238 matches
-
care era nu numai priceput, dar autoritar cu bolnavii recalcitranți. Ioanide, doctorul și madam Ioanide irumpseră pe neașteptate în odaia lui Tudorel, care se săltă în pat cu o grimasă de suferință. - Ce-i cu dumneata, stimabile, zise doctorul cu bonomie profesională, faci pe lăuza în pat? Și cu dosul mâinii pipăi un obraz împurpurat al lui Tudorel. - Puțină febră, constată conferențiarul scoțând untermometru din trusă; ia să luăm temperatura științific. Și puse termometrul la subsuoara bolnavului, așezîndu-se după aceea pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
eroare a dumitale, nu știu despre ce e vorba. . - Curios, zise Gonzalv, toată lumea crede că aveți raporturi de familie. . Râzând, Gaittany își consultă ceasul și se îndreptă brusc spre Ioanide. . - Sunt al dumitale numaidecît! După aceea concedie peceilalți cu o bonomie fără replică: Așadar, ne revedem mîine! . După ieșirea lui Gonzalv și a celorlalți, fața lui Gaittany se metamorfoză brusc, scoțând la iveală o stare de spirit preocupată și un total dispreț pentru Gonzalv. . - Un tîmpit! califică Gaittany pe Gonzalv față de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și în ceea ce privește aventurile terestre ale îngerilor răzvrătiți. La Caragiale însă evocarea diavolilor nu aspiră nicidecum la mit. La Caragiale adunările din iad, cu care începe și sfârșește povestirea, se desfășoară familiar. Dardarot este un despot grotesc, violent, dar plin de bonomie. Nuvela Calul Dracului se poate plasa în centrul fantasticului. Paul Zarifopol, care a asociat în mod surprinzător textul cu prezența crescândă a detaliului pitoresc în scrisul lui Caragiale, a făcut o apropiere de nuvela lui Gogol, Vii, în care ,,fata
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
o formă reglată, poate că operele sale nu ar fi fost atât de puternic impregnate de pecetea originalității. Dacă nu ar fi trăit douăzeci de ani ignorat într-un sat obscur, poate nu ar fi dobândit în același grad acea bonomie malițioasă și acel gust pentru câmpenescul galic, a căror savoare părea pierdută de la Rabelais și La Fontaine. Inteligența sa a rămas multă vreme repliată asupra ei înseși, inactivă în aparență, dar ce buchet bogat a câștigat îmbătrânind! Cea dintâi scriere
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
lui Noica, ne-a dat o altă măsură a gândirii, una ce pornea de jos, din miezul umil al fiecărui lucru, pentru ca apoi, asemeni spiritului din sticlă eliberat, să se lățească peste întreaga lume ― l-am pierdut. Aerul acela de bonomie eternă, pe care îl proiectează uneori în afară lenta ciuruire a creierului, s-a instalat pe fața lui. De unde răsare această cumsecădenie a neputinței răstignită peste golul care crește treptat în noi, acest zâmbet strivit pe față care ține loc
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din fața lui se bucurau de ea în realitate. Cam scunzi dar reali. Statura, care nu-i prea avantajau, simpatia, cu care se priveau reciproc, buna dispoziție, pe care o răspândeau permanent în jurul lor, precum și o predispoziție, foarte rar întâlnită, de bonomie și jovialitate, ce se citea pe fețele amândurora ca într-o carte deschisă, îi aminti de soarta unei fete pe care a cunoscut-o cu mulți ani în urmă. Foarte aproape de casa părintească, unde și-a petrecut copilăria și adolescența
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
câteva măști. Impresia de divertisment continuu e falsă. Mecanismele logicii curente, raporturile consacrate dintre lucruri sunt zdruncinate brusc lăsând să apară surpriza, nonsensul nu și apăsarea din literatura absurdului. Fabulantul cu excelentă imaginație combinativă (dramaturg la fel de ingenios) păstrează o anumită bonomie, un zâmbet de copil mare. Perpetua sobrietate a discursului ca la un Jacques Prévert sau la Ungaretti, deposedarea miturilor de sugestiile lor inițiale, nota zeflemistă toate pendulează între deconstrucție și montaj inedit; citatul livresc și faptul divers orientează spre viziuni
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și discret ironic, el își arată direct sau prin intermediul măștilor profilul interior grav; dedublarea îi dă libertatea de a se proiecta în efigii memorabile. Dicțiunea centrată pe contrasens, fabulația programată pe aglutinări năzdrăvane de basm, amestecul de gingășie ascunsă și bonomie creează o stare de empatie transtemporală. Poetul, cititor perspicace, avea cunoștință de Lautréamont (pe care-l citează într-un vers); îi erau cunoscute scrierile cinicului Jarry (exponent al umorului negru); alte contacte livrești l-au apropiat de Urmuz și Tristan
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
materialiști, deci orizontul lor spiritual este îngust, cu toate astea îi vezi uneori prin biserici, veniți să ceară ceea ce cred că li se cuvine. Există și oameni mici care și-au asumat cu înțelepciune condiția, sunt glumeți și de o bonomie cuceritoare, prietenia lor fiind foarte căutată. În general, există multe excepții de la descrierea noastră, dar ceea ce ne-a interesat este regula. Știu că aceste lucruri nu sunt corecte politic, pentru că se poate induce o nuanță de ma-nipulare, că statisticienii spun
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
celorlați, pe care le "ascultă", în direct, pe unde scurte. Fericirea cuplului se risipește, compulsia întunecîndu-le mințile și transformîndu-i în monștri. Ideea alienării tehnologice pare dublată aici de sugestia unei duplicități umane în general: sub masca echilibrului, a fericirii și bonomiei necondiționate, individul ascunde, prezumtiv, impulsuri întunecate. "The Five-Forty-Eight"/"Personalul de cinci și patruzeci și opt" (1954) ne confruntă cu o fostă secretară, acum bolnavă grav (suferă de tulburări emoționale și mintale), posibil pe fondul unei traume sentimentale. Sedusă în trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
maiestuosul administrator Farah; Knudsen, bătrînul emigrant alb etc. Sub pana ei prind viață o mulțime de personaje, de peisaje și de povești. Ansamblul formează nici mai mult, nici mai puțin decît un roman: este o enormă cronică africană, plină de bonomie și de poezie, evocarea unei lumi arzătoare, violente, naive și pasionante. Sînt bine stabilite denominarea și extinderea ei sub formă de nomenclatură și de predicate. Fie următorul sistem descriptiv de bază: TEMA-TITLU EXTINDERE-DEFINIȚIE Denominare Nomenclatură Predicate Ferma africană cartea cea
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
lume cu oameni și locuri care să trezească dorința de a cunoaște și mai mult. Să studiem ultima reformulare din tema-titlu: (12) Ansamblul formează nici mai mult, nici mai puțin decît un roman: este o enormă cronică africană, plină de bonomie și de poezie, evocarea unei lumi arzătoare, violente, naive și pasionante. Constatăm că nu este vorba doar de o simplă descriere a unei cărți, ci de modificarea treptată a unei reprezentări discursive: dinamica fiecărei micro-propoziții descriptive ("Înainte de toate este vorba
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
formulele ponegririi. În general, un cuvânt echivoc, o glumă au mai mult succes decât un gând serios. E bine totuși să nu ne încredem în această aparență frivolă. Românii sunt vicleni; ascund o disimulare profundă sub un aer de absolută bonomie. Au o inteligență pătrunzătoare și știu să se servească de ea. Pentru ei, străinul e întotdeauna așezat pe un piedestal; îl fac să pozeze cu îndemânare, fără ca el să-și dea seama; îl sondează, îl cântăresc și îl judecă. Trebuie
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Balaurului. Încremenit, ursuz, aplecat în palma stângă, ca într-o pârghie grea, de lemn. Strănepot al lui Falstaff, căruia nu i-a moștenit decât statura : maxilarele, ceafa, trosnetul părului aspru și des, craniul pietros, labele păduroase și umerii. Nimic din bonomia bețivului afemeiat, leneș, petrecăreț, generos ? Doar îndârjire avară, putere însetată de putere... La capătul celălalt, chipul coclit și palid al esteticianului. Îngustat, verzui, ascuțit. Pe undeva, probabil, masca albă, ochelarii folcloristului... — Chiar o cunoști pe doamna Hariga ? bâigui. — Când el
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
evită tot timpul două excese, lacrimile și râsul farsei. El nu vrea să facă prea în profunzime apel la sensibilitatea spectatorului, care trebuie să-și păstreze judecata lucidă. Cât despre râs, lipsit la el de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care nu simte decât dispreț. "Nu-mi plăceau arlechinadele", declară el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
22 Mercier simțea, se pare, remușcări pentru că a creat un personaj de om cinstit care s-a îmbogățit, dacă dăm crezare Memoriilor lui Fleury (1750-1822), actor la Comedia-Franceză care a creat unele roluri de-ale lui Mercier: Nimic nu egala bonomia lui Mercier, în afara umanității și cumsecădeniei sale. Și probitatea lui era extremă; o ducea până la scrupul. Judecați singuri! Iată cum își exprima el remușcarea vorbindu-mi de Tărăboanța negustorului de oțet. Dacă am vreo remușcare, asta este pentru eroul acestei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comicului primează ridicolul reperat prin acuitatea simțului comic asociat cu cel critic, de respingere, de neaderență și dispreț. Dacă râsul mecanic este superficial și distractiv, cel critic se vrea a fi un corectiv, aplicat diferențiat, în funcție de gravitatea malformației detectate, cu bonomie, înțelegere sau, dimpotrivă, în răbufniri satirice, violent sarcastice, cu malițiozitate și cruzime. În conturarea portretului robot al comediografului tipic, abilitatea de a surprinde ridicolul ar fi informația de bază de la care ar deriva ramificații noționale multiple între care importante ar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de lemn și femeia cu un târn, și dă-l pân noroi: Na belete, na belete, na belete!!!"203 Fragmentul este elocvent în privința abilității umorului de a concilia seriosul cu veselia, de a converti penibilul în ridicol amuzant, privit cu bonomie resemnată și surâzătoare. Se întrevede în aceste rânduri atitudinea umoristului veritabil care "ar plânge, dar nu poate de râs". În același sens, ușoara urmă de ironie care răzbate din conturarea personajului Cănuță este, de fapt, o perfectă ilustrare a accepțiunii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rămăsese doar un morman de mucuri de țigară strivite, zăcând În șanț ca viermii Înghețați. Gary cel Mare strigă un „’Neața, Lazăre“ prietenos când Logan se Îndreptă spre lifturi. Neața, Gary, zise Logan, neavând dispoziția necesară pentru alt asalt de bonomie. — Hei, Îl strigă Gary, după ce se asigură că nu mai e nimeni În preajmă. Ai auzit? Inspectorul Steel a pus mâna pe nevasta altcuiva. Din nou! Logan se opri, fără să vrea. — A cui de data asta? — A lui Andy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
atât de devreme. —Buddy, sunt Ruby Silverman. Îți mai aduci aminte că ne-am cunoscut la Londra la circumcizia lui Connor? —Ruby, salut. Ce bine Îmi pare că te aud. Ei i se păru că simte o oarecare șovăială În bonomia de care dădea dovadă - ca și când n-ar ști ce va urma. — Deci, cărui fapt Îi datorez această plăcere matinală? —Știu tot despre Josh, crimă și toate celelalte, spuse ea. — Aha, vocea lui era dintr-odată serioasă. Cum ai aflat? Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
diamante. Cine ar fi crezut că morocănosul israelit pe care hazardul feroviar mi-l scosese În cale avea să mă implice Într-o inexplicabilă tragedie!? A doua zi, cu ajutorul primejdiosului capolavoro al unui chef calchaquí, am putut să cercetez cu bonomie fauna umană care popula universul restrâns al trenului aflat În mers. Riguroasa mea cercetare a Început - cherchez la femme - cu o siluetă interesantă care, chiar și pe strada Florida la opt p.m., ar fi meritat virilul omagiu al unei ocheade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fundamentale sunt patru: acru, sărat, insipid, amar. Doctrina provoacă polemici, dar fiecare Aristarh trebuie să lupte cu mii de inimi cucerite. În 1891, Praetorius Își publică volumul astăzi clasic, Les Saveurs; să notăm În trecere că maestrul, făcând cu impecabilă bonomie concesii reclamei unor corespondenți anonimi, adaugă primitivului catalog o a cincea savoare, dulcele, care, din pricini pe care nu e cazul să le investigăm, multă vreme Își bătuse joc de perspicacitatea sa. În ’92, unul din participanții la șuetă, Ismael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
import, manșete cu butoni, ghete cu toc militar care Îi Înălțau statura poate mediocră, mâna dreaptă cu bastonul Împletit, stânga prelungită Într-o mănușă de culoare deschisă, unduind fără grabă, dar fără răgaz, sub briza Atlanticului. Conversația lui, plină de bonomie, aducea libații În cele mai diverse locuri comune, dar se Îndrepta În cele din urmă spre tot ce avea atingere cu blănurile, umerașii, tivurile, turul pantalonilor, pălăriile, gulerele de catifea și diversele mantouri. O atare predilecție nu trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
profund umilită. Am început să mă înfurii îngrozitor de tare pe James. Sentimentul de umilință a apărut treptat. S-a insinuat tiptil, iar într-o zi m-am trezit cu el instalat, rânjindu-mi. „Salut“, mi-a spus el plin de bonomie și familiaritate, de parc-am fi fost prieteni la cataramă. „Îți mai aduci aminte de mine? Sunt sigur că prietena mea, Gelozia, nu mai are nevoie de nici o prezentare“. Nu-mi vine să cred că mi-au trebuit trei săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Chiar am dreptate, l-am asigurat eu. Și dacă te face să te simți mai bine, atunci să știi că poți să ții tu toate tigăile. —Mersi, mi-a șoptit el. — Și nu-ți face griji, am continuat eu mimând bonomia și o veselie debordantă. Sunt sigură că într-o zi o să privim în urmă și-o să râdem de toate astea. Evident că nu eram deloc sigură. Îmi dădeam destul de vag seama că era ceva profund, profund în neregulă dacă eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]