176 matches
-
murit de urît, un urît ce te topea pe picioare. Fondane cita adesea versuri din Bacovia, poetul plictisului moldav, plictis mai puțin rafinat, dar mai coroziv decît spleen-ul. (...) Experiența „abisului” are, precum se vede, izvoare îndepărtate”. (Fața cea mai brăzdată, cea mai suptă din cîte s-ar putea imagina..., în vol. Exerciții de admirație, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, ediția a II-a, revăzută, București, 1997, p. 167). Pentru Cioran, ca și pentru tînărul Mircea Eliade, Moldova este însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ruptă În două. Abia cînd așeză mașinal partea desprinsă peste cealaltă văzu ce reprezenta pecetea. Și deveni lividă. Un V. La fel ca semnul de pe frontonul menhirului pe care picurase sînge. Nu era o Întîmplare. Totul se lega. * * * Cerul era brăzdat de nori grei, vîntul Începuse să bată, se pregătea o aversă, dar Marie nici măcar nu-și dădea seama. În picioare pe marginea falezei, Încercă Încă o dată să dea de Christian la telefon și nimeri peste căsuța vocală. Totuși, el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
avea fața aproape albă de neliniște, dar își arăta dinții într-un zâmbet larg, prefăcut. Fiii lui Iacob au venit în fața noastră, dar nu l-am recunoscut pe nici unul în acei moșnegi. Cel mai bătrân dintre ei, cu fața adânc brăzdată și ascunsă sub un păr alb și murdar, a vorbit încet și stângaci în limba Egiptului. I-a făcut urări oficiale lui Zafenat Paneh-ah, protectorul și salvatorul lor, cel care îi adusese pe acel pământ în pace și le dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
spuse lui Uh să desfacă de pe podeaua străvezie carapacea și să coboare în fața porților orășelului Țoar. Zburând încă spre Țoar, Auta văzu în partea unde știa că au fost cele două cetăți o ciupercă uriașă de fum negru și cerul brăzdat de dungi încrucișate de lumină albă, ca un grătar. Se lumina de ziuă. Luntrea coborî lângă poarta orășelului. Lumea era adunată și privea cu ochi înmărmuriți zarea. Și când soarele a răsărit deasupra pământului, a intrat și Lot în Țoar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Serios? Și eu mă tem. Ideea asta are ceva profund dezgustător. Am mirosit eu de multă vreme că psihiatria e forma supremă de seducție. M-am dus lîngă ea la fereastră și am privit În jos la tivul de iarbă brăzdat și călcat În picioare de turiști. — Am stat de vorbă cu el Înainte să plec... Cred c-o să se ducă la poliție. Poftim? făcu Elizabeth Shand, și machiajul păru gata să-i crape. O să se reclame pe sine pentru comportament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pătruns de vânt, pentru că nu reușise să se țină pe ceea ce era uneori un vapor, alteori o cometă, lumea Însăși sau doar un tren rapid din Ostende până la Istanbul. Mama și tatăl lui se Înclinară În fața sa, cu fețele lor brăzdate și supte, și Îl urmară prin eter, dincolo de vârtejul stelar, spunându-i că erau bucuroși și recunoscători, că el făcuse tot ce putuse, că fusese credincios. Rămăsese fără respirație și nu le putu răspunde, tras În jos de o gravitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
animalul, cu capul mare plecat răbdător spre pămînt, stătea copleșit de o mîhnire tăcută și nesfîrșită, iar un băiețel cu ochi negri și fața Întunecată stătea lîngă el ținînd În mînă niște zahăr și stăpînul calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat de cal cu o găleată plină cu apă pe care i-a deșertat-o pe spinare. Timp de o clipă spinarea mare se Înfioră de recunoștință și Începu să aburească, iar stăpînul se Întoarse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cizmei butucănoase, apoi s-a Întors, cu fața lui roșie, brutală, și a exclamat crispat: — Doamne! În clipa aceasta, un evreu mărunțel, cu obrazul cenușiu, cu nasul mare, cu părul cîrlionțat și slinos, ce pornea spre spate de deasupra frunții brăzdate ca de reptilă, a ieșit În goană din prăvălia mizeră a unui croitor de peste drum suflînd din greu, emoționat, aducînd o găleată cu apă. Evreul alergă spre mijlocul străzii mișcîndu-se caraghios pe picioarele strîmbe, azvîrli apa peste balta Însîngerată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În numele tuturor ceea ce nici unul nu fusese În stare să rostească În numele său: — E mort, desigur. Omul ăsta e mort. Glasul calm și sigur continuă: — Am fost tot timpul convins că e mort. În același timp, un soldat voinic, cu chipul brăzdat și ofilit al celui care și-a petrecut mai mulți ani În armată, se Întoarse și rosti cu siguranță și o familiaritate calmă, adresîndu-se irlandezului mărunțel, cu fața rotundă, care stătea lîngă el: — Indiferent unde-și dau duhul, lasă totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mahalalelor pline de vagabonzi, cînd copleșiți de averi trecătoare - plutitorii, hoinarii, semivagabonzii care alcătuiesc mulțimea declasată a celor fără nume, fără adăpost, fără rădăcini, ce bîntuie prin țară. Aceștia sînt tăciunii umani ai pămîntului. Aspri, zdrențăroși, cu fețe ridate și brăzdate, cu trăsături șterse, banale, anemice, oamenii aceștia au aerul că În chiar dimineața aceea au ieșit tîrÎndu-se din vagonul unui tren sosit În triaj dintr-un alt oraș sau că au coborît dintr-un autobuz, privind cu seninătate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și vorbea de-abia mișcîndu-și buzele, cu gura contorsionată ciudat și neplăcut Într-o parte: Întreaga sa Înfățișare sugera mizerie și mister. Dintre toți, numai ceilalți doi purtau amprenta condiției de vagabond autentic. Unul era mărunt, avea fața aspră și brăzdată, ochii reci și duri ca agatul, iar gura cu buze subțiri, asimetrică, semăna cu o cicatrice. Celălalt, un bărbat trecut de cincizeci de ani, avea trupul vînjos și deșirat și fața ridată a vagabondului de profesie. Atît trupul, cît și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Băiatul se apropie de vagonet. — Ai vreo țigară? zise bărbatul, căutîndu-se Încă prin buzunare. Băiatul scoase un pachet de țigări și i-l oferi. Bull luă o țigară din pachet, o aprinse dintr-o singură mișcare, ascunzînd-o Între obrazul său brăzdat și mîna făcută căuș, apoi puse pachetul de țigări În buzunar cu același gest larg și hotărît. — Mulțumesc! zise el scoțînd pe nas fumul Înțepător În fuioare groase. Șezi, băiete! Băiatul se așeză pe vagonet, lîngă bărbat. Timp de cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bătătorit și prăfos se fixau deja stîlpii cortului În care avea să fie expoziția. Un elefant Înainta gînditor pe teren și, la semnalul omului cocoțat pe grumazul său, Își lăsa capul În jos, Își legăna de cîteva ori trompa cenușie, brăzdată, iar apoi o Încolăcea grav În jurul unui stîlp de cort, mare cît catargul unei goelete de curse. Apoi elefantul se retrăgea Încet, tîrÎnd stîlpul uriaș ca pe un băț de chibrit. În acest moment fratele meu izbucnea În hohote exuberante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
orașelor mari și mici, legile vieții de familie. Vedeai cîte un bărbat tînăr și puternic, o femeie tînără, frumoasă și impunătoare, cu păr blond și siluetă de amazoană, și un bărbat chel Între două vîrste, voinic și vînjos, cu chipul brăzdat, sever și serios. Formau probabil o echipă de acrobați la trapez - cei doi tineri zburau prin aer ca niște proiectile, pentru a nimeri În strînsoarea bărbatului mai În vîrstă și a se arunca din nou spre barele subțiri, a prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mișcări la lacăt. Se trag zăvoarele. Era pe la cântatul cocoșilor. Eu tresar și îmi îndrept privirea către ușă. Ușa se deschide! În prag îmi apare un sfânt aureolat de contrastul luminii de pe sală și întunericul dinlăuntru. Fața lui palidă, fruntea brăzdată ușor și obrajii supți, zăbovind în prag pentru a se orienta, părea o icoană vie. Se apropie apoi de mine șimi ia o mână, iar cu cealaltă mă prinde de umăr: „Sunt preotul Nil Dorobanțu”, „Petru Baciu din Bacău”, răspund
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
explica de ce fusese visul atât de înfricoșător. Adevărul este că îl recunoscusem pe bărbatul care se aplecase deasupra patului. Îl recunoscusem pentru că eram eu. Eram eu, bărbat matur, privindu-mi sinele tânăr și fața mea era devastată de bătrânețe și brăzdată ca o sculptură veche de urmele suferinței. Fotografia era una dintre pasiunile tatei. Avea un aparat mic într-o cutie de piele și un blitz improvizat de el, iar în loc de cameră obscură acoperea ferestrele de la baie cu hârtie neagră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
are de mers decât vreo două stații pe lângă gardul cenușiu al unității de tancuri, prin pâcla dimineții. Fețele călătorilor se întorc aproape fără să vrea către soarele care iese pe coșul fabricii de hârtie. Flacăra lui rece le colorează obrajii brăzdați, bucălați sau ciupiți de vărsat, li se dizolvă în albul ochilor, li se lipește de haine. Preț de o clipă, orice firimitură cenușie de pe fața pământului dispare; pământul e nelocuit; totul nu-i decât astrul care își desface petalele deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și cîteva fragmente de imagini apar luminate. Cealaltă jumătate de reclamă este centrată asupra degetelor noduroase, proiectînd poate mesajul subliminal pentru toți cei preocupați de riscurile prezentate de fumat că este posibil să fumezi și să supraviețuiești. Căci acele mîini brăzdate sînt evident ale cuiva care a trăit viața din plin, ale cărui vicisitudini și experiențe sînt marcate în chiar pielea mîinilor sale, ale căror piele tăbăcită atestă o viață îndelungată. În această manieră, țigara este asociată cu supraviețuirea și cu
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
unul dintre cele mai intens "poetice" texte scrise de acesta, a cărui complexitate transpare clar și în varianta românească: "Lasă-mă să dipar în fumul spiralat al minții mele/ Printre-ale timpului castele, prin frunzarele-nghețate/ Prin bântuiți copaci, spre plajele brăzdate/ Să nu ne-ajungă-n veci al sorții câine/ Da, să dansez facând cu mâna sub cer de diamant/ Un decupaj vibrant, de nisip înconjurat/ De-amintire încărcat, sub fața mării scufundat/ Să uit complet de astăzi până mâine". "Nu e Cărtărescu
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
fi ascultat.” (p.15); ,, Hasnaș păstra aceeași aromită tăcere, fumând.” (p.30); ,, Fața i se înăsprise, privirile erau întunecate, turburi. Căuta tabachera și aprinse o țigare. Degetele iau tremurat o clipă apropiind chibritul. La lumina scurtă, Mavrodin îi văzu fruntea brăzdată, îi pierise seninătatea care îl impresionase atât de mult. Buzele parcă se striviseră, uscate.” (p.48). Al doilea motiv pentru care autorul renunță la aceste intervenții ala unei alte voci narative decât cea a lui Hasnaș vine, probabil, din intenția
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
de faptul că năutul nu se însămânțează la adâncimi mai mari de 5-6 cm. în condițiile țării noastre se recomandă ca patul germinativ să fie neted, dar sunt și cazuri (Etiopia) când producțiile sunt mai mari pe un pat germinativ brăzdat (ABEBE M., DUFFERA M., 1994). O arătură cât mai nivelată și mai bine mărunțită și un pat germinativ bine pregătit constituie pentru năut garanția unui răsărit rapid și uniform, o creștere bună a plantelor și o producție ridicată de boabe
NĂUTUL by OVIDIU UNGUREANU, MIHAIL AXINTE, GINA UNGUREANU, ELENA UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/91866_a_92807]
-
Voja și Emil Maur, pe sculptorul Dimitriu Bârla d...” G.G. Ursu * „...Chipul lui Vlahuță sugerează calmul unei conștiințe care, spre apus, își face bilanțul vieții și simte că și‐a făcut datoria, iar șuvița de păr alunecată peste fruntea adânc brăzdată amintește de portretul ce i l‐ au făcut un Nicolae Iorga, 33 un Tudor Vianu. Acest sentiment al datoriei împlinite sculptat în bronz de Ion Dimitriu - Bârlad concordă cu versurile poetului de pe soclu.” G.G. Ursu Secretar al Academiei Bârlădene (Din
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
vestică, celtică structural, foarte înrudită cu noi, are o mișcare prea înceată spre civilizația tehnică. Francezii, englezii fug bucuroși din infernul metropolelor spre tihna satelor. În munții occidentali, ca și în Carpați, oamenii au fizionomia tipică străvechilor civilizații pastorale: față brăzdată de vânturile alpine, ochi pătrunzător și neclintit de vultur, ținută rigidă, muțenie. Țăranca română își acoperă gura cu basmaua, ca pe un organ nefolositor. Frugalitatea e aceea a popoarelor agrare statornice. Dimpotrivă, imigrații sunt gălăgioși, gesticulanți, zgomotoși, carnivori, ofensivi, cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
esență tragică, profund existențială, străbate toate filmele sale, dându-le o notă aparte, un statut specific, contestatar, intrigând chiar prin amestecul sui-generis de bufonadă, simbol, gravitate, asprime, patetism, configurator de lumi crepusculare, aflate la granița umanului și a grotescului, dar brăzdate, în același timp, de revoltă și premonitoare lumini. O astfel de lumină este, iată, Punct... și de la capăt, un tulburător film inspirat din actualitate, o meditație răscolitoare, originală, despre omul contemporan, despre bucuriile și tristețile lui, despre neliniștile și frumusețea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Din nou s-a zguduit, sub ziduri, istoria străbună Iar globul pământesc părea c-a stat (...) Și-n inimile pline din largul țării mele El a sunat întocmai chemărilor din munți. Mândria strămoșească e-naltă până-n stele, Înscânteiază ochii de sub brăzdate frunți (...) Când visul își întinde aripa peste țară Și-n trupuri obosite încet își face loc, Ca flacăra se-nalță mândria proletară Chemând spre comunism brigăzile de șoc. (...) Aurora CORNU - Zidarii satului meu. În: Viața românească, nr.l, ian, 1953
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]