Longuet, preconizează menținerea unității partidului. Celălalt, al lui Leon Blum, stigmatizează disciplina și centralismul bolșevic. După discuții aprige, moțiunea Cachin-Frossard adună 3.208 mandate contra a 1.022 ale moțiunii Longuet. Leon Blum obține 397 de mandate. Ruptura este inevitabilă, majoritatea aderenților partidului se alătură taberei Internaționalei Comuniste, în vreme ce dintre
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
acestei alegeri. Unul dintre ele, al lui Jean Longuet, preconizează menținerea unității partidului. Celălalt, al lui Leon Blum, stigmatizează disciplina și centralismul bolșevic. După discuții aprige, moțiunea Cachin-Frossard adună 3.208 mandate contra a 1.022 ale moțiunii Longuet. Leon Blum obține 397 de mandate. Ruptura este inevitabilă, majoritatea aderenților partidului se alătură taberei Internaționalei Comuniste, în vreme ce dintre parlamentari doar 12 membri din 68 se alătură noii organizații. Unificarea KPD În Germania, în jurul celor trei partide se focalizează interesul Internaționalei. Dacă
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
-i face față, ea se divizase în trei curente privind o eventuală cooperare cu comuniștii. Puternicul bloc al partidelor scandinave, britanic, ceh, și polonez respingea orice apropiere. Pietro Nenni anima o stîngă revoluționară cu o slabă însemnătate. Friedrich Adler, Léon Blum și Emile Vandervelde, lideri prestigioși, dar fără putere, încercau să navigheze spre centru fără a dispune de o reală libertate de mișcare. Pe ansamblu, în fața fascismului, la fel ca și în fața atacurilor Komintern-ului, Internaționala socialistă își arăta pe deplin dezorientarea
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
din rîndul muncitorilor. Înfrîngerea și dispariția prestigioasei social-democrații austriece, ale cărei idei și liderii căreia dominaseră Internaționala socialistă, a constituit un șoc mult mai răsunător în aceste medii decît ajungerea la putere a lui Hitler. Foarte aproape de Friedrich Adler, Leon Blum și Emile Vandervelde i-au resimțit în mod profund efectele. Într-o primă etapă, acest faliment al unui partid socialist a părut să confirme justețea liniei celei de a XIII-a plenare a IC. Exemplul austriac a servit IC reafirmării
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
Nordul, efectuînd o străpungere sensibilă în Centru și în Sud-Est. El rămînea, cu toate acestea, sub nivelul celor doi parteneri ai săi. Surprins în același timp de reculul radicalilor și de amploarea succesului său, care dădea întîietate socialiștilor lui Léon Blum, PCF și-a menținut decizia de neparticipare, aprobată de IC, cu o argumentație a cărei logică strictă conducea totuși, așa cum indică Wolikow, la concluzia inversă 8! În termenii identității comuniste, o revoluție avusese loc. PCF devenea singurul partid de masă
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
1933 30 ianuarie Hitler devine Cancelar al Reichului. 1934 12 februarie Manifestație unitară a SFIO și PCF. 1935 Iulie-august Al Șaptelea Congres al IC. 1936 16 februarie Victoria Frontului Popular în Spania. 3 mai Victoria Frontului Popular în Franța. Léon Blum devine prim-ministru. 17 iulie Începe războiul civil în Spania. 1937 Moare Antonio Gramsci. 1938 30 septembrie Acordul de la Munchen dintre Germania, Italia, Franța și Anglia. 1939 28 martie Sfîrșitul războiului civil din Spania prin căderea Madridului. 23 august Semnarea
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
Goff, Patricia, and Kevin Dunn (eds.), Op. cit., pp. 103-121. 259 Goff, Patricia, and Dunn, Kevin, Op. cit., p. 6. 260 Dunn, Kevin, "Narrating Identity: Constructing the Congo During the 1960 Crisis" în Goff, Patricia, and Dunn, Kevin, Op. cit., pp. 123-144. 261 Blum, Douglas, "Agency, State-Society Relations, and the Construction of National Identity: Case Studies from the Transcaspian Region" în GOFF, Patricia, and Dunn, Kevin, Op. cit., pp. 145-168. 262 Jackson, Patrick, Op. cit. 263 Manning, Erin, "Tango, Touch, and Moving Multiplicities" în Goff, Patricia
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
și voltairiana, îl agreează pe plebeianul Émile Zola, agită adeziuni radicale de stânga - în 1894 combate și ea de partea dreyfusarzilor, atrăgându-și ocara „Gavroche de Byzance” -, în 1914 compune poemul Moartea lui Jaurès, în memoria „apostolului” socialist asasinat, Léon Blum îi e prieten și, cu toate ca închină eroismului de la Verdun poeme imnice, face profesie de credință pacifista, iar în 1925 îl însoțește pe Paul Painlevé (președinte al Consiliului de Miniștri, republican socialist) la sesiunea Ligii Națiunilor. După 1920, când, alături de Proust
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
cuceritoare” (Elenă Văcărescu), iradiind inextricabil aroganță și simplicitate, prodigios locvace, cu o gestica vehemență, subtil afectată, intransigent justițiara, stăpânește elanul de a convinge și „reflexul de a decretă” seducător. Adorata de contemporani, multi iluștri, si întreținând frenetic „climatul geniului” (Léon Blum, Maurice Barrès o vedeau că întruchipare a condiției geniale), a trăit adulata, cu tot cortegiul simbolurilor excelentei: e lider informal de opinie, conduce în topurile revistelor culturale și ale istoriilor literare, suveranii participa la festivitățile ei omagiale și îi devin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
de Noailles, Cartea vieții mele; Marcel Proust, Scrisori către Anna Brâncoveanu de Noailles, îngr. și tr. Virgil Bulat, București, 1986; Disprețul vanității, tr. Lazăr Iliescu, Timișoara, 1995. Repere bibliografice: Charles Maurras, L’Avenir de l’intelligence, Paris, 1905, 209-220; Léon Blum, En lisant. Réflexions critiques, Paris, 1906, 64-83; Remy de Gourmont, Promenades littéraires, Paris, 1906, passim; Gaston Rageot, Le Succès. Auteurs et public, Paris, 1906, 103-111; Marcel Proust, „Leș Éblouissements”, „Le Figaro”, 1907, 15 iunie; René Gillomin, La Comtesse Mathieu de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
Paul Brach, Paris, 1931; Jean Larnac, Comtesse de Noailles. Să vie, son oeuvre, Paris, 1931; [Anna de Noailles], „Leș Nouvelles littéraires”, 1933, 551 (semnează François Mauriac, Jean Cocteau, Maurice Martin du Gard, Léon Paul Fargue, Roger Martin du Gard, Léon Blum, Fernand Gregh, Edmond Jaloux ș.a.); Elenă Văcărescu, Memorii, tr. Aneta și Ion Stăvăruș, pref. Ion Stăvăruș, Cluj-Napoca, 1989, 166-181; Horia Furtună, Contesa de Noailles, București, 1933; Louis Barral, Anna de Noailles, CL, 1933, septembrie; Petru Comarnescu, Kalokagathon, îngr. Dan Grigorescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
ridicul. Jurnalul unui scriitor, București, f.a. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, IV, 269-273, V, 202-206, VI, 330-334, VII, 236-238, XII, 389, 418; Constantinescu, Scrieri, II, 228-258; Sebastian, Eseuri, 371-373; G. Călinescu, „Don Juan Cocoșatul”, ALA, 1934, 683; Petru Manoliu, De la Charlie Blum la Don Juan, „Credința”, 1934, 36; Zaharia Stancu, O carte amară, „Credința”, 1936, 27; Aderca, Contribuții, II, 35-36; Sebastian, Jurnal, 270-282; Călinescu, Ist. lit. (1982), 795-796; Ov. S. Crohmălniceanu, Cronici și articole, București, 1953, 263-276; Dumitru Micu, Cu privire la proza lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286046_a_287375]
-
ele, căci în afara englezei, ele continuă elementele din germanica comună, suedeza și germa-na (împreună cu islandeza) remarcîndu-se prin faptul că păstrează un număr mare dintre desinențele originare. Suedeza se distinge în mod deosebit de data aceasta prin multe desinențe: -or (blomma blommor ['blum:a blum:ur] "floare", kvinna kvinnor [´kvin:a ´kvinu:r] "femeie", våg vågor [vo:g ΄vo:gur] "val, undă"), -ar ( hund hundar [hөn:d ΄hөn:dar] "cîine", pojke pojkar [΄poj:ke ΄pojkar) "băiat", -(e)r (katt katter [kat: ΄kat:er
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în afara englezei, ele continuă elementele din germanica comună, suedeza și germa-na (împreună cu islandeza) remarcîndu-se prin faptul că păstrează un număr mare dintre desinențele originare. Suedeza se distinge în mod deosebit de data aceasta prin multe desinențe: -or (blomma blommor ['blum:a blum:ur] "floare", kvinna kvinnor [´kvin:a ´kvinu:r] "femeie", våg vågor [vo:g ΄vo:gur] "val, undă"), -ar ( hund hundar [hөn:d ΄hөn:dar] "cîine", pojke pojkar [΄poj:ke ΄pojkar) "băiat", -(e)r (katt katter [kat: ΄kat:er] "pisică", lektion
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
constata numeroase aspecte similare cauzate de înrudirea idiomurilor. Pentru noțiunea "floare", de exemplu, există în limbile germanice următoarele denumiri: germ. Blume [΄blu:mə], engl. bloom [blu:m], neer. bloem [blu:m], dan. blomst [blomst], norv. blomst [bl(mst], sued. blomma [΄blum:a]. Se constată că, în toate aceste limbi, există o structură foarte apropiată a cuvîntului, din care se poate desprinde o invariantă a unui tip sonor [b][l]Vlab[m], care trebuie să se regăsească desigur și în cuvîntul originar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]